RDW

Muzeul de Folclor din Kilkis, un exemplu de ecomuzeu

Sala III, obiecte religioase și educație / Room III, religious objects and education

Folklore Museum of Kilkis: an ecomuseum example

Negocierea este un element crucial al designului arhitectural. Viziunea arhitectului trebuie să fie legată de voința utilizatorului sau a utilizatorilor. Cu cât sunt mai mulți utilizatori, cu atât mai eficient trebuie să se aplice un model de design.Până în secolul al XX-lea, muzeul a fost o clădire impersonală, pasivă. Cu toate acestea, abordarea contemporană a designului de muzeu promovează interacțiunea dintre acesta, administratori (angajatorii muzeului) și vizitatori.O consecință a globalizării este întoarcerea la rădăcinile culturale, istoria, obiceiurile, tradițiile și particularitățile lingvistice, atât la nivel național, cât și local, în fiecare țară. Tendința de creștere a turismului alternativ, referindu-se în primul rând la turismul domestic, duce la creșterea unui nou tip de muzeu, ecomuzeul.1. Termenul de ecomuzeuGeorges-Henri Riviere şi Hugues De Varine au introdus conceptul de „ecomuzeu” în Franţa. Un ecomuzeu este o organizaţie dinamică și extrovertită ce operează într-o anumită regiune. În esență, ea promovează identitatea unui loc. De asemenea, presupune participarea comunității locale și ajută la creşterea economică locală. Cu alte cuvinte, acesta depinde de comunitatea locală, dar, în același timp, îi este subordonat.Riviere defineşte ecomuzeul ca:„O resursă găsită, creată și operată în comun de către un public – autoritatea locală și populația locală. Rolul autorității publice este de a atribui specialiști, site-uri și resurse. Participarea localnicilor este asociată cu așteptările, cunoștințele și abordarea specifică.

Muzeul oglindește societatea locală, deoarece:

– duce la descoperirea imaginii societăţii, la percepţia locului de acţiune al societăţii şi la legătura cu strămoșii;

– este extrovertită, în scopul de a fi pe deplin perceptibilă. Vizitatorul trebuie să admire identitatea strămoșilor lui, a moravurilor;

– plasează activitatea umană în mediul său original, societatea”1.

Mai mult decât atât, Hugues De Varine specifică relația ecomuzeului cu diferite grupuri publice:

„Angajatorul muzeului este o fiinţă socială, un slujitor al societăţii. Vizitatorul nu este un observator patetic, ci un co-creator al domeniului de cercetare al muzeului”2 .

Citiți textul integral în nr 6 / 2011 al Revistei Arhitectura.
1 Georges-Henri Riviere, The ecomuseum – an evolution definition Museum, UNESCO, 148, 1985, p.4.

2 Hugues De Varine, Nouvelles Mouseologies, Macon et Savigny – le Temple, Editions W, et MNES, 1986.

Negotiation is a crucial element of architectural design. The architect’s vision has to be intertwined with the user’s/users’ wills. The more the users are a more effective design model has to be applied.Until the 20th century, the museum was an impersonal, passive building. The contemporary approach of museum design, though, promotes the interaction between the museum, its administrators (employers of the museum) and the visitors.A consequence of the globalization is the turn to the cultural roots, history, mores, traditions and linguistic particularities, in both national and local level, in every country. The increasing tendency of alternative tourism, primarily referring to domestic tourism leads to the increase of a new type of musum, the ecomuseum.1. The term ecomuseumGeorges-Henri Riviere and Hugues De Varine introduced the concept of “ecomuseum” in France. An ecomuseum is an dynamic, extrovert organization operating in a certain region. It basically promotes a place’s identity. It also presupposes the local community’s participation and helps the local economic growth. In other words, it depends on local community but it is also dependent from it.Riviere defines ecomuseum as:“A resource found, created and operated jointly by a public – local authority and the local population. The role of public authority is to assign specialists, sites and resources. The participation of local people is associated with the expectations, knowledge and the particular approach.

The museum mirrors the local society as it:

– leads to the discovery of the society’s image, to the perception of the society’s action place and to bondage with ancestors;

– is extrovert in order to be fully perceivable. The visitor must admire his/her ancestors’ identity, mores;

– places the human activity to its original environment, the society”1.

Moreover, Hugues De Varine specifies the ecomuseum’s relationship with various public groups: “The employer of the museum is a social being, a servant of society. The visitor is not a pathetic observer but a co-creator of the research field of the museum”2.

Read the full text in the print magazine.
1Georges-Henri Riviere, The ecomuseum – an evolution definition Museum, UNESCO, 148, 1985, p.4.

2 Hugues De Varine, Nouvelles Mouseologies, Macon et Savigny – le Temple, Editions W, et MNES, 1986.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog