RDW

John Ruskin: peisaj și democrație

John Ruskin  View of Fribourg 1858    Credit: Private collection

John Ruskin
View of Fribourg
1858   
Credit: Private collection

Landscape and democracy

John Ruskin, autorul lucrării Pictori moderni, a fost estet, geolog, naturalist și moralist. A fost interesat de peisaj ca temă aparte în artă și ca forță a binelui sau a răului. În jurul anului 1850 a încercat să realizeze o asociere între peisaj și democrație. În al cincilea volum al lucrării Pictori moderni, redactat în 1859, a identificat ceea ce el considera a fi sursa democrației europene: tărâmul Helveției, al cărui „domeniu îngust ar trebui marcat cu un mic punct verde pe fiecare hartă a Europei”.

 Zona respectivă se întinde la sudul Lacului Luzern, în principal în cantonul Uri, și măsoară aproximativ șaizeci de kilometri pătrați. Vânturile răcoroase care bat dinspre nord nu au fost favorabile culturii viței-de-vie, fapt care i-a obligat pe localnici să se îndrepte spre o existență pastorală. Prezumția lui Ruskin era aceea că viața pastorală merge mână în mână cu democrația. Potrivit lui Ruskin, păstorii erau oameni înzestrați cu gândire practică și cu foarte mult bun-simț.

Ruskin scria mult și variat și nu stătea întotdeauna să-și verifice prezumțiile. Avea tendința de a ilustra cu imagini și exemple, iar în acest caz și-a susținut cauza printr-o diatribă împotriva peisajului necorespunzător al orașului Sion din Valais, situat nu foarte departe, la sud-vest de Cantonul Uri. Sion se afla într-un loc nepotrivit, o vale abruptă care o lua spre est și spre vest, ceea ce înseamnă că o latură era umbrită în permanență, în timp ce cealaltă era veșnic pârjolită de soare. Într-o astfel de zonă afectată de alunecări de teren, torente furioase și ape stătătoare, viețile oamenilor se desfășurau în condiții destul de precare. Populația demoralizată din Sion ridicase construcții șubrede din calcar brut și le spoiseră cu fațade false care în timp căzuseră, lăsând în urmă niște case decojite și pline de răni.

Punctele de reper ale orașului Sion erau un castel întunecat, două biserici vechi, o mănăstire și un palat episcopal, descris de Ruskin drept „o clădire practic abandonată cu aspect de baracă”, cu vedere spre o „vie neglijată, ai cărei ciorchini, negri pe partea interioară și albi ca zăpada pe partea superioară de la praful de calcar, strâng în jur nenumărate roiuri de muște care bâzâie melancolic”. Metoda lui Ruskin consta în scanarea unui peisaj în căutarea conținutului său simbolic. Ciorchinii de strugure negri pe o parte și albi pe alta satisfăceau gustul său pentru extreme. Ținutul idealizat al Helveției, de exemplu, nu era remarcabil decât prin comparație cu distopicul Sion. Via neglijată, sintagmă scrisă cu litere cursive în textul inițial, trebuie să-i fi reamintit de anumite vii faimoase care existaseră cândva, în special cea a lui Nabot israelitul care a fost omorât cu pietre la instigarea lui Jezebel (I Kgs.21.15). În parabola lui Hristos (Mk.12) o altă vie este plantată de un om care pornește la drum spre o țară îndepărtată, lăsând în urmă servitorii să o îngrijească. Atunci când acest om (Dumnezeu) își trimite mesagerii să vadă cum stau lucrurile și să ceară arenda, apar și certurile. Această referire la via neglijată era felul lui Ruskin de a invoca neajunsurile proprietății private și de a proslăvi obiceiurile pastorale, conform cărora păstorii purtau negocieri între ei pentru a avea acces la pășunile comune. Elementul care ne mai atrage atenția în acest fragment foarte scurt este sintagma „clădirea cu aspect de baracă”, prin care Ruskin semnalează relele cauzate de centralizarea trecută și viitoare atât în sfera bisericii consacrate, cât și a industriilor producătoare apărute recent.

Citiți textul integral în numărul 5/2013 al revistei Arhitectura
Lucrarea lui John Ruskin Pictori moderni a apărut în cinci volume, publicate între 1843 și 1860. Descrierea orașului Sion (Valais) apare în volumul IV, 1856, subintitulat Despre frumusețea muntelui și a fost inclusă la capitolul al XIX-lea, intitulat Tristețea muntelui. Elogiul pe care îl aduce Helveției poate fi găsit în volumul V, subintitulat Despre frumusețea frunzelor – Despre frumusețea norilor – Despre ideile de relație. A fost inclus la capitolul al IX-lea, Umbrele frunzelor.  Relatarea sa despre reprezentarea eronată a Elveției pe scenele din Londra și Paris se regăsește în secțiunea Tristețea muntelui. Cea mai mare parte a operelor lui Ruskin despre Elveția a fost scrisă în jurul anului 1850.  Cele mai multe dintre daghereotipurile sale pot fi găsite în colecția aflată la Biblioteca și Centrul de Cercetare Ruskin din cadrul Universității Lancaster. Pentru o relatare deosebit de interesantă asupra vieții, operei și artei lui Ruskin a se consulta Wolfgang Kemp, The Desire of My Eyes: The Life and Work of John Ruskin, Farrar, Straus & Giroux, New York, 1990 (inițial scrisă în limba germană cu titlul John Ruskin: Leben und Werk, 1819-1900 , Carl Hanser Verlag, Munchen, 1983).
John Ruskin, author of Modern Painters, was an aesthete, geologist, naturalist and moralist. He was interested in landscape as a topic in art and as a force for good and ill. Eventually, in the 1850s, he tried to associate landscape and democracy. In the fifth volume of Modern Painters, written in 1859, he identified what he considered to be the source of European democracy, the land of the Helvetii whose ”narrow domain should be marked by a small green spot on every map of Europe”.

The area in question lay along the southern edge of Lake Luzern, mainly in Canton Uri, and measured around sixty by sixty kilometres. Cooling winds from the north meant that the land was unsuitable for vine growing, which forced local people to depend on pastoralism. Ruskin’s assumption was that pastoralism was compatible with democracy. Shepherds, according to Ruskin’s account, were practical thinkers well supplied with common sense.

Ruskin wrote pell-mell and didn’t always take time to substantiate his claims. His tendency was to deploy images and examples, and in this instance he furthered his case with a diatribe on bad landscape centred on the town of Sion in the Valais, not far to the south west of Canton Uri. Sion was in the wrong place, in a steep valley running east and west, which meant that one side was in constant shadow whilst the other was scorched by the sun. In such an area, subject to landslides, raging torrents and stagnant waters, livelihoods were precarious. The demoralized population of Sion had built badly using coarse limestone fronted by false decoration that had fallen away, leaving the houses peeled and scarred.

Sion’s landmarks were a dark castle, two old churches, a convent and the Episcopal palace, described by Ruskin as ”a half-deserted, barrack-like building” that overlooked ”a neglected vineyard, of which the clusters, black on the under side, snow-white on the other with lime-dust, gather around them the melancholy hum of flies”. Ruskin’s way of doing business was to scan a landscape for its symbolic content. The clusters of grapes, black on one side and white on the other, answered to his taste for extremes. The idealised land of the Helvetii, for example, although admirable was only remarkable in relation to dystopian Sion. The neglected vineyard, italicised in the original text, must have reminded him of famous precursor vineyards, especially that of Naboth the Jezreelite who was stoned to death at the instigation of Jezebel (I Kgs.21.15). In Christ’s parable (Mk.12) another vineyard is set up by a certain man who goes into a far country leaving servants in charge. Squabbles ensue when the certain man (God) despatches messengers to ask for reports and rentals. This mention of a neglected vineyard was Ruskin’s way of invoking the shortcomings of private property, and also a way of making good the practice of pastoralism in which herdsman had to negotiate amongst themselves for access to common grazing. The remaining element in this very short extract is the ”barrack-like building”, a Ruskinian pointer to the evils of centralization past and present, in the established church as in newly established manufacturing.

Read the full text in the print magazine.
John Ruskin’s Modern Painters appeared in five volumes published between 1843 and 1860. The description of Sion (Valais) appears in Volume IV, 1856, sub-titled Of Mountain Beauty. It is printed in Chapter XIX, entitled The Mountain Gloom. His eulogy of the Helvetii can be found in Volume V, sub-titled Of Leaf Beauty-Of Cloud Beauty Of Ideas of Relation.  It is printed in Chapter IX. The Leaf Shadows.  His account of Switzerland misrepresented on the stages of London and Paris is in The Mountain Gloom. Most of Ruskin’s work on Switzerland took place in the 1850s. Many of his daguerreotypes can be found in the collection of the Ruskin Library and Research Centre in Lancaster University. For an especially stimulating account of Ruskin’s life, writings and art see Wolfgang Kemp’s The Desire of My Eyes: The Life and Work of John Ruskin, Farrar, Straus & Giroux, New York, 1990 (originally in German as John Ruskin: Leben und Werk, 1819-1900, Carl Hanser Verlag, Munich, 1983).
John Ruskin RF Dag 119     View of the Entry Post on the  Bridge at Rheinfelden Ruskin Foundation (Ruskin Library, Lancaster University)

John Ruskin
RF Dag 119   
View of the Entry Post on the
Bridge at Rheinfelden
Ruskin Foundation (Ruskin Library, Lancaster University)

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog