Arhitectura din vestul României, între promisiuni și certitudini

Timișoara, spirit al unei avangarde

„Școala de Arhitectură de la Timișoara”, deși mai puțin cunoscută, a fost considerată, până acum câțiva ani, polul cel mai important al arhitecturii românești contemporane, diferit de București.

Multitudinea de nominalizări și premii obținute de arhitecții timișoreni a confirmat acest statut.

Referința la timpul trecut cred că este, într-o mare măsură, justificată. Nu putem să nu salutăm performanțele clujene și cele secuiești din ultimii ani, menite a echilibra balanța în materie de realizări de calitate în arhitectura noastră contemporană.

Oraș tipic de margine, cu o tradiție militar-inginerească și comercială, Timișoara aparține familiei orașelor central-europene (între 1718 și 1918, un oraș important al Imperiului Austro-Ungar). Caracterul său multicultural, multietnic, multiconfesional și situarea strategică la nivel geografic au fost premise importante ce au generat pentru Timișoara caracterul de oraș de avangardă din mai multe puncte de vedere: al cercetării științifice și al noilor tehnologii, al artelor și al mentalităților. Înainte de 1989, Timișoara era un spațiu de avangardă artistică la nivelul României. Amintim: cel mai titrat grup rock din anii ’60-’80, Pheonix, unii din cei mai elocvenți instrumentiști și compozitori de jazz - Petru Oschanitzky și Paul Weiner, grupul de scriitori din jurul lui Sorin Titel și grupul de scriitori germani din cadrul Actions Gruppe Banat (W. Totok, R. Wagner, G. Ortinau) de care se apropie și Herta Müller, artiștii plastici Roman Cotoșman, Diet Sayler, Paul Neagu (personalități recunoscute pe plan internațional) și, nu în ultimul rând, grupul 111 devenit Sigma - al artiștilor Ștefan Bertalan, Doru Tulcan și Constantin Flondor, influențați de personalități precum Eduard Pamfil, grup care a marcat generații întregi de artiști și arhitecți.

Dacă adăugăm la această enumerare personalități singulare precum Livius Ciocârlie în domeniul literelor sau B. Marianov, V. Gaga ori, mai ales, Petru Jecza în lumea sculpturii, întregim un tablou succint din care arhitecți de valoare nu au lipsit.

Dacă tinerii arhitecți Hans Fackelmann¹, Sorin Gavra, Haralambie Cocheci, Gheorghe Gârleanu, Radu Grumeza, Cristea Miloș, Ștefan Iojică, urmați de Vasile Oprișan, Nicolae Dancu, Ivan Stern, în anii ’60-’70, se înscriu în tiparele vremii (stilul internațional, „late modern”), mai târziu, în anii ’80, mai tinerii Șerban Sturdza, Mihai Botescu, Radu Radoslav etc. se apropie de timpurile postmoderne, se întorc către tradiție, caută noi metamorfoze. Acestui „strat” i se adaugă, la începutul anilor ’80, o nouă generație (Ioan Andreescu, Dan Dancila, Vlad Gaivoronschi, Radu Mihăilescu, Adrian-Florin Ionașiu, Georgeta Trâmbițaș etc.), aderând, parțial, la curentul postmodern, în același timp redescoperind modernitatea, structurată uneori ca grup de studii, participând la simpozioane și concursuri internaționale; alături de proiecte și realizări, efectuate în cadrul organizat „socialist” al Institutului de Proiectare IPROTIM, apare un discurs critic, o dezbatere diferită, ce avea să continue după 1989 (în viața profesională, în cadrul Facultății de Arhitectură, în cadrul revistei De Arhitectură).

După 22 de ani

(...)

Citiți textul integral în numărul 1/2013 al revistei Arhitectura - Număr special Timișoara

Referințe bibliografice:

Carmen Popescu, Le style national roumain, Ed. Simetria, București, 2004.

Luminița Machedon și Ernie Scoffham, Romanian Modernism - The architecture of Bucharest 1920-1940, MIT Press, 1999.

Forgotten balance 1991 - Timișoara - 1996, Mostra Internationale di Architectura di Venezia, Ed. Simetria, București, 1996.

Contemporany Romania - The XXII^nd International Congress of Architecture, Istanbul 2005, Ed. Simetria, București, 2005.

Verlag Anton Pustet, Romania. Architectural Moments from the Ninteenth Century to the Present, Viena, 2007.

NOTĂ:

1. Acum 3 ani s-au comemorat 30 de ani de la trecerea în neființă a unuia dintre cei mai importanți arhitecți români din vestul țării - Hans Fackelmann, prilej pentru o expoziție în cadrul Anualei de Arhitectură.