RDW

Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR din București

Centrul de cultura arhitecturala UAR

Centrul de cultura arhitecturala UAR

foto Crăița FRUNZĂ

Noul sediu al Uniunii Arhitecților din România, din strada Jean Louis Calderon, nr. 48, a fost recent înscris în lista monumentelor, alături de casa geamănă de la nr. 50. Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR este atât spațiu expozițional, cât și sediul bibliotecii, al arhivei UAR, a librăriei ARHILIBRA  și al revistei ARHITECTURA.

Clădirea a fost construită în anul 1898, primul proprietar fiind Aron Iacob, care deținea mai multe imobile situate la intersecția actualelor străzi J. L. Calderon și Th. Masaryk (J. L. Calderon nr. 48, 50 și Str. T. Masaryk 4, 6, 8, 10). Numele arhitectului a rămas încă necunoscut, planurile identificate la Arhivele Naționale nefiind semnate. Referitor la acesta, în studiul de fundamentare al valorii culturale – parte din dosarul de clasare – este semnalată prezența unor analogii de limbaj arhitectural distinctive în interiorul grupei clădirilor neogotice din Capitală, între cele două case din strada J. L. Calderon și lucrările arhitectului Zigfrid Kofczinsky: Caru’ cu Bere (1893-1895) și casa Herman I. Rieber (1903) din str. Romulus 15.

Printre valențele memorial-simbolice ale istoriei clădirii se numără faptul că acesta a aparținut lui Solomon I. Bally, un mare proprietar imobiliar în Bucureștiul începutului de secol al XX-lea. El şi familia lui se numărau între binefăcătorii şi donatorii mai multor sinagogi şi temple mozaice din Capitală. Analiza istorică a evidențiat ca posibilă existența unei legături de rudenie între Solomon I. Bally și familia paşoptistului Davicion Bally, importantă pentru comunitatea evreiască-sefardă din Bucureşti, însă nu a documentat-o. Nu știm ce motive l-au determinat pe Solomon Bally să vândă, dar în anii 1920 clădirea era locuința chirurgului Ion Bălăcescu, personalitate a domeniului medical, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti și autor de importante studii în domeniu.

Reprezentativitatea pentru clădirile de locuit bucureștene ale epocii și pentru fondul construit realizat în stilul neogotic în Capitală sunt doar două dintre trăsăturile identificate ca purtătoare de valoare culturală de studiul ce a fundamentat clasarea ca monument istoric. Clădirea se evidențiază prin folosirea unui limbaj arhitectural exterior de factură flamboyantă. Contextul urban contribuie, de asemenea, la valoarea culturală a clădirii. Acesta este definit de apartenența imobilelor la un ansamblu format alături de clădirea geamănă din str. J. L. Calderon, nr. 50, de o pereche de clădiri gemene de pe str. Th. Masaryk și de alte câteva clădiri învecinate cu care are o istorie comună și stabilește relații compozițional-volumetrice de compatibilitate.

Fațadele clădirii păstrează modenatura inițială, cea dinspre vest se remarcă printr-o compoziţie, în mezorelief, ce surmontează ancadramentul ferestrei salonului nord-vestic. Aceasta conţine două scuturi medievale şi medalioane reprezentând două personaje. Deasupra mezoreliefului este poziţionat balconul etajului. Golul uşii-fereastră de la etaj are centrul marcat printr-o coloană neogotică, pe care se sprijină două arce trilobate lanceolate. Fantezia arhitectului se remarcă pe fațada nordică, unde se află cel mai amplu subansamblu decorativ al exteriorului, cel al intrării principale. Acesta este compus în jurul loggiei cu arce polilobate flamboyante și a arcului lanceolat al intrării.

În interior, se disting încăperile de la parter cu plafoane decorate, „aparatul” format de holurile principale ale parterului și etajului și de casa scării.

La etaj, „în centrul plafonului, este montat luminatorul, încadrat într-o ramă bogată de stuc. Racordarea ramei la pereţi se face prin intermediul unor suprafeţe concave, împărţite în panouri, delimitate prin colonete de stuc, terminate în registrul superior prin busturi de putti (pseudo-atlanţi). Registrul inferior este închis prin mascheroni masculini.

J L Calderon 48 luminator

Şirul de suprafeţe concave formează o friză continuă, care ocupă pătrimea superioară a pereţilor. Câmpurile panourilor sunt pictate în ulei, scenele reprezentate fiind de două tipuri: de colţ, înfăţişând elemente naturale, executate cu şablonul, şi de câmp, reprezentând compoziţii cu amoraşi (putti), redaţi în diferite atitudini, într-o ambianţă celestă. Varietatea scenelor, ca şi folosirea unei largi palete coloristice, amintesc de compoziţiile similare aflate în vila Mathilda (1897, arh. P. Gottereau şi Al. Clavel, pictor Şt. Luchian), str. Oţetari 2 şi în casa de pe str. Sfinţilor 12 (c. 1900). Utilizarea repertoriului decorativ de factură neoclasică într-o clădire neogotică este similar cu acela din casa Otetelişanu (a. 1897, pictor Napoléon D’Este), situată pe str. Biserica Amzei 23”[1].

Dacă nucleul reprezentativ de la stradă a fost păstrat, în partea posterioară, clădirea a suferit recompartimentări și extinderi. Transformarea cea mai semnificativă la nivelul imaginii de ansamblu a fost adăugarea unei scări secundare deasupra celei de-a doua intrări. La exterior, extinderea continuă marcarea asizelor din restul fațadei și înglobează parțial arcatura unei ferestre. Judecând după elementele specifice stilului Art-Déco, prezente în interior, scara a fost construită la sfârșitul anilor ‘20-anii ‘30 ai secolului al XX-lea.

 

NOTE:

[1] Studiu istoric-arhitectural asupra imobilului U.A.R. din str. Jean Louis Calderon 48, Sector 2, Mun. București și a zonei sale legale de protecție, autori dr. arh. Dan D. Ionescu, arh. A. Bălteanu

 A.N.R. - S.A.M.B. fond PMB Tehnic, dosar 587/1898

A.N.R. – S.A.M.B. fond PMB Tehnic, dosar 587/1898

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog