RDW

PE MARGINEA ”dreptului la adevăr” DIN ARHITECTURA 4/2011

Nu numai pentru că la dată aniversară, răspunsul nepotrivit (”Dreptul la adevăr. Arhitectul Octav Doicescu”) la articolul omagial al arh. Alin Negoescu din revista ”Arhitectura” nr. 3/2011, a generat reacții de indignare ale cititorilor. Marea majoritate condamnă insinuarea că OD ar fi colaborat cu dictatura comunistă, implementând de bună voie și nesilit de nimeni ”arhitectura realist-socialistă” în România. Trecând peste faptul că asemenea afirmație gravă rămâne în mod obligatoriu de dovedit (concluzie de bună credință nu numai a oricărei analize de text făcută profesional), indignarea aproape generală păcătuiește prin adoptarea unei filozofii similare.

Din intervențiile receptate s-a putut extrage un număr de întrebări adresate fie redacției revistei, fie conducerii Uniunii Arhitecților, fie amândurora: Cum a fost posibilă publicarea unui asemenea text descalificant în revista ”Arhitectura”? Care e poziția membrilor UAR vis-a-vis de vehicularea noii teze (de mai sus) în propria publicație? Ce anume explică prezența în continuare a autorului în conducerea UAR? De ce se mai tolerează asemenea arhitecți în respectiva organizație profesională? Cum de nu se face proces autorului presupus blasfemator sub aspectul ”delictului de facies”?

Dacă se acceptă dreptul la liberă exprimare ca una dintre cuceririle capitale ale evenimentelor din decembrie 1989, bază a statului care se conduce după lege, atunci unele întrebări nu se justifică iar altele trebuie nuanțate. Revista ”Arhitectura” precizează de la bun început limitele dreptului de exprimare, în sensul că răspunderea privind conținutul textelor revine autorilor. (In cazul de față, lui Alexandru Panaitescu, dealtfel simplu membru al UAR prin îndeplinirea condițiilor statutare). Ar fi de verificat dacă, supus atenției Consiliului de redacție (care n-a funcționat), textul discutat putea fi refuzat invocându-se depășirea respectivelor limite pe baza unor prevederi legale ori statutare.

Refuzul publicării s-ar fi putut justifica, eventual, dacă din consultarea unui număr mare de arhitecți, cititori ai revistei Arhitectura, rezulta o respingere majoritară. (Respingere subiectivă dar obiectivată statistic.) Altă variantă, la fel de mare consumatoare de timp, ar fi putut rezulta în urma unei hotărâri judecătorești care l-ar fi găsit vinovat pe autor de ”delictul de facies”, menționat de unul dintre cititorii care au reacționat negativ la afirmațiile din textul acestuia. Numai pe această cale administrativă (mult prelungită) devenea realizabilă dorința unei părți a protestatarilor (anume, excluderea statutară a autorului ”Dreptului la adevăr” din UAR).

Rămâne de clarificat poziția membrilor UAR privind ”vehicularea noii teze puse în circulație prin propria revistă”, eventual cuplată cu sugestia tragerii la răspundere legală a inovatorului contestat. Arhitecții, ca și studenții-arhitecți, ar putea să recunoască că, între toate și în ciuda aparențelor, breasla lor s-a reformat prea puțin după 1989. În acest context, dezbaterea cumsecade și cu bună credință a situației lor sub administrația comunistă ar putea aduce elemente care să valideze ori nu teza menționată înainte. Dar oare sunt arhitecții în stare să se dezbare de ”noua filozofie de lemn” în derularea unui astfel de demers, complex și delicat, de care poate depinde implicarea răspunderii legale a autorului?!

Dr. arh. Peter Derer, președintele UAR.

 

Comments

comments

Comments
7 Responses to “PE MARGINEA ”dreptului la adevăr” DIN ARHITECTURA 4/2011”
  1. Iulia Moldoveanu spune:

    Multumim domnului presedinte al UAR, arhitect Derer, pentru raspuns. Nu am înteles bine insa intreaga argumentatie, care balanseaza intre pozitia juridica a domniei sale, de presedinte UAR, si cea de comentator lambda. Titlul articolului redactorului Panaitescu este „Dreptul la adevar”. Ne asteptam deci ca el sa comunice un fel de adevar oficial adoptat de UAR. Dumneavoastra vorbiti de o noua teza in legatura cu personalitate arh. Doicescu. Punctul de vedere „inventiv” al unui colaborator al revistei nu este discutat în colectivul de redactie? In toate tarile democratice din lume, suportul care publica este responsabil de ceea ce publica. Nu se convoaca arhitectii din întreaga tara in conferinta de redactie. Nu este vorba de atentat la libertatea de exprimare, este vorba de a asuma sau nu un punct de vedere într-o revista care este publicatia oficiala a UAR. Aceasta publicatie oficiala, printr-un redactor al ei, a facut publice lucruri mai grave decît acuzatia ca arhitectul Octav Doicescu a initiat arhitectura realist socialista în Romania. Argumentele „estetice” ale autorului articolului pot fi privite de fiecare cu background-ul de care dispune. Dar redactorul Panaitescu merge mai departe si afirma ca foarte multi arhitecti nu au lucrat, au fost inlaturati din functie pentru ca au avut un simt al onoarei, o deontologie care îi lipsea arh. Octav Doicescu, care a continuat sa lucreze. De exemplu, arh. Cucu sau Mircea Enescu sau cîtiva altii. Revista Arhitectura, prin redactorul Panaitescu, aproape îi reproseaza arh. Octav Doicescu ca nu a facut puscarie. O informatie usor de gasit: arh. O. Doicescu nu a facut parte din nici un partid politic, de nici un fel, nici înainte si nici dupa razboi. Nu a facut puscarie. Nu a fost la modà… Ca o noutate pentru redactorul Panaitescu: arh. Cucu si Octav Doicescu au facut împreuna, în colaborare, interiorul Operei (încriminate).
    Apropos de comentariul tendentios al pasajului despre G.M. Cantacuzino: stie redactorul Panaitescu cine l-a ajutat pe GM Cantacuzino in ancheta darimarii blocului Carlton? Stie cine l-a gazduit la iesirea din inchisoare? Stie istoria revistei Simetria, al carei titlu a fost depus cu adresa din str. Buzesti (sa se intereseze cine statea la epoca aia in strada Buzesti…). Aici îmi vine in cap si intrebarea: stie UAR ca foloseste titlul Simetria pentru editura sa, fara avizul celor care au creat-o, sau poate doar cu avizul lui Serban Cantacuzino, care nu s-a nascut în Romania si nu a venit niciodata în tara decît dupa anii 50?
    Sfirsitul articolului, „la chute”, este argumentul capital al redactorului Panaitescu: suntem trimisi, facîndu-ni-se cu ochiul, catre caricatura din anii 70 a lui Octav Doicescu facuta de Gheorghe Dorin. Care este mesajul abscons, subliminal al acestei trimiteri? Am solicitat raspunsul autorului articolului la aceasta întrebare. Nu a raspuns. As îndrazni sa va întreb pe dumneavoastra, ca presedinte al UAR, cum interpretati acest îndemn al redactorului Panaitescu?
    Articolul nu este fara urmari, a provocat reactii pe unele bloguri din partea unor tineri arhitecti care citesc revista si care nu au mijloacele de a separa calomnia de adevar. Deci, poate ca raspunsul este necesar.
    Sa auzim de bine.
    Cu speranta ca Revista Arhitectura nu a devenit o sucursala a CNSAS, care acuza dupa ureche…
    Iulia Moldoveanu

  2. Georges Boisnard spune:

    Ma surprinde raspunsul „caldut” al domnului dr. arh. Peter Derer la polemica acuta despre articolul d-lui arh. Panaitescu despre Octav Doicescu.Probabil ca domnul arhitect Derer incearca sa apere indirect conducerea noii reviste „Arhitectura”, care dupa parerea mea nu a reusit sa convinga in noua formula redactionala aproape pe nimeni, nici ca stil, nici ca redactare, nici ca tematica, dar asta este o alta poveste.
    Ca jurnalist de televiziune, cu cunostiinte in domeniul arhitecturii si istoriei artei, am realizat in 1994 un documentar de 30 de minute, despre Octav Doicescu, intr-un scurt ciclu privind cateva nume celebre ale arhitecturii romanesti. Ciclul a mai cuprins filme despre Ioan D. Berindei, Grigore Cerchez si Petre Antonescu, fiind difuzat in cadrul unei emisiuni de biografii celebre care se chema „Oameni care au fost”, evident dupa cartea omonima a lui Nicolae Iorga.
    In adolescenta, am avut ocazia sa-l cunosc personal pe profesorul Doicescu, parintii mei fiind prieteni cu domnia sa. Imi aduc aminte, cu imensa placere, de vizitele pe care le facem in casa Doicescu, de langa parcul Bordei si cat mi se parea de special si de rafinat decorul salonului imbracat in panza albastru inchis cu semineul de marmura alba, mobilier Louis XVI original si un mare pian negru de concert Steinway, in mijloc, la care mama mea canta din placere studii de Chopin, spre deliciul profesorului Doicescu care lucra in superba galerie biblioteca de alaturi…Tempi passati.. Vremuri insa pline de rafinament si de cultura in multe case bucurestene, un firesc refugiu, intr-o epoca in care nu se zarea nici o „luminita la capatul tunelului” cum se spune astazi.
    Revenind la filmul despre Octav Doicescu, i-am avut drept consultanti pe dl. Andrei Doicescu, fiul arhitectului (si nu Adrian cum scrie dl. Panaitescu si aici cred ca era cazul ca echipa,respectiv colegiul de redactie al revistei, sa faca corectura necesara) si pe un om care, daca ar mai fi fost printre noi, ar fi putut depune marturie ca articolul domnului arh. Panaitescu este cel putin rauvoitor, este vorba de profesorul arhitect Stefan Lungu, colaborator apropiat al lui Octav Doicescu. Ajungand la momentul sensibil al proiectului Operei, mi s-a relatat cum consilierii sovietici au venit cu un proiect al Operei din Erevan pe care-l doreau copiat ca atare. Profesorul Doicescu s-a zbatut realmente sa faca Opera mai putin sovietica, decat ar fi putut fi, prin aceasta simpla copiere care i s-a cerut imperios, reusind in final sa realizeze, cel putin la interior, un teatru italian clasic. Dealtfel, avand in ultima vreme dese deplasari in fost Germanie Democrata, la Leipzig, am constatat ca opera de acolo, construita in aceeasi perioada, este net mai urata la exterior, intr-o tara in care traditia teatrelor de opera exista, spre deosebire de Romania(daca ma gandesc numai la superba opera a lui Gottfried Semper de la Dresda, aflata in apropiere). Pana la urma, sigur ca arhitectura stalinista este dintre arhitecturile totalitare ale epocii interbelice (ea dezvoltandu-se din pacate si in epoca postbelica) poate, cea mai urata, dar sursa primara de inspiratie ramane arhitectura imperiala rusa. In sfarsit, discutia asupra esteticii arhitecturii regimurilor totalitare interbelice este destul de complicata si subtila si aici dl. prof. arh. Sorin Vasilescu este indiscuabil mai indrituit s-o faca.
    Problema pe care mi-o pun este insa, daca il putem denigra pur si simplu pe Octav Doicescu pentru simpla cladire a Operei, pe principiul , colocvial spus,ca „n-a fost, la urma urmei, atat de grozav cum se spune si a facut compromisuri…” Dupa cate stiu, este singurul compromis pe care l-a facut si, la urma urmei, nu a fost atat de grav. Complexul Universitatii Politehnica, de la inceputul anilor 70, a fost chiar o reusita, inspirat fiind din arhitectura campusurilor anglo-saxone. Comparatia dintre Octav Doicescu si G.M Cantacuzino pe criterii de provenienta sociala nu sta in picioare. Probabil ca dl. arh. Panaitescu nu stie ca profesorul este descendent din Coltea Doicescu, fondatorul spitalului omonim din Bucuresti.
    Ma suprinde deci profund reactia extrem de superficiala, fie-mi cu iertare ca o spun a domnului dr. arh. Peter Derer, care in numele libertatii de exprimare, accepta aceasta „demolare” gratuita si insuficient argumentata a unui mare arhitect al epocii interbelice si chiar postbelice, in revista U.A.R. Desigur, din nefericire, foarte multe personalitati ale culturii romanesti au facut compromisuri in perioada imediat postbelica, dar depinde cat au fost de grave si, mai ales, cine le judeca astazi…Asertiunea, conform careia, autorul articolului este singurul reponsabil de continutul lui, mi se pare cel putin stranie. Revista Arhitectura are un colegiu de redactie care ar trebui sa cantareasca macar ceea ce se scrie si sa dea o viza, care nu inseamna neaparat cenzura. Este vorba de judecata asupra unuia dintre cei mai importanti arhitecti romani. Ideea ca il putem, la urma urmei si denigra pe Octav Doicescu in virtutea libertatii de opinie mi se pare cel putin teribilista si superficiala. Si mai exista o problema, dupa parerea mea, din pacate omniprezenta in Romania postdecembrista:cine pe cine jdeca”. Ori ma intreb daca cei din colegiul de redactie al revistei Arhitectura, si ma refer de plilda la dl. arh Nicolae Munteanu, care apare primul pe lista acestui colegiu sau la d-na arh. Francoise Pamfil, redactor sef interimar,
    si-au pus vreo secunda problema daca dl. arh. Panaitescu are cunostiintele si nivelul necesar pentru a-l critica atat de aspru pe Octav Doicescu. Sau, oare, dumnealor insisi cunosc suficient de bine opera lui incat sa accepte cu ochii inchisi aceasta critica. Istoria arhitecturii are multe subtilitati si trebuie sa te ocupi serios si ani de zile de acest domeniu, ca sa poti emite pareri sigure.Chiar daca autorul e responsabil de ceea ce scrie, revista care-l publica gireaza continutul fiecarui articol pe care-l publica.Altfel, fiecare si-ar trimite singur articolul la tipar si n-ar mai fi nevoie de un colectiv de redactie.Poate doar de un corector…Prin ceea ce lasa sa se publice, revista, adica cei responsabili de aparitia ei, creeaza o platforma si o politica editoriala, de care devine direct responsabila. Imi pare rau s-o spun, dar nu se simte, in spate, prezenta unei echipe redactionale care sa aiba expertiza editoriala! Nemaivorbind de faptul ca, la aceasta revista n-a functionat niciodata „Erata”, ca la orice publicatie care se respecta, atunci cand sunt sesizate anumite greseli ce tin de cultura generala.
    Mai scrie dl. dr. arh. Derer in interventia de mai sus ca „breasla arhitectilor s-a reformat prea putin dupa 1989”. Fie-mi insa iertat, cred ca breasla in sine s-a reformat, dar parerea mea personala, si sper sa mi se respecte dreptul la opinie, cea care s-a reformat cel mai putin sau deloc a fost insasi Uniunea Arhitectilor. In afara de faptul ca-si are sediul intr-o cladire „soc” din Bucuresti, care a dat nastere la polemici (ceea ce e bine) UAR nu face sincer nimic ca sa reformeze breasla, si s-o aduca in secolul XXI. Revista Arhitectura are un nivel greoi, complicat si sofisticat de redactare si a cazut mult dupa schimbarea echipei redactionale, avand si grave gafe de cultura generala, chiar ale doamnei redactor sef interimar Francoise Pamfil, semnalate, dealtfel si intr-o emisiune a TVR Cultural, la care lucrez. In fata acestei emisiuni, domnul dr. arh Peter Derer a mentionat intr-o corespondenta, pe care am purtat-o la un moment dat, ca la urma urmei e bine ca se vorbeste, chiar si negativ. Asa sa fie? Acest principiu functioneaza in cazul revistelor de scandal pentru ca sunt popularizate personaje care nu doresc decat sa se vorbeasca despre ele, indiferent cum.Ma asteptam ca revista Arhitectura sa aiba aspiratii mai mari!
    Inaugurarea Centrului de Cultura Arhitecturala, din strada Calderon, s-a facut intr-un total anonimat, cu o expozitie vetusta a unui arhitect complet necunoscut, „arhitect Munteanu 70” (teribila infatuare dealtfel, ca si cum ar fi singurul arhitect din Romania care poarta acest nume de familie, ceea ce ma indoiesc) si continua cu alte expozitii, in acelasi anonimat, casa din str. Calderon fiind inca in santier. Iertati-ma, domnule profesor Derer, dar dumneavoastra reprosati breslei in ansamblu ca nu s-a reformat dupa 1989, cand UAR ,pe care o conduceti, vine cu asemenea atitudine complet lipsita de modernitate in anul, deja!!!, 2011?
    Ca jurnalist, care urmareste cu atentie de 20 de ani evolutia arhitecturii romanesti post decembriste, in conditii de deplina libertate de exprimare, as mai avea multe de spus, dar, deocamdata ma opresc aici. Tot ce pot sa spun in incheiere este ca dezamagirea este foarte mare si cu exceptia catorva nume vizibile si a unor tineri, din pacate inca relativ anonimi, arhitectura romaneasca actuala se zbate intr-un penibil conflict de orgolii si de generatii, in care cei mai vechi nu renunta sa lase garda, macar putin mai jos…Georges Boisnard, realizator tv.

  3. silvan si rubrica "Stiati ca?" spune:

    Cand imi dau seama cate motive ar avea UAR sa inceapa o reformare serioasa, plecand chiar de la varf, de la oamenii din conducere, aproape ca-mi vine sa introduc rubrica „Stiati ca?”, in care sa enumar toate aceste motive. Asadar….

    Stiati ca……..s-a inaugurat, la finele anului 2011, Centrul de Cultura Arhitecturala din str.Jean Louis Calderon nr.48.Mai exact, s-a inaugurat doar parterul acestei frumoase case in stil neogotic,in luna octombrie, odata cu retrospectiva „arh.Munteanu 70” si a continuat cu alte doua expozitii (pictura si caricatura) care, dupa ce-au fost vernisate la sala „Octav Doicescu”, s-au mutat tot la parterul acestui Centru, casa fiind, in toata aceasta perioada, in ample lucrari de restaurare, iar expozitiile fiind complet nesemnalate publicului?
    Cu toate acestea, o parte dintre seniorii UAR au gasit locatia foarte potrivita pentru petrecerea dintre ani. Inainte de a mai organiza asemenea expozitii adresate,totusi, marelui public, n-ar fi mai logic sa se termine santierul si sa se puna o placa care sa marcheze noua identitate a casei? Si, cel mai important, exista un concept si un program de activitati pentru acest centru, care, presupun ca se doreste a fi mai mult decat un simplu spatiu de expunere? (cel putin asa reiese din aceasta titulatura asumata)

    Stiati ca…..retrospectiva „arh.Munteanu 70” a castigat locul trei la concursul de proiecte culturale pe anul 2011, domnul arhitect Nicolae Munteanu fiind in Colegiul de Conducere al UAR?
    Acelasi domn arhitect Nicolae Munteanu semneaza alaturi de presedintele Peter Derer si raspunsul comisiei la contestatiile care s-au facut cu privire la criteriile care au functionat in alegerea proiectelor castigatoare.Raspunsul a constat in respingerea contestatiilor si poate fi citit chiar pe site-ul UAR, la rubrica respectiva.

    Stiati ca….. UAR a primit, prin donatie, conacul de la Olari pentru care, domnul Neamtu, proprietarul lui, s-a luptat ani de zile in justitie?
    Asumandu-si sarcina de a-l restaura, domnul arhitect Pavel Popescu, seful Filialei Euroregionale SV Oltenia a UAR, si-a asumat sarcina de a-l restaura, dar nu s-a gandit sa faca macar o fotografie, in perioada in care conacul era inca in litigiu, dar nu si intr-o faza atat de avansata de ruina?
    Cu toate bunele intentii de a incepe, macar in al 12-lea ceas, lucrarile de restaurare, nu se mai stie nimic despre soarta acestui monument de patrimoniu.

    Stiati ca…..la Bienala de Arhitectura de la Venetia din 2010, domnul arhitect Pavel Popescu a organizat doua excursii, a cate 50 de arhitecti din toata tara, in majoritate, de varsta a treia, care nu mai avusesera ocazia sa vada Venetia pana atunci si care nu au inteles mai nimic din tematica si instalatiile prezentate de tara gazda si de celelalte tari ale lumii?
    Legat de proiectul realizat de tinerii arhitecti si studenti arhitecti -Tudor Vlasceanu, Liviu Vasiu, Matei Vlasceanu si Ciprian Rasoiu, care au avut foarte bune ecouri in presa internationala si pe site-urile de specialitate, domnul arhitect Mircea Tibuleac, membru in Senatul UAR, a considerat ca pavilionul a fost complet nereusit si ca se va interesa, de-acum inainte, unde se duc banii Uniunii pentru acest eveniment.

    Lista ramane deschisa……

  4. Vladimir Cismarescu spune:

    Este atat de rar cand domnul presedinte Peter Derer iese in public cu un punct de vedere personal, asa cum a facut-o recent, incercand sa-si defineasca o pozitie in legatura cu scandalosul articol despre Octav Doicescu, semnat: arh.Alexandru Panaitescu.A lasat insa publicul, inca cititor al acestei reviste, intr-o incertitudine si mai mare.Un comentariu ambiguu si neconvingator, care oscileaza intre o pledoarie pentru apararea unor idei aberante si o presupusa reparatie morala careia i se da un termen nedefinit.
    Am citit si celelalte comentarii de pe aceasta pagina si am constatat ca s-au pus niste intrebari extrem de serioase legate de probitatea celor care conduc revista si semneaza articole in ea, unele dintre ele neavand nici o nota de originalitate, fiind preponderent niste compilatii nesfarsite de citate si termeni netradusi in romana, care reproduc articole din carti de filosofie si istoria culturii universale.Fara doar si poate, teza cea mai „originala” ramane cea a domnului Panaitescu, dar nu-l onoreaza ci, dimpotriva!!
    Nu inteleg, insa, de ce nu se mai repeta acest necesar act de curaj si responsabilitate din partea conducerii UAR si nu se lamuresc niste probleme care nu par deloc de neglijat.
    Si eu sunt trecator pe strazile capitalei, sunt de-acord cu metafora aceasta a diversitatii de stiluri arhitecturale, pe care le putem incadra si la postmodernism, dar daca, tot apreciem Bucurestiul si cladirile sale valoroase, daca tot dam bani (si accesam, poate, si fonduri europene ca sa restauram), daca tot infiintam un Centru de Cultura Arhitecturala, in capitala, nu e, oare, momentul sa deschidem larg portile acestei institutii, atunci cand santierul va fi terminat, in primul rand publicului numeros care doreste sa fie informat si in pas cu ultimele noutati din domeniul arhitecturii, nu doar sa facem cateva expozitii fara prea mare miza sau sa folosim spatiul pentru diverse jurizari si intalniri in cerc restrans??
    Revista, asa cum este ea redactata in momentul de fata, are o arie mica de adresabilitate, iar Centrul de Cultura Arhitecturala (frumos deziderat!) functioneaza momentan pe principiul unui club al seniorilor, unde nu au acces si „oamenii de rand”, daca nu au primit calitatea de membru.
    Sunt foarte curios sa stiu cum vor evolua lucrurile….

    (Nota editorului web: comentariu postat de la aceeasi adresa IP de la care au fost postate si comentariile http://arhitectura-1906.ro/2011/05/venetia/#comment-1050 , http://arhitectura-1906.ro/2012/01/pe-marginea-dreptului-la-adevar-din-arhitectura-42011/#comment-1036 http://arhitectura-1906.ro/2011/11/%E2%80%9Earh-munteanu-70%E2%80%9D-expozitie-retrospectiva/#comment-1032 )

  5. Iulia Moldoveanu spune:

    Ma uit în revista si vad ca în loc de raspuns din partea domnului arh. Derer avem o lista de urmarire administrativa a celor care publica comentarii. Nu cred ca asta se face cu stirea domnului arh. Derer, si daca editorul web crede ca îi este de ajutor domnului Derer cu acest stil de note, se înseala. Nu face decît sa îl compromita pe domnul arh. Derer si revista.

  6. Nic. Stein spune:

    Sa va fie rusine domnule Derer pentru lasitatea de care dati dovada in raspunsul d.tra gongoric de neputincios .

  7. Manuela Crivat spune:

    Domnul Panaitescu a scos de curand cartea ” De la Casa Scanteii la Casa Poporului ” la editura ” Simetia ” . Domnia sa scrie ca Arh. Octav Doicescu este fondatorul revistei ( cea-ce este adevarat ) . In aceiasi ordine de idei , revista Simetria are o pagina pe Facebook unde se spune ca Simetria a fost fondata de G.M. Cantacuzino . Culmea este ca Doamna Mirela Duculescu care a ingrijit cartea lui Panaitescu sustine si ea ca G.M. Cantacuzino este fondatorul revistei . Din punct de vedere clinic , aceasta atitudine are un nume : schizofrenie ! Totul porneste de la insusirea de catre Uniunea Arhitectilor , in anii 90 – 91 a unui titlu ce nu-i apartine si care-i ” trade mark ” . O alta observatie interesanta : in cartea lui Panaitescu nu este publicata teoria sa deliranta despre Arh. Octav Doicescu si nici atacurile la persoana pe care le emite orgasmatic …Oare de ce ? I-a fost frica de insasi delirul sau endemic ? Ii este frica de un proces ? Domnule Derer , rezolvati odata pentru todeauna problema ” CINE A FONDAT REVISTA SIMETRIA ” !

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog