RDW

Arhitectură topologică

Sursa imaginii: http://www.flickr.com/photos/joevare/5218951713 Imagine aflată sub licenţa CC BY-ND 2.0

Sursa imaginii: http://www.flickr.com/photos/joevare/5218951713
Imagine aflată sub licenţa CC BY-ND 2.0

Topologia [gr. topos – loc, logos – studiu] este o ramură a matematicii care determină şi studiază proprietăţile fundamentale ale unor anumite tipuri de spaţii. Robert Bruner1 susţine că topologia este, de fapt, una dintre formele primare ale geometriei, care, deşi reprezintă un domeniu distinct, este utilizată în aproape toate ramurile matematicii, sub o formă sau alta. Însuşirile topologiei diferă de cele ale geometriei euclidiene. În timp ce geometria euclidiană se bazează pe cantităţi măsurabile precum distanţe, suprafeţe, unghiuri, topologia lucrează cu structuri abstracte a căror caracteristică comună este continuitatea, una dintre proprietăţile de bază ale spaţiului. Când vorbim despre structuri abstracte, ne referim la acele tipuri de spaţii non-orientabile, ale căror proprietăţi nu se modifică în cazul deformării şi care folosesc invarianţi precum conectivitatea şi soliditatea.

Cea mai cunoscută structură topologică a fost descoperită în 1858 de către matematicianul german August Ferdinand Möbius. Este vorba despre banda lui Möbius, primul exemplu de suprafaţă non-orientabilă, ale cărei feţe sunt imposibil de deosebit. Dacă urmărim o traiectorie liniară pe axul central al acestei benzi, ajungem în punctul de unde am pornit, constatând faptul că banda reprezintă o unică suprafaţa continuă.

Dar cum se poate aplica topologia în practica arhitecturală? Datorită invarianţilor cu care lucrează, aplicarea topologiei în alte domenii, în afara matematicii sau informaticii, devine un procedeu abstract. Deoarece principalele caracteristici ale structurilor topologice sunt flexibilitatea şi capacitatea de adaptare, matematicienii nu sunt convinşi de aplicabilitatea topologiei în arhitectură. În cazul arhitecturii avem de a face cu materialitatea concretă, clădirile fiind caracterizate de rigiditate şi stabilitate, proprietăţi opuse topologiei. Însă arhitecţii care adoptă abordarea topologică încearcă să găsească soluţii pentru eliminarea rigidităţii obiectului construit, astfel încât, în funcţie de anumiţi factori, acesta să se poată adapta şi să facă faţă unor situaţii diferite.

Introducerea noţiunii de topologie în arhitectură are loc la începutul anilor ‘60 odată cu formularea principiilor funcţiunii oblice de către Claude Parent şi Paul Virilio2, membri fondatori ai grupului Architecture Principe. Intenţia celor doi a fost aceea de a depăşi ortogonalitatea şi de a se orienta spre o arhitectură bazată pe geometria non-euclidiană. Funcţiunea oblică a constituit o încercare de aplicare a topologiei în arhitectură, ce utiliza suprafeţele oblice pentru a crea unitate şi fluiditate între obiectul de arhitectură şi context, facilitând o circulaţie locuibilă. Dincolo de aspectul estetic, funcţiunea oblică a condus către o destabilizare a obiectului modern, prin abstractizarea radicală, reprezentând o critică a verticalităţii şi orizontalităţii adusă arhitecturii şi urbanismului acelor timpuri. Una dintre primele propuneri ale lui Parent şi Virilio, ce a urmărit această direcţie, a fost Palatul de expoziţii din Charleville3, din 1966, un program ce implica un amestec complex de activităţi culturale şi comerciale. În cazul acestui proiect, autorii au căutat să promoveze alte tipuri de conexiuni, stabilind o nouă relaţie artificială cu relieful şi cu spaţiul înconjurător. Cei doi au încercat să definească un nou mod de parcurgere a spaţiului, îndemnând către noi direcţii şi noi posibilităţi de folosire a suprafeţelor.

Citiți textul integral în numărul 6 / 2014 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Robert Bruner activează ca profesor de matematică în cadrul Universităţii de Stat Wayne.

2 Activitatea lui Parent (arhitect) şi Virilio (teoretician) între 1963 şi 1968 a reprezentat o provocare faţă de modernismul postbelic, atât ca limbaj formal, cât şi ca discurs sociomoral. Ei au refuzat tot ceea ce era la modă şi au cercetat prin intermediul proiectării, fiind într-o permanentă căutare a unor noi posibilităţi şi tehnici de construcţie.

3 Clădire de mari dimensiuni, concepută sub forma unei coji de beton şi amplasată pe cursul râului Meuse; proiectul nu a fost realizat.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog