Note de călătorie

Tradiție / identitate în arhitectura modernă mexicană

Tradiție/identitate - un binom interpretabil și interpretat în infinite modalități în toate domeniile, își are poate aplicarea cea mai vizibilă în arhitectură. Fie că citirea, interpretarea și preluarea tradiției este realizată la un nivel primar sau la unul extrem de elevat și sublimat, arhitectura ne permite o „citire” instantanee a obiectului edificat.

În orice țară din lume tradiția arhitecturală a avut și are, dacă nu un cuvânt greu de spus, cel puțin o influență, de multe ori la nivelul subconștientului, în manifestările arhitecturale moderne și contemporane.

Arhitectura modernă mexicană își datorează multe din elementele devenite emblematice tradiției arhitecturale prehispanice și a perioadei viceregatului.

În prima parte a secolului al XX-lea, dorința programatică a statului mexican de a crea o arhitectură națională a fost concretizată de arhitecții mexicani mai ales prin apelul la tipologia arhitecturală a perioadei viceregatului, în care arhitectura hispanică cultă și vernaculară s-a grefat pe teren mexican. Totodată, după Revoluția din 1910 și întregul deceniu de frământări politice ce a urmat, a continuat fazarea cu ceea ce se întâmpla la nivel internațional în acea epocă. Fenomenul Art Déco grefat pe un vocabular decorativ propriu constituie un fond construit de remarcat în marile orașe. Stilul modern internațional exersat cu măiestrie în edificii de importanță majoră a părut că se îndepărtează însă de elementele tradiționale, dorind o mai mare „aliniere” la ceea ce se întâmpla în arhitectură pe plan mondial.

Ferită de frământările celui de al Doilea Război Mondial - de pe urma căruia a reușit să beneficieze prin vânzarea de petrol către SUA și astfel statul să aibă bani pentru importante investiții în infrastructură și construcții publice la sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50 - arhitectura mexicană a început, odată cu deceniul al cincilea al secolului trecut, să își găsească o identitate bazată, de această dată, mai mult pe tradiția prehispanică. Identitate exemplificată de câțiva reprezentanți ai arhitecturii mexicane - a căror operă a trecut cu succes granițele Mexicului - până spre anii ’90 când, din păcate, globalizarea a început să atingă și acest domeniu, cu foarte mici excepții.

Tradiția este prezentă pe mai multe paliere, utilizarea elementelor tradiționale este realizată de la nivel macro la micro, și exemplele de mai jos, din Ciudad de México, vor explica această afirmație. Nu este în niciun caz vorba de o preluare mot-á-mot a tipologiei urbane sau arhitecturale, ci de o sintetizare și o reutilizare a caracteristicilor urbanismului și arhitecturii prehispanice.

Un exemplu perfect pentru ilustrarea celor spuse îl reprezintă Orașul Universitar din capitala Ciudad de México, al cărui sit central, la care voi face referire, a fost declarat de către UNESCO, în anul 2007, Sit Patrimoniu al Umanității, deoarece „posedă valori profunde de excepționalitate universală ale culturii Mexicului”.