Operând în comunitate

Dealul Cerului Projekt - 7 ani

Este una din festele pe care mintea ni le joacă frecvent. Se întâmplă adesea ca noi, arhitecții, să fim „atoateștiutori”... Arhitectura este o acțiune de construire exterioară nouă, dar în același timp construim interior din ce în ce mai multe camere, care, evident, sunt relaționate între ele și continuu multiplicate. Suntem privați de contactul perpetuu cu momentul prezent și, astfel, „hoțul de spațiu și timp” invadează cameră cu cameră, iar noi, cu îndărătnicie, continuăm să prelungim spațiul construit... și... și orașul, acest miraj ce plutește prin spațiile construite de mintea noastră, devine, fără doar și poate, mult prea sofisticat pentru simplitatea necesară, la care atât de mult tânjim. Cu toții...

Pe fondul crezului de alături și al câtorva teme aplicate în practicile studențești pe care le coordonăm în fiecare an, am reușit să explorăm în primul rând contactul cu materialul natural, manualitatea și relația între ochi-mână-minte la care face referință atât de elegant Juhani Pallasmaa¹, cât și să trăim în direct caracterul experimental al simțurilor pe care le susținea Peter Zumthor în eseul The magic of the real².

În plus față de cele de mai sus, ca arhitecți și studenți ai Facultății de Arhitectură, am experimentat o nouă dimensiune a profesiei: demersul - înțelegând prin acesta distanța de la desen/proiect la obiectul finit. Se extindea astfel fascinația desenului către obiectul pe care îl defineam, îl urmăream și-l realizam până la final; până când obiectul desenat trăia independent, își îndeplinea funcțiunea, putea fi urmărit cum „îmbătrânește”. Și cum mai întotdeauna viața răspunde intențiilor noastre, urma în 2005 să propun unui client o amenajare exterioară la o casă de vacanță în Cheile Nerei. Pentru că era aproape perioada de practică, i-am propus să ne pună la dispoziție material lemnos să realizăm o poartă, accesul în casă și pavilionul pentru luat masa. Adică, un experiment. După 15 zile, rezultatele au fost surprinzătoare pentru toată lumea.

Atunci s-a conturat clar ideea de a găsi un loc în apropiere care să permită dezvoltarea unui Centru de arhitectură experimentală, un spațiu al unui atelier deschis, un proiect total în care să fie mereu ceva de realizat, materialul natural să-și regăsească menirea prin simplitatea gestului de a edifica... Pentru că de la un an la altul tot mai multe sălașe sunt părăsite, am găsit locul potrivit: se numea Dealul Cerului (încă din perioada Imperiului Austro-Ungar)... un nume predestinat. Acest „loc“ avea tot ce era nevoie pentru a suporta acțiuni multiple. Am început cu casa, construită la 1907, din cărămidă manuală și grinzi din stejar cioplite, cu podul care cerea să fie locuit, pardoselile din lut pe care le-am podit pe pat de nisip. Am refăcut tencuielile din var și am reînchis rosturile din fundații. În paralel, grupe de lucru se ocupau de „zen view” și de atelierul cu „Turnul Domniței”, „ochiul cerului” care urma să fie locul de contemplare a focului.

Experimentul continua, atelierul deschis devenea palpabil. Din 2010, am căutat să avem invitați și multidisciplinaritatea devenea o temă. Pentru început, am invitat profesori și studenți de la Facultatea de Fizică, cu care să construim un sistem solar. Aveam nevoie de energie și doream să fie una pe măsura locului. În 2011, telefoanele (la care nu puteai vorbi din lipsă de semnal) se încărcau din panourile fotovoltaice și videoproiectorul putea derula în voie informațiile prezentate. În 2012, cererea mare de locuri de practică a determinat organizarea a două grupe internaționale de lucru. Un cuptor din lut și acoperirea șurii în care se adăpostesc materialele au fost temele majore ale anului. În paralel, profesorii invitați ne-au dezvăluit secrete despre cum se construiește un concept, am construit instrumente muzicale și marionete, am învățat despre mișcarea corpului în spațiu printr-o scurtă introducere în euritmie, care sunt secretele xilogravurii sau ale compoziției parfumurilor.

Am inaugurat și Biblioteca Dealul Cerului, anul acesta adunând mai bine de 200 de titluri: arhitectură, artă, beletristică, roman.

Bucuria profesională a fost dublată continuu de savurarea naturii și a lucrului în echipă, de aroma pâinii din grâul locului sau de sucul proaspăt din prunele din curte.

În 2012 s-au împlinit 195 de ani de la inaugurarea Teatrului Mihai Eminescu din Oravița. Universitatea de Vest prin Dan Vizman, Fundația Archaeus prin subsemnatul împreună cu Maria Dragomirescu au organizat un eveniment pe aceeași structură multidisciplinară în care invitați de marcă au susținut prezentări pe teme diverse, de la știință la artă. Peripatetica 2012 s-a bucurat de un real succes, cu atât mai mult cu cât am receptat reacția pozitivă a oamenilor de cultură dintr-un oraș care derulează doar câteva evenimente culturale pe an.

Din acest an, Fundația Archaeus oferă burse studenților care s-au dovedit modele de implicare, comportament și atitudine în cadrul acțiunilor sale. Programul de burse se numește Sky Sailing Expedition și anul acesta a constat în navigarea (timp de o săptămână), pe un velier, pe coastele Greciei, în Marea Ionică. Provocarea în această călătorie a constat în realizarea unei echipe unite... a unui echipaj temerar... la bordul unei ambarcațiuni care se deplasează cu energie regenerabilă.