RDW

Peisajul – o față a lumii

Munţii Ciucaş, vedere spre Tigăile Mici, Culmea Bratocea, Muntele Roşu şi Cheia

Munţii Ciucaş, vedere spre Tigăile Mici, Culmea Bratocea, Muntele Roşu şi Cheia

Ascensiunea lui Francesco Petrarca pe Mont Ventoux a fost evocată de mulţi şi de multe ori, până la a ajunge să fie considerată evenimentul care marchează simbolic „descoperirea” peisajului de către europeni. Chiar desfăcând straturile de interpretare suprapuse peste ea, relatarea lui Petrarca echivalează cu mărturisirea unei convertiri profane1

De unde şi tulburarea cu care sunt transcrise circumstanţele în care survine momentul întoarcerii privirii sale, învățate să contemple absolutul unui Creator de nevăzut, către universul creat și foarte vizibil. Poetul – călugăr franciscan -, cutremurat de intensitatea trăirii estetice a frumosului natural, are sentimentul unei căderi în păcat. Însă el doar ieșea în întâmpinarea unei schimbări de paradigmă în viziunea europeană a lumii, schimbare ce avea să însoțească revoluția culturală a Renașterii și modernitatea europeană pe care o inaugurează.

Dacă „înțelesul renascentist al trecutului”2 va face posibilă perspectiva istorică modernă, dublul înțeles  renascentist al lumii – peisajul ca obiect estetic și natura ca obiect științific3 – va determina de atunci atitudinea europeană față de universul antropic. Aici ne limităm la jumătatea peisajeră a atitudinii europene moderne față de lume, de aceea ne va interesa îndeosebi felul în care se manifestă azi, prin modul în care amenajăm teritoriul locuit, privirea filtrată estetic aruncată asupra naturii. E o privire înapoi: pentru că noi, oamenii, conferim înțeles lumii în care viețuim, suntem singura specie locuitoare; de aceea, privim natura oarecum „din afară”: deși facem parte din ea, o frecventăm numai prin mijlocirea mediului artificial pe care ni l-am construit.

Prima secvență peisajeră este cea a picturii de peisaj. Devenită gen de sine stătător mai întâi în nord-vestul Europei4, reprezentarea picturală sau grafică a priveliștii în sine (nu ca fundal al unei scene religioase, de gen, sau al unui portret) cunoaște un succes formidabil începând din secolul al XV-lea. Deși împrejurările și momentul precis al apariției picturii de peisaj nu sunt în întregime limpezite de istoria artei5, prezența masivă în arta europeană de la Renaștere încoace a transpunerilor picturale de priveliști (întotdeauna marcate de prezența umană) este o certitudine incontestabilă.

Citiți textul integral în numărul 5/2013 al revistei Arhitectura

1 Excursia a avut loc pe 26 aprilie 1335, cf. Francesco Petrarca, „L’ascension du mont Ventoux”, în Joachim Ritter, Paysage, Les Éditions de l’Imprimeur, Paris, 1997. A se vedea și Kázmér Kovács, Peisaj cu grădină și casă, Simetria, București, 2011, p. 62-63.

2 Cf. Peter Burke, The Renaissance Sense of the Past, Saint Martin’s Press, New York, 1969.

3 Joachim Ritter, op. cit., p. 69 sq.

4 Discuția prezentă se restrânge la spațiul cultural european. Deși în China s-au constituit (cu aproximativ un mileniu înaintea ascensiunii lui Petrarca pe mont Ventoux) toate dimensiunile unei culturi peisajere (cf. Augustin Berque, Les raisons du paysage, Hazan, Paris, 1995), doar în Europa occidentală vor apărea tendințele post-industriale pe care le amorsează schimbarea de viziune reprezentată de grădina peisajeră (cf. Kázmér Kovács, op. cit., mai ales capitolul 12, p. 176 sq.).

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog