Bref

„Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” la Institutul Cultural Român din Londra

17.06.2013

DSC00168

Arhitectura este un puternic formator de identitate națională, de raportare la coerența comunitară care ne marchează existența, educația, într-un mod subtil. Evidențierea dimensiunii ei formative și estetice reprezintă un gest necesar de restituție culturală și normalitate. „Monumentele, ca și cărțile, sunt timp comentat” - spunea Mircea Eliade. Casele, străzile, piețele, parcurile unui oraș reprezintă un țesut vital, difuz, în care ne naștem, ne jucăm, învățăm, iubim, muncim și, uneori, murim, păstrându-l în substratul fundamental al conștiinței ca pe o permanență a apartenenței, localizată spațial și temporal. Fiecare loc înglobează o aspirație inițială, transferă o istorie a edificării și viețurii, devenind pentru noi, cei care îl ocupăm, o perpetuă mărturie și revelație. Identitatea spațială este legată de trecutul, prezentul și viitorul nostru. Cea mai mare influență asupra identității spațiale a individului o exercită trecutul său spațial, deci cadrul natural și construit inițial și cunoașterea spațiului din copilărie. Localizarea în spațiul topo-climatic, orientarea, dominanta materialului, configurarea spațială și conformarea decorativă conferă construcțiilor un anumit caracter. Asimilarea acestuia de către colectivitate îl investește cu o identitate care, în timp, își codifică reprezentările și semnificațiile în ceea ce putem numi specificitate. Asocierea specificității unor fenomene de redundanță, de revalorificare, dă măsura a ceea ce numim specific. Cele cinci trepte ale procesului de esențializare sunt: particularitate, caracter, identitate, specificitate și specific-generalizat. În cercetările lui Kevin Lynch despre oameni și percepția mediului construit, publicate în cartea „Imaginea orașului” el afirmă că fiecare poartă cu sine o hartă imagistică, „image map”, o proiecție mentală a realității, marcată de componente fizice, culturale și psiho-sociale care configurează memoria spațiului. În acest context, evidențierea acelor clădiri care au devenit în timp landmark-uri, valori ale patrimoniului construit și, implicit, ale patrimoniului mental este un demers necesar. Uniunea Arhitecților din România a celebrat împlinirea a 120 de ani de organizare profesională și de învățământ superior de arhitectură în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură București - BNAB 2012, 15 octombrie-15 noiembrie 2012. Sfârșitul secolului al XIX-lea, marcat de formarea statului național român modern și de edificarea instituțiilor sale publice a făcut necesară dezvoltarea unui corp profesional de profil. Primii arhitecți români au studiat arhitectura mai ales la Paris, la Ecole de Beaux Arts și apoi la Accademia di Roma. Un grup de 24 de arhitecți ai timpului adunați după un concurs internațional de arhitectură pentru Palatul Sinodal (câștigat de Dimitrie Maimarolu) au format, la 26 februarie 1891, Societatea Arhitecților Români (SAR). Printre ei se aflau Alexandru Orăscu, Alexandru Săvulescu, Ion Mincu, Grigore Cerchez, George Sterian și Dimitrie Maimarolu. Pe 15 octombrie 1892 înființează, sub tutela proprie, o școală particulară de arhitectură, care 5 ani mai târziu devine Școala Națională de Arhitectură, finanțată de stat, astăzi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, aflată la peste 120 de existență. Primul președinte al SAR a fost Alexandru Orăscu, iar primul rector al Școlii de Arhitectură a fost Ion N. Socolescu. Expoziția „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” prezintă cele mai importante opere de arhitectură edificate în cei peste 120 de ani de activitate recunoscută. Creațiile prezentate formează patrimoniul cultural construit național, component al patrimoniului cultural european. Expoziția conține peste 100 de panouri cu operele arhitecților români construite între anii 1869 și 1989. Conceptul acestei expoziții este evidențierea evoluției temporale constante și de calitate a spațiului construit românesc indiferent de vicisitudinile istoriei, războaie mondiale, schimbare de regimuri politice, crize financiare sau economice Succesul pe care l-a avut în ultima vreme prezența României la Bienala de Arhitectură de la Veneția motivează suplimentar acest demers. Schimburile internaționale de studenți din cadrul programelor „Erasmus” și „Leonardo”, cât și programele internaționale de practică profesională tip „I.A.E.S.T.E.”, au scos în evidență atât calitatea școlii românești de arhitectură, cât și faptul că ea nu este suficient promovată pe plan extern. Recunoașterea diplomei emise de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, de către Royal Institute of British Architects (RIBA), în 2005, reprezintă o performanță de excepție a învățământului românesc de arhitectură. În acest context, vernisarea acestei expoziții la Londra reprezintă o apreciere necesară. Această expoziție își propune punerea în valoare a patrimoniului arhitectural ca axă majoră de dezvoltare culturală și, totodată, sublinierea contribuției arhitecturii la coagularea spiritului comunitar și la dezvoltarea identității naționale. Zbuciumul sec. al XIX-lea marcat de mișcări revoluționare și formare de state naționale și-a pus amprentă și asupra spațiului românesc. Palatele boierești, primele instituții, sunt proiectate de arhitecți germani, austrieci, italieni sau francezi, ca spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a apariției mișcărilor de renaștere națională, să apară arhitecți români absolvenți de marcă ai școlilor europene. Arhitecții români câștigă concursuri, preiau comenzile unor proiecte mari. Primul arhitect român recunoscut este Alexandru Orăscu, care construiește în 1857-1869 Palatul Universității din București în stil clasic, extins ulterior de N. Ghika Budești, în 1927. Simultan mari arhitecți francezi contribuie la edificarea unor importante instituții: Albert Galleron și Cassier Bernard - Palatul Băncii Națională a României 1883-1885; Albert Galleron - Atheneul Roman 1888 și Louis Gotterau - Palatul CEC 1896-1900; Paul Gotterau - Palatul Bibliotecii Centrale. Forța unui tânăr arhitect roman, Ion Mincu (1852-1912), absolvent emerit a L’ecole de Beaux Arts Paris în 1883, aduce în dezbaterea publică ideea arhitecturii naționale, de inspirație tradițională. Foișorul casei țărănești, cu stâlpi sculptați de lemn, relația plin-gol specifică caselor de deal subcarpatice sau elementele decorative de ceramică colorată smălțuită, arcele brâncovenești, brâul, frânghia răsucită de piatră, streșinile ajurate amintesc de trecut. Casa generalului Al. Lahovary (1886) și apoi Școla Centrală de fete (1890), Palatul administrativ Galați (1904), Banca Comercială Craiova (1906) sunt tot atâtea valori ale curentului ce se va numi neoromânesc și care a marcat o perioadă de peste 50 de ani. Curentul neoromânesc capăta numeroși adepți: Petre Antonescu - Primăria Capitalei (1906-1912), Grigore Cerchez - Palatul Școlii de Arhitectură (1912-1927), Ghika Budești - Muzeul Țăranului Român (1912) sunt tot atâtea exemple relevante. Sincronismul european, asimilarea unor frământări culturale, arta 1900, art-nouveau își au realizări de marcă, Cazinoul din Constanța - Daniel Renard (1910), Palatul Culturii Iași - I.D.Berindei (1890-1926). Revoluția industrială, folosirea metalului și a betonului armat în construcții își găsesc în Anghel Saigny - un promotor european - Peronul Gării de N - 1878, Podul Cernavodă 1890-1895, Hala de carne și pește - Piața Unirii (demolată) 1919 certifică felul în care structura se dezvoltă armonios, devenind arhitectură. Folosirea betonului armat la silozurile din Constantă - 1889 tot de Anghel Saligny ne situează printre primele țări europene care au folosit betonul armat. Arhitectura modernă - simplă, funcțională a lui Horia Creangă (Blocul ARO 1931, Halele Obor 1959, Uzinele Malaxa 1940), Duliu Marcu (Palatul Guvernului, Academia Militară 1941), Octav Doicescu (Bloc Banloc 1934), Grigore Ionescu (Santoriul Toria 1935), G.M Cantacuzino (Hotel Belona 1934) ne situează în avangarda mișcării europene. Caracterul rațional al soluțiilor funcționale și constructive, articularea echilibrată a volumelor, acuratețea detaliilor situează modernismul românesc în elita modernismului european. Prezența unor personalități multiculturale ca Marcel Iancu (Vila Juster 1931), arhitect și artist plastic, dovedesc simbioza benefică între arte. Literatura de specialitate consacra mari cărturari ca G.M. Cantacuzino, profesor de istorie și teoria arhitecturii, care alături de Octav Doicescu și D.E. Miclescu au fondat revista Simetria (1939-1947). G.M. Cantacuzino, profesor în teoria și istoria arhitecturii, a scris numeroase cărți: Eseu despre Paladio; Impresii de călătorie; Arcade, firide și lespezi; Pătrar de veghe; Izvoare și popasuri. Grigore Ionescu, unul dintre cei mai importanți rectori ai Școlii de Arhitectură, a publicat prima istorie a arhitecturii românești în 1937 și primul ghid ilustrat al orașului București. Arhitectura de cult își are reprezentanții ei marcanți: Mihaescu Nae - Catedrala din Sulina 1911, Dimitrie Maimarolu - Biserica Armenească 1915, I. D. Trainasescu - Biserica Madona Dudu 1928, Ionescu Berechet - Biserica Cașin 1937, I.D. Trainasecu - Catedrala din Timișoara 1946, căutători, formatori ai unor spații ample de rugăciune ortodoxe. „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural” este un proiect în derulare, care urmărește să evidențieze și contribuția arhitecților din perioada comunistă (1948-1989) care, indiferent de presiunile ideologice, au construit performant fiind continuatorii celor două orientări anterioare, raționalismul și naționalismul. Acest fond metodologic în continuă prelucrare se va constitui în nucleul viitorului Muzeu al Arhitecturii Românești Moderne și Contemporane. Aducându-ne aminte de zicerea lui G.M. Cantacuzino - că „Tradiția înseamnă echilibru critic” - apreciem parcursul acestui traseu arhitectural ca o acumulare valorică a forței creatoare a arhitecților români, generatoare de tradiție și cultură. prof. dr. arh. Gociman Cristina Olga
Romanian Creators of Architectural Heritage Architecture is a powerful shaper of national identity and community coherence, and highlighting its formative and aesthetic dimension is a gesture of normality. „Monuments, like books, are the interpretation of Time” - Mircea Eliade used to say. The houses, the streets, the markets of a town represent a vital fabric where we are born, play, learn, love, work, and die. Each space and place carry a story about our identity, past, present and future. In Kevin Lynch’s research on people and the perception of built environment, The Image of the City, he states that each of us carry around an „image map”, a mental projection of reality, marked by physical, cultural and pshyco-social components that shape the memory of the space. In this context, the exhibition Romanian Creators of Architectural Heritage aims to highlight the constant evolution in time and the quality of the Romanian architecture, regardless of changes of political regimes, presenting the most relevant works built between 1869 and 1989, which are all part of both Romanian and European cultural heritage. The exhibition opened at the National Biennale of Architecture in Bucharest last year to mark the anniversary of 120 years of existence of the Romanian Union of Architects and of architectural education in Romania. The end of the 19th century, marked by the creation of the modern Romanian national state and by the consolidation of the national public institutions, enabled the development of a body of architecture professionals. The first Romanian architects studied primarily in Paris, at Ecole de Beaux Arts, and afterwards at Accademia di Roma in Italy. Following an international architecture competition for the construction of the Synodal Palace (competition won by Dimitrie Maimarolu), a group of 24 architects of the time set up, on 26 February 1891, the Romanian Architects’ Society (RAS), among them Alexandru Orascu, Alexandru Savulescu, Ion Mincu, Grigore Cerchez, George Sterian and Dimitrie Maimarolu. On 15 October 1892, they established a private architecture school that 5 years later became the state funded National Architecture School, known today as “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism of Bucharest. The first President of RAS was Alexandru Orascu, and the first Chancellor of the Architecture School was Ion N. Socolescu. The turmoil of the 19th century, with its revolutionary movements and the emergence of new states, shaped the Romanian space, as well. Aristocratic mansions, as well as the first buildings of various public institutions were designed by German, Austrian, Italian and French architects. Towards the second half of the 19th century, young Romanian architects, outstanding alumni of European schools, started to win national competitions and, consequently, were commissioned important projects. The first Romanian architect recognized for his merits was Alexandru Orascu, who, between 1857 and 1869 built the neoclassical University Palace in Bucharest, extended by N. Ghika Budesti in 1927. At the same time, major French architects contributed to the building of some important institutions: Albert Galleron and Cassier Bernard - The Palace of the National Bank of Romania (1883-1885); Albert Galleron - the Romanian Athenaeum (1888) and Louis Gotterau - CEC Palace (1896-1900); Paul Gotterau - Palace of the National Library. The prestige of a young Romanian architect, Ion Mincu (1852-1912), an outstanding graduate of L’ecole de Beaux Arts Paris, brought to the public attention the idea of a national architecture, inspired by local traditions. The porch of the country houses with carved wooden pillars, the decorative elements made of colour glazed pottery, the Brancovan arches, the cross rope, the ornamented roof edges, they are all recollections of the past. The house of General Al. Lahovary (1886) and later on the Central Girls’ School (1890), The Galati Administrative Palace (1904), The Commercial Bank of Craiova (1906) are representative of the style that would later on be known as Neo-Romanian, that marked over 50 years of architecture. The Neo-Romanian style gained numerous followers: Petre Antonescu - Bucharest City Hall (1906-1912), Grigore Cerchez - the Palace of the Architecture School (1912-1927), Ghika Budesti - the Museum of the Romanian Peasant (1912) - all are important examples of the new aesthetic. The European synchronism and the art-nouveau style are reflected in impressive projects such as Constanta Casino - Daniel Renard (1910), The Iasi Cultural Palace - I.D. Berindei (1890-1926). The industrial revolution, the use of metal and reinforced concrete in construction found their way in Romanian architecture through Anghel Saligny’s work (the platform of the North Railway Station - 1878, Cernavoda Bridge 1890-1895, the Meat and Fish Market, the Unirii Square - 1919, demolished). The use of reinforced concrete in the construction of the Constanta warehouses (1889), also by Anghel Saligny, places us among the first European countries to use reinforced concrete. The modern and functional architecture of Horia Creanga (ARO building 1931, Obor markets 1959, Malaxa factories 1940), Duiliu Marcu (Government Palace, the Military Academy 1941), Octav Doicescu (Banloc building 1934), Grigore Ionescu (Toria Sanatorium 1935), G.M Cantacuzino (Hotel Belona 1934) mark our contribution to the European vanguard movement. The constructive solutions and the balanced articulation of the volumes place Romanian modernism along the elite of European avant-garde. The presence of several multicultural personalities such as Marcel Iancu (Vila Juster, 1931), architect and artist, proves an inspired dialogue between arts. Great scholars, such as G.M. Cantacuzino, professor of history and theory of architecture, who, together with Octav Doicescu and D.E. Miclescu funded Simetria magazine (1939-1947), brought their outstanding contribution to the specialised literature. G.M. Cantacuzino wrote a series of books: Essay on Palladio; Travel Impressions; Arches, alcoves and stones; Vigilance Quarter. Grigore Ionescu, one of the most important Chancellors of the Architecture School, published the first history of Romanian architecture in 1937 and the first illustrated guide of Bucharest. Religious architecture was outstandingly represented by Mihaescu Nae - Cathedral of Sulina 1911, Dimitrie Maimarolu - the Armenian Church 1915, I. D.Trainasescu - the Dudu Madona Church 1928, Ionescu Berechet - Casin Church 1937, I.D. Trainasecu - Cathedral of Timisoara 1946. Romanian Creators of Architectural Heritage is an on-going project, aimed at also highlighting the contribution of Romanian architects during the communist period (1948-1989), who strived to carry on building at high standards, in line with the previous achievements. Within the context of the acknowledgement of the degree issued by Ion Mincu University of Architecture and Urbanism of Bucharest by the Royal Institute of British Architects (RIBA), that represents an exceptional performance of the Romanian school of architecture, we consider the opening of this exhibition in London an important appreciation of the value its creators. prof. dr. arh. Olga Cristina Gociman [gallery link="file" ids="7976,7977,7978,7979,7980,7981"]