RDW

Despre concept în arhitectură

6-2014_concept-abstractizare_AA_01

Înainte de orice, subliniez faptul că semnificaţia noţiunii de concept nu este nici pe departe un produs recent; a existat, într-o formă sau alta, de-a lungul întregului parcurs al istoriei arhitecturii (inclusiv antică), sub diverse denumiri1. Atât în mediul academic, cât şi în cel profesional, arhitecţii au reflectat dintotdeauna asupra unei idei generatoare, centrale, definitorii a unui proiect, asupra unui demers care să confere fundaţii solide pe care să îşi contureze creaţia şi care facilita şi prezentarea sa ulterioară. Inclusiv arhitectura timpurie, cu simboluri şi canoane stricte, cuprinse mai apoi în stiluri complexe, a inclus idei de plecare şi viziuni de ansamblu, în special în cazul clădirilor cu  reprezentativitate de autoritate sau religioasă.

Deschid dicţionarul2: conceptul este considerat „o idee abstractă, o noţiune generală; în filosofie, conceptul reprezintă o idee sau imagine mentală a unui grup sau a unei clase de obiecte formată prin combinarea aspectelor lor” (din limba latină, 1550: „conceptum”= ceva adus pe/în lume). Până aici, nimic special (sau folositor în arhitectură).

Spre deosebire de alte sensuri (în mare împrumutate din alte domenii, precum filosofie, lingvistică ş.a.)3, în arhitectură folosesc însă noţiunea de „concept” cu sensul de catalizator ce descătuşează creativitatea, ce declanşează legături deseori neconştiente între diverse elemente sau care oferă posibilitatea înţelegerii unui aspect într-un mod special, devenind un posibil punct de începere al unui proiect. În arhitectură, conceptul poate fi orice, poate consta într-o idee, o noţiune, o imagine, un cuvânt/frază etc. Este foarte importantă identificarea trăsăturilor definitorii ale respectivului element, aplicându-le apoi în cadrul procesului de proiectare; de cele mai multe ori se foloseşte o reprezentare grafică abstractizată a conceptului, încercând a sustrage numai caracteristicile sale esenţiale şi nu majoritatea trăsăturilor, ce ar conduce la o copiere mimetică, ceea ce este, în mod, evident un lucru de evitat. Succesul folosirii unui concept depinde, astfel, de abilitatea arhitectului de a extrage aceste caracteristici marcante şi de a le transpune în cadrul proiectului într-un mod cât mai creativ.

Din punctul meu de vedere, nu este necesar ca elementul conceptual să fie citibil în proiectul final, deşi se întâmplă de multe ori acest lucru; nu acesta este scopul. Cel mai important aspect al conceptului este declanşarea procesului creativ, substanţiind astfel proiectul în sine, transferul de la concept la proiect putând fi cât se poate de discret. Multă lume consideră conceptul drept o etapă în sine, numită generic „faza concept”; deşi expresia a intrat în vocabularul curent, cred că necesită totuşi o mai mare atenţie. În arhitectură fac o diferenţiere între noţiunea de concept şi faza de proiect schematic (sau anteproiect); conceptul este un catalizator, un punct de pornire, care facilitează parcursul unui proiect şi care se poate regăsi mai mult sau mai puţin în cadrul proiectului schematic, dar întotdeauna conceptul precede anteproiectul, urmând într-adevăr a se rafina pe parcurs. Personal, consider incorectă numirea anteproiectului drept „concept”, când, de fapt, acesta este doar un răspuns, o soluţie, o posibilă variantă în urma testării conceptului în cadrul sitului şi a temei de proiectare. Iar acest lucru este parte din cercetarea reală de arhitectură. Un proiect cu formă ramificată nu reprezintă un „concept”; conceptul, de fapt, este reprezentat, probabil, de o frunză (de pe sit?), sau de un anume tip de reţea, sau de crăpăturile din terenul de pe sit ş.a. (dacă acela a fost punctul de plecare), care, în urma analizelor realizate, a condus către o anume rezolvare planimetrică sau de volumetrie.

Citiți textul integral în numărul 6 / 2014 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Forma actuală a noţiunii de concept în arhitectură a fost teoretizată însă mult mai târziu, cel mai recent fiind în cărţi precum „Move” – 3 volume (Ben van Berkel şi Caroline Bos/ UN Studio), „Content” (Rem Koolhaas), „Rethinking Architecture” (Neil Leach) sau chiar „Natural History” (Herzog & de Meuron).

2 În Oxford English Reference, p. 298.

3 Precum sensul conceptelor pure (sau „a priori”) ale lui Kant sau conceptele universale ale lui Platon. În „Critica raţiunii pure”, Kant descrie categoriile drept concepte pure, înţelese drept proprietăţi, calităţi sau caracteristici atribuite tuturor obiectelor. Plecând de la lista întocmită iniţial de Aristotel (şi criticată apoi de Kant), astfel de atribute sunt substanţă, calitatea, cantitatea, timpul, locul etc., în total fiind identificate zece categorii.

 

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog