Restaurarea peisagistică a grădinii istorice Liebrecht-Filipescu

Casa monument istoric Liebrecht-Filipescu¹ cu imensa sa grădină, situate între străzile Dionisie Lupu, Arthur Verona și Jean Louis Calderon, reprezintă unul dintre simbolurile Bucureștiului, având un imens potențial cultural, istoric, arhitectural, peisagistic și, nu în ultimul rând, financiar².

Vechea proprietate Liebrecht-Filipescu este, în prezent, alcătuită din două entități: Casa și Grădina Universitarilor din București și Grădina DECOFLORA³. În vara anului 2016, OAR București – prin organizarea Anualei de Arhitectură București –, și Calup – la Street Delivery Meserie! –, au atras atenția asupra acestui spațiu verde, semi-abandonat: „Zi de zi trecem pe lângă grădini uitate, care nu pot fi deschise din motive juridice sau de proprietate. Bucureștiul este codaș la capitolul spații verzi pe cap de locuitor, așa că e timpul ca terenurile nefolosite să fie date publicului, prin revitalizarea lor ca spații publice”⁴.

În vara acestui an, Calup „a dorit să deschidă publicului, la Street Delivery, Grădina DECOFLORA, ca o continuare firească a Parcului Grădina Icoanei (…) însă proprietatea este în litigiu, iar accesul e restricționat, ca în prea multe alte cazuri, de aceea, a oferit o serie de soluții sustenabile de reactivare a grădinilor urbane, dar și pentru rezolvarea litigiului:

a. Soluții propuse pentru revitalizarea grădinilor urbane: grădină publică, centru de botanică, grădină comunitară de legume, ateliere de grădinărit, parc de distracții, parc dendrologic, seră cu cafenea și terasă, loc de relaxare cu șezlonguri, fără antropizare majoră, grădină de vară cu perne pentru meditație, spațiu recreațional cu mobilier din compozit de cânepă, loc de târguri, scoaterea gardurilor din jurul spațiilor verzi, eliminarea stâlpilor cu inscripții și a aleilor betonate, asfaltate sau a mobilierului urban excesiv.

b. Soluții propuse pentru grădini în litigiu: contribuție voluntară pentru plata datoriei cu condiția deschiderii către public, crowdfunding pentru plata datoriei cu deschiderea către diverse activități și ateliere, administrare interimară pe perioada litigiului, utilizarea grădinilor până la soluționarea litigiului de către un grup de inițiativă din partea comunității riverane, occupy pentru activități comunitare (arte, meșteșuguri, evenimente), urgentarea proceselor de acest tip prin lege, intrarea sub administrarea/ utilizarea unui ONG/ grup de inițiativă civică, licitație pentru plata datoriei, trecerea la stat și mărirea suprafețelor verzi.”⁵

Sunt aceste propuneri soluții potrivite pentru o grădină istorică?

În 1846, terenul cu livadă aparținea logofătului Gheorghe, Cezar Liebrecht (1820-1890) construindu-și celebra reședință în 1860, după planurile arhitectului Luigi Ludovic Lipizer. „Pierde proprietatea în 1866, când este scoasă la licitație și cumpărată de Gheorghe C. Filipescu (1840-1902), mareșal al palatului regal. După 1870, Gheorghe Filipescu își extinde proprietatea prin adjudecarea la licitație a terenurilor care constituiau latura sudică a Maidanului Stăpânirii – cu ocazia amenajării Pieței Icoanei și alinierii Străzii Memoriei (azi, pictor Arthur Verona). Terenurile fuseseră parcelate de Primărie în scopul vânzării, iar Filipescu își adjudecase 8 loturi din 19, situate către vest, celelalte loturi fiind adjudecate de alte persoane. Apoi le-a cumpărat și pe acestea 11 loturi.”⁶

După moartea Lydiei Filipescu⁷, în anul 1943, această proprietate revine Eforiei Spitalelor Civile conform testamentului soților Gheorghe și Lydia Filipescu. Ulterior, proprietatea este naționalizată, devenind în 1948 sediul Casei Universitarilor.

În fotografiile de epocă realizate de Franz Duschek și din planurile de arhivă ale Bucureștiului, grădina Casei Liebrecht-Filipescu pare a fi fost concepută într-un stil liber, probabil influențat de moda romantică⁸. Această manieră arhitecturală de organizare organică nu este întâmplătoare, ci se înscrie într-o modă care a caracterizat grădinile de secol XIX din România și nu numai. Celebrul critic monden Claymoor descria eticheta garden party-urilor și atmosfera Grădinii Filipescu în ziarul „L’Independance Roumaine”, în anii 1880: „L’entoure en féerique, Armide n’en aurait pas volu un autre. La nature y a prodigué et homme son goût. Des arbres touffus d’un vert éclatant entretiennent une frâcheur agréable et forment comme un rideau de fond à ce coin de paradise. Des fleurs, des rosiers, des lilas, des anemones, des résédas, etc embanment l’air. L’escalier qui conduit dans ce jardin enchanté rappelle un décor d’opera”⁹.

Încadrată în tipare compoziționale occidentale, grădina clădirii monument istoric era concepută sub forma unui spațiu central de reprezentare dublat de o serie de spații perimetrale care închideau fizic și vizual curtea, creând astfel un cadru intim, izolat. Zona centrală era definită, așa cum observăm din cele două fotografii de epocă, de o amplă peluză centrală, tratată și decorată destul de formal, cu grupuri și exemplare solitare de vegetație indigenă, dar și exotică.

Releveul Casei Filipescu: perspectivă, detaliul de fațadă, detaliu de plafon, detalii de interior / © Camera cu relevee UAUIM

În 1882, N. R. Danilescu descria varietatea soiurilor cultivate în Grădina Filipescu, prezentate la Esposițiunea Agricolă și Industrială de la București: „G. C. Filipescu a espus o colecțiune de fructe din cele mai imposante atât prin numerul, cât și prin alegerea varietăților. S-a vorbit mult despre frumosa d-sale grădină din strada Dionisie; ei bine, de astă dată publicul a avut ocasia să se convingă, dupe fructele espuse, dacă reputația acestei grădine este bine fundată. Așa ne place să vedem pe toți proprietarii: este mare moșier, să fie și escelent cultivator. Să dea exemple intuitive, carei instruesc mai mult de cât cărțile; să fie un isvor de lumină atât în orașe, cât mai ales la sate pentru micii cultivatori. Colecțiunea domnului Filipescu numera 40 varietăți diferite de pere, 6 de mere, 4 de struguri, 2 de smochine, apoi zmeură, cantalupi, espuse fie-care varietate în mai multe exemplare. Dară unui proprietar cu bună voință de a întreprinde o cultură sistematică, cum este fostul mareșal al curței, îi trebuia și un om priceput, un grădinar harnic care să îi înțeleagă intenția și să o știe a executa în clima și pământul României. Acest om de ispravă l-a găsit în domnul Vermeulen, care, pentru a esplica arta cum se obțin poamele, a espus și pomi în natură”¹⁰.

Deși, în acest moment, nu putem ști cu exactitate forma și compoziția vegetală a acestei grădini, menționăm prezența unor exemplare de vegetație bătrână ce par a fi făcut parte din amenajările din secolul al XIX-lea. În acest sens, putem aminti cele câteva exemplare de tisă seculară, care reprezentau unele dintre elementele formale ce încadrau peluza, dar și câțiva arbori a căror vârstă a fost apreciată, pe baza unor măsurători dendrometrice preliminare, a avea în jur de 110-130 de ani. Dacă observațiile vor fi verificate pe baza unor studii de arheologie de peisaj și a unor măsurători mai complexe, am putea identifica mult mai detaliat istoria, forma și atmosfera grădinii, de când a fost executată și până în prezent. Astfel, aceste detalii, împreună cu informațiile pe care le avem din surse de arhivă pot crea un corpus de informații, pe baza cărora ar trebui să se impună un proiect de restaurare peisagistică prin care să se recupereze imaginea întregului ansamblu arhitectural și peisagistic, contribuind astfel la protejarea unui „binom” de tip reședință și grădină, complex specific și, într-un anumit sens, tradițional, pentru București.

Un proiect de restaurare clasică sau in spiritu poate readuce la viață o serie de spații publice și/ sau semi-private care caracterizau zona centrală a orașului: Grădina Ioanid, Grădina Icoanei, Grădina Liebrecht-Filipescu. Nu în ultimul rând însă, probabil cel mai important argument care vine în sprijinul protejării, conservării, dar mai ales al restaurării arhitectural-peisagistice este acela de reconfigurare a imaginilor istorice și a atmosferei specifice care au definit întreg cartierul, de-a lungul timpului.

Cu siguranță, există multe și variate soluții pentru revitalizarea unor astfel de spații verzi, semi-abandonate, nefolosite, iar „interesul oamenilor pentru acestea și inventivitatea soluțiilor propuse vor face posibile implementarea unor politici publice concrete pentru reutilizarea acestora”, însă până atunci este imperativă conservarea ca spații verzi și restaurarea lor peisagistică.

NOTE

1 „Maiorul Cezar Librecht d’Albeca, belgian de obârșie, a locuit-o alături de soția sa, născută Malaxa, și de fiul său, ajuns guvernator în Dahomey, până în zorii zilei de 11 februarie 1866, când a fost arestat și casa i-a fost – iarăși! – confiscată de stat. Scoasă la licitație ulterior, deși Liebrecht, eliberat între timp, participase și el, a fost adjudecată marelui boier Gheorghe C. Filipescu (sau Philippesco), numit chiar din acel an, 1866, mareșal al Curții (până în 1874). Dezgustat, fostul proprietar de drept și adevăratul fondator al Poștei Române s-a refugiat la Paris, unde a murit sărac”. „Bucureștiul neogotic (III)”, Emanuel Bădescu, „Ziarul financiar”, 12 decembrie 2013 http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/bucurestiul-neogotic-iii-de-emanuel-badescu-11762019, accesat 12.12.2016.

„Gheorghe C. Filipescu s-a născut în București în 1840. A făcut studiile în Germania și Austria, și apoi a intrat în armata Moldovei cu gradul de sublocotenent, fiind aghiotantul Principelui Cuza. A demisionat din armată în 1863 și s-a stabilit în București. Numit mareșal al Curții A. S. Principele Carol I-iù la 1866, a ocupat această înaltă demnitate până în 1874. Trimis atunci ca agent al țării la Petersburg, a păstrat acest post până la 1876, când a demisionat în urma retragerii guvernului Lascăr Catargiu. Era firește un amic al Germaniei și un devotat al Regelui Carol”. Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografia Populară, București, 1897, p. 75.

2 v. PUZ Traseu cultural Calea Victoriei, strada Episcopiei, str. pictor Arthur Verona, Grădina Icoanei, Prodid, 2005, autori: Șerban Sturdza, Doina Sturdza, Mariana Celac, Iulian Ungureanu, Ioana Rusu, Lucian Corduneanu, Antoniu Baghiu, Francina Palade, http://www.arhiforum.ro/proiecte/puz-pictor-arthur-verona, accesat 12.12.2016.

3 DECOFLORA este, în prezent, în Procedură de Insolvență, nr. 17608 din 30 septembrie 2016, de asemenea, este în desfășurare un proces între Universitatea București și DECOFLORA.

4. Grădini deschise, intervenții strategice, http://beta.calup.ro/ro/blog/18/posibilitatea-unei-grădini-urbane, accesat pe 12.12.2016.

5 Grădini deschise, intervenții strategice, http://beta.calup.ro/ro/blog/18/posibilitatea-unei-grădini-urbane, accesat pe 12.12.2016.

6 Definirea regimului tehnic al construcțiilor supuse autorizării în zonele protejate și în zonele de protecție ale monumentelor istorice în scopul protejării patrimoniului arhitectural și urbanistic al municipiului București, etapa a II-a/2009, Zona Protejată 34, Pitar Moș, p. 15, v. ANDMB, Fond Tehnic, dosar 2/1870.

7 Lydia Filipescu, născută Hangerli (1864-1943). Blondă, cu ochi albaștri, era cu 24 mai tânără ca soțul ei. Era cunoscută pentru punctualitatea ei, eticheta strictă, pasiunea pentru cultura și muzica germană și flori. La Biblioteca Națională a României, în fondul Saint Georges, s-au păstrat fotografii, corespondență, partituri de pian cu dedicație pentru ea etc. Din corespondența acesteia cu doamnele de onoare ale Reginei Maria, aflăm că ea trimitea des flori din grădina sa Reginei, fiind adesea invitată la Palat, la ceai.

8 Istoricul Emanuel Bădescu susține că Hofmann a realizat grădina casei Liebrecht în jurul anului 1860, v. „Bucureștiul neogotic (III)”, „Ziarul financiar”, accesat 12.12.2016. Cert este că, în anul 1882, Vermeulen era grădinarul proprietății Filipescu, v. N.R. Danilescu, Economia rurală, p. 54-55, SANIC, Fondul familial Filipescu, dosar I/55.

9 „Înconjurată de feerie, Armida nu și-ar fi dorit o altă grădină fermecată. Natura este generoasă și omul o gustă. Copacii stufoși de un verde luminos mențin o prospețime agreabilă și formează un fundal pentru acest colț de rai. Florile, trandafirii, liliacul, anemonele, resedele etc. parfumează aerul. Scara ce duce în această grădină fermecată amintește de decorurile de la operă”, BNR, fond Saint Georges, XLVI.

10 Esposițiunea Agricolă și Industrială de la București, N.R. Danilescu, Economia rurală, p. 54-55, SANIC, Fondul familial Filipescu, dosar I /55.