RDW

„Peisajul ca arhivă”: istoria structurării peisajului de vilegiatură sinăian

Fig.2 Compoziţia peisajului de vilegiatură sinăian din anul 1900, reflectând prima parcelare a Eforiei Spitalelor Civile pe moşia Furnica, văzută de la chioşcul (punct de belvedere amenajat) Piscul Câinelui; Sursa: arhiva personală a autorilor

Fig.2 Compoziţia peisajului de vilegiatură sinăian din anul 1900, reflectând prima parcelare a Eforiei Spitalelor Civile pe moşia Furnica, văzută de la chioşcul (punct de belvedere amenajat) Piscul Câinelui; Sursa: arhiva personală a autorilor

Peisajul este o creaţie a timpului care reclamă privirea retrospectivă asupra teritoriului modelat odată cu dezvoltarea comunităţilor umane. Peisajul natural a fost transformat în mod progresiv, nevoile sociale determinând evoluția treptată a oraşului Sinaia, care este constituit dintr-o suprapunere de forme vizibile, disimulate şi dispărute, dar care influenţează morfologia urbană actuală şi pe cea viitoare.

Conturarea formei urbane constituie un proces continuu care poate fi descris într-un moment fix în timp1, demers care invocă „vederea verticală sau plonjantă a aviatorului sau a cartografiei2, cu scopul colectării informaţiilor necesare înţelegerii ipostazelor trecute ale peisajului3. Configurarea peisajului urban este rezultatul acţiunii combinate a factorilor naturali şi antropici, dintre aceştia un rol urbigen semnificativ deţinându-l politicile de amenajare a spaţiului4. Limitele peisajului urban sinăian, dimensiunile şi formele sale sunt rezultatul dezvoltării aşezării; în lucrarea de antropogeografie a Văii Prahovei5 este subliniată geneza comunelor rurale şi urbane din sectorul montan al văii prin închegarea în jurul unui han sau al unei mănăstiri, ceea ce conferă o structurare adunată pe terase. Astfel, personalitatea urbanistică a staţiunii este de factură planificată, fiind coagulată în jurul Mănăstirii Sinaia.

 

Eforia Spitalelor Civile şi rolul său în planificarea staţiunii de vilegiatură Sinaia

Adesea, schimbările care intervin într-un peisaj particular au fost declanşate într-o locaţie punctuală şi au fost cauzate de o acţiune deliberată. Iniţiatorii schimbărilor în peisajul iniţial în care a fost inserat oraşul Sinaia constau în deciziile şi reglementările de constituire a unei staţiuni care să preia fluxul de turişti, polarizat până în secolul al XIX-lea de către mănăstire.

Într-o primă etapă, Mănăstirea Sinaia şi moşia acesteia au intrat în administrarea Ministerului de Culte până în anul 1864, când a fost preluată de Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, al cărei efor, Dimitrie Ghica, a fost promotorul ideii de a crea o staţiune de vilegiatură pe Valea Prahovei. Conturarea profilului turistic, prin intervenţia Eforiei, şi îndeosebi afirmarea rolului politic al aşezării în care era clădită reşedinţa de vară a Familiei Regale au contribuit la cristalizarea formei proto-urbane sinăiene, oficializată în anul 1880. Intenţia s-a concretizat prin legile din 1872 şi 1880 care permiteau Eforiei să parceleze moşia Furnica în vederea vânzării de loturi pentru construcţia caselor.

Totodată, proiectul de staţiune climaterică nu putea fi continuat fără crearea unei comunităţi permanente care să garanteze sustenabilitatea activităţilor economice locale. Cu scopul populării localităţii Sinaia cu „locuitori-săteni”, a fost promulgată Legea6 pentru autorizarea Eforiei a da fără plată cincizeci de pogoane de pământ sătenilor care ar fi vrut să se stabilească în această localitate, pe care nu le puteau înstrăina timp de 30 de ani. Stabilirea populaţiei la „marginea acestui nou oraş” (respectiv cătunele Izvor şi Furnica) a depins de garantarea lemnelor pentru construcţia caselor şi a unui loc de păşunat liber7. Documentele istorice8 atestă că înfăptuirea aşezării din jurul mănăstirii a fost însoţită de tăieri masive de pădure din munţii Bucegi şi Baiului; „se tăiau zilnic lemne trebuincioase pentru consumaţia populaţiei rurale ce se afla pe acele domene. Casele [..] erau făcute de bârne de lemn, acoperite cu şiţă, şi apoi ei nu menajează deloc focul în încălzitul locuinţelor […]”9. Peisajul s-a schimbat odată cu stabilirea noilor proprietari proveniţi din protipendada bucureşteană care au susţinut plantarea cu conifere în scopuri estetice a „locurilor lipsite de vegetaţiune lemnoasă10, în 1887 înfiinţându-se pepiniera Piscul Câinelui. Preferinţa pentru conifere se remarcă şi în cazul moşiei regale care a fost amenajată folosind brad, molid, inclusiv specii de pin din Austria şi Germania, la nivelul peisajului staţiunii creându-se un liant vizual prin vegetaţia care înconjura diferitele edificii.

Amenajarea clădirilor de cură, a hotelurilor, cazinourilor şi parcurilor11 a impus identificarea unor modele pe baza cărora să fie reglementate unitar aliniamentul clădirilor, volumetria şi materialele de construcţie. În anul 1891 s-a constituit o comisie pentru studierea instalaţiilor stabilimentelor balneare, formată din arhitectul I. Socolescu, şeful Serviciului de Arhitectură al Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, inginerul Constantin Botea, şeful Serviciului Apelor Minerale, şi D. Constandiniu, inspectorul exploatărilor staţiunilor de băi. Comisia a studiat cazuri din Franţa (Vichy, Aix-les-Bains) şi Imperiul Habsburgic (Karlsbad – denumirea în germană a oraşului Karlovy Vary -, Franzensbad şi Marienbad). S-a concretizat prin aplicarea, începând cu anul 1892, a Regulamentului privitor la Modul de Construcţie al Clădirilor Particulare la Staţiunile de Băi ale Statului12, pe baza căruia ministerul putea să controleze conformarea modului de construcţie al clădirilor din Sinaia.

Citiți textul integral în numărul 5/2013 al revistei Arhitectura 

NOTE:

1 Panerai, P., Depaule, J.C., Demorgon, M., (1999) Analyse urbaine. Editions Paranthèses, Marseille.

2 Claval, P., (1984) Geographie Humaine et Economique contemporaine, Paris, Presses universitaires de France.

3 Pătru-Stupariu, I., Stupariu, M.S., Cuculici, R., Huzui, A., (2011) „Understanding landscape change using historical maps. Case study Sinaia”, Journal of Maps, v 2011, p. 206-220.

4 Huzui Alina (2012) Analiza cantitativă şi calitativă a peisajului urban. Studiu de caz, oraşul Sinaia, teză de doctorat susţinută la Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, coordonată de prof. univ. dr. Pătru-Stupariu Ileana.

5 Popp, N.M.A., (1929) Valea Prahovei între Predeal şi Floreşti, observări antropogeografice, extras din Buletinul S.R.R. de Geografie (1930), Institutul de Arte Grafice „Alexandru Vlahuţă”, Bucureşti.

6 Monitorul Oficial nr. 105/1880.

7 „Vocea Sinaei” anul II, nr. 34, Duminică, 31 Mai, 1894

8 A.N.I.C, fond M.I., dosar 490/1939.

9 Antonescu-Remuş, P.S., (1888) „Esploatarea pădurilor din Valea Prahovei”, Revista Pădurilor, 10, p. 177-183.

10 Mack, F., (1906) „Fragmente din istoricul melezului şi pinului în România”, Revista Pădurilor, an XX, Bucureşti, Tipografia „Gutenberg”, Joseph Göbl, p. 304-310.

11 Socolescu, I.N. (1892) „Stabilimentele de băi din staţiunile noastre balneare”, Analele arhitecturei, 1-2, an III, p. 8-10.

12 Înaltul Decret Regal nr. 3.491/17 decembrie 1891, Monitorul Oficial nr. 225/15 ianuarie 1892.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog