Bucureștiul nostru (modern)

Relația arhitecților cu casele este una profund subiectivă și un pic mai complexă decât își imaginează cei din afara profesiei. Oricine are o relație personală cu Bucureștiul are undeva un colț preferat - colțul lui de rai - un loc sau o casă perfectă care îi implinește nevoia de frumos sau care îi fixează amintirile în timp și spațiu, asemeni madelenei lui Marcel Proust. Ca arhitecți, însă, noi avem în plus propria noastră nevoie de împlinire. Avem în plus proiecte și locuri în așteptare.

Orice architect care a desenat vreodată o casă știe că din mulțimea de proiecte desenate doar câteva au șansa să fie construite. Mai mult, dintre proiectele care nu s-au construit, dintre proiectele care ar fi putut fi, doar câteva sunt cele care încă ar mai putea fi. Pentru arhitecți, multe dintre proiecte își pierd în timp sensul și rămân undeva în urmă, în stadiu de idei sau de exerciții de parcurs, piese dintr-un nor de posibilități. Există, în oglindă, și proiecte care deși au avut șans