Trei proiecte de peisagistică USAMV

Cele trei proiecte de diplomă ale studenților specializării Peisagistică din cadrul USAMV București ilustrează complexitatea unui domeniu ce îmbină designul urban cu ecologia, arhitectura cu planificarea spațială, ingineria cu arta, urbanul cu teritoriul. Astfel, două dintre ele abordează spațiul urban din perspective diferite, în timp ce al treilea se apleacă asupra peisajului anonim al unei periferii dominate de o natură imprevizibilă.

Proiectul Oanei Pîrvu a plecat inițial de la problema redefinirii axului nord-sud al Bucureștiului ca ax verde urban. În urma analizelor a rezultat o discrepanță frapantă între gradul de vegetalizare a acestui ax și intensitatea utilizării sociale a spațiului. Astfel, tronsonul aflat între Piața Romană și Piața Universității, deși reprezintă spațiul de centralitate al Bucureștiului, suferă din punct de vedere al calității și confortului. Proiectul prezentat abordează în detaliu acest centru liniar al orașului transformându-l dintr-un non-loc al tranzitului într-un spațiu generos și ofertant. Conceptul proiectului pleacă de la modul în care oamenii percep spațiul urban. Astfel, reconfigurarea spațiului este regândită ca o succesiune de planuri paralele ce se adresează unor moduri diferențiate de percepție a spațiului. Întregul ax a fost reconfigurat astfel încât să descurajeze traficul auto, cu atât mai mult cu cât spargerea axului Buzești-Berzei este menită să preia circulația pe axul nord-sud (poate astfel sacrificarea uneia dintre cele mai poetice mahalale ale Bucureștiului poate căpăta un sens în ochii locuitorilor). De-a lungul axului, aliniamentele diferite de arbori oferă, pe lângă umbră și aer, grade variate de detalii ce se adresează diverselor planuri și viteze de deplasare. Pavimentele și mobilierul urban redimensionează spațiul subliniind spectacolul vegetal și uman, invitând la observare (și la a fi observat). Valonamente vegetale sau minerale, suprafețe de apă (tangibile, traversabile, invitante), suprafețele de pământ stabilizat aduc peisajele uitate ale unui oraș-grădină în viața grăbită a contemporaneității.

În același sens al identității urbane, proiectul Irinei Spirea abordează cartierul Rahova, în cadrul proiectului de detaliu fiind „atacat” spațiul din fața Academiei. Intervenția propusă pleacă de la recuperarea memoriei urbane, ce va avea efecte atât la nivelul peisajului urban, ca expresie fizică a unei realități urbane, cât și la nivelul comunității locale, ca instrument al reintegrării și revalorizării acesteia în societatea bucureșteană. Proiectul urmărește rememorarea, prin elementul peisager, al unei mici părți de istorie a cartierului Uranus prin ridicarea unui parc ce are ca matrice fostul plan al zonei, plan reconstituit în gamă vegetală pe baza ridicării topografice a Bucureștiului din 1911. Această „reconstituire” a orașului va reda spațiului proporțiile sale inițiale, scara sa umană, în contrast cu megalomania ce i-a luat locul, integrând și utilizările actuale ale spațiului. Prin utilizarea materialelor și vegetației specifice perioadei antedemolare și prin crearea de spații ce readuc în atenția publicului activități ce la ora actuală par a fi o raritate în peisajul urban, proiectul își propune să reconstruiască o normalitate citadină, un firesc al vieții cotidiene și al gesturilor ei simple. Întregul proiect, heterotopie a normalității într-un peisaj urban aberant, aduce un omagiu trecutului, prezentului și viitorului așa cum sunt ele exprimate de gesturile unor oameni - artiști cunoscuți sau locuitori anonimi ai orașului - și totodată simplității unor gesturi (fie ele vernaculare sau politice) capabile să răspundă vi- itorului fără să uite de trecut și fără să ignore cotidianul ce va fi întotdeauna prezent.

Un alt proiect ce pleacă de la tema sensibilă a memoriei locului, dar la scară diferită, este cel al Smarandei Comănescu, proiect ce abordează faleza orașului Corabia. Pe această întindere (3,3 km) peisajul variază discret, dar dramatic, faleza putând fi împarțită în trei tronsoane: zona inundabilă, digul și bazinele de decantare a apei și porțiunea de faleză adiacentă cartierului Celei.

În proiect se propune amenajarea unui traseu ce leagă centrul orașului de cetatea Sucidava, ea însăși urmă a unei locuiri demult apuse. Drumul pe faleză, practicabil atât de către pietoni, cât și de cicliști, va fi format din alei din pământ bătut, care alternează cu podețe peste urmele șuvoaielor de primăvară.

Înălțimea la care este propus traseul a fost aleasă astfel încât să fie deasupra cotelor de inundație, transformând aceste evenimente periodice în spectacol al naturii și subliniind aspectul dinamic al unui peisaj aparent adormit. Pe parcurs, traseul însoțește adesea gardurile grădinilor, dându-i vizitatorului ocazia să treacă aproape din grădină în grădină. Traseul urmărește relieful neregulat al falezei. Din loc în loc, el se depărtează de aceasta formând puncte de belvedere, de unde se poate observa mai bine valea inundabilă și străbătută de pâraie și turme. Traseul își modifică aspectul și caracterul pe măsură ce trece din zona urbană în cea mai rurală, de la liniile frânte ale pasarelelor ce propun o promenadă printre coroanele arborilor, perspectivă inedită a unui peisaj „banal”, către liniile sinuoase ale gardurilor de nuiele.

Cele trei proiecte, aparent extrem de diferite, au ca element comun o abordare a spațiului în respectul memoriei sale și a peisajului cultural, o adaptare a soluțiilor la realități sociale complexe.