RDW

Războaiele aduc muzee

Imagine din expoziţia „Roma văzută cu ochii şi Roma inventată”, Ion Grigorescu şi Bogdan Vlăduţă/ atelierul lui Ion Grigorescu

[…]

„Există o dumnezeiască motivaţie în facerea omului, acolo unde aflăm cum mersul nostru pe picioare, orientarea şi mişcările ce compun existenţa noastră cotidiană se întind înspre imagine, spre ceea ce se vede.

Şi atunci când ne gândim la ordinea în care Dumnezeu a compus omul, realizăm că peisajul e anterior vederii/ochiului, iar trupul e posterior contemplării. Nu e inutil a spune că ochiul e moti-vat de substanţa locului de văzut. Domnul a început a ne construi de la cap, dinspre ochi.

Mersul e o chestiune puternic determinată de văz. Diferenţele dintre planul anterior/faţa şi planul posterior al corpului/spatele sunt marcate de văz şi de faptul că înaintăm în aceeaşi direcţie cu planul vederii. De unde şi survine predispunerea «spatelui» către retorici abstracte şi fragilitate în raport cu concretul vederii.

Expresia «şi a fost ucis pe la spate…» dezvăluie tocmai caracterul abstract pe care-l capătă moartea nebănuită, neconştientizarea ei. Se va muri cu faţa!

Sau: «atunci i-a întors spatele peisajului şi a pictat…» semnifică retragerea din proximitatea concretului, refugiul în abstract şi în ceea ce constituie orgoliul personal. Un pictor realist e cel care nu abandonează concretul, mâna vânătă a mortului, chipul superb al iubitei. E modelul Van Gogh, cel ce dă nume lumii văzute şi are curajul să vadă. (cu adevărat vă spun că, în această clipă, aflându-mă în trenul care mă duce la Roma, a trecut pe lângă mine un nevăzător. Cu bastonul îşi caută drum către scaunul său.)”1

Experienţa picturală îmi dă certitudinea că locul care îl conţine pe pictor determină şi organi-zarea percepţiei asemeni unui studiu inefabil, care te învaţă să priveşti şi să cercetezi, şi care se insinuează prin fiecare privelişte pictată.

Prin apropierea de Roma, propria experienţă atestă un alt fel de a vedea, deosebit de cel originar deprins în şcoala şi locurile native. Potrivit aspectului său, Roma te introduce într-un malaxor de stimuli, zăpăceşte simţurile, dilată porii senzaţiilor, con-trazice locurile comune ale comunicării vizuale. Îndrăznesc să afirm că Roma te învaţă să vezi altfel. E de notorietate faptul că lucrurile de văzut sunt aşezate într-o altă măsură decât în mod curent. Aici mă uit sus şi jos, caut sub o piatră, dezvălui noi intuiţii, elaborez atracţii particulare, cercetez fiecare colţ al priveliştii, pentru că am certitudinea bogăţiei şi a maturităţii imaginii. La Roma, oriunde, se poate ascunde pictura.

Galeria de artă contemporană Recycle Nest găzduieşte, până în 28 mai, expoziția lui Ion Grigorescu şi a lui Bogdan Vlăduță. Cei doi artişti dedică Romei pe care au umblat-o împreună acest al doilea episod, după cel din 2011, de la atelierul lui Ion Grigorescu.

Cu această ocazie, cei doi artişti au publicat o carte despre Roma şi expun şi un număr de lucrări din ultimă producție a propriului atelier (pictură pe pânză şi reliefuri din tablă de zinc). Iată ce declară cei doi:

„Dăm spre publicare în 50 de exemplare acest tratat de pictură nou, la sute de ani de cele renascentiste, germinat în acelaşi pământ, scris mai mult sau mai puțin în aceeaşi de-zordine în care vin observațiile simultan cu lucrul pensulelor, dar nou – pictura, din care Vlăduță face o axiomă a locului, a Romei, devine, citind, o sumă de acțiuni, de încercări, de extensii, care mai de care mai îndepărtate de clasica pictură, acum sunt nenumărate feluri de a picta, pictura ajunge aproape de sensul de «artă»”.

Bogdan Vlăduță este pictorul care a locuit în Roma o lungă perioadă de timp şi unde a reuşit să atragă oraşul, cu misteriosul Palimpsest artistic şi convivialitate mediteraneană, într-unul din cele mai bogate subiecte de pictură ale sale. Vlăduță remarcă, în cartea recent publicată:

„Fiind vorba despre o declaraţie de iubire pentru trecut, timbrul cuvintelor pot induce un excesiv vaiet. Roma, loc inundat de metafizica vechiului, unde actualitatea sfârşeşte printr-un remarcabil eşec, dinamica picturală a suferit o evidentă schimbare. Am fost tras înăuntru de energiile vechiului şi implicat în cel mai amplu proiect al afectivităţii mele. Nu eu sunt cel care am ales să-mi pictez tablourile înfăţişând Oraşul, nu sunt acela care a stârnit cântecul de îndrăgostit, dar nici acolo unde mă aflu acum, răbdând greu la reîntâlnirea cu Cetatea, nu mă aflu din propria chemare. Nimic din acestea nu am putut controla ori premedita, toate au fost hotărâte odată cu prima admirație adresată Oraşului.

La nivel metafizic şi iconografic, Roma posedă expresia evidenţei, potenţial irepetabil la nivelul istoriei urbane europene, dar şi şansă care aşteaptă să fie activată sub semnul artei. Întâlnirea cu locul nu poate deveni fructuoasă decât sub semnul imaginii cu «relief» şi al caracteristicilor pe care le indică Tradiţia: măsura reală, adumbrirea ficţiunii prin relansarea modelelor figurative şi retorica înaintării/inovaţiei prin întoarcere/recidivare ca mentalitate artistică.

Ce-i oferă Roma, astăzi, pictorului? Sub semnul naturii, romanii au intuit şi au cultivat şcoala prezervării unor soluţii remarcabile de alcătuire a formelor peisagistice. Grădinarii ei au elaborat la nivelul amenajărilor compoziţionale (allesti-mento), a conceptelor de păstrare, a capacităţii de articulare cu structurile urbane, dar şi la nivelul răspunsului spontan pe care îl dă natura, unele din cele mai înalte exemple de parcuri şi zone verzi. Pornit din perspectiva experienţei personale, studiul meu încearcă să dezbată un posibil metabolism al emoţiilor pe care le încearcă un pictor în confruntarea cu Roma. Importante mi s-au părut şi constatările care surprind, măcar la nivel global, felul în care se organizează natura în «parantezele» culte ale oraşului, până la a se amesteca cu construcţiile urbane, proliferând în final cadrele peisajului roman.”

„Încotro? Câte expoziţii veţi face? Unde vreţi să ajungeţi? În prima, de la atelierul din curtea Muzeului Storck, v-aţi definit punctele proprii de vedere, ale celui care ia imagini de la faţa locului şi ale celui care se deplasează doar în imaginaţie. Dar cel de la Roma visează, de fapt, amestecul trecutului în ceea ce vede, iar cel din România se documentează la Adamclisi cum închipuiau barbarii, cei care nu ajungeau să vadă capitala, Roma. Deci amândoi uzaţi de strategiile celuilalt, pentru că, indiferent de prezenţa, de conştiinţa voastră, e inconştientul care vă obligă, această aşezare umană centrală, despre care se spune: «toate drumurile duc la ea; vezi-o şi apoi să mori».

Azi avem o carte scrisă de Bogdan Vlăduţă, machetată însă de Ion Grigorescu, şi ultimele cuvinte ale postfaţei sunt despre un «nevăzător». Cu ce ton: «cu adevărat vă spun, că în această clipă…»! Urgenţa, alarma, vin din Soarta cu care nu te poţi lupta, adică din Inconştientul deja pomenit. Spunem «inconştient», dar, pe căi necunoscute, ne vine cunoaşterea, e un alt fel de conştient. Orbul, despre care Vlăduţă spune «Grigorescu îşi imaginează Roma cu vârful creionului care inventează soluţiile orbului», îl înţelegem – toţi suntem nevăzători, chiar lucrul cu computerul la carte, orice unealtă (numită aici «creion») e un baston.

«Vezi-o!», ne înbrâncim: «a ajunge» va fi finalul expoziţiilor celor doi.

Urgenţa şi angoasa vin şi din întrebarea «la ce fel de prezent asistăm?» pentru că ce vedem (sau exponatele de muzeu) sunt rezultatele masacrelor, fie la Roma, Kabul sau Bucureşti, scrie Vlăduţă de data aceasta chiar pe pictură, pe o imagine bucureşteană. Reveniţi astfel la un inconştient, de data asta freudian (vezi Das Unbehagen in der Kultur, tradus la Editura All, Disconfortul în cultură, 2011), omul fiind impulsionat şi de instinctul vital şi de cel letal, acţiunea artistică fiind ghidată (revenim la orbi) şi de sublimare (a răului, a traumei) şi de nevroză, de distugere a liniştei, a binelui.”2

NOTE:

1. Bogdan Vlăduţă, Jurnal, 12 mai 2003, drumul dinspre Veneţia spre Roma

2. Ion Grigorescu, Comentariu la expoziția „Războaiele aduc muzee”, 2012

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog