Realități ale orașului

Barja - Arhitectura unui spațiu public de-a lungul Canalului Bega

Râul Bega a devenit navigabil în anul 1729, ajungând un important traseu naval al Imperiului Austro-Ungar, cu utilitate până la sfârșitul anilor 1960, când, din considerente economice, a fost întreruptă definitiv circulația mărfurilor și a persoanelor. Bega urma să devină un canal îmbătrânit prin colmatarea și prin degradarea ecluzelor neutilizate. Pentru jumătate de secol, orașul a uitat de coloana lui vertebrală lăsând canalul să devină o periferie, excepție făcând doar zona centrală racordată la parcurile publice istorice. De-a lungul Canalului Bega au apărut locuri importante în memoria colectivă a orașului, de la Clubul Flora, unde Phoenix aduna rebelii vremii, la Terasa Bănățeană din anii ’80 și la Clubul de jazz al anilor ’90. Ultimul deceniu uită de Bega și de farmecul promenadei de primăvară pe sub salcâmii și cireșii sălbatici, devenind în mare parte un loc rezidual al orașului. În 2010 se finalizează lucrările de dragare a canalului colmatat, începând astfel o igienizare a malurilor, de-a lungul cartierelor istorice.

Povestea acestui proiect începe odată cu ocuparea de către un investitor privat a unui spațiu public aflat în avansată stare de degradare, aflat la piciorul podului Tinereții din parcul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Intervenția, în primă fază, nu face altceva decât să igienizeze locul și să-l dea spre folosință pentru deschiderea unei cafenele cu terasă, sezonieră, spre Canalul Bega, urmată în anul 2009 de amplasarea unei platforme în consolă peste taluzul betonat al canalului. În 2010, odată cu finalizarea lucrărilor de dragare, încep căutările pentru o ambarcațiune ce părea a fi o completare firească în reinventarea unui LOC.