Detalii de proiect

Școală de gătit amenajată într-un fost abator

În 2007, artiștii restauratori ai Muzeului de Arte Frumoase din Boston au descoperit sub pânza unui tablou de Van Gogh, Vâlcea, un alt tablou al maestrului olandez pe care istoricii îl credeau pierdut: Vegetație sălbatică. Astfel de întâmplări ne fac să ne gândim că, dacă ar apărea suprapuneri similare și în arhitectură, istoria acesteia ar putea fi rescrisă dintr-un cu totul alt timp. Este vorba despre a folosi și a refolosi, a gândi și a regândi lucrurile, a analiza capacitatea pe care entitățile preexistente o au de a se regenera, precum și capacitatea de a impune o nouă viață unui proiect existent după ce s-a scos la iveală tot ce are acesta mai bun de oferit.

Contextul

Medina Sidonia este un oraș monumental de importanță istorică din zona colinară Cadiz, Spania, una dintre cele mai vechi așezări europene, locuită încă de pe vremea când a fost întemeiată de fenicieni. Casele sale sunt renumite pentru pereții văruiți și plăcile de ceramică exterioare. Medina observată din depărtare pare o piesă unică de ceramică modelată de topografie; ziduri și acoperișuri din ceramică de diverse feluri formează o suprafață argiloasă unică ce se contopește cu relieful. Din punct de vedere istoric, rețeaua urbană a Medinei conținea spații ocupate și spații neocupate în proporții egale. Ici și colo, curțile interioare și gangurile împrumută grandoare planului general al orașului. Spațiul construit s-a oglindit dintotdeauna în spațiul nelocuit; parcelele de teren viran sunt ca niște pori prin care habitatul se extinde în relație directă cu activitățile productive. Să acționezi în golurile unui oraș istoric înseamnă să te stabilești pe acestea, să găsești spațiu în deschizăturile lor și în zonele poroase care s-au format de-a lungul timpului.

Abatorul

Proiectul presupune transformarea unui fost abator construit în secolul al XIX-lea într-o Școală profesională de gătit. Abatorul consta într-o clădire de dimensiuni mici, alcătuită din trei travee dispuse în jurul unei curți și un perete alb înalt, care stabilea limita parcelei. Construcțiile vernaculare modeste dimprejur se contopesc pentru a da naștere unui peisaj citadin alb, anonim. În interiorul clădirii inițiale, spațiul neocupat al parcelei era destinat adăpostirii animalelor înainte să fie sacrificate. Densitatea arhitecturii vechiului abator din Medina Sidonia, unde pereții de cărămidă, pietrele și vechile coloane feniciene există laolaltă, contrastează cu spațiul neocupat din interior, limitat de perete. Acest gol este însăși reflecția abatorului, un spațiu vacant definit de marele zid văruit care limitează parcela și îngrădește construcția inițială. Noua construcție exploatează acest spațiu: aici este plasat serverul și se naște o nouă viață pentru noua clădire.

Un spațiu turnat sub acoperișul meu

Proiectul propune captarea spațiului cu ajutorul unui nou acoperiș din plăci ceramice care să limiteze noua construcție și să consolideze clădirea inițială, așa cum a procedat Bruce Nauman¹ cu spațiul de sub scaunul său sau Rachel Whiteread² cu o casă victoriană, înghețând vidul interior cu ajutorul betonului. Noul acoperiș, modelat după spațiul interior, își propune să stabilească o conexiune cu însuși caracterul orașului Medina Sidonia; el reprezintă o reflectare a acoperișurilor orașului istoric. Școala exploatează această idee a planului din ceramică turnată pentru a-și trasa geometria. Acoperișul conferă unitate complexului de clădiri și reinterpretează modalitatea tradițională de construcție caracteristică locului: acoperișuri din țiglă ceramică și pereți văruiți. Sub noul acoperiș se desfășoară bucătăria, unde are loc programul educațional de formare, sala de clasă și zonele auxiliare. Secțiunea apare ca un claire-voie pentru a surprinde cât mai multă lumină naturală și privește în sus spre peretele de protecție.

Citiți textul integral în numărul 3/2013 al revistei Arhitectura

NOTE:

1. Nauman, Bruce, A cast of space under my chair,

1965-’68.

2. Whiteread, Rachel, Untitled (House), Londra, 1993.

María González și Juanjo López de la Cruz

sunt Sol89, un birou de arhitectură unde cei doi dezvoltă și cercetează concepte precum timpul, urmele, vestigiile, eroziunea și suprapunerea diferitelor vieți arhitecturale.

În acest sens, au realizat mai multe proiecte arhitecturale, cum ar fi renovarea Hacienda Su Eminencia, reciclarea unui pavilion și transformarea acestuia în centru de formare, restaurarea clădirii Brasil de los Pérez, intervenția urbană Red Pública de la Bienala de Artă Contemporană de la Sevilla și recenta Școală de gătit amenajată în fostul abator din Medina Sidonia.

Aceste proiecte au fost prezentate în numeroase publicații din Europa și Asia, precum Arquitectura Viva, C3, AV, Lotus sau Detail și au primit numeroase premii, printre care Premiul Ascer pentru arhitectură spaniolă 2012 și medalia de argint la Concursul Fassa Bortolo International Prize 2013 în Italia.

Experiențele lor în cadrul acestor proiecte au fost reunite în volumul Proyectos Encontrados, Arquitecturas de la Alteración y el Desvelo (Recolectores Urbanos, 2012) și într-o serie de articole, precum 5 Acciones para proyectar lo público (Detail Nº8, Reed Business Information, Bilbao, 2011), All times (PPA Nº4, Universitatea din Sevilla, 2011, indexat de Universitatea din Columbia) sau Ausencias, cofres y huellas (La raya verde Nº6, Granada, 2013).

Ambii sunt profesori la Școala de Arhitectură din Sevilla și directori ai seminarului Acciones Comunes, care investighează relația dintre artă, arhitectură și spațiul public și care va avea loc toamna viitoare, la Universitatea internațională Menéndez Pelayo din Spania.

In 2007, the restorers from the Museum of Fine Arts in Boston discovered that under the canvas of Van Gogh´s Ravine, there was another painting from the Dutch master that historians believed to be lost, Wild Vegetation. We can think that similar cases of overlapping occur in architecture, there would be another time from which to rewrite its history. It is about to use and to reuse, to think and to rethink things, to consider the capacity that preexistences have for regeneration, to superimpose a life after bringing about the best qualities of another project found.

The Environment

Medina Sidonia is a monumental historic town on hills in Cadiz, Spain, one of the oldest European settlements, occupied since it was founded by the Phoenicians. Its houses are known for the whitewashed walls and the ceramic covers. If we observe Medina from a distance, it seems a unique ceramic work molded by the topography; walls and roofs by ceramic material of different types form a unique clay surface that blend in with the topography. Historically, the urban grid of Medina has alternated full and empty spaces in similar proportion. Splashed patios and passages have fluffed its layout. The built space has always had a replica in the vacant space; pores where the habitat expands in direct relation with the productive activities. To act in the voids of the historic city means settling into them, finding space in its openings and porous areas that have taken shape in the time.

The Slaughterhouse

The project involves adapting an ancient slaughterhouse, built in the 19^th century, into a Professional Cooking School. The slaughterhouse was composed by a small construction of three bays around a courtyard and a high white wall that limits the plot. Vernacular and modest constructions build the white landscape of the city anonymously. In the original building, the empty space inside the plot was used to keep the cattle before being sacrificed. The density of the architecture of the ancient slaughterhouse of Medina Sidonia, where brick walls, stones and old Phoenician columns coexist, contrasts with the empty space inside the plot, limited for the wall. This void is the reflection of the abattoir itself, a vacant space defined by the great whitewashed wall that limits the plot and encloses the original construction. The new construction uses this space to host the server programme and a new life is allowed giving to the ancient building.

A Cast of the Space Under My Roof

The project proposes to catch the space through a new ceramic roof that limits the new construction and consolidates the original building as Bruce Nauman¹ did with the space under his chair or Rachel Whiteread² did with a Victorian house, freezing the void inside it trough a concret mold. The new cover pretends to solidify the preserved space in time. The new roof, mold of the interior space, wants to establish a connection with the character of Medina Sidonia. This new cover is a reflex of the roofs of historic city. The school uses this idea of the molded ceramic plane to draw its geometry. The roof lends unity to the built complex and interprets the traditional construction of the place: ceramic roofs and whitewashed walls. The new cover harbors the educational program-training kitchen, classroom and auxiliary areas. The section rises as a clerestory to gets hold of the light and looks up upon the protective wall.

Read the full text in the print magazine.

NOTES:

1. Nauman, Bruce, A cast of space under my chair,

1965-’68.

2. Whiteread, Rachel, Untitled (House), Londra, 1993.

María González and Juanjo López de la Cruz are Sol89,an office where they have developed and researched concept like time, traces, vestiges, erosion and overlapping of different architectural lifes.

About these thoughts, they have carried through several projects like the refurbished of Hacienda Su Eminencia, Recycling Pavilion into a Formation Center, Restoration of Brasil de los Pérez building, Urban Alteration Red Pública in the Art Contemporary Bienal from Seville and the recent Cooking School in ancient Slaughterhouse in Medina Sidonia.

These projects have been issued in many publications in Europe and Asia like Arquitectura Viva, C3, AV, Lotus or Detail and have been awarded many prizes including Ascer Prize of Spanish Architecture 2012 and Silver medal in Fassa Bortolo International Prize 2013 in Italy.

Theirs experiences of these projects have been compiled in the book Proyectos Encontrados, Arquitecturas de la Alteración y el Desvelo (Recolectores Urbanos, 2012) and in several articles like 5 Acciones para proyectar lo público (Detail Nº8, Reed Business Information, Bilbao, 2011), All times (PPA Nº4, University of Seville, 2011, indexed by Columbia University) or Ausencias, cofres y huellas (La raya verde Nº6, Granada, 2013).

Both are teachers in School of Architecture in Seville, and Directors of Acciones Comunes, a seminar focused in relationship between art, architecture and public space that will take place in next autumn in the Menéndez Pelayo Intenational University in Spain.