Note de călătorie

Timpul ghețarului sau et in Arcadia ego

09 glacier

În anul acela, National Geographic declarase Næroyfjord, o ramificație a marelui Sognefjord, drept „cel mai frumos loc din lume”. De fapt, privită din lumea noastră urbană, întregul sit al acelui Sognefjord e o altă lume. O lume a inocenței și începuturilor, misterioasă, aflată în inima ghețarului Josstedal, o lume care încă respiră sub masele enorme de gheață și le pune într-o mișcare greoaie și perpetuă. O lume a răbdării cu care apa și-a săpat drum prin coastele de granit ale Norvegiei. O lume a liniștii, a luminii difuze, a culorilor reci, a lungilor linii de contact dintre apă, munte și cer, o lume a vieții nonurbane, rarefiate ca și aerul de acolo. La capătul altei ramificații din Sognefjord, numită Fjærland, la un capăt al lumii și totodată al unei văi preluate de fiord, se află un fel de bloc de piatră fasonat de mâna omului Sverre Fehn. Stă ca o articulație între orizontala apei și verticala muntelui. Acolo, timpul nostru grăbit și-a înscris și el prezența, prin arhitectură, în timpul lent al naturii. Arhitectura lui Sverre Fehn e acolo pentru a regla, cât de puțin, timpul oamenilor cu timpul ghețarului. Muzeul ghețarului nu expune piese recuperate dintr-o lume dispărută. E muzeul unei prezențe latente, care poate fi veșnică sau nu. Câteva grade mai puțin în temperatura globală ar transforma-o într-o absență care ar așeza lumea noastră sub apele oceanului. Volumul clădirii are în el ceva din mișcarea ghețarului. Printre două scări ce duc sus, pe platforma terasei, se află, întins pe pământ, axul intrării. Seamănă cu drumul pe apă al feribotului care ne-a adus printre versanți. Peste tot, în mod discret, arhitectura celebrează ghețarul: urcând treptele, de pe terase, din cafeteria. Și administrația muzeului face același lucru, dar explicit: prin filmul 3D, prin machete, prin sunetul cu care peste tot freamătă și trosnește gheața mișcătoare, prin vizita, cu autobuzul, la poalele ghețarului.

06 glacier

Aș fi stat acolo mult mai mult. Ajunsesem în acel loc greu accesibil printr-o voință ne-abătută, cu cheltuială, cu ajutorul prietenilor și cu un mare noroc. După o lungă călătorie prin munți și pe ape, la schimbarea de direcție din mijlocul fiordului Sogne, aflasem că pe brațul Fjærland nu circulă ferry decât marțea și joia. Era miercuri. Atunci a apărut deux ex machina în forma unui grup de americani, pentru care s-a pus la dispoziție în mod excepțional un ferry. Pe drum, ghidul ne-a povestit despre ghețar. Cât despre clădirea muzeului și arhitect - mai nimic; ghidul era mai mândru de președintele american care tocmai vizitase locul. Noi eram doar doi arhitecți și nu puteam decât să ne bucurăm de atât cât ne-a fost dat. Și n-a fost puțin!