Crisan Architecture & Engineering

Alexandru Crișan

Ana Maria Crișan

www.crisanarch.ro

Francoise Pamfil: Aparent, numele firmei spune tot. Cine este Crisan Architecture & Engineering?

Alexandru Crișan: Pe scurt, suntem noi Alexandru și Ana Maria Crișan (numele firmei este irelevant), dar rareori am fost doar noi... doar noi înseamnă mai mulți și, frecvent alții. Partea constantă rămânem noi, în special după ora 9 p.m. și uneori, până dimineața.

Ana Maria Crișan: Dincolo de asta, echipa s-a tot transformat de-a lungul timpului. Ne place să lucrăm cu oameni tineri și motivați, care încearcă imposibilul, care nu au limitări, cărora nu le este teamă să încerce lucruri noi.

F.P: Cum s-a născut biroul?

A.C: În 2006 era clădit pe visuri... visuri că putem schimba ceva... eventual în România, visuri legate de capacitatea și posibilitatea de a crea ceva... creație dincolo de adaptarea unui model existent sau preluarea mimetică, parțială sau integrală, a unuia deja construit în altă parte a globului... abundă România în astfel de exemple. Expresia balcanizată a celui „mulți știu puțini cunosc” caracteriza destul de bine arhitectura din România acelor ani (2000-2008)... un haos în care arhitecții proiectau... volumetric, cantitativ, după buget sau după finalizarea construcției...

F.P: Cum evoluează un proiect tipic în CAE?

A.M.C: Toate proiectele sunt diferite și în toate este vorba despre întrebări și răspunsuri. Întrebările beneficiarului, aparent despre eficiență, se reduc la posibilitatea de utilizare a unui teren, la suprafața maximă (trăim în România), uneori vizează estetica - cum să construim „frumos”? Setul cel mai important de întrebări, din punctul meu de vedere, este al locului. Aici intervine sinceritatea proiectului. În trecut îi spuneam genius loci, dar pare prea infatuat. În esență este vorba despre devenirea unui loc, despre energia pe care o are, potențialul lui de a atrage oamenii, de a trăi în memoria lor. Un loc sau o arhitectură uitată nu există...

A.C: Pe un palier mult mai complex intervin întrebările noastre ca arhitecți legate de implementarea unui program, de corelarea punctelor care le-a amintit și Ami și reunirea lor sub o viziune comună. Una dintre întrebările noastre recurente este cum ar fi dacă am locui altfel? Interogarea universală a gratuității gestului prezent peste o generație sau două... Recunosc că necesitatea este a prezentului, dar cel mai frecvent temele de proiectare sunt false - sau cel puțin sunt constuite greșit.

F.P: Arhitecții fac greșeli?

A.M.C: Nu știu alții cum sunt... greșeli facem toți. Cea mai mare este să credem că totul este perfect. Niciun șantier nu este lipsit de probleme, niciun proiect nu este ușor pentru că întotdeuna încercăm să obținem mai mult, poate chiar imposibilul, dar ca să răspund - nu facem greșeli... extrem de puține, suntem perfecționiști și asta ne omoară.

A.C: Să găsești o soluție în arhitectură pare a căuta drumul cu cele mai puține greșeli...

F.P: Care considerați că este cea mai mare greșeală?

A.C: Compromisul... în general. Am înțeles după ani, că doar arhitecții clădirii știu ce este mai bine pentru ea, ce urmează să se întâmple cu ea pe viitor. Inițial, toți, de la beneficiar la executant, par a avea cele mai bune intenții, dar nu gândesc în perspectivă. O modificare atrage întotdeauna alte 10 și acest lucru ceilalți nu îl prevăd sau îl sesizează când este prea târziu.

A.M.C: De fapt, echipa percepe fragmente. Singurii care au imaginea completă sunt arhitecții. Și mai intervine ceva. Pentru echipele implicate o casă (mică, mare) este un job, un proiect de câteva luni. Pentru arhitect este casa realizată de el pe viață.

A.C: Când vine vorba de „case” suntem un adevărat oracol... glumesc. Da, cred că noi trebuie să privim în viitor. Casa la cheie nu există... doar în „arhitectura comercială”, cea fără personalitate! Acel moment (la finalizare) este doar o fracțiune din viața sa, o fracțiune extrem de efemeră. Casa va trăi, va îmbătrâni... o parte din proiectele noastre încercăm să le vizualizăm cu finisajele gata îmbătrânite... Beneficiarii, de obicei, nu fac exercițiul acesta, ei doar solicită modificări și finisaje perfecte, permanente în timp... Doar plasticul este permanent!

Citiți interviul integral în numărul 3/2013 al revistei Arhitectura

ARA7

OBIECT DESIGN

PANOU INTERIOR MULTIFUNCȚIONAL, 2011

utilizare: corp de iluminat, tapet, panou compartimentare etc.

design: propunere proiect concurs_Za’abeel Tower_„ThyssenKrupp elevator architecture award

Dubai 2008”

The panel materializes an iconic representation of the Holly Qu’ran sacred writing. We hold this evolution into a stylized architectural pattern as a way of emphasizing on the Islamic ornamentation in terms of both visual and spiritual symbolism. Initially, the model of the panel was based on Kufic image script. As the project took shape on paper, the model evolved into a Cursive script form of representation, which combines the decorative vegetation and geometric interlacing. In our view, the mathematically sophisticated patterns applied on the panel reflect the spiritual form of light in Arabic countries. The geometric pattern starts from one side and becomes more complex as approaching the other side, in a gradual dispersion of light. The rarefaction of the pattern structure suggests the transparency of spiritual enhancement. Simply put, by perforating a panel, we materialize a symbol in light and shadow. Every day the design object, powered by sunlight, writes words on all the 6 sides of a cubicle.

S20

IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE, SECTOR 1, BUCUREȘTI, 2010

regim de înălțime = 5S+P+20E

amprentă parter = 250 mp

suprafața = 5.750 mp

Imobilul de locuințe colective propus constituie o rezultantă a destructurării țesutului urban existent. Clădirea acumulează elementele specifice determinante ale vecinătăților, parazitând mimetic prin migrarea elementelor compoziționale. Reacție a țesutului urban, clădirea propune o variantă interpretativă de integrare diversificând câmpul perceptibil la nivelul străzii. Percepția spațiului matematic determinat de restructurarea matricii țesutului urban generează conexiuni între câmpurile perceptibile ale existenței urbane. Abilitatea de a recunoaște accente în câmpul perceptibil individual relaționează conexiunile la nivelul memoriei individuale stabilite anterior pe baza identificării unui tipar prestabilit. Descompunerea vecinătăților și raportarea la reziduurile rezultante determină o regulă de compoziție asemănătoare conexiunilor mimetice la nivel cerebral. Volumetria prezintă o structurare diferențiată, determinând valori matematice ce recompun spațiul arhitectural.

C29

IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE, SECTOR 1, BUCUREȘTI, 2008

regim de înălțime = 4S+P+4/10E

amprentă parter = 300 mp

suprafață = 3.900 mp

Pe lotul în studiu s-a propus realizarea unui imobil rezidențial în regim 4S+P+4/10E. Inserția volumetrică propusă constituie o rezolvare a unui lot de colț aflat la intersecția a două artere de circulație, completând fronturile destructurate existente: 1. prin accentuarea/sublinierea verticalității; 2. prin accese la nivelul parterului tip gang, specifice țesutului; 3. rezolvarea în parter tip incintă - spațiu verde acoperit; 4. raportul plin-gol propus preia elemente similare ale frontului existent (plin predominant); 5. golurile propuse urmăresc două tipologii: goluri cu laturile egale preluate dintr-un front și goluri dreptunghiulare preluate din frontul alăturat; 6. raportat străzii existente, fațada înclinată retrasă preia mimetic pantele acoperișurilor din cadrul țesutului vechi existent; 7. legătura între cele două fațade principale s-a realizat prin teșirea construcției la etajele superioare, marcând preluarea fronturile distincte.

CAMUFLAJ XLVI

IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE, SECTOR 3, BUCUREȘTI, 2011

regim de înălțime = P+5E

amprentă parter = 250 mp

suprafață construită desfășurată = 5.750 mp

Proiectul a constituit o provocare în termenii vecinătăților extrem de apropiate și ai eficienței economice. Răspunzând problemei vizibilitățiii vecinătăților, corpul se camuflează în spatele cojii exterioare. Eficientizarea economică a fost în context un factor determinant în substratul camuflării: clădirea devine un corp cu pierderi minime de căldură prin raportul plin-gol, prin rezolvarea compactă, celulară la interior. Pe de altă parte, limbajul fațadei a transformat limitarea economică într-un limbaj propriu: ferestrele sunt deopotrivă uși, închiderile intrepretând tipizarea ca un joc purtat între două elemente. Camuflarea, percepută în sensul integrării cromatice, determină monocromia corpului alb, dar și individualizarea parterului „colorat”, fracturat astfel de restul ansamblului. În termenii lui Neil Leach, din „C<AMO>UFLAGE”: „cameleonul utilizează modificările de culoare atât pentru a se pierde / amesteca într-un mediu în unele ocazii, cât și ca să stea pe alții. [...] Prin urmare, camuflajul acționează ca un dispozitiv”, relaționând obiectul mediului dat prin intermediul reprezentării, prin integrare sau diferențiere. Fațada este în aceiași termeni planul în care camuflarea se produce. Camuflajul transpune o simbioză, o formă de conectivitate, o reinterpretare a limbajului elementelor în sensul echivalenței vizuale.

Imobilul de locuințe colective propus transpune in situ elementele specifice particulare ale adaptabilității la mediul destructurat al țesutului existent. Amplasat pe un teren a cărui formă geometrică constituie rezultatul unor împărțiri ineficiente repetate cu o deschidere la frontul stradal de 8,5 m, imobilul de locuințe colective este dezvoltat de-a lungul unei laturi pe lungime în baza constrângerilor vecinătăților (calcan). Cele 5 etaje propuse rezolvă în medie câte 4 apatamente pe etaj, în jurul celor 2 noduri de circulație verticală, având o configurație flexibilă la interior, mizând pe o scară compactă a locuirii.

UNARTE

CONCURS UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE BUCUREȘTI, 2008

Compozițional au fost vizate: 1. unitatea cromatică a ansamblului propus cu fondul existent; 2. reinterpretarea vizuală la nivelul circulației pietonale prin deschiderea zonei publice la nivelul parterului și etajului 1 către spațiul virtual generat de catedrală și scuarul propus la Cathedral Plaza; 3. identitatea vizuală prin transparența volumelor, suspendarea corpului C3 pe stâlpi și punerea in valoare a monumentului istoric existent restaurat; calcanul verde propus pentru corpul C1; 4. fluidizarea spațiilor și circulațiilor la nivelul parterului; 5. transparența către clădirea monument prin vitrarea intergrală a spațiului expozițional de la nivelul parterului; 7. crearea unei circulații perimetrale interioare ce unifică funcțiunile din corpurile propuse cu corpurile existente păstrate; 8. posibilitatea utilizării teraselor amenajate pentru spații de lucru/expo în aer liber; 9. filtrarea luminii; 10. accese împărțite pe funcțiuni prin intermediul celor 4 noduri de circulație verticală; 11. preluarea calcanului corpului existent C1 prin intermediul unui panou vegetal propus corelat cu nodul vertical transparent; 12. racordarea la clădirile existente fără alterarea imaginii inițiale a fondului construit vechi; 13. crearea unui spațiu deschis vizual către pieton prin „eliberarea” parterului și etajului 1; corelarea spațiului creat cu accesele în incintă, funcțiunile publice amplasate la nivelul parterului; 14. volume: volumul biblotecii suspendat deasupra spațiului public amenajat, ce marchează accesul principal în incintă; volumul major propus spre strada Berthelot cu aliniament către monumentul istoric, care adăpostește spații destinate atelierelor de grafică, pictură, sălile de seminar, cele de master și spațiile expoziționale de la nivelul parterului și etajului 1.

ZA01

CONCURS ZA’ABEEL TOWER

DUBAI, 2009

We envisage an iconic image for the new face of Dubai, an image that harmoniously connects the history and the present time of this famous city. Conceptually, this iconic image recreates symbolically, through architectural means, the alchemical transformation from one natural stage to another, without distorting the meaning of the former or the functionality of the latter. Consequently, we consider the location the key element of the transformation and, since it acts as a liaison between the past and the future, we propose minor interventions on the street/park level. This is our way of saying we believe in recreating the primordial stages of Dubai before the major urbanization efforts.

Therefore, we do not obscure the symbolic value of the sand by bringing modern abstractions to the center stage. Instead, we hold the sand as the primordial element in our work and we only look for ways to express its impact through architectural shapes. This is the reason why we consider the desert dunes as the starting point of our project. We attempt to find coherent and functional paths to materialize the signaling value of this symbol. Subsequently, we bring to architectural life the land-representation concept by means of sky-transparency.[...]

The Tower tells a simple symbolic story. We present the tradition in the shape of the signs. From a distance, the signs become drawings. Upon scrutiny, the drawings become writings. Through visitation, the meaning of the writings becomes apparent, since the meaning of the words becomes clear. We have a seemingly tower of sand, which functionally is a tower of gold, but which conceptually is a tower of words. Of all the words we need to express ourselves while visiting this building. Most importantly, since behind the words are primordial symbols, like the sand, there is no danger to lose or communication way. We are not building a modern-day Babel tower, but, to the contrary, a tower that helps us understand each other through its functionality.

The tower comprises two key elements: the skin with decorative engravings and the vertical garden accessible by the elevators from the lobby. The tower materializes an iconic representation of the Holly Qu’ran sacred writing. We hold this evolution into a stylized architectural pattern as a way of emphasizing on the Islamic ornamentation in terms of both visual and spiritual symbolism. Initially, the model of the tower was based on Kufic image script. As the project took shape on paper, the model evolved into a Cursive script form of representation, which combines the decorative vegetation and geometric interlacing. In our view, the mathematically sophisticated patterns applied on the tower reflect the spiritual life of Islam. The geometric model starts from the base of the tower from sand and becomes more complex as we climb towards the sky. The rarefaction of the structure model on the top of the tower suggests the transparency of spiritual enhancement. We are searching for an architectural notion of Islamic design that accentuates not only traditional elements of cultural persuasion, but also emphasizes on the spiritual aspirations that gives meaning and endurance to such a construction. Simply put, by erecting a sign, we materialize a symbol. It is the reason why every day the tower, powered by sunlight, writes words in the sand. The shadow of the markings, rooted in the Islamic pattern design proposed, are changing throughout the day, marking the continuous evolution of the great city of Dubai. Therefore, we consider that the proposed tower is also an iconic obelisk of light, a gigantic clockwork born from the sands of time and tradition, reinterpreting daily the meaning of constant urban evolution.[...]

The Garden brings the notion of interior to a new level. It is not a simple meeting or walking space, but also the attempt to recreate an oasis in the middle of the desert, while talking advantage of the cutting-edge technologies of the present. If there is a connection between this element of our project and the ancient lush Hanging Gardens of the Semiramis, that link is to be found in the fact that rest and comfort are, in essence, timeless. And since beauty is timeless as well, we chose to imagine the Garden of Eden and to propose the vertical garden in the back of the skin-green building. [...]

GAV1

CONCURS HANUL GABROVENI

BUCUREȘTI, 2009

UP08

CONCURS URBAN PASSAGE, 2008

As The city is known for the high-visibility events, we’ve imagine a ‘time eating dragon’ (similar to the ones sung in the stories of the medieval period), a temporary theatrical presences in the main square. Out intervention consists in an organically shaped passage, specific to the requirements of the medieval urban movement. The visual objective is to temporarily landmark the site. Inside, the tunnel transfigures into a temporal passageway. Past, present and iconic images are projected on the walls, creating a time tunnel, a passageway to a fantastic dimension. The square level and the passage level - are turning into different floors of perception, containing selected cultural information. The chameleonic shape borrows the colors and nuances from the fragmented frontages, coming together in a ‘blended skin’, similar to theatrical representations of dragons. In interior, the tunnel is transformed in a temporal passage. The walls are filters and projection panels. The interest is focus on distanced fronts fragments, translated closer by mirrors, and projected for better observation.

JH1

CONCURS REABILITAREA ȘI AMENAJAREA CURȚII JOHANNES HONTERUS

BRAȘOV, 2011

Curtea Bisericii Negre din Brașov, aflată la confluența drumurilor care străbăteau orașul în perioada medievală, a suferit transformări succesive de-a lungul timpului. Puternic marcată de drumurile care au străbătut-o, de urmele căruțelor, de pașii oamenilor, de piețele ambulante și târgurile de duminică, piața se restrânge datorită alăturărilor succesive a clădirilor care actual o marginesc. Țesutul astfel structurat a determinat caracterul pieței, transformând-o în curte atașată clădirii religioase. Similar personajelor lui Tim Burton, soluția propusă pentru dala urbană reinstaurează corpul îmbătrânit de timp: suprafața caldarâmului păstrează urmele eroice ale rezistenței, descriind arhitectura în termenii dematerializării și a rematerializării eroice. În contrast cu suprafețele contemporane, propunerea interpretează colajul, ca un mecanism formal al expresiei istorice - caldarâmul se coase, se peticește, reexprimă vechile parcelări, păstrează urmele căruțelor, descriind mișcarea de centrifugare în jurul bisericii. Specificul locului rămâne o memorie a matrialelor diferite, a texturilor distincte alăturate, într-o expresie a vechilor meșteșuguri, a multiplelor fațete ale caldarâmului.

Soluția propusă concretizează ideatic drumurile parcurse de-a lungul timpului și curtea percepută ca incintă și nu doar ca simplă zonă de tranzit. „Peticirea” cu suprafețe diferențiate prin textură, culoare și direcție, reproduc aspectul simbolic al suprafețelor bătute, cârpăcite, uzate neuniform de-a lungul timpului. Transpunerea materială a urmelor imateriale a suprafeței curții aduce spațiul determinat de acestea la scară umană.

Raportarea texturilor la clădirile care mărginesc piața se constituie ca alocare a fragmentelor cu amintiri diferențiate. Curtea bisericii devine și curtea caselor care o mărginesc perimetral. Casele își pun amprenta asupra sitului, iar limitele acestora se extind. Patchwork-ul, translație a parcelarului existent, rabate fronturile configurând geometric curtea în raport cu frontul bisericii, stabilind cu fiecare dintre case o relație aparte. Astfel, sunt determinate local zonele cu caracter static perimetral prin texturarea dinamică a suprafetelor. Zonelor propuse, corespunzând fiecarui front, sunt realocate câte unui segment din fațada bisericii („zonele care privesc către sfinți’”: casele privesc către biserică, sfinții privesc către oameni).

Geometria medievală a curții a condus la rezolvarea celor două zone de acces laterale (spre Piața Sfatului și spre Liceul „Johannes Honterus”) ca „trompe urbane” marcate prin limite la nivelul pavajului. Reconfigurarea acestora a dus la recentrarea centrului de greutate prin intermediul inserției celor două elemente punctuale: copacul și macheta zonei Bisericii Negre. Spațiul de inflexiune aflat în zona liceului a fost recentrat prin inserția unui grup vegetal alcătuit din trei tei. Perspectivele create sunt focalizate în registrul orizontal și se deschid într-o manieră tipic medievală (perspectivă ascendentă dinamică, sporind tensiunea în zona de acces către curtea bisericii).

OZ.23

SALĂ CONCERTE

PLOIEȘTI, 2012

Date generale:

Intervenție la nivelul terenulu: 72.000 mp

Capacitate maximă: 18.000 locuri

CONCERTE

Suprafață : 33.800 mp (sală concerte, teatru și anexe)

Capacitate:

9.500 locuri (6.200 zonă gradene + 3.300 zona centrală)

TEATRU DE VARĂ

Suprafață: 5.250 mp (amfiteatru în aer liber)

Capacitate: 8.000 locuri (5.300 zonă gradene + 2.700 zona centrală)

Metamorfoza, transpusă în capacitatea de re-organizare spațială în funcție de eveniment, constituie elementul distinct al acestui proiect. Tipologia de organizare spațială și funcțională urmărește flexibilitatea crescută la nivelul spațiului interior generând modalități variate de conformare volumetrică. Variantele diversificate de cuplare, în plan orizontal și/sau vertical, se transpun prin: 1. posibilitatea extinderii spațiului destinat spectacolelor prin cuplarea celor două scene centrale; 2. posibilitatea extinderii spațiului central prin (re)asamblarea scenelor centrale, completarea gradenelor în vederea susținerii activităților destinate spectacolelor sau competițiilor sportive (extinderea capacității în această variantă prin reorganizarea funcțională a gradenelor și spațiului central determină un număr de aprox. 18.000 spectatori); 3. extinderea spațiului destinat spectacolelor sau altor activități în zona dedicată foaierului, cu extensie în spațiul exterior pe rampa înclinată prin intermediul căreia se realizează accesul la obiectivul central; 4. reorganizarea funcțională și formală a sălii de concerte pentru activități conexe cu diverse grade de ocupare etc.