Forgotten Balance, Timișoara, 1991-1996

Timişoara, spirit al unei avangarde

„Școala de Arhitectură de la Timișoara”, deși mai puțin cunoscută, a fost considerată, până acum câțiva ani, polul cel mai important al arhitecturii românești contemporane, diferit de București.

Multitudinea de nominalizări şi premii obținute de  arhitecţii timişoreni a confirmat acest statut.

Referința la timpul trecut cred că este, într-o mare măsură, justificată. Nu putem să nu salutăm performanțele clujene și cele secuiești din ultimii ani, menite a echilibra balanța în materie de realizări de calitate în arhitectura noastră contemporană.

Oraş tipic de margine, cu o tradiţie militar-inginerească şi comercială, Timişoara aparţine familiei oraşelor central-europene (între 1718 şi 1918, un oraş important al Imperiului Austro-Ungar). Caracterul său multicultural, multietnic, multiconfesional şi situarea strategică la nivel geografic au fost premise importante ce au generat pentru Timişoara caracterul de oraş de avangardă din mai multe puncte de vedere: al cercetării ştiinţifice şi al noilor tehnologii, al artelor şi al mentalităţilor. Înainte de 1989, Timişoara era un spaţiu de avangardă artistică la nivelul României. Amintim: cel mai titrat grup rock din anii ’60-’80, Pheonix, unii din cei mai elocvenţi instrumentişti şi compozitori de jazz – Petru Oschanitzky şi Paul Weiner, grupul de scriitori din jurul lui Sorin Titel şi grupul de scriitori germani din cadrul Actions Gruppe Banat (W. Totok, R. Wagner, G. Ortinau) de care se apropie şi Herta Müller, artiştii plastici Roman Cotoşman, Diet Sayler, Paul Neagu (personalităţi recunoscute pe plan internaţional) şi, nu în ultimul rând, grupul 111 devenit Sigma – al artiştilor Ştefan Bertalan, Doru Tulcan şi Constantin Flondor, influenţaţi de personalităţi precum Eduard Pamfil, grup care a marcat generaţii întregi de artişti şi arhitecţi.

Dacă adăugăm la această enumerare personalităţi singulare precum Livius Ciocârlie în domeniul literelor sau B. Marianov, V. Gaga ori, mai ales, Petru Jecza în lumea sculpturii, întregim un tablou succint din care arhitecţi de valoare nu au lipsit.

Dacă tinerii arhitecţi Hans Fackelmann¹, Sorin Gavra, Haralambie Cocheci, Gheorghe Gârleanu, Radu Grumeza, Cristea Miloş, Ştefan Iojică, urmaţi de Vasile Oprişan, Nicolae Dancu, Ivan Stern, în anii ’60-’70, se înscriu în tiparele vremii (stilul internaţional, „late modern”), mai târziu, în anii ’80, mai tinerii Şerban Sturdza, Mihai Botescu, Radu Radoslav etc. se apropie de timpurile postmoderne, se întorc către tradiţie, caută noi metamorfoze. Acestui „strat” i se adaugă, la începutul anilor ’80, o nouă generaţie (Ioan Andreescu, Dan Dancila, Vlad Gaivoronschi, Radu Mihăilescu, Adrian-Florin Ionașiu, Georgeta Trâmbițaș etc.), aderând, parţial, la curentul postmodern, în acelaşi timp redescoperind modernitatea, structurată uneori ca grup de studii, participând la simpozioane și concursuri internaţionale; alături de proiecte şi realizări, efectuate în cadrul organizat „socialist” al Institutului de Proiectare IPROTIM, apare un discurs critic, o dezbatere diferită, ce avea să continue după 1989 (în viaţa profesională, în cadrul Facultăţii de Arhitectură, în cadrul revistei De Arhitectură).

După 22 de ani

(…)

Citiți textul integral în numărul 1/2013 al revistei Arhitectura – Număr special Timișoara

Referinţe bibliografice:

Carmen Popescu, Le style national roumain, Ed. Simetria, București, 2004. 

Luminiţa Machedon şi Ernie Scoffham, Romanian Modernism – The architecture of Bucharest 1920-1940, MIT Press, 1999. 

Forgotten balance 1991 – Timişoara – 1996, Mostra Internationale di Architectura di Venezia, Ed. Simetria, București, 1996.

Contemporany Romania – The XXII^nd International Congress of Architecture, Istanbul 2005, Ed. Simetria, București, 2005. 

Verlag Anton Pustet, Romania. Architectural Moments from the Ninteenth Century to the Present, Viena, 2007.

NOTĂ:

1. Acum 3 ani s-au comemorat 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a unuia dintre cei mai importanţi arhitecţi români din vestul ţării – Hans Fackelmann, prilej pentru o expoziţie în cadrul Anualei de Arhitectură.