Începuturile învățământului românesc de arhitectură în Țările Române
The Beginnings of Architectural Education in Wallachia
| Bucureştii anului 1837 din vremea lui Vodă Ghica au rămas zugrăviţi în forma cea mai pitorească de mulţi călători străini, de la Neigebauer, Lancelot sau Ubicini şi până la prinţul Anatole de Demidoff.
Din scrierile lui Demidoff1 s-au inspirat generaţii de istorici sau jurnalişti pe parcursul unui veac şi jumătate, ţinând pagina principală în articole şi foiletoane, cum ar fi cele ale remarcabilului Domenico Casseli, din publicaţia interbelică „Gazeta Municipală”. Spune astfel cronicarul: „Din toate părţile toţi se întreceau să ne facă cele mai bune servicii; cei mai iluştri şi cei mai onorabili din acest bun oraş se puneau la dispoziţia noastră pentru a ne mări prada noastră de călători, şi nu e posibil să întrebuinţeze cineva mai bine ca noi cele cinci zile care s-au scurs prea repede. După ce, ne mai puserăm în ordine notele personale luminate (în fruntea cărora se cuvine să punem pe Hospodar şi pe dl. Ministru Stirbey), aruncarăm o privire de adio şi de recunoştinţă asupra acestui oraş, demn de a fi aşezat printre cele mai interesante. Parcurseserăm deci pentru ultima dată străzile sale întortocheate, ne oprirăm din nou în pragul bisericilor sale, cu coloane sculptate, cu fresce unde sclipesc, multicolore, chipurile blânde ale sfinţilor. Ne grăbirăm să-i scotocim vechile cartiere şi şoseaua unde se plimba boierimea; respirarăm atmosfera fumătorilor care se adună la cafenele, unde ziarele tuturor naţiunilor satisfac curiozitatea unui public avid de noutăţi din lumea politică”. Demidoff dixit! – sau, mă rog, gavarit…
|
| Citiți textul integral în nr 6 / 2011 al Revistei Arhitectura. |
| 1 ediţia completă din 1854 |
| The Bucharest of 1837, during the reign of Vodă Ghika, was portrayed in highly picturesque colours by numerous foreign travellers, from Neigebauer, Lancelot and Ubicini to Prince Anatole Demidoff.
The writings of Demidoff1 (a complete edition was published in 1854) inspired successive generations of historians and journalists over the course of one and a half centuries, and found a prominent place in articles and feuilletons such as those written by the remarkable Domenico Casseli for Gazeta Municipală between the two world wars. This is what the chronicler says: “Wherever we went, they all vied with each other to provide us with the best services; the most illustrious and the most honourable men of this good city placed themselves at our disposal, augmenting our booty as travellers, and nobody could have employed those five days more profitably than we did, days that elapsed all too quickly. After we had put in order our edifying personal notes (at the head of which it is fitting to place the Hospodar and Minister Stirbey), we cast one last farewell look of gratitude over this city worthy of being ranked among the most interesting. We travelled along its winding streets for the last time. We paused once more on the threshold of its churches, with their carved columns and frescos where the gentle, polychromatic faces of the saints gleam. We hastened to explore its old quarters and chausée, where the boyars stroll; we breathed in the atmosphere of the smokers that gather at the coffee houses, where the newspapers of all nations satisfy the curiosity of a public eager for news from the political sphere.” Demidoff dixit! Or rather skazal… |
| Read the full text in the print magazine. |
Buna ziua! Imi puteti spune va rog unde anume pot gasi aceasta carte? face parte dintr-o colectie particulara sau din colectia unei biblioteci? Va multumesc anticipat?
Buna ziua! Cartea am cumparat-o cu multi ani in urma de la un anticariat din Bucuresti. A fost tiparita la 1836 in Bucuresti de catre editorii Walbaum& Weise intr-un tiraj de o mie de exemplare.
Articolul se refera la primul manual de arhitectura editat de primul dascal al invatamantului de arhitectura din Tarile Romane, pe care astfel il putem considera in persoana lui Carol Wallenstein. Acesta a predat la colegiu Sf. Sava, avandu-l ca student pe Alexandru Orascu . Tot acolo au studiat si Theodor Aman, Constantin Lecca si multi altii.
Ruinele colegiului Sf. Sava s-au aflat in zona santierului necesar realizararii parcajului de la universitate, fapt pentru care s-a organizat in toamna lui 2011 concursul de arhitectura pentru amenajarea pietii. Istoricul editarii si efortul lui Carol Wallenstein il puteti gasi in cartea prof: Adrian-Silvan Ionescu ” Invatamantul artistic romanesc 1830-1892″ editura meridiane an 1999.
Ma mahnea ideea ca arhitectii au neglijat si au distrus chiar fara urma de regret orice urma a propriilor lor inanintasi. Cam acesta era subiectul articolului pe care il gasiti complet in versiunea printata.
Daca doriti sa consultati cartea va o pot pune la dispozitie.
Multumesc pentru bogatia detaliilor din raspunsul dumneavoastra…recent am citit o carte despre vechi biblioteci medievale si pe unde au ajuns cartile din aceste biblioteci…vazand stampila de la Sfantul Sava pe carte mi-am venit imediat in minte intrebarea despre „itinerariul” acestei carti…Da, mi-ar placea foarte mult sa consult paginile acestei carti. Va multumesc si mai astept cu drag si alte asemenea articole.