RDW

Bucureștiul la viitorul trecut sau despre transutopia saturată

Mai mult nu ne place astăzi Bucureștiul decât să fim încântați de el. Dar pentru că ne-am născut aici, sau ne-am adunat aici, sau ne-au adunat treburile pe aici, am dori să fim fericiți în și de acest oraș. Fiecare oraș are însă povestea, trăirea și visurile lui, greu de separat, sau nedorit de separat.

 

Așa se face că visăm un București, o așezare fără de sfârșit și fără de început, permanent modelată de gândurile oamenilor ce-l locuiau. Bucureștiul, teritoriu antic, înflorit odată cu orașele-port grecești de pe malul vestic al Pontus Euxinului. Corăbii încărcate de produse intrau și ieșeau din mare pe Dunăre, și prin estuarul Dâmboviței ajungeau la București. Bucureștiul semăna cu polisul grecesc. Privit de sus era o grilă perfectă. După ce suferi o serie de transformări pe la 480 î.H., avea să urmeze modelul armoniei cosmice în configurația sa spațială.

Privind stelele și cerul, filosoful cetății, Zamolxis discipol de-al lui Pytagoras prin măsurători, număr și proporții, avea să împrumute orașului ceva din ordinea celestă. Situată în zona astăzi ocupată de Parcul Carol agora se întergi, pe lângă templul dedicat lui Apollo, cu un amfiteatru ce rivaliza prin mărime cu cel din Delphi, iar o minunată stoa ocupa cornișa de nord. Orașul aduna în curând 30.000 de oameni dedicați, în mare parte, comerțului și dezvoltării legăturilor cu nordul Europei.

Nu am avut parte ca acest vis să se realizeze pentru că teritoriul bucureștean era străbătut doar de  un râu nenavigabil care se mai și revărsa adesea.

Apoi, cam pe la o sută de ani, după ce Sfântul Andrei sfinți locul și oamenii, se făcu să treacă prin același teritoriu și romanii în drumul lor spre Pontus Euxin. Așezându-se la București, trupele romane au asanat mlaștina și au luat în posesie pământul spre a funda „o nouă Romă”. S-au auzit atunci incantații și s-au sacrificat animale, au delimitat spațiul și au tras brazda hotarului. Apolodor din Damasc, care tocmai termina lucrările la podul de peste Dunăre, trasa axele principale perpendiculare, Cardo și Decumanus, ale viitoarei urbe București. În Piața Universității de astăzi, locul în care cele două axe se intersectau, în zona în care astăzi este Universitatea de Arhitectură (de altfel, în subsolul universității, în muzeul de arhitectură, se poate vedea, refăcută,  macheta lui Apolodor din Damasc), Împăratul Traian avea să inaugureze începerea lucrărilor la forumul ce avea să-i poarte numele. La moartea lui Traian o replică a Columnei de la Roma se amplasa pe locul ocupat astăzi de fântâna de la Arhitectură.

Dar nici nu începu bine să înflorească Bucureștiul că Împăratul Aurelian (270-275 e.n.) dădu ordin trupelor romane să se retragă.

Și astfel mlaștina-dintotdeauna-mlaștină va redeveni realitatea locului, iar Bucureștiul de astăzi poate că nu ar fi existat dacă Constantinopolul nu ar fi căzut sub ocupația Imperiului Otoman.

Ocuparea Constantinopolului de către otomani și extinderea imperiului în toată peninsula Balcanică, până la porțile Vienei, avea să dea o și mai mare importanță drumului comercial și cultural deja existent ce trecea prin mlaștina Dâmboviței.

Citiți textul integral în numărul 3/2013 al revistei Arhitectura

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog