RDW

SILVESTRU RAFIROIU (1903-1961)

Cunoscut ca un arhitect modern și novator încă în timpul activității sale1, cu toate că are un număr mai mic de lucrări şi, poate, nu atât de vizibile pe plan naţional, precum cele ale contemporanilor săi, arhitecţii Marcel Iancu, Horia Creangă, G. M. Cantacuzino, Henriette Delavrancea-Gibory, calitatea unora dintre lucrările sale ar putea să-i confere legitimitatea de a apărea alături de aceştia în istoria perioadei interbelice a arhitecturii româneşti. Arhitectul Silvestru Rafiroiu a fost unul dintre reprezentanții noului curent modernist, în zona Arad-Timişoara, acoperind o paletă variată de programe: sistematizare, locuinţe individuale şi colective, sedii de bănci, lăcaşe de cult, monumente de for public şi funerare, ştranduri, cinematografe.

Abordarea stilistică diferă în funcţie de program. Cele de locuinţă şi loisir sunt proiectate într-un stil avangardist pentru acea perioadă, compoziţii de volume geometrice clare, aproape austere, fără a utiliza niciun fel de decoraţie, în timp ce pentru lăcaşele de cult şi monumentele de for public şi funerare a abordat sobrietatea, interpretând într-o manieră proprie stilul românesc. Chiar şi aici, la unele biserici (Piaţa UTA, Agriş) utilizarea decoraţiilor a fost minimă, arhitectura remarcându-se prin compoziţia volumetrică şi raportul plin-gol.

 

Silvestru Rafiroiu s-a născut pe 28 noiembrie 1903, în Araci, jud. Trei Scaune (actual Vâlcele, jud. Covasna), fiind al patrulea dintre cei șapte frați. Silvestru și-a manifestat înclinația spre frumos încă din copilărie. El a început studiile primare la școala din Araci, trecând apoi la Liceul ortodox din Brașov, actual „Andrei Șaguna”. Anii de școală i-a făcut împreună cu fratele său Iosif, în timpul Primului Război Mondial. Pentru a-și consolida pregătirea, cei doi frați și-au încheiat studiile preuniversitare la Liceul „Constantin Diaconovici Loga”, din Timișoara, absolvind în 1922. Pentru Silvestru au urmat apoi studiile la Școala Superioară de Arhitectură din București, încheiate în anul 1929.

În anul 1934 s-a căsătorit cu Elisabeta Silagy (1900-1985), funcționară la Primăria Arad. Nu au avut urmași.

Silvestru Rafiroiu a fost membru al Corpului Arhitecților (1933-1949), având legitimația de liberă practică 297/09.05.1933. Și-a desfășurat activitatea profesională la Domeniile Mocsonyi, la Primăria Arad, fiind membru în comitetul edilitar al municipiului Arad (1929-1932), ca liber profesionist între 1932-1939, apoi arhitect la Primăria Timișoara în perioada 1936-1948, între anii 1950-1953 arhitect proiectant la I.P.I.V. Timișoara, șef șantier la Sovromconstrucția între 1950-1952, iar din 1953 – referent arhitect la D.R.D.T.

S-a stins din viață la Timișoara, pe 10 noiembrie 1961, fiind înmormântat în Cimitirul Elisabetin, alături de familie.

Rafiroiu student (primul din stanga)

PROIECTE DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

În dosarul de înscriere în UAR la rubrica Activitate profesională, arhitectul Rafiroiu a trecut: 14 case de locuit, 3 cinematografe, 1 ștrand, 2 școli primare, 1 cantină club, 3 cavouri, 11 biserici, 3 concursuri: Catedrala Timișoara, ștrand la Arad și Prefectura de la Oravița.

Până în prezent au fost identificate:

 

Amenajare Urbanistică

Arad: schiță de sistematizare a crângului orășenesc – Podgoria-Pădurice-Obor (1931) și schiță de sistematizare a cartierului BUJAC (1932)

Timișoara: documentare și schiță de sistematizare a orașului (1947)

Concursuri

Timișoara: Catedrala Ortodoxă, Ștrandul Arad și Prefectura Oravița

Locuințe

Arad: strada Nicolae Grigorescu, nr. 7 – 1932, strada Nicolae Bălcescu, nr. 20 – 1934, strada Vasile Alexandri, nr. 8 – 1933, strada G-ral. Praporgescu, nr. 3

Timișoara: strada Take Ionescu, nr. 35 – 1934, Pietatea Bănățeană, două clădiri, Bd. Revoluției din 1989, nr. 26-28 – 1935

Concurs Catedrala ortodoxa Timisoara 1935

Lăcașe de cult

Arad: Piața UTA – 1934, Iuliu Maniu, nr. 124 – 1930, Tudor Vladimirescu – 1930, Agrișul Mare – 1936, Bata – 1947, Bodrog, paraclisul de vară – 1935, Sofronea – 1939

Monumente de for public și funerare

Arad: Crucea martirilor arădeni, din Parcul Eminescu – 1936; Halmagiu: Monumentul Eroilor Neamului – 1933; Capela Demetriu Bonciu, Cimitirul Eternitatea – 1932; monument Vasile Goldiș, Cimitirul Eternitatea – 1934; monument Ștefan Albu, Cimitirul Eternitatea – 1932, poarta de intrare, Cimitirul Pomenirea – 1932

Instituții publice

Timișoara: Banca Victoria – transformări, Bd. Revoluției, nr. 1 – 1938, Banca Albina, strada Mercy, nr. 2 – 1939

Altele

Lipova: pavilion Ștrandul Băile Lipova – 1936; Arad: Poarta de intrare a Ștrandului Neptun (demolată), Grădina de Vară Central, pe malul Mureșului, în spatele Cazinoului (demolată), amenajări ale prăvăliilor improvizate, strada Metianu, nr. 1 (demolate)

 

Locuințe

Cu toate că numărul de locuințe proiectate de arhitectul Silvestru Rafiroiu pare a fi relativ mic2, comparativ cu clădirile de cult realizate, acestea trebuie să fie analizate, întrucât locuința a fost un program predilect al Mișcării Moderne. Analiza proiectelor de locuințe permite cunoaşterea variantelor adoptate şi gradul lor de adaptare la contextul local. La fel cum poate ajuta la descifrarea eticii profesionale în raport cu componente ale personalităţii arhitectului.

La prima vedere, lucrările sale fac parte din direcția radicală a Mișcării Moderne, care se distinge prin aspecte semnificative precum: asumarea sarcinii sociale de a rezolva problema locuirii, refuzul ordinii urbane tradiționale, abordarea rațională și complexă a proiectării locuinței de la interior spre exterior, prin niveluri de integrare succesive până la controlul urban, folosirea noilor tehnologii și a valențelor lor expresive, și refuzul dogmei academice și al ornamentației.

La o privire mai atentă, se observă câteva derogări de la principiile „tari” ale locuirii moderniste. Programul, aşa cum l-a perceput şi promovat arhitectul Rafiroiu, conține câteva idei principale distincte, derogatorii de la tema-concept primară, care însemnă abordari diferite:

– locuinţă individuală privilegiată, program predilect de afirmare a personalităţii arhitectului;

– locuință colectivă, supusă unor constrângeri care permit o desfășurare cu implicații urbane mai puternice;

– locuință pentru oameni cu venituri scăzute, care implică cele mai mari constrângeri;

– integrare atentă în contextul urban caracteristic (susţinerea frontului stradal, adaptare la parcelar, inclusiv în ceea ce priveşte geometria sa);

– operare cu un registru volumetric şi formal oscilând între modernism şi contextualism.

Prin aceste observaţii se poate face o apropiere de manieră în care, în general, a fost perceput modernismul în spaţiul românesc. În perioada interbelică, cu puţine excepţii, inserările de locuinţe în ţesutul urban al marilor oraşe s-au făcut cu un profund simţ al contextului. Clădirile-plombă din Bucureşti, Craiova, Galaţi, Brăila, Timişoara, Cluj etc. sunt atent conformate în raport cu frontul stradal, cu unghiurile parcelarului, frecvent cu regimul de înălţime şi propun – atunci când implanturile sunt de tip „fundătură” – mici ansambluri amintind de dezvoltările spontane anterioare. Între toate, credem că importantă este abordarea „ca ansamblu” şi nu „ca piesă” de arhitectură, aceasta însemnând atât inserarea într-un ansamblu existent, cât şi crearea unui nou ansamblu, în toate aceste situaţii coerenţa produsului final fiind prioritară.

În activitatea sa, Silvestru Rafiroiu a abordat toate programele de locuință: vile urbane, imobile de raport cu standard ridicat de confort.

Analiza proiectelor se va face din următoarele puncte de vedere: relația cu contextul urban, configurația funcțional-spațială la nivelul imobilului și al apartamentului, sintaxa compozițională la nivelul volumului și al fațadelor, procedee arhitecturale și elemente morfologice de limbaj specifice.

Lăcașe și monumente de cult

Problematica noii generaţii de edificii de cult ortodoxe româneşti a dominat perioada interbelică, din punct de vedere doctrinar, politic şi religios. O altă circumstanţă în raport cu care trebuie discutată această problemă este disputa dintre „modernism” şi „tradiţionalism”, în sfera arhitecturii, începută prin anii ’20 şi amplificată începând cu anii ’30 ai secolului al XX-lea. Ei nu putea să nu i se integreze şi problematica edificiului de cult, cel care definise caracteristicile civilizaţiei româneşti, rămânând cel mai „vizibil” obiect de arhitectură românească, păstrat încă în număr mare, într-un spaţiu care şi-a reciclat masiv arhitecturile.

Problematica acestei noi generaţii de biserici ortodoxe româneşti trebuie să fie înţeleasă ca un melanj între diverse tendinţe şi puncte de vedere. Ca şi în cazul „neoromânismului”, care încă producea arhitecturi majore, direcţia căutărilor avea să fie tradiţia medievală românească, relevată (chiar dacă fragmentar şi câteodată distorsionat) inclusiv de personalităţi străine, însoţiţi de un mare număr de personalităţi autohtone. Se poate spune că, după Marea Unire se tinde să se obţină un set de modele cu caracter naţional, adăugându-se elemente definitorii diferitelor regiuni şi perioade, dar integrabile noului context. Nu este de mirare că sursa de inspiraţie pentru palierul major al programului din zona de vest şi centrală a României a fost edificiul bizantin, dar şi arhitectura moldovenească sau brâncovenească. Avem în vedere „catedralele” din Alba Iulia, Sibiu, Orăştie, Cluj, Satu Mare, Timişoara, „monumentalizate” prin proporţii şi dimensiuni, elemente la care se adaugă alegerea unor situri semnificative (pieţe majore, capete de perspectivă etc.). Aceleaşi surse se pot observa şi în restul ţării (Bucureşti – „Sf. Elefterie Nou”, Sinaia, Galaţi, Craiova etc.), producându-se un veritabil amestec stilistic, imposibil de a fi localizat şi, frecvent, de datat. Tentativele de a opera în spectrul modern, cu forme şi tehnologii adaptate momentului, aproape că nu există, remarcându-se doar câteva izolate cazuri de biserici ceva mai atent conformate şi elegante ca proporţii şi elemente utilizate („Sf. Nicolae” de pe str. Horea, din Cluj – arh. G. Cristinel, şi biserica din Calea Şagului, din Timişoara), la care, vom vedea, le adăugăm pe cele datorate arhitectului Rafiroiu. Soluţia lui Constantin Joja din cadrul concursului pentru Catedrala din Chişinău rămâne unicat, cel puţin prin insolitul soluţiei.

Proiectele de biserici ale arhitectului Rafiroiu trebuie, aşadar, privite şi înţelese în această conjunctură. Ne putem imagina efortul său de a căuta şi găsi repere viabile într-un context în care domina „stilul naţional”, care a produs câteva mari edificii ce marcau deja gusturile şi mentalităţile comanditarilor şi ale comunităţilor. Aceasta poate fi explicaţia transpunerii destul de fidele a unui model de sorginte brâncovenească a bisericii treflate, în cazul bisericilor din Vladimirescu şi din cartierul Micălaca, din Arad. La fel se petrec lucrurile şi cu biserica din Şofronea, adaptare a unei formule de cruce greacă înscrisă. Edificiile de cult sunt bine proporţionate, cu detalii acurate şi elegante, dar nimic mai mult. „Remodelarea” bisericii din Bata, iniţial barocă – la care arhitectul îi schimbă turnul de vest într-unul cu terminaţie de factură bizantină şi îi redesenează faţadele într-o manieră apropiată de neoclasicism – este iarăşi limitată ca program şi aspiraţii de înnoire.

Marea reuşită o atinge prin bisericile din Piaţa UTA şi din Agrişu Mare, care pot fi considerate adevărate manifeste. Aici, arhitectul operează într-o manieră neîntâlnită în epocă şi în zonă, încercând să adune tradiţii medievale diverse: Ţara Românească, Moldova secolului al XVII-lea, Transilvania romanică, Bizanţul de la cumpăna mileniilor. Eleganţei volumului şi proporţiilor reușite i se asociază detalii de mare fineţe, şi toate reuşesc să reînchege o unitate similară, putem spune, epocii „paleocreştinismului” românesc căutător de soluţii şi modele. Considerăm că soluţia la care ajunge trebuia să fie un nou început al arhitecturii ortodoxe din sud-vestul ţării şi nu o simplă pastişă a unui stil sau biserică oarecare. Aşa se explică şi dezinvoltura cu care operează, schimbând proporţii şi elemente de compoziţie, vizibile comparând bisericile din Agrişu Mare şi UTA. Ambele au formule asemănătoare volumetric pentru zona accesului principal, care, cu baza puternică, masivă şi cele două turnuri cilindrice finalmente, pare a fi o interpretare a unei formule romanice întâlnite şi în Transilvania de nord. Dar, dacă, la prima biserică, nava este suprapusă de două turle joase, puternice, amintind de „Sf. Sava” din Iaşi, la a doua se reface triada (obişnuită în arhitectura muntenească medievală), prin turla care domină suprastructura naosului şi care, prin detalii, face trimitere la arhitectura brâncovenească şi a urmaşilor lui. Dacă, la Agriş, arhitectul propune ca acces un simplu vestibul decroşat, în Piața UTA apare pridvorul, iar detaliile sunt, în egală măsură, bizantine, romanice, brâncoveneşti. În final, se poate spune că cele două biserici, la care se adaugă capela din Cimitirul Eternitatea (a familiilor Bonciu-Demian) şi cea de la Hodoş Bodrog (paraclisul de vară) sunt exerciţii de rafinament şi valoare, meritând un loc special în cadrul istoriei arhitecturii româneşti.

Ca şi alţi arhitecţi ai perioadei moderne, Silvestru Rafiroiu a abordat şi monumentul funerar. Capelei din Cimitirul Eternitatea este obligatoriu să-i adăugăm poarta de acces şi gardul Cimitirului Pomenirea, precum şi monumentul pentru Ştefan Albu din Cimitirul Eternitatea (toate în Arad), unde domină piese sculpturale de factură brâncovenească amplasate în contexte şi cu elemente ajutătoare moderne. Monumentalitatea pe care o poate avea o simplă cruce des întâlnită în cimitirele munteneşti,

crucea de hotar sau troiţa, este sursa de inspiraţie a lui Rafiroiu pentru cele două monumente comemorative din Arad (Crucea Martirilor) şi Hălmagiu (Crucea Eroilor). În ceea ce le priveşte, a fost suficientă mărirea scării, amenajarea contextului imediat şi proporţia desăvârşită, pentru a se obţine obiecte de for public de calitate, ce au rezistat timpului ca soluţie plastică.

Acest opis al lucrărilor arhitectului Silvestru Rafiroiu alături de o scurtă biografie și câteva lucrări reprezentative pentru unele programe abordate fac parte dintr-un material mai amplu care, însoţit de fotografii şi desene, va apărea sub forma unei monografii.

 

BIBLIOGRAFIE

*** ARHIVELE EPISCOPIEI ARAD

*** ARHIVELE MUZEULUI JUDEȚEAN ARAD

– harta orașului Arad, 1931;

– Timpul Transilvaniei, 1 decembrie 1943;

– Știrea, 28 august 1932 și 24 august 1935;

– Buletinul Municipiului Arad nr. 7, 13 februarie 1933, p. 7;

– Almanahul Aradului, 1935, p.119;

– Fișă de monument: Monumentul Eroilor Halmagiu, 7 iunie 1953;

– Fișă de monument: Biserica ortodoxă Agrișul Mare, 16 iunie 1953.

*** ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI – SERVICIUL JUDEȚEAN ARAD, PRIMĂRIA ARAD, 1929 -1931

*** ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI – SERVICIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PRIMĂRIA TIMIȘOARA, 1934 -1946

*** MINISTERUL CONSTRUCȚIILOR, COLEGIUL ARHI­TECȚILOR DIN ROMÂNIA, Tabloul Arhitecților membri ai Colegiului Arhitecților din România înscriși în Colegiu până la 19 februarie 1949, p. 42

Anghel Emil, Influența căilor ferate asupra dezvoltării urbanistice a orașului Arad, Studii și comunicări ale Muzeului Arad, volum III, 1996

Brătuleanu Anca, Timișoara, Szeged și Subotița, Identitate regională în perioada 1918-1941

Demșea Dan, Implicațiile Economice și Culturale ale Băncii „Gloria” din Lipova în funcționarea stațiunii balneare, Ziridava XXI, 1998, p. 292

Dublea Eugeniu, Orașe din România în imagini. Municipiul și județul Arad, Editura Concordia, Arad, 1938

Lanevschi Gheorghe, Dezvoltarea urbanistică a Aradului, de la începutul secolului al XVIII-lea și până la sfârșitul secolului al XX-lea, Monografia orașului Arad, 1999

Mager Traian, Ținutul Halmagiului. Monografie. Cadrul Istoric, partea II, Tipografia Diecezană din Arad, 1937

Opriș Mihai, Timișoara, Mică Monografie Urbanistică, Arhitectura de-a lungul veacurilor, Editura Tehnică, București, 1987, p. 178, 213

Popa Eugen Victor, Un sfert de veac din trecutul „Băilor Lipova’’, Ziridava XVIII, 1995, p. 385-405

Tolan Isaia, File din istoria Aradului, Editura Semne, București, 1999

Truță Horia, Demsea Dan, Monumente de For Public, însemne memoriale, construcții decorative și parcuri din județul Arad, Editura Poudique, Arad, 2008

 

NOTE:

1 Știrea, 28 august 1932

2 conform informaţiilor actuale

Comments

comments

Comments
2 Responses to “SILVESTRU RAFIROIU (1903-1961)”
  1. Ing. Gh. Rosetti spune:

    Interesant articol despre un arhitect pe care nu-l stiam . In alta ordine de idei , sa nu lasati documente , arhive Uniunii Arhitectilor pentru simplul motiv ca dispar planuri , schite sau alte proiecte . Uniuinea Arhitectilor este incapabila sa pastreze o arhiva in mod corect si in securitate . Acest lucru s-a intamplat cu Arhiva Andrei Doicescu ( lasata in custodie Uniunii ) din care au disparut documente importante .

  2. Student Arh. I. Catalin spune:

    Foarte bun articolul, ar trebui sa se faca o rubrica unde sa fie mentionate personalitati mai mult sau mai putin cunoscute din istoria arhitecturii romanesti! Pastrarea documentelor, marturiilor istorice importante in Romania imi este jena sa spun, am vazut personal cum biblioteca plina de comori dictionare tehnice si nu numai a unui mare inginer roman! este pastrata intr-un mod inadecvat, volumele fiind expuse degradarii. Tot ce pot spune sunt urmatoarele felicitari Romaniei! Nu stiu ce trebuie facut ca aceasta tara sa redevina ce a fost pe timpul ing.Elie Radu si a multor altor personalitati

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog