RDW

Legi mai bune pentru participarea publică

În România, cadrul legal dedicat participării publice se întemeiază pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Potrivit acestui cadru legal, autorităţile publice au obligaţia de a informa şi implica cetăţenii şi alţi factori interesaţi în procesul decizional. Cele două legi, importante pentru democratizarea României, au dus la creşterea gradului de transparenţă şi, acolo unde legile au fost aplicate, la reglementări mai bine fundamentate. În afara acestor legi cu aplicabilitate generală, prevederi specifice privind informarea, dezbaterea şi participarea la luarea deciziilor se mai întâlnesc în legislaţia privind protecţia mediului şi de urbanism.

La 10, respectiv 8 ani după intrarea în vigoare a celor două legi, practica a arătat şi care sunt limitele acestora. Accesul la informaţiile de interes public este încă îngrădit, iar participarea publicului la decizii este departe de a se constitui într-un me-canism eficient şi util în buna guvernare. Aşa cum arată şi ultimul raport de monitorizare a aplicării celor două legi, al Direcţiei pentru Stra-tegii Guver-namentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cât şi numeroase studii ale unor organizaţii neguvernamentale, sunt necesare modificări astfel încât obstacolele create chiar de către reglementare să fie îndepărtate.

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Centrul de Resurse pentru participare publică şi Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni, după o îndelungată practică de folosire a legilor de mai sus, au elaborat o serie de propuneri pentru îm-bunătăţirea acestora. Conform Legii nr. 544/2001, autorităţile publice au obligaţia de a furniza anu-mite informaţii din oficiu, iar alte informaţii trebuie furnizate la cerere, conform unor proceduri şi ter-mene stabilite. Cu toate acestea, legea prezin-tă anumite slăbiciuni, astfel că nu întotdeauna accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public se realizează pe deplin.

O problemă majoră este faptul că există instituţii publice şi persoane juridice care operează cu fonduri publice care nu intră sub obligativitatea de a furniza informaţii; aici includem diversele socie-tăţi naţionale sau operatorii de pe piaţa utilită-ţilor publice. Contractele de achiziţii publice şi alte informaţii similare sunt obţinute cu mare greutate, de cele mai multe ori după procese în instanţă (procese care durează mult şi consumă resurse); aceste contracte ar trebui să intre în categoria informaţiilor oferite din oficiu şi, prin urmare, o reglementare expresă a acestui aspect ar fi utilă.

Informaţia furnizată de cele mai multe ori nu este „tradusă” pe înţelesul cetăţeanului, astfel încât acesta să o poată folosi; în această situaţie, probabil, cele mai întâlnite exemple sunt bugetele locale şi regulamentele urbanistice. Este necesară introducerea unei condiţii de calitate cu privire la informaţia furnizată, astfel încât aceasta să fie accesibilă cetăţenilor.

De asemenea, trebuie precizat expres faptul că un document care conţine atât informaţii ce pot fi comunicate, cât şi exceptate (date personale sau care ţin de concurenţa economică etc.) nu va fi refuzat în întregul său de la comunicare. Documentul poate fi făcut public cu limitările necesitate de protejarea informaţiilor exceptate (prin acoperirea acestora). Răspunderea disci-plinară a funcţionarului public pentru nefurni-zarea de informaţii este ineficientă. Mai utilă este eliminarea acesteia şi înlocuirea ei cu aplicarea amenzii civile autorităţii sau instituţiei publice, dublată de obligarea acesteia de a recupera suma platită ca amendă de la persoanele vinovate (care nu sunt întotdeauna funcţionari publici).

Dacă Legea nr. 544/2001 reglementează accesul la informaţie, Legea nr. 52/2003 reglementează implicarea cetăţenilor şi a factorilor interesaţi în procesul decizional. Acest lucru presupune infor-marea prealabilă în timp util şi corectă cu privire la actele normative ce urmează a fi adoptate şi posibilitatea de a participa la dezbateri organizate de autoritatea publică şi la şedinţele publice în care aceasta adoptă respectivul act normativ. Totuşi, ambiguităţile din legea actuală lasă loc unor practici ce împiedică participarea publică efectivă şi necesită o serie de modificări legislative pentru remedierea lor.

De exemplu, potrivit actualei reglementări, anunţul referitor la elaborarea unui act normativ trebuie făcut public cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice. În practică, de cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă. De multe ori autorităţile, pur şi simplu, eludează această obligaţie şi nu publică niciun anunţ, iar atunci când îl publică, nu precizează data publicării. Într-un caz recent, proiectul Bugetului Sectorului 6 pe anul 2012 a fost publicat pe site-ul primăriei cu doar câteva zile înainte de şedinţa Consiliului Local în care urma să fie aprobat, acest lucru neputând fi probat altfel decât prin monitorizarea constantă a site-ului instituţiei. Aceste situaţii pot fi evitate prin introducerea obligativităţii ca în cuprinsul anunţului să fie inclusă data publicării.

În ceea ce priveşte dezbaterile publice, legea precizează că, „în toate cazurile în care se orga-nizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate”. În practică, au fost situaţii când dezbateri publice au fost anunţate de azi pe mâine şi prin metode puţin accesibile publicului larg. Anunţul Primăriei Municipiului București privind dezbaterea din 26.01.2012 a proiectului PUZ – „Accent Vertical Nod Răzoare” şi comunicatul de presă care anunţa dezbaterea „Conceptului strategic Bucureşti 2035”, din 22.02.2012, au fost expediate, cu mai puţin de 24 de ore înaintea respectivelor dezbateri, doar către persoanele care au formulat observaţii pe marginea proiectelor pe pagina web a primăriei. Anunţul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului privind dezbaterea „Cum gestionăm procesele de dezvoltare a oraşelor?”, din 15.07.2011, referitoare la Diametrala Buzeşti – Berzei, a fost făcut cu doar 21 de ore înaintea întâlnirii.

Împiedicarea abuzivă a participării celor interesaţi la şedinţe publice sub pretextul că „nu mai sunt locuri”, este permisă, de legislaţia actuală. Municipalitatea Bucureşti opreşte constant accesul unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale la şedinţele de consiliu invocând lipsa locurilor, mai ales atunci când pe ordinea de zi sunt regulamente urbanistice şi contracte de achiziţii publice (deşi imaginile din sală arată că sunt suficiente locuri libere). Pentru a garanta dreptul tuturor participanţilor la şedinţele autorităţilor de a lua cuvântul cu privire la orice problemă aflată pe ordinea de zi şi asigurarea caracterului efectiv al luărilor de cuvânt, este necesar ca acestea să fie anterioare adoptării proiectelor normative. În cadrul şedinţelor Consiliului General al Municipiului Bucureşti, de foarte multe ori, nu este permisă luarea de cuvânt a cetăţenilor decât la sfârşitul şedinţei.

Cea mai gravă lacună a Legii nr. 52/2003 este însă inexistenţa sancţiunilor pentru încălcarea ei. Niciuna din situaţiile abuzive prezentate mai sus nu ar mai avea loc dacă legea ar conţine sancţiuni eficiente. Este, în acelaşi timp, necesar ca legea să prevadă proceduri mai simple şi mai clare pentru accesul în justiţie. Cel mai eficient mod de a obliga autorităţile publice la respectarea acestei legi ar fi introducerea nulităţii absolute pentru actele nor-mative, deciziile administrative şi hotărârile emise sau adoptate cu încălcarea prevederilor legii. Mai clar, propunerea noastră este ca orice cetăţean să se poată adresa unei instanţe de judecată cerând anularea actelor normative adoptate fără respectarea transparenţei decizionale.

Există totuşi şi autorităţi publice care nu au profitat de slăbiciunile celor două legi şi care au desfăşurat procese reale de consultare. Însă exemplele de bună practică rămân excepţii şi modificările legislative propuse necesită atenţia cuvenită din partea Guvernului şi Parlamentului, dacă ne dorim o democraţie reală în România.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog