Dosar tematic

Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos. O lecție vie de patrimoniu

Centrul de Studii de Arhitectură

Vernaculară Dealu Frumos.

O lecție vie de patrimoniu

text: Ioana ZACHARIAS VULTUR

„Ne-ar trebui […] un monument, un ansamblu istoric, cum ar fi o mănăstire sau cetate ori castel, ca să le putem arăta studenților pe viu cum se reabilitează patrimoniul arhitectural” (Emil Barbu Popescu, 2002).

Centrul CSAV Dealu Frumos poate fi un reper.

Este o inițiativă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, inedită pentru anul 2003, dar și un răspuns de perspectivă pentru relația universitate-cercetare-practică.
Activarea Cetății Evanghelice de la Dealu Frumos-Schönberg pentru a deveni centru de cercetare este în sine un model de transpunere a principiilor de restaurare și conservare ale Cartei de la Veneția (1966). Aici se pot desfășura diferite ateliere, expoziții, „live-studios”, proiecte participative pentru comunitatea locală, prin colaborări naționale și internaționale.
Rezultatele cercetării sunt mai apoi diseminate cu ajutorul CSAV Journal¹, a site-ului www.csav.ro și CSAV Lab².
Dar care este povestea acestui loc?
Pentru o imagine cât mai clară asupra Centrului, propun o structură în trei părți: memorii, idee, misiune.

Memorii

Într-o notă picturală, rândurile ce urmează vorbesc despre „descoperirea” Cetății și Bisericii Evanghelice din Dealu Frumos. Citind concentric dinspre scara așezării spre Biserică, documentele istorice indică o poveste aparte.
Așezarea este atestată în jurul anului 1320³, așa cum se consemnează într-un act din 1374: „Pulchro monte, quae villa vulgariter dicitur Schönberg”.
Cetatea este datată de către P. Niedermaier pe baza unei analize topologice în jurul anului 1500, urmată de două amplificări ale suprafeței în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Biserica Evanghelică datează în opiniile istoricilor P. Niedermaier, G. Oprescu sau I. Fabritius-Dancu din „anii imediat ulteriori colonizării și ante invazia tătară din 1241”⁴: „(...) înainte de acest an (1241) s-a început construcția bisericii de piatră și dimensiunile navelor au fost adaptate la dimensiunea populației. În jurul construcției sacre erau palisade și poate, la sfârșitul secolului al XIII-lea, un zid inelar”⁵.
Evoluția arhitecturală și urmele sedimentare ale fiecărei etape istorice a ansamblului pot fi consultate în detaliu în Cercetarea arheologică și arhitecturală întreprinsă de o echipă a Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, în vara anului 2009, sub coordonarea dr. arhlg. Dana Marcu-Istrate.
Legătura UAUIM cu acest loc datează din anii ’80. Cetatea are o imagine fascinantă, așa cum ne ilustrează cele câteva pasaje in extenso din cartea „Transilvania, un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi”, autor Sergiu Nistor⁶, editată de Fundația Arhitext Design.

1982:
„Am cunoscut Cetatea și Biserica Evanghelică C.A. din satul Dealu Frumos-Schönberg în vara anului 1982 […]. În ochii studentului de an II la Arhitectură, cu cele două turnuri impozante ale bisericii și celelalte cinci ale incintei, cetatea părea arhetipul construcțiilor militare medievale, iar casa parohială părea scoasă dintr-o revistă de conace bavareze, pe care ai citit-o pe ascuns pentru a nu bătea la ochii și urechile «establishmentului» socialist al epocii. Părintele Funk ne primise cu o cafea (fără năut) servită pe masa de piatră din grădina umbrită de brazi falnici și ne-a povestit despre greutățile păstoririi unei comunități căreia istoria părea că-i întorsese de mult spatele. Noi, cei patru studenți, aflam pentru prima dată de un fenomen arhitectural și social până la acel moment necunoscut, și la plecare am luat în suflete dorința (și naivitatea) de a încerca să salvăm, în practicile noastre de vară, prin slabele noastre mijloace, cât se putea din patrimoniul pe care îl descoperisem neașteptat […]”⁷

Ansamblul de la Dealu Frumos a fost ferit de vicisitudinile realității istorice a acelor timpuri pentru patrimoniul din Transilvania: abandonul ori „convertirea” în funcțiuni „desacralizante”⁸, gesturi care conțin în substrat discursul unei ideologii politice. Șansa conservării ansamblului de la Dealu-Frumos a fost comunitatea, locul geografic și cei câțiva protectori.
Cetatea și Biserica Evanghelică C.A. din satul Dealu Frumos-Schönberg se află în chiar centrul țării, o calitate unică. Volumetria și locul geografic indicau încă de pe atunci potențialul de „centru” ca reper construit și pe harta mentală.
„[…] o incursiune în istoria așezării ce poartă astăzi numele de Dealu Frumos, […] sunt slovele palide de la 1647 ce se mai pot încă citi pe turnul de nord al cetății: «fericită este cetatea divină, care este împărăția păcii ..»⁹. Incinta cvasi-rectangulară, cu cinci turnuri din care patru de colț dispuse pieziș ascunde, fără a o face însă invizibilă, o biserică ce se anunță enigmatic peste curtine, prin acoperișul înalt și două turnuri încununate de galerii în fachwerk. Oricine s-ar apropia de cetatea ce domină centrul localității ar fi pe dată impresionat de semeția, sobrietatea și serenitatea unei fortărețe ce, astăzi, la fel cum a făcut-o și în trecut, domină drumul dintre Sighișoara și Făgăraș, prin Agnita și prin Cincu, păzind trecerea dintre Țara Oltului (fostul Altland) către Valea Hărtibaciului (Harbachthal) și a Tărnavelor (ținutul vinului - Weinland).”¹⁰

Planul cetății fortificate Dealu Frumos, 1953

1992:
După 1989, preocuparea autentică și liberă pentru patrimoniu se manifestă prin campanii de investigare de teren. O astfel de activitate de cercetare este studiul pentru Dealu Frumos, Cincșor, Cincu și Merghindeal:
„La 10 ani de la momentul descoperirii, împreună cu Anca Brătuleanu și Hanna Derer mă găseam din nou la Dealu Frumos-Schönberg, de data aceasta într-o primă acțiune de inventariere și relevare a patrimoniului săsesc din sud-estul Transilvaniei. Patru echipe de studenți au măsurat și desenat în vara anului 1992 bisericile fortificate din Cincșor, Cincu, Merghindeal și Dealu Frumos, moment oportun pentru a constata că noua deschidere spre democrație a țării, înainte a de produce efectele pozitive așteptate, realizase o involuntară, dar puternică «curățare etnică» a zonei din care plecaseră în mai puțin de un an aproape 200.000 de sași¹¹. Tristeții unui destin ce părea împărtășit în comun de comunitatea săsească și de patrimoniul său cultural îi luase locul o abandonare a acestuia din urmă, necompensată de asumarea unei tutele din partea autorităților locale sau centrale. Venise momentul să constatăm că dacă - fapt pozitiv - nimeni nu ne mai împiedica din rațiuni ideologice să cunoaștem și să expunem valoarea unui patrimoniu cultural excepțional, creat de colonizarea săsească în urmă cu peste 800 de ani, nu același lucru se putea spune despre capacitatea organizatorică, instituțională și economică de a-l salva de la o ruinare din ce în ce mai rapidă”¹².
Apare așadar un paradox al istoriei, cu noi forme de încercări pentru patrimoniul din Transilvania: depopularea așezărilor și vandalizarea graduală în timp.

1998:
Mai târziu, în 1998, profesorul Sergiu Nistor consemnează „reîntâlnirea” cu Dealu Frumos-Schönberg printr-o misiune a Băncii Mondiale în încercarea de a sprijini cu 100.000 de USD revitalizarea acestui ansamblu. Întâmpinați de același preot Funk, misiunea descoperă că „[…] această propunere venea însă prea târziu: ultimii ani îi răpiseră comunitatea și îl făcuseră să-și piardă speranța […]”.

Ideea

Ideea Centrului CSAV datează din 2 noiembrie 2002.
În căutarea unor noi metode de formare a studenților din perspectiva Departamentului de Istorie, profesorul Emil Barbu (Mac) Popescu¹³ discută cu profesorul Sergiu Nistor pe drumul de întoarcere de la celebrarea a 150 de ani de la nașterea arhitectului Ion Mincu: „Ne-ar trebui, Sergiu, un monument, un ansamblu istoric, cum ar fi o mănăstire sau cetate ori castel, ca să le putem arăta studenților pe viu cum se reabilitează patrimoniul arhitectural”.
Momentul este imediat urmat de căutarea unui astfel de loc împreună cu E.S. episcop Cristoph Klein, conducătorul Episcopiei Evanghelice C.A. de la Sibiu. Ca răspuns la „angajamentul ferm al UAUIM pentru îngrijirea completă a unei biserici fortificate”, episcopul propune preluarea Cetății de la Dealu Frumos, în viziunea episcopului, o salvare în fața restrângerii dramatice a comunității săsești și a stingerii pastorului.
Două luni mai târziu, la 19 septembrie 2003, printr-un contract de comodat pe 25 de ani cu UAUIM, ansamblul de la Dealu Frumos devine Centrul de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos-Schönberg.
„Inaugurarea are loc în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. Sunt invitați și participă: Fr. Philippi, Fr. Gunesch, Boltres, autorități publice județene. Ceremonia este deschisă de prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu, rector al UAUIM, prin dezvelirea plăcii cu denumirea UAUIM - Centrul de Studii pentru Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos.”¹⁴
În contextul particular al patrimoniului din Transilvania și pentru a evita o dublă dezmoștenire, Centrul CSAV are misiunea de a fi un model posibil: un model de salvgardare a patrimoniului comunității săsești, îmbătrânite și cu puțini reprezentanți; un model educațional valabil peste timp; un model de revitalizare pentru celelalte repere asemănătoare din satele săsești.
În acest sens, UAUIM desfășoară din 2003 lucrări de restaurare, reabilitare și conversie funcțională, păstrând intactă imaginea ansamblului compus din: „incintă, 5 turnuri, turn de poartă, 1 corp de depozitare, 1 corp Cămin cultural (Sala de festivități, bucătărie,spații de regrupare și anexe), o magazie și casă clopotar, casa parohială cu grădina și anexele sale, situată în vecinătate” ¹⁵

Iată câteva repere în timp:
„În iulie 2003 au loc primele lucrări de amenajare. Din parterul «neuehaus» sunt scoase 42 de care de pământ pentru a putea fi pavat cu bazalt de Racoș, în vederea folosirii spațiului pentru expunere și acces la etajele superioare; studenți ai Colegiului de restaurare de la Sibiu pregătesc pavarea «neuehaus»”.
Lucrările se continuă în iulie 2004 prin sprijinirea cu materiale de construcții de către compania Knauf, pentru amenajarea dormitoarelor studențești din Căminul Cultural al cetății. Tot atunci, practica studențească de anul V la Dealu Frumos prilejuiește relevarea Gemeindesaal, corpul de nord și turnul de nord-est. Mai departe, în septembrie 2004, sub coordonarea prof. dr. ing. Johann Neuner, de la Universitatea Tehnică de Construcții București, și a lect. dr. Eugen Duțescu, de la Universitatea Tehnică a Wehrmacht-ului din München, se scanează cu un scanner-laser Leica ansamblul cetății și podul bastionului de nord.
Intervențiile de conservare debutează cu consolidarea și asanarea corpului de nord al cetății Dealu Frumos și a zidurilor exterioare, prin finanțare MLPAT. Se continuă cu cercetarea și evaluarea monumentului și sitului prin atelierul româno-francez care grupează 20 de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și ai CEDHEC - Ecole de Chaillot, îndrumați de prof. ACMH Benjamin Mouton și conf. dr. arh. Sergiu Nistor. Atelierul se încheie la Paris, în aprilie 2005.
Grantul CNCSIS din 2004 este primul proiect de cercetare pentru Centrul CSAV. Este vorba despre proiectul „Circulația influențelor culturale reciproce între români și sași în sud-estul Transilvaniei, reflectată în arhitectura vernaculară și evoluția contemporană a satelor din județele Sibiu și Brașov”, coordonat de conf. Sergiu Nistor.
Anul 2004 se încheie cu recepția lucrărilor de consolidare și renovare a cetății, proiect elaborat de prof. dr. ing. Mircea Crișan și asist. dr. arh. Adrian Crăciunescu, în cadrul Centrului de proiectare, expertiză și consultanță al UAUIM.
În mai 2005 se decopertează tencuiala din Gemeindsaal și se montează compartimentări, cu ajutorul a 10 studenți ai Colegiului de Restaurare a UAUIM, lucrări urmate în august de reabilitarea completă a acestei săli. În luna octombrie a aceluiași an se amplasează în dreptul intrării în cetate un panou explicativ, pentru îndrumarea și informarea turiștilor, prin proiectul DECIDE finanțat de British Council.
În octombrie 2006 se desfășoară șantierul de renovare a fațadelor și interioarelor din Școala Săsească și se descoperă deasupra intrării inscripția cu caractere gotice Volkschule.
Graficul restaurărilor se continuă în anii 2007 și 2008, iar în 2009 are loc cercetarea arheologică „a porțiunilor dintre turnul de vest și corpul de nord, a zonei exterioare a corului și a fostului portal”, coordonată de dr. arhlg. Daniela Marcu-Istrate. Odată cu aceste lucrări se descoperă „prezența absidei semicirculare a altarului, precum și urmele pardoselii și fundației colateralei de nord de la baza turnului de vest”.¹⁶
În tot acest timp, o suită variată de ateliere de vară, proiecte, expoziții și evenimente destinate arhitecturii vernaculare și patrimoniului se desfășoară la Centrul CSAV.
Atelierele, școlile de vară și campaniile de cercetare sunt gândite astfel încât acest ansamblu să fie mereu centru de interes, de proiect, de revitalizare, chiar într-un context mai larg ori cu varii teme de lucru. În aproape fiecare proiect este implicată comunitatea în încercarea de a o sprijini și de a o face conștientă de valoarea așezării Dealu Frumos.
Cu toate eforturile concertate, aspectele financiare și sociale pot fi delicate. Un astfel de Centru nu poate rezolva toate problemele regiunii sale. Este parte a unui organism mai amplu, iar prin misiunea sa de generator de bune practici trebuie sprijinit continuu.

Misiune

Experiența CSAV înseamnă (pentru mine) proiect editorial, laborator și ateliere la Centrul CSAV de la Dealu Frumos. Din 2012 ele se îmbină armonios și creativ, dar cer pasiune și perseverență. Realitatea autohtonă a cercetării și patrimoniului înseamnă provocări, dar și inspiră noi idei de a le depăși.
În lunile iunie și iulie ale acestui an am avut șansa unui „Grand Tour” internațional prin proiectul Erasmus + VVITA, într-o echipă amplă de arhitecți, studenți și profesori din România, Italia și Norvegia. În încercarea de a gândi scenarii prospective de revitalizare a trei situri de patrimoniu vernacular în cele trei state, experiența a devenit aproape un voiaj de explorare intensivă: colaborare și comunicare, proiectare și anduranță. Explorarea acelor situri a avut și o puternică dimensiune antropologică și socială, prin valoarea comunităților locale. Disponibilitatea de a intra într-un alt rol, de a învăța cu modestie și curiozitate de la oameni și arhitectura locală, dar mai ales comunicarea cu locuitorii, pot duce la descoperirea neașteptată a unor forme de patrimoniu imaterial din culturi fascinante17. Pentru studenți, colecția de date poate fi astfel nu doar științifică, ci și o lecție vie, de bogată transformare interioară.
O altă experiență recentă este atelierul UAUIM - TU Wien, la Centrul CSAV de la Dealu Frumos, în Sibiu și satele săsești din Transilvania. Cu sprijinul Asociației Stiftung Kirchenburgen din Sibiu, în peisajul cultural al bisericilor fortificate, școala de vară s-a concentrat, printre alte studii de caz, și pe satul Dealu Frumos și ansamblul Cetății Evanghelice.
Alături de aceste bogate forme de inventariere și cercetare se desfășoară și inițiative ale altor membri UAUIM, dar și ale unor universități din Austria sau Statele Unite, licee de artă din țară și din Republica Moldova.

CSAV Journal

Publicația apare anual în luna decembrie, cu o temă anunțată și peer-review al Comitetului Științific.
Înființată în 2010, revista îl are ca editor pe profesorul Sergiu Nistor și este coordonată din 2012 de mine. Formatul este tipărit și digital, bilingv din 2016, organizat pe secțiuni bine definite: de la articole de specialitate la proiecte de atelier, la forme de învățare din vernacular.

CSAV Journal a fost selectat în edițiile din 2014, 2016 și 2018 la Bienala Națională de Arhitectură București, pentru expoziția Secțiunii Publicații.
Coordonarea unui astfel de volum înseamnă o implicare personală constantă pe întreaga durată a anului, de la idee la conținut și transpunere vizuală. Curiozitatea mea de cercetător se îmbină firesc cu experiența ca editor al revistei Arhitectura 1906 și Zeppelin, cu preocuparea pentru estetică și arte, dar și cu nevoia de a lucra la proiecte în care e necesară înțelegerea imaginii în ansamblu și în detaliu. Tot astfel, i-am redescoperit pe Le Corbusier, Nicolae Grigorescu ori George Oprescu în noi nuanțe, dar și valoarea patrimoniului nostru vernacular din perspectivele unor arhitecți și cercetători internaționali.

Volumul încearcă să fie „o punte” de legătură între departamentele UAUIM, între specialiști din spațiul academic și din afara lui, între studenți și ateliere, între cercetare și proiect. Este o „punte editorială” pentru UAUIM, dar care desigur trebuie constant susținută atât ca proiect, cât și în forma sa de obiect. În ultimii ani, interesul pentru siturile rurale (de patrimoniu vernacular) a crescut în cadrul atelierelor de anii II-III, dar și al subiectelor de disertație și diplomă. CSAV Journal s-a dovedit a fi deopotrivă sursă de inspirație și răspuns dat acestor căutări și acestui interes.
În perspectivă, CSAV Journal încearcă să se adapteze la noile provocări ale ideii de publicație ca formă de diseminare a cercetării în spațiul academic, prin aducerea unor studii și proiecte actuale, cu autori consacrați, utile activității de atelier.

CSAV Lab

În noiembrie 2017 am deschis CSAV Lab, loc în cadrul UAUIM în care studenți și cadre didactice au beneficiat gratuit de instruire și sponsorizare cu tehnologie GIS pentru a lucra la proiecte de cartare și cercetare a patrimoniului vernacular din România, de la scara de ansamblu la restaurarea de obiect. Cu ajutorul tehnologiei GIS oferite de ESRI România, lucrăm în prezent la un mic proiect special în anul Patrimoniului Cultural European. Este vorba despre rolul patrimoniului vernacular românesc în arhitectura modernistă internațională.
De asemenea, așa cum aminteam mai devreme, Centrul CSAV este partener în proiectul VVITA18 ERASMUS+ (2017-2019), coordonat de UAUIM și în cooperare cu UNICT Italia și NTNU Norvegia, un proiect de revitalizare a siturilor rurale cu ajutorul tehnologiilor inovative. Prin urmare, inspirată de aceste experiențe în Italia și Norvegia, încercăm să aducem în CSAV Lab și aparatură profesională pentru măsurători în restaurarea de patrimoniu vernacular, cu care studenții să poată lucra practic în cadrul atelierelor de specialitate.

Perspective

Moștenirea și ideea Centrului CSAV sunt în sine un patrimoniu al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.
Modelul educațional poate fi un răspuns perfect valabil în timp pentru o relație flexibilă universitate-cercetare-patrimoniu.
Astfel, Centrul CSAV poate deveni un atractor vital de idei și abordări creative.

NOTE

1 Publicația inițiată de profesorul Sergiu Nistor și coordonată de Ioana Zacharias Vultur a apărut sub numele de „Anuarul CSAV” din 2010, iar din 2018 este redenumit CSAV Journal. A fost selectată pentru expoziția Bienalei Naționale de Arhitectură la Secțiunea Publicații, în edițiile 2014, 2016 și 2018.
2 Laboratorul CSAV Lab este înființat în 2017 de Ioana Zacharias Vultur, în spațiul din București al UAUIM și are ca scop transpunerea unor proiecte de cercetare a patrimoniului vernacular și realizarea unor expoziții cu ajutorul ultimelor tehnologii GIS.
3 Conform notei din Cap.I, Istoricul așezării, al cetății și bisericii evanghelice,„Transilvania, un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi”: „(…)pe de altă parte însă Gerlach din Pulcromonte (Schönberg) și Heinrich din St. Agatha (Agnetheln) și Teodorich, fiul lui Herbordius, aici de față, care dovedesc în acest mod în fața noastră că Jakob a vândut terenul lui moștenit și jumătate din partea lui de mori cu parcelele înconjurătoare, care se întind până la Probsdorph, (...) De asemenea au subliniat sigiliul acestui document cetățenii din Cibinio (Hermannstadt). Dat în anul domnului 1280.” Gernot Nussbacher arată însă („Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, Anul 1, Nr. 225, din 17.11.1993, p. 7) că odată cu transcrierea din 1453 a documentului a fost trecut drept 1280 ceea ce în realitate probabil fusese 1320. (apud M. Schnabel, Schonberg in Siebenburgen. Ein Heimatbuch uber diese Gemeinde, Eigenverlag Martin Schnabel, Sachsernheim, 2002, pag.15 -N.A.).
4 Idem, M. Schnabel, op.cit. p.43
5 Ibidem, P. Niedermaier, „Die Woche”, anul 8 (1975), nr. 403, apud M. Schnabel, op. cit. p.25.
6 Prof. dr. arh. Sergiu Nistor este directorul Centrului CSAV, editor al CSAV Journal și membru al Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului „Sanda Voiculescu”, UAUIM.
7 „În loc de introducere”, în cartea „Transilvania, un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi”, autor Sergiu Nistor, Editura Fundația Arhitext Design, 2010, p.3.
8 Este vorba despre transformarea în grajduri pentru CAP, magazii și depozite care să înlesnească nu doar degradarea constructivă, dar și sfidarea simbolului ori a memoriei istorice pe care o reprezintă.
9 Idem, Textul în latină: FELIX EST CIVITAS DIVINA QUAE EMPORE PACIS…, op.cit.
10 Din capitolul I, „Istoricul așezării, al cetății și Bisericii evanghelice”, op.cit., p.1-2.
11 „Înainte de 1944, totalul credincioșilor evanghelici se ridica la 250.000 de persoane, în peste 250 de parohii. În urma războiului și a evenimentelor politice, mai ales în urma emigrării din ultimele două decenii, numărul enoriașilor a scăzut simțitor, ajungând, conform recensământului din anul 2002 la 8.716 credincioși”, din Ministerul Culturii și Cultelor, Viața religioasă din România, ediția a III-a, coordonator Gigel Sorinel Știrbu, București, 2008, ISBN 978-973-1829-35-7, p. 49
12 Idem, op.cit.
13 Rectorul de atunci și actualul președinte de onoare al UAUIM.
14 Idem, op.cit.
15 Idem, op.cit.
16 Idem, op.cit.
17 Cu referire la traseele unor tehnici constructive în lemn care au coborât din Norvegia și Suedia pe mare spre România începând cu secolul al XVIII-lea, până în Maramureș.
18 VVITA - Modernizing Learning and Teaching for Architecture through Smart and Longlasting Partnerships leading to sustainable and inclusive development strategies to Vitalize heritage Villages through Innovative Technologies.

***

În 2004 au început primele lucrări de reabilitare și amenajare a unor spații din cadrul nou-înființatului Centru de Studii Arhitecturale Vernaculare Dealu Frumos, compus într-o primă etapă din ansamblul de fortificații (cetatea din centrul satului) și căminul cultural săsesc, construit pe un turn pentagonal și pe zidul de sud al cetății.
Au urmat apoi preluarea de către UAUIM a fostei școli germane și, ceva mai târziu, achiziționarea unei gospodării (prin CCPEC al UAUIM).
Revenind în 2004, UAUIM a reabilitat zidul de nord al cetății (Neue Haus), amenajând totodată întreg spațiul cu pavaj din bazalt și aplicând tencuielile permise. Spațiul pe trei niveluri poate fi folosit pentru expoziții, vizionări de filme etc. În căminul cultural săsesc s-a reabilitat sala, unde se organizează acum conferințe, workshopuri, ateliere studențești. La etaj s-au amenajat spații de cazare pentru studenți, iar la parter, două băi.
Școala germană s-a reabilitat în totalitate, incluzând o sală de curs pentru studenții în practică, un spațiu de cazare, două băi, iar la etaj un muzeu de etnografie al satului Dealu Frumos.
Gospodăria de la nr. 111 a fost reabilitată pentru cazarea profesorilor; în șopronul aflat într-o stare avansată de ruină a fost amenajată o sală de mese și o bucătărie pentru cei aflați în ateliere sau practică (Marcel Nemeti, administrator al CSAV Dealu Frumos).