„Esplanada” care n-a mai fost

Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, într-un mai amplu demers cultural și educațional, a organizat la sfârșitul anului 2025 expoziția „Bucureștiul care n-a mai fost”. Inițiativa s-a dorit a nu fi doar o retrospectivă, ci și „un exercițiu de memorie urbană și un mod de a înțelege orașul prin ochii celor care l-au visat altfel: arhitecți, urbaniști, istorici și artiști” și „o invitație la reflecție asupra ideilor care au modelat și continuă să modeleze identitatea spațiului bucureștean”¹.

Așa cum a reieșit din parcurgerea expoziției și din dezbaterile care au urmat, aproape fiecare caz a avut o istorie proprie, mai mult sau mai puțin dramatică, marcată de decizii subiective, neprevăzute sau chiar absurde. Poate ar fi cazul să facem o analiză mai holistică a fenomenului „n-a mai fost” în dezvoltarea urbană, cu precădere în București, unde fenomenul este mai acut din cauza complexității orașului, parti