RDW

Batem fierul la conac! – arta „de a”

© Mihai Bodea

© Mihai Bodea

Workshopul de meşteşuguri tradiţionale şi tehnici experimentale „Batem fierul la conac!” îşi propune să ofere localnicilor, studenţilor şi profesioniştilor din domeniile conexe arhitecturii ocazia de a intra în contact cu fierăritul, fresca, tencuielile tradiţionale cu var, lut şi balegă, termoizolaţia cu baloţi de paie, sobăritul, împletiturile vegetale şi olăritul. Contextul este ofertant, datorită şantierului care are propria „viaţă”, ce îți impune să iei hotărârile cu o anumită viteză şi, implicit, să laşi urme. Amplasarea şantierului este îmbogăţită de context – faptul că te afli într-un ansamblu monument istoric, conacul Petre P. Carp, cu propriile sale poveşti şi viziuni pentru mai departe.

Dacă atelierele variază în fiecare an, putem spune că o preocupare constantă, neformulată a workshopului a fost legată de materiale, de vecinătăţile lor, de atmosfera pe care o creează. Am generat şi verificat formule, am experimentat dozaje şi moduri de aplicare. În raportul cu acestea, ne-a interesat, fără să facem un plan programatic, diversitatea și particularităţile lor, antrenarea manualităţii, posibilitatea revigorării prin alăturări neaşteptate. Schimbarea percepţiei asupra materialului, educarea comunităţii prin exemplul propriu şi instruirea oamenilor, folosirea resurselor locale (oameni şi materie primă), instruirea şi crearea de locuri de muncă pentru localnici, în conexiune cu anumite materiale sau cu modalităţi de punere în operă sau de prelucrare, ce implică viaţa materialului, au fost alte priorităţi. Voi povesti fără vreo pretenţie exhaustivă câteva atitudini relevante.

Dacă o casă-conac, clădirea cea mai importantă din sat, ajunge să fie acoperită în tencuieli de lut şi balegă, după ce a fost cămăşuită brutal şi excesiv, este şi pentru a da un exemplu în sat şi a stabili că lutul, în speţă, n-ar fi tocmai un material nevaloros, stigmat al sărăciei. Miza noastră a fost copierea acestei practici dinspre conac spre casele din sat, aşa cum scopul final al proiectului nu este acela de a restaura o clădire, ci și o comunitate. În ceea ce priveşte tencuielile tradiţionale, ne-am propus să învăţăm care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a obţine o tencuială din lut de bună calitate, sub îndrumarea meşterilor locali. Membri echipelor pregătesc materialele necesare şi efectuează o serie de experimente având la bază cantităţi diferite de apă, lut şi nisip. Participanţii sunt familiarizaţi cu moduri de aplicare şi cu stratigrafii diferite în funcţie de scopul final. În urma acestor exerciţii, aceştia ajung la un dozaj al celor trei materiale prin care suprafaţa tencuită rezultată este lisă, fără crăpături. Odată cu frescele executate după practicile uzuale, anul trecut apare prima frescă executată pe suport de balegă; tensionăm sticla pe un schelet de fier forjat; termoizolaţia este executată cu baloţi de paie şi pat de lut și încercăm inserarea metaloplastiei în tencuiala de lut.

Ne întrebăm dacă o brăţară din fier forjat mai poate fi agreată în zilele noastre şi dacă două sau trei accente date de inserţia unor pietre sferice colorate pot înnobila suficient materialul, astfel încât să-l poți găsi pe mâinile doamnelor. Baia cu tencuială de lut găzduieşte o cadă emailată şi mătăsoasă în interior, dar ruginită pe exterior. Deasupra ei, un cadru de fier forjat prinde o perdea prin care trece lumina şi întreg ansamblul capătă valenţa unei iurte într-un peisaj arid. Plăcile de beton, din care e făcută pardoseala camerelor de la parter, sunt şlefuite şi arată ca nişte pietre bine frecate, călcate zeci de ani. Perimetrele camerelor umplute cu pietriş întrerup rigiditatea pardoselilor. „Casa-experiment”, aşa cum o numește uneori arhitectul Şerban Sturdza, este o lecţie de curaj şi de „derigidizare”, de folosire vie.

Staţia de autobuz din Ţibăneşti este un obiect de artă de interes public, amplasat în centrul comunei şi realizat în cadrul Festivalului Fierarilor, al atelierului „Batem fierul la conac!”, ediţia a VI-a. A fost executat pe baza unui parteneriat între Asociaţia „Maria” din Ţibăneşti şi Administraţia Fondului Cultural Naţional prin proiectul cultural „Transfer de inovaţie – feronerie de artă”, cu sprijinul Primăriei Comunei Ţibăneşti şi a vizat realizarea unei staţii de autobuz pentru comună. Lucrarea a fost executată folosind tehnici tradiţionale de lucru ale fierului forjat, în atelierul de fierărie din satul Ţibăneşti. Echipele de lucru, formate din elevii Liceului Tehnologic „Petre P. Carp”, precum şi din participanţii la workshop, au fost îndrumate de fierari din Republica Moldova şi Franţa. Pe 29 iunie, de ziua comunei, staţia a fost inaugurată de autorităţile locale, în prezența primarului.

În ciuda faptului că este un obiect de interes comunitar, staţia de autobuz a fost gândită şi executată şi pentru a nu fi vandalizată – acesta este motivul apariţiei Christului, amplasat la nivelul omului aşezat pe bancă, de parcă cei doi ar comunica. Imaginea a fost preluată şi interpretată după o icoană ţărănească veche „Iisus – viţă-de-vie”, ideea unei asemenea inserţii apărând după ce am realizat faptul că în comunitate există mulţi creştini practicanţi. Banala tablă din care a fost realizat Christul, tăiată în atelierul de fierărie, a fost pictată de către pictori de frescă. Rezultatul atelierului de fierărie, staţia de autobuz, pe alocuri chestionabil (din cauza folosirii policarbonatului cu rol de copertină şi a pavelelor de tip „biscuite”, oferite de primărie), se dovedeşte, însă, a avea un mare impact pentru comunitate. Fierăria capătă prestigiu local, copiii devin „meşteri” şi, anual, proiectul este îmbogăţit cu frunze forjate, care treptat creează o copertină şi înlocuiesc policarbonatul, făcând să dispară totodată ceea ce părea fatal pentru păstrarea coerenței intenției inițiale. Staţia de autobuz e un obiect al cărei parcurs şi ale cărei consecinţe sunt mai importante decât construcția în sine, cu tot ceea ce implică un obiect de arhitectură. Realizarea staţiei de autobuz aduce cu sine senzaţia palpabilă de creştere a confortului urban şi a conştiinţei civice. Proiectul nu a apărut din neant, ci a fost anunţat de o serie de acţiuni de o mai mică amploare: realizarea unui suport pentru lumânări pentru Biserica „Duminica tuturor sfinţilor”, a crucii de lângă mausoleul familiei Carp și a candelabrului de la conacul Carp, în cadrul festivalului Street Delivery.

Tot la Ţibăneşti, pe două tocătoare de lemn, rotunde, cu coadă, au fost pictaţi Sfinţii Petru şi Pavel. Rezultatul este încurajant, iar folosirea inițială a lemnului se pierde într-atât încât mulţi vizitatori nu îi mai recunosc originea. Cu astfel de proiecte, folosind tablă, vopsea de gard şi, de ce nu, tocătoare, am descoperit valenţele unor materiale simple sau desconsiderate, care pot oferi mai mult decât ne-am fi așteptat. Pereţii fierăriei au o materialitate aparte. Folosiţi iniţial ca mediu de comunicare prin desen între elevii români şi fierarii francezi, mai apoi ca mic dicţionar bilingv personalizat, pereţii au fost umpluţi cu „credinţe”, proiecte sau citate scrise cu cărbune, iar aparența lisă a fost înlocuită cu bogăţia unei adevărate cercetări graffitice, texturate, care își pierde planeitatea prin unelte agăţate sau alte artificii.

La conac, materialele se încearcă cu mâna, cu corpul, lutul se bate cu piciorul, ciocanul lasă urme în palmă, fierul se bate cu sudoare – numai aşa se pot asuma materialele şi se poate ieşi din formalismul unui desen pe hârtie sau realizat pe calculator. Experimentând direct contactul cu materialele, constaţi cât de complexe pot fi în realitate consecinţele unei linii, înţelegi întregul traseu şi devii mai responsabil faţă de foaia de hârtie, de tine şi de potenţialul beneficiar și utilizator.

Viaţa materialului urmărit în procesul construirii este importantă: câte familii mănâncă lucrându-l, câţi copii se joacă cu el, de unde vine materia primă? Plătesc un preţ corect pentru oalele olarului? Toate aceste întrebări antrenează şi o responsabilitate pe care trebuie să o avem faţă de cei care-l lucrează şi-l plămădesc sub forma unui obiect cu caracteristici individuale. În atelierele de la conac am învăţat să nu căutăm reţete şi formule universal valabile, ci să judecăm fiecare caz în parte, cât de important este contextul folosirii unui material, faptul că el trebuie lucrat corect şi ținând seama de proprietăţile lui, lăsând mâinile să-l amprenteze şi să-l umple de conţinut.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog