RDW

Tradiţie / Identitate în arhitectura modernă mexicană

003-CdM,-Orasul-universitar,-biblioteca

Tradiţie/identitate – un binom interpretabil şi interpretat în infinite modalităţi în toate domeniile, îşi are poate aplicarea cea mai vizibilă în arhitectură. Fie că citirea, interpretarea şi preluarea tradiţiei este realizată la un nivel primar sau la unul extrem de elevat şi sublimat, arhitectura ne permite o „citire” instantanee a obiectului edificat. 

În orice ţară din lume tradiţia arhitecturală a avut şi are, dacă nu un cuvânt greu de spus, cel puţin o influenţă, de multe ori la nivelul subconştientului, în  manifestările arhitecturale moderne şi contemporane.

Arhitectura modernă mexicană îşi datorează multe din elementele devenite emblematice tradiţiei arhitecturale prehispanice şi a perioadei viceregatului.

În prima parte a secolului al XX-lea, dorinţa programatică a statului mexican de a crea o arhitectură naţională a fost concretizată de arhitecții mexicani mai ales prin apelul la tipologia arhitecturală a perioadei viceregatului, în care arhitectura hispanică cultă şi vernaculară s-a grefat pe teren mexican. Totodată, după Revoluţia din 1910 şi întregul deceniu de frământări politice ce a urmat, a continuat fazarea cu ceea ce se întâmpla la nivel internațional în acea epocă. Fenomenul Art Déco grefat pe un vocabular decorativ propriu constituie un fond construit de remarcat în marile oraşe. Stilul modern internaţional exersat cu măiestrie în edificii de importanţă majoră a părut că se îndepărtează însă de elementele tradiţionale, dorind o mai mare „aliniere” la ceea ce se întâmpla în arhitectură pe plan mondial.

Ferită de frământările celui de al Doilea Război Mondial – de pe urma căruia a reuşit să beneficieze prin vânzarea de petrol către SUA şi astfel statul să aibă bani pentru importante investiţii în infrastructură şi construcţii publice la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50 – arhitectura mexicană a început, odată cu deceniul al cincilea al secolului trecut, să îşi găsească o identitate bazată, de această dată, mai mult pe tradiţia prehispanică. Identitate exemplificată de câţiva reprezentanţi ai arhitecturii mexicane – a căror operă a trecut cu succes graniţele Mexicului – până spre anii ’90 când, din păcate, globalizarea a început să atingă şi acest domeniu, cu foarte mici excepţii.

Tradiţia este prezentă pe mai multe paliere, utilizarea elementelor tradiţionale este realizată de la nivel macro la micro, şi exemplele de mai jos, din Ciudad de México, vor explica această afirmaţie. Nu este în niciun caz vorba de o preluare mot-á-mot a tipologiei urbane sau arhitecturale, ci de o sintetizare şi o reutilizare a caracteristicilor urbanismului şi arhitecturii prehispanice.

Un exemplu perfect pentru ilustrarea celor spuse îl reprezintă Oraşul Universitar din capitala Ciudad de México, al cărui sit central, la care voi face referire, a fost declarat de către UNESCO, în anul 2007, Sit Patrimoniu al Umanităţii, deoarece „posedă valori profunde de excepţionalitate universală ale culturii Mexicului”.

Citiți textul integral în numărul 3/2013 al revistei Arhitectura

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog