RDW

Casele vieților noastre

Exlibris-Coperta-Casele-vietilor-noastre

Autori: Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia- Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Dițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță

Casele vieţilor noastre, un proiect editorial aparte, a fost inițiat de arhitectul Gabriela Tabacu și a apărut la prestigioasa Editură Humanitas. Cartea reuneşte în paginile sale nume celebre ale elitei societății contemporane, îndemnate să zidească, să reconstituie din amintiri și nostalgii Casa, acest spațiu sacru al vieții. Prefața volumului este semnată de Ioana Pârvulescu, iar autorii-arhitecți ai acestui eveniment editorial sunt, în ordine alfabetică, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă. După cum ne spune autoarea prefeței „Personajele principale, în acest loc care nu există pe nicio hartă, sunt casele, personajele episodice sunt oamenii din ele. Oameni și case petrec împreună un timp oarecare.  După cum s-a mai spus, nu se știe exact dacă noi locuim în case sau ele locuiesc în noi. Uneori casele supraviețuiesc, chiar dacă au fost dărâmate, chiar dacă au murit, la fel cum un om drag supraviețuiește în cei care i-au fost apropiați.”

Casa devine astfel suprapersonajul acestei cărţi, se constituie cu fiecare pagină, din aproape în aproape, cu fiecare amintire a celui care nu doar i-a trecut pragul, ci și-a definit ființa și ființarea în măruntaiele ei, cu care a fost cândva într-o permanentă simbioză, conlocuire. Imaginea ei trezeşte la viaţă spaţiul interior, eul lăuntric dornic să repopuleze golul lăsat de dispariţia fizică a edificiului ce a reprezentat un univers întreg în sine, o perioadă importantă a vieții marcate de drame, iubiri, despărțiri, revederi, întâlniri, casele și locuitorii lor, proprietari sau vremelnici chiriași, au fost invadați de istorie, de prigoana comunistă și vin astăzi, prin condeiul autorilor, să depună mărturie, după atâția ani de tăcere. Din păstrătoarele tainelor vieților de demult, ale unor evenimente marcante din punct de vedere social sau politic, punte între Cutremurul din ̕77 şi Revoluţia din ̕89 se transformă în interlocutori, în tovarăși de destin ai proprietarilor, deveniți astăzi repere fundamentale ale societății postdecembriste.

Volumul Casele vieţilor noastre străbate epoci şi istorii. Simplu apartament de bloc sau casă boierească, reprezintă un capitol al vieţii autorilor, poartă  taina celui care a trăit în ea, nu doar a locuit, a marcat destine, aici s-au creat și citit opere celebre, pare-se că au contribuit din plin la nașterea scriitorilor celebri de azi, a criticilor sau traducătorilor, ea le-a generat această stare, starea creaţiei, era acolo, undeva, latentă în casă… aştepta prilejul să se manifeste.

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog