RDW

Acum 26 de ani… Piața Unirii

Demolarea continuă, vedere de la parterul Magazinului Unirea

Piața Unirii a reprezentat și reprezintă un punct central al vieții bucureștene. Odinioară o frumoasă colecție de edificii de valoare artistică incontestabilă, piața a avut ghinionul de a se situa în calea planurilor de sistematizare concepute pentru a satisface grandomania cuplului dictatorial.

În 1986, mi-am petrecut „vacanța muncitorească” de 1 mai în București. Absolvisem Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” în anul 1985 și efectuam anul I de stagiu la Centrul Județean de Proiectare din Buzău, unde eram repartizată împreună cu soțul meu. Tocmai avusese loc dezastrul de la Cernobâl, din 26 aprilie. În București continua însă un alt fel de dezastru: demolarea monumentelor de arhitectură din centrul Capitalei, pentru a face loc Casei Poporului și marelui Bulevard Victoria Socialismului.

Săptămânal, făceam naveta la Buzău, iar în București locuiam cu chirie pe strada Ienăchiță Văcărescu. Transformările din acea zonă a orașului, începute în anul 1983, îmi erau cunoscute și, în același timp, îmi trezeau anumite emoții, deoarece copilărisem în cartierul Uranus, pe strada Jupiter. Aceasta făcea legătura între străzile Arhitect Alexandru Orăscu și Puțul cu apă rece. Am învățat la Școala Generală Nr. 124, situată la intersecția străzilor Uranus și Mihai Vodă, între ansamblul Arhivelor Statului și Mănăstirea „Mihai Vodă”. Întregul cartier, alături de cel învecinat, Izvor, era deja demolat încă din 1983.

Astfel, deși construcția Casei Poporului începuse cu trei ani în urmă, spre marea mea surprindere, am zărit, în pădurea de schele și macarale care înlocuise casele cochete de maximum 2-3 etaje, construite în perioada interbelică sau chiar mai devreme, o pată albă ce reprezenta macheta scara 1:1 a unei părți din fațada viitoarei celei de-a doua clădiri din lume, după Pentagon. Nu mi-am putut stăpâni curiozitatea și mirarea, astfel că a doua zi mi-am luat aparatul de fotografiat, pentru a imortaliza „minunăția”. Aceasta era prima manifestare vizibilă a Casei Poporului. Asemenea manifestări se vor repeta necontenit până în decembrie 1989.

La 1 mai 1986, în Piața Unirii încă mai puteau fi observate Biserica „Sfântul Ioan Nou”, Hala Unirii și Magazinul Unirea, cu fațadele inițiale, din aluminiu și sticlă, așa cum fuseseră executate cu 10 ani înainte, după planurile arhitectului Gheorghe Leahu. De asemenea, în imediata apropiere a pieței, pe Calea Călărașilor, încă existau Biserica „Sf. Vineri” și așezămintele Năsturel Herescu, care urmau să fie demolate în 1987.

În vara aceluiași an, Piața Unirii avea să capete o nouă înfățișare. Schimbările au survenit în trei moduri.

În primul rând, s-a efectuat translația Bisericii „Sf. Ioan Nou” lăcașul de cult fiind mutat cu 23 de metri și privat de vedere directă dinspre piață, după ridicarea blocului situat pe colțul de vizavi de Magazinul Unirea. În al doilea rând, fațadele acestuia au fost modificate, pentru a se integra în ansamblul de blocuri care mărginesc piața însăși, Splaiul Unirii și viitorul măreț bulevard, ce urma să pornească de la Casa Poporului, să traverseze Piața Unirii și să se continue spre Piața Muncii.

În al treilea rând, în situațiile în care translația sau modificarea nu putea fi efectuată sau nu era eficientă, autoritățile comuniste îmbrățișau cu nonșalanță procedeul demolării, așa cum se întâmplase în 1985 cu Spitalul Brâncovenesc, valoros monument de arhitectură brâncovenească.

Cel mai trist moment al acestor transformări a fost, fără îndoială, demolarea Halei Unirii. Aceasta a fost ultima clădire demolată din piață și, implicit, cea care a rezistat cel mai mult capriciilor dictatorului. Clădirea fusese construită în 1872 în Piața Mare, cum era în acea epocă denumită actuala Piață a Unirii. Demolarea s-a desfășurat treptat, pe parcursul verii anului 1986. Inițial, s-a scos tabla de pe acoperiș. Ulterior, s-a demontat structura metalică. Pe toată această perioadă, hala a conviețuit, ca un martor tăcut al trecutului, cu noile blocuri ce se ridicau amenințător în jurul pieței, până într-o zi, când a dispărut. Zona a fost curățată, pentru a face loc lucrărilor de sistematizare dorite de regim. Pentru a înlocui vechea hală, chiar înainte de demolarea sa, pe Calea Călărași s-a construit noua hală agroalimentară.

În paralel cu demolarea halei, în vecinătatea acesteia, se instalau macaralele ne-cesare pentru efectuarea lucrărilor de extindere cu două noi aripi, Splai și Călărași, și pentru modificarea fațadelor Magazinului Unirea în acord cu arhitectura blocurilor construite în zonă.

Imaginile care surprind modificările treptate, survenite din mai până în septem-brie 1986, ale clădirilor din piață, au fost realizate pe film diapozitiv, color și fac parte din colecția personală.

Fotografii: Mariana Croitoru

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog