RDW

Participarea României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2012 are, prin concurs, proiecte câștigătoare

Head Up

Premiul I – irccu⁄Galeria Nouă

Silviu Aldea, Marius Moga, Camelia SISAK, Tamás Sisak

Pentru noi, sintagma „ground” este invocată în proiect tocmai prin absența ei. Oferim un spațiu care nu este situat în sau pe „teren”, ci într-un alt tărâm, al dorinței și al posibilităților nelimitate. Acest tărâm deschide căi de acces către o realitate alternativă și, în același timp, curativă a României de azi, printr-o serie de utopii soft. Deși aceste utopii sunt înrădăcinate în teritoriul concret românesc, ele transgresează limitele naționale și se constituie într-un „loc comun” prin nevoia de a oferi soluții Ia probleme universale stringente – ecologice, societale, tehnologice, spațiale sau de urbanizare. Proiectul creează o antecameră a visului, un cadru în care li se va găsi locul mai multor proiecte autohtone ce ilustrează, fiecare în felul lui, posibilitatea unei realități îmbunătățite.

Corpul expoziției este alcătuit dintr-o serie de studii deja formulate de arhitecți din România. Am constatat o preocupare în rândurile arhitecților de a găsi rezolvări punctuale Ia problemele mediului urban românesc, viziuni care se pot completa reciproc oferind o imagine întreagă a viitorului arhitecturii. Selecția proiectelor are în vedere crearea unui instrumentar teoretic, și anume utopia soft. Aceasta este situată într-un teren concret de aplicare, atât cultural, cât și spațial, și sondează noi roluri ale naturii în mediul urban, și în același timp conturează un specific al arhitecturii românești contemporane. Teme precum înverzirea cartierelor de locuit comuniste, descoperirea agriculturii urbane, megasatul, vindecarea periferiei, natura parazitară peste urban sau chiar răzbunarea violentă a naturii creează limbajul acestui tip de utopie.

Expoziția are, în principal, două părți, separate de planul unei oglinzi orizontale. Vizitatorul pășește într-un spațiu cu limite vagi, amplu iluminat, care creează senzația de plutire și imponderabilitate. Un strat de nori Ia nivelul pardoselii (fum greu, realizat cu gheață carbonică) conferă iluzia desprinderii totale de concret și a pășirii efective pe un material al cerului. Oglinda amplifică această senzație: privind în sus te vezi pe tine însuți pășind pe nori. Am exploatat spațiul redus în înălțime al IRCCU Veneția amplasând toată expoziția pe tavan, inversând astfel planurile orizontale obișnuite. Jos avem norii, irealul, și sus realitatea terestră ilustrată prin intermediul unor filme/imagini care descriu proiectele utopice discutate mai sus. În golurile din tavan vor fi amplasate ecrane pe care vor apărea toate informațiile.

Planul de oglindă este tip tavan extensibil (barrisol), din acest motiv greutatea sa este neglijabilă, iar tehnologia de montaj nu presupune o structură autoportantă. Totuși, deschiderile circulare vor fi rigidizate cu inele metalice suspendate de tavanul pavilionului. Deasupra acestor goluri în tavan vor fi amplasate ecrane care vor costitui modalitatea de afișaj a expoziției. Ecranele vor fi agățate de tavanul sălii. La niveul pardoselii senzația de ireal, de plutire este redată cu ajutorul unei instalații de fum greu cu gheață carbonică care va acoperi cu aburi podeaua până Ia nivelul gleznelor. Pardoseala propriu-zisă va fi acoperită cu covor PVC alb. Totodată, pentru pereți se va folosi un fototapet imprimat cu nori. lluminatul va fi natural prin vitrina galeriei și va fi completat cu iluminat artificial. Se vor monta perimetral aproape de nivelul pardoselii tuburi fluorescente sau cordoane luminoase, a căror lumină va fi dispersată de aburi și va accentua senzația de plutire.

 

Premiul I – Giardini

Play Mincu: Timbrul de arhitectură

 

Emil Ivănescu, Laura Iosub, Irina Bogdan, Paul Popescu, Ana Constantinescu

 

Motto: Orice gest arhitectural reprezină un act cultural atât al arhitectului, cât și al comanditarului său.

De aceea, arhitectura responsabilizează. Este cea mai bună imagine a stării unei societăți Ia un moment dat.

 

Anul 2012 reprezintă pentru comunitatea de arhitecți români un moment important, fiind Centenarul lon Mincu, arhitectul considerat în mod unanim creatorul stilului neoromânesc și unul dintre fondatoriii Școlii românești de arhitectură. (…) Tematica pavilionului propusă de noi este „Timbrul de arhitectură”. Editarea unui timbru presupune un act, o recunoaștere oficială a unui fapt cultural, social sau economic general benefic. Un timbru dedicat arhitecturii, care să-l comemoreze pe arhitectul național al românilor, semnalizează o consolidare a poziției arhitectului în contextul social românesc. Propunerea de timbru arhitectural nu implică doar prezentarea principalelor construcții ale lui Mincu, cele care au transformat peisajul arhitectural românesc de Ia începutul secolului al XX-lea, ci prezintă lucrări ale următoarelor generații de arhitecți români până astăzi. Selecția a fost făcută în funcție de importanța culturală avută de aceste construcții, precum și de autorii lor.

Elementul, terenul lor comun, este o permeabilitate culturală specifică fiecărui moment istoric precum și a contextului politic, social și economic al vremurilor. Seria de timbre, ar înfățișa efortul continuu al unei profesii de-a lungul timpului, de a evolua și de a se menține, în ciuda unui context care îi este de multe ori potrivnic.

Alături de seria de timbre cu arhitecți români a fost concepută o serie de timbre cu texte-citate de arhitectură din personali-tăți ale domeniului. Citatele au o valoare moralizatoare foarte mare și tocmai de aceea au un rol terapeutic. Acestea aparțin nu doar arhitecților. Câțiva actori, muzicieni, poeți, persoane mondene își susțin propriile păreri cu privire Ia arhitectură, îmbogățind registrul imagistic al textelor și ideilor. Expoziția înfățișează o instalație de ștanțat pagini de hârtie, cu ștampile pentru timbre seci specifice notarilor și actelor birocratice, de stat. Vizitatorii Pavilionului României primesc gratuit, la intrare, o hârtie A4 pe care o pot ștanța cu citate ale unor arhitecți preferați sau cu timbre reprezentând lucrările lui Ion Mincu și ale urmașilor lui. În momentul când cineva apasă presa, un semnal electric declanșează proiectarea pe perete a imaginii color a citatului sau a lucrării ștanțate. Pereții pavilionului devin suprafețele de expunere a jocului curiozității vizitatorilor. Instalatia interioară este compusă din 120 de unități interactive. Fiecare unitate este alcătuită din: 1) Ștampilă de timbru sec; 2) Stativ metalic; 3) Videoproiector și laptop; 4) Dispozitiv electronic + senzor de poziție; 5) Foi albe A4 puse Ia dispoziția vizitatorilor. De asemenea, ștampila are plăcuțe gravate cu negativul care va ștanța foile. În momentul când vizitatorul primește o foaie, el poate să se joace cu ștampilele. În momentul în care ștanțează, un senzor de poziție plasat în ștampilă transmite un impuls electric laptopului și videoproiectorului, proiectând pe peretele alb imaginea color, fotografică, a pseudotimbrului.

Întreg sistemul de proiecție video, dar și de iluminare artificială, stă într-o structură metalică, acoperind lumina-toarele, atmosfera și luminozitatea fiind determinate de sistemul de iluminare artificial și de imaginile proiectate pe pereți. Întreg sistemul electronic și softul vor fi realizate de un artist media în colaborare cu un inginer de soft. Stativele metalice și celelalte structuri vor fi realizate de un sculptor în metal, colaborator al grupului curatorial.

 

Premiul II

Co-labor 

Constantin Ciunguleț, George Bîrsan, Cristina Dumitrache

Pornind de la tradiția meșteșugărească, stâlpul de lemn, înnobilează arhitectura, fiind opera meşterului anonim, păstrător al tradiţiei. Considerăm coloana echivalentul stâl-pului în arhitectura cultă. De multe ori şi ea rămasă fară autor, desăvârșește arhitectura pornind de la reinterpreta-rea elementelor tradiţionale până la preluarea influenţelor din culturile occidentale şi orientale.

Ideea de Common Ground, pe care o urmărim în expunerea noastră, are mai multe paliere. Primul este cel determinat de timpul istoric şi tradiţie, evoluția de la stâlp la coloană. Un teren comun din istoria Europei identificat de noi, casele ţărăneşti, se particularizează în România datorită materialelor, tehnicilor de construcție, nevoilor locale și prin detalii sculpturale specifice fiecărei zone istorice. Noi alegem să prezentăm o înşiruire de stâlpi (simbolizând clădirile unui oraș) care să ne genereze vatra satului (spațiul public). Aceştia sunt replici la scara 1:1 executați prin tehnici tradiţionale, vopsiţi în alb.

Al doilea palier este alcătuit din zestrea populară pe care se suprapun influenţele orientale şi occidentale. Acestea se manifestă în proporţii diferite. Influențele vor fi reprezentate de coloane împrumutate pe perioada expoziţiei din situ-rile originale (Curtea Domnească din București, Curtea Domnească din Târgoviște, Mănăstirea Văcăreşti, Palatul Mogoşoaia, Dealul Frumos).

Al treilea, mai subtil, dar interactiv, este legătura şi conti-nuitatea între ceea ce ar trebui să fie spaţiul public urban amenajat şi cel neamenajat.

Legat de oraș, spaţiului public fizic îl vom defini printr-o ierarhizare de incinte. Ne folosim de o alegorie: stâlpul-clădire şi, inclusiv, interiorul pavilionului-spaţiul public. Stâlpii așezați într-o masă amorfă în interiorul pavilionului simulează relația dintre clădiri și spațiul public, orașul. Stâlpul are proprietatea de a fi semimobil prin suspendare . Printr-o mișcare voluntară sau involuntară a stâlpilor de către utilizatori, spaţiul public este modificat. Vrem ca vizitatorul să realizeze puterea sa de a se informa şi de a se implica în îmbunătăţirea spaţiului public. Cetățeanul împreună cu arhitectul generează şi personalizează spaţiul public și decid împreună o mai bună funcționare a orașului. Acest lucru creează un cadru de dialog și dezbatere publică, reprezentat metaforic de atelierul meșterului popular care sculptează stâlpii în timpul programului de vizitare. Interacțiunea cu acesta poate produce noi rezultate în directă relaţie cu dorinţele şi nevoile utilizatorului. Lumina este punctuală, artificială. Rezultatul colaborării este spațiul public organizat. În pavilion, acesta există prin golul central bordat de stâlpii albi sculptați, produs al muncii celor doi parteneri. Un rol important îl are lumina zenitală care valorifică spaţiul.

Atelierul meșteșugăresc este metafora atelierului de arhitectură. Experienţa trăită şi impărtăşită direct între meșterul popular şi utilizatorul spațiului public face mai ușoară colaborarea dintre cei doi. Sperăm ca în ciuda deficienţei de comunicare dintre ei să reușim să creăm câteva elemente în echipă.

Stâlpii negrii reprezintă arhitectura fără valoare. Clădirile valoroase sunt simbolizate de stâlpi albi purtători ai simbolurilor tradiţionale. Coloanele prezente în original sunt dovada limbajului arhitectural împrumutat de-a lungul timpului. Suprapunerea celor două planuri, cel al influențelor peste cel al tradiţiei, este subliniată în spaţiul central.

Alternanţa de lumină şi penumbră încearcă să pună în valoare contrastul spaţial. Parcurgerea spațiului se face prin atingerea stâlpilor pentru a crea interacțiune, în ideea participării vizitatorului la desăvârşirea spaţiului.

În concluzie, spaţiul public este acel loc în continuă mo-dificare şi evoluție. El este complet prin existenţa în interiorul său a vizitatorului.

 

Premiul III

Back Ground

Enclava de Arhitectură – Iulian Ungureanu, Radu Ursoiu, Marius Neagoie, Răzvan Mărgărit

 

Așază România în Europa/Lume

Alege locul Zaverei

Găsește rădăcinile locului

Taie-le din Pământ

Gândește-te

Este Sus sau Jos?

Este un Acoperiș sau un Cer?

Este un Munte sau un Lac de Cianuri?

Este lumină sau umbră?

Este sol sau subsol?

Este un teren sau fundal?

Ce contează?

Materia?

Unde ne situăm?

Suntem într-o mină?

Suntem înăuntru?

Suntem în afară?

Hai să vedem

Reprezentarea unui peisaj aflat în pericol este exprimată, în mod elocvent, în această soluție tectonică care proiectează o prezență mnemonică și fizică peste terenul comun al dezbaterii.

 

Mențiune

UNTITLED 09 

Dan Felix Paraschiv, Emanuela Bozin, Matei Bogoescu, Ana-Maria Labo, Adina Socol, Szekely Csaba, Vlad Slavic.

 

Propunerea noastră pentru Bienala din 2012 de la Veneția va fi problematica SPAȚIULUI COMUN și a TIMPULUI, mate-rializându-se într-un fel de dispozitiv/mecanism – o mașină de lumină.

Nu există forme/obiecte în proiectul nostru. Nu există obiect arhitectural, ci doar CAMERE. Vrem să producem SPAȚIU PUR, sculptat de lumină și materializat în două camere poziționate dialectic: o cameră luminoasă/moale/silențioasă (CAMERA 1) și una întunecată/dură/zgomotoasă (CAMERA 2). Cele două camere sunt legate prin opt uși identice ce par a se deschide către tot atâtea spații diferite, dar de fapt dau toate în același spațiu interstițial (CAMERA 2). Singura diferență dintre uși este poziția lor relativă față de limitele CAMEREI 2. Odată cu deschiderea acestor uși, cele două camere segregate sunt unite temporar de o rază de lumină ce vine din cadrul ușii. Fiecare persoană ce deschide o ușă se prezintă în CAMERA 2 precum un actor pe scenă. Fâșia îngustă de lumină creată de ușă, care va dispărea odată cu închiderea acesteia, este asemenea unui reflector/far călăuzitor din spațiul alb în spațiul negru.

CAMERA 1 | SPAȚIUL COMUN al corpului 

Metaforic, putem propune CAMERA 1 ca o reprezentare a DORINȚEI și APARENȚELOR, concepte-cheie ale Societății de Consum. Vizitatorii se pot vedea în acest spațiu, dar nu se pot auzi. Camera este moale, albă, foarte luminoasă și complet insonorizată.

CAMERA 2 | SPAȚIUL COMUN al minții

Pe de altă parte, CAMERA 2 reprezintă spațiul CONȘTIINȚEI, care în abstracțiunea sa își pierde limitele, marginile.

Atmosfera este întunecată, misterioasă, ceilalți vizitatori sunt percepuți doar ca umbre, sunetele/zgomotele sunt amplificate reverberând din suprafața dură a pereților. Din loc în loc se găsesc panouri pe care se proiectează imagini/sunete precum ferestre deschise către alte locuri.

LUMINA | TIMPUL ce trece

Cele două CAMERE sunt legate prin LUMINĂ. Pentru arhitecți, LUMINA este unul dintre elementele principale în modelarea spațiului, esențial în actul de concepție și creație a arhitecturii. LUMINA este, de asemenea, un semn puternic al trecerii timpului – prezența sau absența sa semnalează ciclul zi/noapte și reglează metabolismul uman. În acest caz, LUMINA devine elementul de legătură între cele două CAMERE. Prezența acesteia în CAMERA 2 este reglată de mecanismul de închidere al ușilor care îi va reduce treptat intensitatea până la dispariția totală.

MANIFEST

Spațiul, Materialele, Atmosfera și Lumina reprezintă instru-mente comune cu care arhitecții lucrează încă de la ansamblul de la Stonehenge (3000 î.H.) și până la Sediul CCTV din Beijing proiectat de OMA (2008 d.H). Dacă suntem în căutarea unui teren comun care să-i reunească și astăzi pe toți cei implicați în practica arhitecturală, trebuie să începem de aici.

Metaforicele CAMERE descrise în proiect încearcă să sen-sibilizeze publicul în privința vieții în comun a oamenilor ce împart același spațiu vital. Acest pavilion este construit ca o mașinărie de lumină și umbră ce desenează și re-desenează limite în spațiul înconjurător, în același mod în care inconștient noi o facem zi de zi, dar în același timp produce acele conexiuni/legături ce permit coagularea fragmentelor într-un singur SPAȚIU COMUN.

Comments

comments

Comments
One Response to “Participarea României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2012 are, prin concurs, proiecte câștigătoare”
Trackbacks
Check out what others are saying...


Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog