RDW

Studio ZAHA HADID VIENNA en{CODED}fields workshop

Care este scopul proiectării?

Aceasta este poate cea mai frecvent întâlnită întrebare într-o lume atât de complexă […] într-o lume post-Fordista, o lume a reţelelor de comunicare şi socializare, acolo unde suntem împinşi să comunicăm în orice manieră posibilă şi prin orice dispozitiv avem la îndemână. Dispozitivele de comunicare sunt variate şi ne permit nouă, utilizatorilor, să putem selecta şi alege în ce fel să comunicăm şi cu cine să comunicăm. Întrepătrunderea vederilor multiple, unde putem intui ante-comunicare modalitatea în care se va desfăşura comunicarea noastră este unul dintre aspectele-cheie ale contemporaneităţii, este definită ca Societate reţea.

Sarcina arhitecturii devine atunci aceea de a integra aceste procese sociale în limbajul şi articulările sale. Ca parte a unei investigaţii academice continue, de mai bine de 10 ani, Studioul ZAHA HADID VIENNA, prin Zaha Hadid şi Patrik Schumacher, participă la dezvoltarea unui discurs şi a unei metodologii numite Parametricism. Acesta a căpătat formă în urma a peste 20 de ani de cercetări şi introspecţii în ceea ce înseamnă arhitectură şi cum relaţionează şi participă în sistemul social general.

Prin experienţa acumulată în timp, cunoştinţele şi concluziile generate, urmărim să introducem participanţii la acest curs într-un discurs nou, o viziune conformă cu cerinţele avansării domeniilor conexe arhitecturii. Arhitectura ca proces „auto-poetic” şi „auto-referențial” – termeni preluaţi de Patrik Schumacher din teoria sistemelor, pe care a dezvoltat-o Niklas Luhmann, între anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut – nu depinde şi nu este rezultatul celorlalte sisteme sociale existente ca discurs, ci este un produs bazat pe dezvoltarea sa proprie, cu reguli intrinseci de limbaj specific şi specializat.

Ca parte din discurs ne vom focaliza pe o problematică urbană. „Civilizaţia noastră globală bazată pe tehnologie şi-a expandat puterea de a crea bunăstare până în punctul în care devine propria-i barieră”1. Dacă privim dintr-o perspectivă a Parametricismului, oraşul ar trebui să fie capabil să se adapteze atât terenului, climei, cât şi mediului social actual, să devină cu adevărat parametric. O evoluţie culturală nu poate fi oprită. Ceea ce propunem este o investigaţie multiplă, prin evaluări ale multiplelor straturi ce participă la a identifica şi a crea o identitate specifică contextului local şi celui global. „O arhitectură bună reuşeşte să ofere soluţii unor probleme inexistente!”² Metodele folosite pentru a genera o soluţie urbanistică în siturile propuse se regăsesc în proiectarea urbanistică încă de la începuturile ei, condiţiile de câmp sunt un interes continuu, „condiţiile de câmp trec de la una la multiple, de la indivizi la colectivităţi, de la obiect la câmp”³. Sfera de cercetare a acestor condiţii s-a deschis recent şi a trecut de la formele primar euclidiene la condiţii mult mai complexe, ce pot fi adaptate şi prelucrate conform unei complexităţi ridicate a ţesutului urban actual sau viitor. Condiţiile unui câmp pot cuprinde factori de teren, volume existente, trasee predefinite, câmpuri de forţă, magnitudini de atracţie faţă de puncte de interes (polarizante), suprapuneri, juxtapuneri şi articulări de straturi funcţionale, acestea includ sisteme fractale: sisteme L, sisteme Mandelbrot; sisteme dinamice: dinamica fluidelor, sisteme de particule; sisteme de cristalizare: agregare prin difuzie limitată; sisteme auto-optimizabile: voronoi şi celulare (bureţi şi bule); sisteme geometrice: triangulaţie, subdivizie auto-referențial similară; sisteme comportamentale: stoluri sau roiuri; celular automată: game of life; teorii de reţele: Frei Otto / optimizări de trasee sau opera lui Hiller în reţele urbane.

Toate acestea au un specific comun, definit prin potenţiale maleabilități, complexități, manifestări. Acestea pot să crească nivelul de control asupra procesului de proiectare a unui câmp şi pot extinde paleta de posibilităţi de la bidimensional la tridimensional şi pot atinge din punct de vedere procedural a patra dimensiune, cea a timpului în care se manifestă şi cresc. Câmpul (field) este o unitate omogenă şi continuă alcătuită din entităţi heterogene, tranziţiile graduale – gradientul – sunt elementul unificator, constituind forţa care conduce spre fluiditate.

Că strategie de proiectare, se vor alege câteva situri subdezvoltate din Timişoara, luând în considerare aspectele strategiilor de dezvoltare actuale ale orașului, găsind noi factori potenţiali generatori sau influenţatori, se va încerca o intervenţie coerentă asupra ţesutului urban timişorean. Rezultatul acestui workshop va consta în machete pentru fiecare sit în parte la nivel de instalaţie, machete ce vor constitui obiectul unei expoziţii temporare după finalizarea workshopului. Proiectele obţinute se vor prezenta în faţa unui juriu compus din profesori şi asistenţi ai Studio Zaha HADID Vienna şi invitaţi locali, la jurizare vor fi invitați membri ai administraţiei publice din Timişoara, ca oaspeţi de onoare.

Ţinta este de a oferi atât o mai bună înţelegere asupra fenomenului de avangardă în disciplina noastră, de a transmite cunoştinţe teoretice şi practice, cât şi aceea de a trezi interesul faţă de un altfel de discurs, mai complex faţă de problematica urbană în fața administratorilor acesteia.

NOTE:

1. Patrik SCHUMACHER,  Londra 2010 Publicat în Zaha Hadid – Recent Projects A.D.A. Edita Tokyo 2010

2. Hernan Diaz ALONSO, Praga, mai 2013 Simpozion Bienala de arhitectură experimentală

3. Stan ALLEN,1999

poster-timisoara3

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog