alege_allplan

Timpul gheţarului sau et in Arcadia ego

09 glacier

În anul acela, National Geographic declarase Næroyfjord, o ramificaţie a marelui Sognefjord, drept „cel mai frumos loc din lume”. De fapt, privită din lumea noastră urbană, întregul sit al acelui Sognefjord e o altă lume.

O lume a inocenţei şi începuturilor, misterioasă, aflată în inima gheţarului Josstedal, o lume care încă respiră sub masele enorme de gheaţă şi le pune într-o mişcare greoaie şi perpetuă. O lume a răbdării cu care apa şi-a săpat drum prin coastele de granit ale Norvegiei. O lume a liniştii, a luminii difuze, a culorilor reci, a lungilor linii de contact dintre apă, munte şi cer, o lume a vieţii nonurbane, rarefiate ca şi aerul de acolo.

La capătul altei ramificaţii din Sognefjord, numită Fjærland, la un capăt al lumii şi totodată al unei văi preluate de fiord, se află un fel de bloc de piatră fasonat de mâna omului Sverre Fehn. Stă ca o articulaţie între orizontala apei şi verticala muntelui. Acolo, timpul nostru grăbit şi-a înscris şi el prezenţa, prin arhitectură, în timpul lent al naturii. Arhitectura lui Sverre Fehn e acolo pentru a regla, cât de puţin, timpul oamenilor cu timpul gheţarului.

Muzeul gheţarului nu expune piese recuperate dintr-o lume dispărută. E muzeul unei prezenţe latente, care poate fi veşnică sau nu. Câteva grade mai puţin în temperatura globală ar transforma-o într-o absenţă care ar aşeza lumea noastră sub apele oceanului.

Volumul clădirii are în el ceva din mişcarea gheţarului. Printre două scări ce duc sus, pe platforma terasei, se află, întins pe pământ, axul intrării. Seamănă cu drumul pe apă al feribotului care ne-a adus printre versanţi. Peste tot, în mod discret, arhitectura celebrează gheţarul: urcând treptele, de pe terase, din cafeteria. Şi administraţia muzeului face acelaşi lucru, dar explicit: prin filmul 3D, prin machete, prin sunetul cu care peste tot freamătă şi trosneşte gheaţa mişcătoare, prin vizita, cu autobuzul, la poalele gheţarului.

06 glacier

Aş fi stat acolo mult mai mult. Ajunsesem în acel loc greu accesibil printr-o voinţă ne-abătută, cu cheltuială, cu ajutorul prietenilor şi cu un mare noroc. După o lungă călătorie prin munţi şi pe ape, la schimbarea de direcţie din mijlocul fiordului Sogne, aflasem că pe braţul Fjærland nu circulă ferry decât marţea şi joia. Era miercuri. Atunci a apărut deux ex machina în forma unui grup de americani, pentru care s-a pus la dispoziţie în mod excepţional un ferry. Pe drum, ghidul ne-a povestit despre gheţar. Cât despre clădirea muzeului şi arhitect – mai nimic; ghidul era mai mândru de preşedintele american care tocmai vizitase locul.

Noi eram doar doi arhitecţi şi nu puteam decât să ne bucurăm de atât cât ne-a fost dat. Şi n-a fost puţin!

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog