RDW

Fierăria lui Lazăr – Regenerare rurală la Şona

În curs de desfășurare la Șona, județul Brașov, Regenerare rurală la Șona – atelier de fierărie tradițională, proiect desfăşurat de Fundația Culturală „NegruVodă” Făgăraș în colaborare cu Asociația Sătească Șona Noastră și Galeria Posibilă, își propune amenajarea unui spațiu cu funcţiunea de fierărie tradiţională, care, totodată, va găzdui diverse activități culturale.

Recuperarea unui meșteșug tradițional, fierăritul, întrerupt în Șona în urmă cu aproximativ zece ani, este un mijloc de păstrare a identității comunităților ce au puterea de a construi spații cu valori culturale și istorice. Transmiterea acestor valori, prin programe de educație formală, organizate de echipe multidisciplinare și adresate grupurilor culturale interesate, participă în mod activ la conservarea acestora și, de asemenea, la pavarea drumului către o dezvoltare durabilă. De asemenea, prin implicarea sătenilor, Fierăria lui Lazăr, din Şona, primește şi va colecţiona in continuare, cu titlu de donație, obiecte și unelte de fierărit ce urmează a fi expuse în fierăriei. Spațiul muzeal astfel conceput va consolida rolul cultural-educațional și, totodată, social, al fierăriei prin valorificarea patrimoniului imaterial.

Amplasat în centrul satului, spațiul destinat fierăriei este în plin proces de revitalizare.

Am avut ocazia, în această vară, pe parcursul a zece zile, să documentez etape de lucru ale proiectului de amenajare a fierăriei, având acces pe şantier şi discuţii directe cu echipa de muncitori constructori. După întocmirea proiectului tehnic de intervenții, a început demararea lucrărilor de amenajare a fierăriei.

Decopertarea învelitorii acoperișului a început pornind de la coamă către streașină, mai întâi cu demontarea accesoriilor, cum ar fi olanele de coamă, continuând cu demontarea și înlăturarea învelitorii din materiale ceramice parțial crăpate, dar încă în stare generală bună. Învelitoarea a fost demontată dinspre exterior către interiorul construcției, pornind de la cota cea mai mare.

Prin proiectul de releveu s-a constatat că elementele ce compun acoperișul de tip șarpantă din lemn sunt, în parte, în stare bună, unii căpriori fiind înlocuiți într-o lucrare anterioară. Căpriorii chertați incorect sau cei subdimensionați, poziționați pe direcția transversală a construcției, au fost înlocuiți. Cu grijă pentru a nu afecta rezistența construcției, grinzile din lemn natur pe care sprijină șarpanta din lemn, deteriorate în număr mare, au fost, de asemenea, demontate.

Demontarea șarpantei și a învelitorii, conform prevederilor din documentația de specialitate și a soluțiilor specifice, a urmărit atât recuperarea elementelor din lemn, cât și recondiționarea acestora. Materialele componente ale învelitorii, parte a construcției expusă la numeroase solicitări, au fost analizate din punct de vedere al gradului de uzură în vederea unei posibile recuperări, recondiționări sau reutilizări parțiale sau totale. Acestea au fost transportate și depozitate corespunzător pentru a nu se degrada. La această etapă am dat o mână de ajutor şi noi, eu împreună cu 17 copii din sat participanţi la atelierul interactiv pe teme de arhitectură, pe care l-am susţinut la Şona în vara acestui an.

Pereții din zidărie de piatră și cărămidă au fost curățați prin eliminarea straturilor de tencuială veche, atât pe fața interioară, cât și pe fața exterioară. Tencuiala drișcuită, de culoare alb și vișiniu, prezenta pe zone extinse urme vizibile de crăpături, zone afectate de umezeală în mod special la nivelul grinzilor, vegetație intruzivă și chiar zone de tencuială căzută. Astfel, s-au obținut suprafețe curate de zidărie de piatră și cărămidă, eliminându-se în continuare mortarul de zidărie deteriorat. Decopertarea tencuielii a adus la suprafață urme de fisuri la nivelul zidăriei din cărămidă, ce presupune o rețesere a acestora.

Etapele ce au urmat conduc proiectul de amenajare al fierăriei din Șona spre drumul ales. S-a creat legătura dintre cele două spații ale construcției, fierăria și zona de expoziție, prin desfacerea unui gol de ușă în peretele interior. Cofrajele din lemn au fost pregătite pentru turnarea centurilor din beton armat. Săpăturile pentru viitoarea rigolă au pregătit spațiul pentru turnarea betonului și montarea capacului din lemn peste care se va putea circula. Pe parcursul tuturor etapelor de lucru s-a avut în vedere respectarea normelor de protecție a muncii.

Implicându-se în lucrările de amenajare, am observat cum comunitatea locală din Șona învaţă să ia parte la proiecte ca acesta, fapt lăudabil, căci societățile tradiționale trebuie să poată fi asociate acțiunilor de salvare a memoriei locului prin redefinirea și păstrarea acestuia și, mai departe, prin transmiterea lui generațiilor viitoare. Sătenii sunt cei mai în măsură în a identifica valorile culturale ale comunității în care trăiesc și, astfel, implicarea lor este importantă pentru recuperarea tradiționalului și păstrarea vie a identității locale ce s-a dezvoltat în același timp cu ei.

În vizitele dese pe care le face la Șona, artistul Ștefan Câlția îi încurajează pe săteni și contribuie semnificativ la sensibilizarea comunității față de ocrotirea patrimoniului material și imaterial ce poate salva legătura strânsă dintre arte, tradiție și moduri de viață. Acest lucru mi-a fost arătat şi cu prilejul colaborării mele cu Galeria Posibilă şi Ştefan Câlţia în proiectul Loc. Școala de privit acasă, care, după un bun început anul trecut, a continuat cu o nouă ediţie şi în această vară la Şona. În cadrul discuţiilor organizate cu şi pentru sătenii din Şona, pe lângă muzeul Loc cu lucruri de demult, iniţiat de Ştefan Călţia în 2013, Fierăria lui Lazăr a fost acum adăugat ca următor proiect important pentru comunitate.

Proiectul Regenerare rurală la Șona – atelier de fierărie tradițională întrunește cerințele necesare pentru demersul unui plan de strategie cu scopul final de a adăposti acțiuni culturale și, mai mult, de încurajare a șonerilor, ca primi beneficiari, de a-și valorifica și promova bogățiile.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog