RDW

Architecture matters Pledoarie pentru o arhitectură grea de sens

Biserică de lemn construită în 2003 de Fundația Habitat și Artă în România la Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni. Autori: sculptorul Alexandru Nancu și arh. Augustin Ioan  © Augustin Ioan

Biserică de lemn construită în 2003 de Fundația Habitat și Artă în România la Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni. Autori: sculptorul Alexandru Nancu și arh. Augustin Ioan © Augustin Ioan

Mai mult decât alte arte, arhitectura se lasă greu reinventată integral. Durata stilurilor aici o depăşeşte pe cea din oricare alt domeniu artistic. Schimbarea de paradigmă s-a produs în ultimele decenii, când arhitectura a şi generat pentru întâia oară în istoria artelor două stiluri – postmodernismul şi deconstructivismul –, dar a avut drept efect secundar trecerea arhitecturii într-un alt registru ontic, unde durabilitatea şi, deci, stabilitatea, nu îi mai sunt acesteia imanente, aşa cum s-a petrecut măcar de la Vitruvius la Venturi.

Asta pe verticală. Pe orizontală, vom observa că arhitectura este un vocabular de „choreme”, rămas neschimbat de milenii, în care „sintaxa” se reduce la câteva procedee așa-zis previzibile: colajul şi permutarea (între nişte limite impuse de necesitatea de a semnala transmiterea eforturilor între cer şi pământ), anamorfoza (de la ordinul clasic la cel colosal şi la capitelurile ionice despletite ale postmodernismului) şi monumentalitatea (din nou, în limitele „măsurii absolute” postulate de Michelis, cel necitit de făptuitorii Casei Republicii, sau a axiomelor despre „Bigness” ale lui Rem Koolhaas, cel din Delirious New York).

Tectonică

Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încât ele să dea seama de distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pământ. Arche-tekton-ul este bătrânul, şeful echipei, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat: Hiram. Arhitectura a fost, până la postmodernism, mult mai conservatoare, mai întârziată ca timp istoric de generare şi de consumare a schimbării decât celelalte arte. Postmodernismul este singurul curent artistic care s-a născut din arhitectură, aşadar, în cazul curentului postmodern, schimbarea, inovaţia, ruptura cu tradiţia începe tocmai în arhitectură. Există deja suficientă literatură pe marginea acestei teme; aș aminti aici doar introducerea lui Kenneth Frampton la cartea sa Studies in Tectonic Culture1 și textul lui Demetri Porphyrios „From Techne to Tectonics”2.

Cuvântul grecesc de la care se revendică tectonica este tekton (vb. tektainomai): tâmplar sau, prin extensie, artizan care lucrează un material dur, cu excepţia – semnificativă – a metalului: metalurgistul, făurarul nu pot fi tekton, ei întâi supun duritatea prin foc, aproape lichefiind-o, şi abia apoi prelucrează materialul. Constructorul însă este recuperat sub umbrela tâmplarului: cuvântul grec care descrie meşteşugul zidirii pare a-şi avea la rândul său originile în sanscritul taksan (bardă, secure, topor), care trimite la tâmplărie şi la folosirea toporului. Architekton era, aşadar, maestrul constructor, cel mai venerabil sau mai înţelept (arché) dintre ei. Lucrul cu etimologia a iscat în ultimele decenii o direcţie în arhitectură pe care Frampton o plasează sub genericul unei definiţii din 1982, dată tectonicii de A. H. Borbein: „Tectonica devine arta îmbinărilor”3. Această artă a aducerii întreolaltă, a articulării de subansambluri – cu autonomie funcţională şi identitate formală proprie – în întreg este, de aceea, o „federaţie” de obiecte care consimt să lucreze împreună. Prin urmare, tectonica este opusă acelei „autocraţii” a zidirii care presupune sedimentarea de straturi succesive de materie unde, între unitatea depusă (chirpic, cărămidă, bloc de piatră) şi întreg nu mai există niveluri intermediare de agregare. Efortul de descărcare a eforturilor în pământ este unul colaborativ, care solicită nodul şi încheietura, articulaţiile, aşadar, mai mult decât masa, câmpul de materie, cum e cazul în al doilea exemplu.

Tectonica în sens maximal este chiar arhitectura.

Citiți textul integral în numărul 3 / 2015 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Frampton, Kenneth. Studies in Tectonic Culture: the Poetics of Construction in Nineteenth and Twentieth Century Architecture, John Cava (ed.), Chicago, Illinois: Graham Foundation for Advanced Studies in the Fine Arts and Cambridge, Massachusetts, London, England: The MIT Press, 1995.

2 Porphyrios, Demetri. „From Techne to Tectonics”, în What is Architecture?, Andrew Ballantyne (ed.), London, New York: Routledge, 2002, p. 129-137.

3 Frampton, Kenneth. op. cit., p. 5.

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog