RDW

Perahim. Parada sălbatică

Războiul african

Războiul african

La Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Strasbourg este deschisă, între 15 noiembrie 2014 și 8 martie 2015, o amplă expoziție retrospectivă Jules Perahim, prilejuită de centenarul nașterii artistului. Vernisată în prezența Marinei-Vanci Perahim, profesor emerit de istoria artei la Sorbona și soția pictorului, expoziția cuprinde peste 150 de lucrări, etalate într-un traseu cronologic; curatorul expoziției este Estelle Pietrzyk, directorul muzeului.

La parade sauvage, sintagmă ce provine din Iluminările lui Arthur Rimbaud, definește cel mai bine arta lui Perahim, surprinsă în toate etapele parcurse de acesta în cei aproape 70 de ani de activitate.

Devotat suprarealismului, pe care l-a servit întreaga viaţă, Jules Perahim a debutat în revista „unu”, în luna august 1930; după nici o lună, a înființat, împreună cu Aurel Baranga și cu Gherasim Luca, revista „Alge”, care aducea un suflu proaspăt în avangarda română; aceștia aveau pe atunci 16 ani, erau extrem de talentați și de entuziaști și reprezentau o nouă generație de artiști, care au consolidat suprarealismul românesc. Alături de cele 10 numere ale revistei „Alge”, ei au mai publicat revista „Pulă”, la 1 octombrie 1931 (în 13 exemplare, nepuse în comerț), și revista „Muci” (un singur număr, apărut în 7 februarie 1932, în 200 de exemplare), simboluri ale nonconformismului și ale bravurii juvenile; aceste  publicații, devenite astăzi adevărate rarități bibliofile, sunt expuse în cadrul expoziției, alături de cărțile ilustrate de Perahim în perioada românească ante și postbelică. Se cuvine remarcat profesionismul organizatorilor care au redactat legendele acestor documente cu diacritice românești. Seria de portrete și de autoportrete, de desene mai ales cu tentă socială și de tablouri în ulei întregește partea dedicată activității din țară a artistului. Dintre acestea se disting, alături de seria de autoportrete, cele două portrete ale lui Gherasim Luca, primul în ulei, unde acesta este reprezentat ca o mască mortuară (1931), cel de-al doilea în creion, unde poetul este înfățișat cu trei ochi. Pentru afișul expoziției a fost aleasă tot o lucrare din perioada românească, Mitraliera, realizată în anul 1932; intuind pericolul nazist și al discriminării etnice, Perahim a redat in nuce, în acest tablou, cizma cotropitoare, care avea să devină, la Victor Brauner, cinci ani mai târziu, un personaj principal, în lucrarea La ville qui rêve (Orașul care visează, 1937).

Odată ajuns în Franța, în anul 1969, o nouă etapă, plină de forță și de efervescență îi descătușează toate energiile creatoare; intitulată sugestiv, în expoziție, Renașterea, aceasta este ilustrată de hipnotice păduri tropicale populate cu făpturi hibride, cu aspecte zoomorfe și antropomorfe care se multiplică la nesfârșit, precum în tabloul L’animal ange (Animalul înger, 1970). Descoperirea Africii schimbă din nou registrul compozițional al lucrărilor, culorile se animă și acțiunea preia întâietatea: războaie, triburi în mișcare, lupte ecvestre, caravane în deșert. Verva creatoare pare că nu are limite, iar personajele devin niște iconuri inconfundabile, care îi definesc noul stil. Pictură sau alchimie, Perahim pare că deține, asemenea lui Rimbaud, „cheia acestei parade sălbatice”(La Guerre africaine- Războiul african, 1976).

Răspunzând unui chestionar adresat de Arturo Schwarz, comisarul Bienalei de la Veneția din anul 1986, tuturor participanților, Jules Perahim trasa un sumar curs de „alchimio-pictură”, după cum își denumise singur arta: „Operație prealabilă: spălatul temeinic al mâinilor. Pe paleta de cristal se pun albul de argint, albastrul-cobalt, roșul-cadmiu, pigmenții de pământ și de piatră: pământul ars de Siena, verdele-smarald. Ne scufundăm apoi în spațiul vid al pânzei albe. Pensulele se animă într-un du-te-vino, de la paleta-curcubeu la pânza-creuzet. Materia prinde viață; formele și culorile se înlănțuie unele de altele, exaltate de atracția pasională a contrariilor: rigidă-moale, dreaptă-curbă, ușoară-grea, caldă-rece. Sub privirea mea încântată, ele capătă formă de ziduri, de corpuri, de orizonturi și de cochilii, de păsări și de pietre, de ceruri și de trunchiuri de copaci; în această lume în fierbere transmutările se operează conform unui joc al analogiilor și al corespondențelor care este condus fără a ști prea bine cum. Se ivesc universuri necunoscute și imaginare, care își iau, de fiecare dată, o revanșă răsunătoare asupra cenușiului cotidian. Și mă întreb mereu dacă acest miracol se va produce și a doua zi”.

Asemenea tuturor suprarealiștilor, Jules Perahim vedea în întreaga realitate înconjurătoare semne prevestitoare, avea premoniții și telepatii, o sensibilitate empatică îi călăuzea penelul. Bunăoară, în luna decembrie 1989, a început să picteze, într-un tablou, un labirint executat în cele mai fine detalii. Atunci când a redat și niște păsări care-și luau zborul, salvându-se din labirint, au început, în România, mișcările anticeaușiste și apoi anticomuniste. Dar premoniția sa a fost exactă pentru că acele păsări, chiar dacă voiau să-și ia zborul, ele erau strâns legate de spațiul încarcerării, prin trunchiuri de copaci sau prin multe rețele, eliberarea fiind mai mult iluzorie (Les Rescapés du Minotaure – Salvați din Labirint, 1990).

Într-o altă lucrare, realizată în anul 1995, Perahim a pictat o casă înconjurată de niște ziduri străpunse de goluri imense (La nostalgie d’un lieu – Nostalgia unui loc, 1995), care putea sugera casa natală și a primei sale copilării, înconjurată de ruine. Astăzi, casa în care s-a născut Jules Perahim, aflată în București, pe strada Calomfirescu nr. 1, este ea însăși o ruină, mult mai deprimantă decât viziunea acestuia din tablou (Casa natală, astăzi abandonată).

Se pot face și alte analogii, între lucrările din tinerețe, pictate în țară și acelea din anii parizieni. De exemplu, peisajul zbuciumat din tabloul Un plop traversează marea (1932), este reluat, într-o notă aparent mai senină, în lucrarea Un arbre se promène  (Un arbore se plimbă, 1995); pericolul este însă și aici prezent, sugerat de prăpastia adâncă și de păsările negre care o traversează, el însă este redat la o altă vârstă spirituală, când seninătatea domină agitația juvenilă.

Printr-o coincidență extraordinară, expoziția Perahim se află în vecinătatea lucrărilor lui Victor Brauner, alt suprarealist de origine română, prieten bun în tinerețea bucureșteană, căruia muzeul strasburghez i-a dedicat câteva săli din colecția permanentă. Totodată, din inițiativa organizatorilor, în librăria muzeului a fost amenajat un stand unde, alături de catalogul expoziției și de cărțile editate de Jules Perahim în Franța, se pot cumpăra volume de Gherasim Luca și de Ilarie Voronca, publicate în limba franceză. Astfel, Muzeul de Artă Modernă și Contemporană din Strasbourg  invită publicul nu doar la o impresionantă expoziție retrospectivă Jules Perahim, ci la o adevărată celebrare a avangardei românești.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog