RDW

S.O.S. – arhitectura de vilegiatură din oraşul Eforie, judeţul Constanţa

Hotel Bellona - 1937 si azi

S.O.S. – Holiday Architecturein Eforie, Constanța

În anii 1930, arhitecţii şi intelectualii francezi erau informaţi despre noua arhitectură românească şi creatorii ei prin intermediul a două articole, unul semnat de Renée Moity-Bizary („Architecture en Roumanie, Bucharest”) şi un altul al arhitectului G. M. Cantacuzino („Tendances dans l’Architecture Roumaine”), publicate în numărul 5 din 1934 al revistei franceze „L’Architecture d’aujourd’hui”.

Hotelul Bellona, Vila Aviana, cele două vile-„Kulé”, Bibescu şi Don, Vila Violeta – toate proiectate de G. M. Cantacuzino în Eforie Nord – apar în fotografiile de epocă din această revistă alături de alte clădiri proiectate în aceeaşi perioadă de arhitecţi români precum Horia Creangă, Horia Teodoru şi Duiliu Marcu sau de arhitecţii europeni Johannes Brinkman şi L. C. Van der Vlugt din Olanda. Puţini colegi de breaslă mai au cunoştinţă azi de acest articol şi de existenţa elegantelor vile interbelice de pe coasta maritimă românească, în special din zona celor două Eforii, iar edilii locali nici atât, ignorând un patrimoniu arhitectural european, care atestă sincronizarea arhitecturii româneşti cu arhitectura occidentală.

Interesul edililor şi al investitorilor particulari pentru staţiunile de pe litoralul Mării Negre a apărut spre sfârşitul secolului al XIX-lea, după ce a început organizarea administrativă a Dobrogei, regiune alipită Principatului Român în urma Războiului de Independenţă. După Primul Război Mondial, loca-lităţile din partea de sud a litoralului românesc – Eforie, Techirghiol şi Mangalia, precum şi Balcic – erau deja orientate spre crearea unui cadru balnear modern. S-a constituit timid un sistem de servicii destinat vilegiaturii şi tratamentului balnear, dar şi un specific local, susţinut şi de Casa Regală a României. Temerara aşezare „Techirghiol-(Ion) Movilă”1, botezată după numele ctitorului său, s-a dezvoltat pe un teren virgin, între plaja mării şi satul de turci şi tătari Techirghiol, orientat spre lacul omonim, ale cărui beneficii curative erau exploatate din vremuri străvechi, în mod primitiv.

O parte a localităţii a luat denumirea de Techirghiol-Movilă şi a devenit actuala Eforie Sud, prin desprinderea ei, în 1921, de localitatea Techirghiol – în urma trasării planului de sistematizare a localităţii, rezultat din concursul câştigat de arhitecţii urbanişti Alexandru şi Ion Davidescu.

Eforie Nord, fost cătun al comunei Techirghiol, s-a transformat în staţiune balneară după 1920 şi a devenit comună urbană independentă la 1 noiembrie 1933, prin desprinderea ei de Techirghiol, sub denumirea de „Eforia – staţiune balneo-climaterică”. Parcelările care au proliferat după Primul Război Mondial s-au constituit ca nuclee ale viitoarei staţiuni balneare. Ulterior, planul de dezvoltare a staţiunii Techirghiol – Eforie Nord a cuprins mai multe etape constructive concretizate prin apariţia de noi parcelări. Din raportul Primăriei oraşului Eforie nr. 2523, din 17 noiembrie 1936, înregistrat la Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor sub nr. 84711, din 18 noiembrie 1936, rezultă o adevărată istorie urbanistică a localităţii, care s-a dezvoltat fără o reală coerenţă. La data modificării statutului său administrativ, lo-calitatea avea un perimetru bine determinat, fiind formată din nouă parcelări preexistente proiectate de arhitecţi diferiţi, şi anume: Parcelarea Eforia Spitalelor, Parcelarea Mi-nisterului Domeniilor, Parce-larea arh. Leautey, Parcelarea Blank, Parcelarea Banca Naţională, Parcelarea Societății Techirghiol, Parcelarea Butărescu, Parcelarea Suliman şi Parcelarea O.N.E.F. Aceste nouă parcelări – realizate, cu toate formele administrative legale, anterior anului 1933 – erau concepute independent, dar se impunea racordarea lor urbanistică de către primărie printr-un plan general de dezvoltare, pentru a forma o localitate balneară unitară2.

Parcelarea Blank, numită astfel după promotorul său, bancherul Aristide Blank, şi făcând parte dintr-o parcelare mai mare, girată prin Societatea Anonimă pe Acţiuni „Techirghiol”, este rezultatul unui plan urbanistic conceput de arhitectul G. M. Cantacuzino între anii 1930 şi 1934. Lui G. M. Cantacuzino i-a fost încredinţată şi proiectarea unei serii întregi de vile, parte din ele existente şi azi. Generozitatea ctitorului parcelarului şi a arhitectului său au creat, fără îndoială, premisele unui „experiment” de arhitectură modernă, realizatorii vilelor din parcelar fiind grupul de arhitecţi-prieteni, uniţi prin ideile estetice avangardiste ale arhitecturii moderne: Horia Creangă, Henriette Delavrancea-Gibory, Remus Iliescu.

Avansarea ideii de „experiment” nu are temei documentar, dar în contextul prezentat este evidentă asemănarea cu un model european celebru, cartierul Weissenhof (Weissenhof Siedlung) din Stuttgart, Germania, realizat în 1927 pentru expoziţia Deutscher Werkbund. Weissenhof a fost un exemplu de triumf al stilului Bauhaus sub toate aspectele – estetic, funcţional, conceptual şi ambiental, un adevărat manifest la care au colaborat mari arhitecţi europeni (Mies van der Rohe, Walter Gropius, Hans Scharoun, Hans Poelzig, Bruno şi Max Taut, Jacobus Johannes Pieter Oud şi, bineînţeles, Le Corbusier).

Oportunitatea creată de bancherul Aristide Blank a fost speculată profitabil de grupul de arhitecţi români pentru o demonstraţie de forţă a creativităţii autohtone racordate la tendinţele arhitecturii europene. Parcelarea Blank s-a format în jurul axei majore a Bulevardului Ovidiu, trasat generos, ca o spină care împarte parcelarul, destul de net, în două părţi, şi face legătura între fostul Grand Hotel – Sanatoriul proiectat de arhitectul N. Nenciulescu – şi aleea ce urmăreşte coasta falezei.

Întâi şi-au făcut apariţia, pe fâşia de teren viran desfăşurată de-a lungul falezei şi perpendicular pe Bulevardul Ovidiu, vilele estivale proiectate de G. M. Cantacuzino; iar ulterior s-a ridicat impozantul Hotel Bellona (1932-1934). Bulevardul iese perpendicular pe malul mării, în apropiere de Vila Aviana, a lui Aristide Blank, aşezată uşor descentrat faţă de axa monumentală.

Adevărat estet şi aristocrat al artelor, G. M. Cantacuzino a apelat în această parcelare la un concept sinestezic, rar întâlnit în percepţia arhitecturală, bazat în special pe senzaţii vizuale, auditive şi olfactive. Asocierea unei infuzii de sugestii marine cu grafismul aleilor din planul parcelării, care trimite la reprezentarea simbolică a unui avion, a corpului unui pescăruş cu aripile deschise sau a unui ochi deschis ocrotitor spre cer şi mare, s-a transmis şi Vilei Aristide Blank. Aceasta, prin forma specială a planului care îmbrăţişează marea şi prin denumirea Aviana, trezeşte şi alte simţuri alături de cel vizual, conceptul inedit urmărind să suscite participarea afectivă a observatorului.

De altfel, G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Bellona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării. Iar vilele maritime proiectate de G. M. Cantacuzino la Eforie Nord poartă fiecare amprenta unor figuri de stil – metafore sau simboluri. În Scrisorile către Simon, arhitectul mărturisea: „Am avut întotdeauna tendinţa de a metamorfoza lucrurile în simboluri şi de a le da rezonanţe mitice, iar explicaţiile ştiinţifice nu m-au mulţumit niciodată. În spatele fiecăreia din ele simt că mai există altceva, un altceva care se îndepărtează fără a se micşora şi care e cu atât mai apăsător cu cât se îndepărtează. Lumea aparenţelor m-a satisfăcut tocmai fiindcă formele lucrurilor şi, în general, înfăţişarea vieţii erau şi au rămas pentru mine ca un scris cu ajutorul caracterelor căruia puteam citi şi înţelege. Formele lucrurilor se făceau ideograme”3.

O fericită asociere între beneficiar, arhitect şi, ulterior, edili a făcut ca semantismul creaţiei arhitecturale a lui G. M. Cantacuzino să fie transpus în realitate şi chiar să influenţeze sistematizarea de ansamblu a întregii localităţi.

Edilii oraşului, la vremea respectivă, au avut deschiderea intelectuală necesară pentru a adopta un regulament şi un plan urbanistic care să pună în valoare experimentul propus de arhitecţi. Printre documentele de arhivă păstrate se află şi un aviz important pentru istoria oraşului Eforie: „Procesul-Verbal nr. 3” al Şedinţei Comisiei din 1 noiembrie 1937, ţinută în Bucureşti, la sediul Oficiului Local de Cură şi Turism, sub preşedinţia primarului din Eforie, Tudor Don, şi în prezenţa membrilor – dr. T. Tanaşoca, dr. Panaitescu, Valeriu Tebeică, Radu Butărescu, Gh. Albu şi Şt. Ratea. Prin decizia nr. 1 se dispunea aprobarea planului de sistematizare a oraşului Eforie, care să lege armonios toate vechile parcelări, pre-sărate independent pe teritoriul oraşului4.

În Jurnalul nr. 193 din Şedinţa de avizare din 22 decembrie 1936, de data aceasta a Consiliului Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor5, se preciza că staţiunea poseda în 1936 cinci hoteluri, două băi calde şi de nămol, dintre care una nouă (arh. N. Nenciulescu), o instalaţie de băi reci la mare, un bazin modern de înot, terenuri pentru sporturi şi un teren de tir, un abator improvizat, o hală pentru desfacerea produselor alimentare, precum şi un local de primărie construit în 1936, care împărţea spaţiul cu poşta şi poliţia. Tot din acest Jurnal aflăm că localitatea a beneficiat de lucrări executate la bulevarde şi străzi largi, trasate generos, şi că s-a creat accesul de pe faleză spre mare, preluând o diferenţă de nivel de 16 m şi cuprinzând scări şi terase din piatră. De asemenea, „un bazin în curs de executare, legat printr-un canal cu Marea, trebuia să devină port pentru micile ambarcaţiuni şi izola clădirea şi plaja regală de restul plajei”. Pentru alimentarea cu apă existau „20 de fântâni sondate şi o sondă de mare adâncime” în curs de forare. Lumina electrică era furnizată de uzina din Constanţa, pe baza unui contract de concesionare. În toamna anului 1936, Direcţiunea CFR a refăcut pe teren noul traseu de cale ferată şi a demontat vechea linie care trecea pe marginea mării, printre vile, împiedicând circulaţia la mare şi dezvoltarea ţărmului. După această operaţiune, Primăria Eforiei recomanda ca pe locul fostei gări, între Str. Mării şi plaja Principele Nicolae, rămas liber în urma ridicării liniilor şi a staţiei CFR, să se studieze posibilitatea amenajării unei grădini sau al unui parc public, în care să se aşeze viitoarea construcţie a cazinoului local.

Existenţa unor surse primare arhivistice, şi anume dosarul referitor la activitatea, în localitatea Eforie, a Eforiei Spitalelor Civile a îmbogăţit mult materialul studiat, completând alte lipsuri documentare. Alături de avizele şi rapoartele oficiale menţionate, surpriza a fost redescoperirea Regulamen-tului pentru Construcţii şi Alinieri al Oraşului Eforie, judeţul Constanţa, din 1937 – un act administrativ deosebit de valoros şi bine întocmit, care lămureşte intenţiile edililor coroborate cu ideile specialiştilor în urbanism6.

Pentru buna funcţionare a unei localităţi în care populaţia se dubla sau se tripla ca număr în sezonul estival, regulamentul împărţea teritoriul, ca regim al construcţiilor, în patru zone: Zona I – Cartierul comercial şi centrul civic; Zona II – Cartierul vilelor grupate şi colective; Zona III – Cartierul vilelor individuale; Zona IV – Cartierul de lucrători7. Regulamentul de urbanism al staţiunii era întocmit pedant şi exhaustiv, încercând să nu lase nimic la întâmplare. Dată fiind amploarea sa, limităm citarea doar la anumite paragrafe sau reglementări necesare studiului. Referinţele demonstrează capacitatea de înţelegere a edililor în organizarea funcţionării localităţii, în numele modernităţii şi necesităţii disciplinei în construcţii. Printre specificaţiile regulamentului, găsim la articolul nr. 67 o menţiune specială, care susţine experimentul cartierului Blank: „Se va da preferinţă stilului adoptat de majoritatea construcţiilor, adică fără acoperişuri şi vopsite în alb, cu ferestrele albastre”.

Alte precizări, care rămân valabile şi astăzi, stipulează: „În tot cuprinsul oraşului nu este permis a se face barăci de niciun fel decât în târguri temporale, expoziţii, bâlciuri, serbări pentru binefacere. În toate aceste cazuri ele vor fi întrebuinţate de primărie în mod provizoriu şi se vor desfiinţa imediat după terminarea serbărilor etc.

Art. 94 – În timpul sezonului balnear, de la 15 iunie-1 sep-tembrie, a fiecărui an, sunt oprite cu desăvârşire orice fel de construcţiuni, în toată raza oraşului Eforia, aceasta se poate excepta la periferia oraşului şi numai acolo unde transportul materialelor nu se face pe străzile de centru şi numai cu încuviinţarea specială a primăriei8.

Art. 150 – Proprietăţile de pe faleză spre mare nu vor avea nici un fel de îngrădire, ci numai flori9.

Art. 188 – Proprietăţile nu pot avea faţadele stricate în timpul sezonului. Proprietarii sunt obligaţi a le repara. Dacă până la 1 Iunie nu sunt reparate, primăria poate dispune repararea lor în contul proprietarului”10.

Regulamentul din 1937 precizează, de asemenea, obligati-vitatea întocmirii unor dosare de autorizare complete11, pe care azi ar trebui să le găsim, măcar parţial, la Arhivele Statului.

Despre istoria edilitară a localităţii Eforie Nord trebuie adăugate câteva rânduri legate de dezvoltarea ei ulterioară celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1955. După moartea lui Stalin, Eforie Nord s-a dezvoltat după un vast plan urbanistic integrat de sistematizare a litoralului Mării Negre (1955-1965), care a anexat zona veche a oraşului, construind în afara acesteia şi nu peste construcţiile iniţiale. Planul de dezvoltare avea drept scop crearea unor noi staţiuni de cură şi odihnă şi transformarea regiunii într-un parc estival, care să se extindă de la Eforie Sud la Capul Midia. Principalele obiective ale statului comunist au fost: crearea a două zone mari cu caracter diferit, una la sud de Constanţa, formată din localităţile Eforie Sud, Eforie Nord, Techirghiol şi Agigea, care să formeze un singur complex destinat curei şi tratamentelor, şi alta la nord de Constanţa, destinată exclusiv odihnei şi recreaţiei.

Separaţia s-a făcut în timp, prin reorganizarea diferenţiată a localităţilor, amenajarea plajelor prin lucrări de consolidare şi mărire a falezelor, organizarea şi dotarea lor cu toate anexele necesare, valorificarea la maximum a lacului şi nămolului de la Techirghiol. Extinderile construcţiilor estivale în Eforie Nord au completat funcţiunile vechilor vile şi hoteluri naţionalizate, iar arhitecţii implicaţi în acest program iniţiat de statul comunist au ştiut să insereze noile clădiri în acele terenuri rămase virane, racordându-le cu zonele construite, într-o viziune care a ţinut seama de nucleele existente.

Astăzi, după aproape 80 de ani de existenţă a localităţii Eforie Nord, constatăm un regres în înţelegerea valorilor arhitecturale de către edilii oraşului şi chiar de către proprietari, în detrimentul păstrării specificului localităţii şi cu pierderea atractivităţii turistice pe termen lung. Necu-noaşterea adevăratelor valori istorice şi arhitecturale ale localităţii, precum şi reticenţa faţă de vechi, inoculată de tranziţia postdecembristă şi susţinută de refuzul unui dialog între edili, proprietari şi arhitecţi, macină ireversibil fondul construit al Parcelării Blank. Întrucât valoarea culturală şi unicitatea fondului construit din Parcelarea Blank sunt incontestabile, Uniunea Arhitecţilor din România a finanţat din Timbrul Arhitecturii un program cultural menit să resusciteze interesul pentru zonă. Programul, intitulat „S.O.S. – Arhitectura de vilegiatură din oraşul Eforie, judeţul Constanţa”12 şi desfăşurat pe parcursul anului 2011 (aprilie-noiembrie), s-a concretizat în întocmirea documentaţiilor de declanşare a procedurilor de clasare pentru cinci vile, bucurându-se, în rândul auditoriului specializat de la Sesiunea de comunicări a U.A.R. din 18 noiembrie 2011, de distinse aprecieri la adresa obiectivelor cercetate.

Cele cinci vile propuse pentru iniţierea procedurii de clasare13, situate în Eforie Nord, în perimetrul Parcelării Blank, sunt:

Vila Crinul, str. Tudor Vladimirescu, nr. 14, 1933, arh. G. M. Cantacuzino;

Vila Aviana, str. Tudor Vladimirescu, nr. 26, 1930, arh. G. M. Cantacuzino;

Vila G. V. Bibescu, str. Tudor Vladimirescu, nr. 42, 1931, arh. G.M. Cantacuzino;

Vila Marelui Voievod Mihai, str. Tudor Vladimirescu, nr. 44, 1930, arh. Horia Creangă;

Vila Vera, Bd. Ovidiu, nr. 10, 1934, arh. Henriette Delavrancea-Gibory.

Citiți textul integral în nr 2/2012 al revistei Arhitectura.
Bibliografie

Surse primare

A.N.R.-A.C., Inv. 1218, Fond: Familia Bibescu, dosar nr. 35/1927-1934,

A.N.R.-A.C., Inv. 1354, Fond: Ministerul Lucrărilor Publice, Consiliul Tehnic Superior, dosar nr. 1438/1936

– plan parcelar S.A. Techirghiol-Blank, 1934

Surse bibliografice

– G. M. Cantacuzino, Izvoare şi Popasuri, Biblioteca Eminescu, Bucureşti, 1977,

– G. M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon / The Letters to Simon, Ed. Simetria, Bucureşti, 2010

– Paul CONSTANTIN, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986

– Mirela DUCULESCU, George Matei Cantacuzino (1899-1960), Arhitectura ca temă a gândirii / Architecture as subject of thought, Ed. Simetria, Bucureşti, 2010

– Militza SION, Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectură 1930-1940, Ed. Simetria, 2009

– Dan TEODOROVICI, G. M. Cantacuzino (1899-1960), Dialogik zwischen Tradition und Moderne, Teză de doctorat, Städtebau-Institut der Universität Stuttgart, 2010.

Periodice:

– G. M. Cantacuzino, „Tendances dans l‘Architecture Roumaine”, în L‘Architecture d‘aujourd‘hui nr. 5 / 1934

Webografie:

http://www.fin.ro/articol_12165/aristide-blank-un-poet-ratacit-in-afaceri.html, 28 August 2008, Aristide Blank, un poet rătăcit în afaceri. Personalităţile financiare ale perioadei interbelice

Note:

1 . http://ro.wikipedia.org/wiki/Eforie Sud,Constanta. „Localitatea Eforie Sud a fost înfiinţată la 1899, de Ioan Movilă, boier din părţile Moldovei, când s-a pus piatra de temelie a Hotelului Movilă. La început, staţiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol. Ioan Movilă a fost un moşier cu idei înaintate, formate cu ocazia studiilor făcute în Apusul Europei, care a cunoscut staţiunile balneare din Europa, apreciind valoarea terapeutică a nămolului lacului Techirghiol şi a razelor solare marine, valoare confirmată de către oamenii din aceste locuri, de legendele locale, de rezultatele obţinute de medicii militari care tratau aici pe militarii suferinzi din Divizia Dobrogeană încă din 1894. El a luat hotărârea de a întemeia pe moşia cumpărată o staţiune balneară între plaja mării şi lac, în 1899. Cu fonduri din exploatarea moşiei sale şi cu împrumuturi făcute la băncile vremii, Movilă iniţiază aducerea unor medici şi chimişti din Viena pentru analiza apei şi a nămolului, apoi începe construcţia celor două hoteluri – azi Hotel Parc şi un sanatoriu pentru băi calde de nămol cu 50 de cabine.“

2. A.N.R. A.C., Inv. 1354, Fond: Ministerul Lucrărilor Publice, Consiliul Tehnic Superior, Dosar nr. 1438/1936, Proiectul planului de sistematizare al oraşului Eforia, judeţul Constanţa, Jurnalul nr. 193

3. G.M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon / Letters to Simon, Ed. Simetria, Bucureşti, 2010, p.126, 128

4. A.N.R. A.C., Inv. nr. 1354, dosar citat, Jurnalul nr. 193: „Un prim proiect elaborat de arhitectul Remus Iliescu a fost respins anterior şi se supune un plan al arhitectului Al. Hempel, arhitect urbanist din cadrul Ministerului de Finanţe şi «unul dintre puţinii specialişti pe care îi avem în ţară». Planul arhitectului Al. Hempel a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor şi care fusese votat şi de consiliul Comunal al oraşului Eforie.”

5. Ibidem, Jurnalul nr. 193. Se menţionează că şedinţa a fost prezidată de N. Vasilescu-Karpend, din Consiliulu Tehnic făcând parte P. Antonescu, I. Buşilă, E. Doneaud, I.S. Gheorghiu, D. Germani, I. Ionescu, I. Mihalache, Gh. Nicolau, R. Oprean, I. Rarincescu, Gh.D. Roşianu, Eug. Ştefănescu, B. Stinghie

6. Ibidem, „Regulament pentru Construcţii şi Alinieri al Oraşului Eforie, Judeţul Constanţa”.

7. Ibidem, „Regulament… Capitolul I. Împărţirea oraşului, plan de sistematizare.”

„Art. 1. Potrivit planului de sistematizare al comunei, aprobat de Consiliul tehnic Superior prin jurnalul No. /193 şi însuşit de Consiliul Comunal, prin procesul verbal No. /193 din şedinţa de la … prin care se stabileşte perimetrul general şi regimul străzilor.”

ANR-AC, Inv. 1354, Fond: Ministerul Lucrărilor Publice, Consiliul Tehnic Superior, Dosar nr. 1438/1936, Proiectul planului de sistematizare al oraşului Eforia, judeţul Constanţa, „Regulament pentru Construcţii şi Alinieri al Oraşului Eforie, Judeţul Constanţa”

8. Ibidem, „Regulament… Capitolul X. Modul şi felul construcţiilor”

9. Ibidem, „Regulament… Capitolul XVI. Împrejmuiri”

10. Ibidem, „Regulament… Capitolul XVII. Reparaţii şi transformări”

11. Ibidem, „Regulament… Capitolul XVII. Reparaţii şi transformări”:

1. – Planul de situaţie la scara 0,005 arătându-se în el strada, numărul şi vecinii

2.- Un plan de pivniţă cu arătările fundaţiilor

3.- Planul fiecărui etaj

4.- O secţiune generală a clădirii cu indicarea naturii terenului

5.- Faţadele spre stradă şi spre vecinii din dreapta, din stânga şi din spate

6.- Aceste din urmă patru exemplare vor fi la scara de 0,01 m

7.- Schiţa împrejmuirii la stradă şi la vecini

8. – Se va indica locul hasnalei şi canalizării

9. – Actele de proprietate a locului

Unul din exemplarele fiecărui plan va fi înapoiat proprietarului, iar al doilea se va reţine la Serviciul Tehnic comunal pentru verificarea lucrărilor după terminarea şi trecerea în planul cadastral. Aceste planuri, după ce vor fi examinate de Serviciul Tehnic al oraşului şi se va trece într-un chestionar situaţia construcţiilor, starea lor, regimul la care va fi supusă construcţia, dacă vor fi găsite conform dispoziţiilor regulamentului de faţă, se vor aproba, eliberându-se autorizaţia de construcţie după ce se vor plăti toate taxele şi se va da declaraţia de responsabilitate a antreprenorului.

Art. 182. Lucrările de construcţie, transformări şi reparaţii radicale, afară de lucrările interioare, nu se admit în timpul sezonului, adică de la 1 iunie la 1 septembrie al fiecărui an

12. Coordonatorul şi autorul programului – dr. arh. Ruxandra Nemţeanu; coautori arh. Laura Tudose, stud.-arh. Irina Nemţeanu (UAUIM), stud.-arh. Ştefan Farmazon (UAUIM); colaboratori psih. Adina Spoială, stud.-arh. Laura Cotoban (USH).

13. Sugestia alegerii acestor cinci obiective a aparţinut dnei arh. Militza Sion

 

In the 1930s, French architects and intellectuals were informed about the new Romanian architecture and its creators via two articles, one by Renée Moity-Bizary (“Architecture en Roumanie, Bucharest”) and the other by architect G. M. Cantacuzino (“Tendances dans l’Architecture Roumaine”), published in 1934 in L’Architecture d’aujourd’hui, no. 5.

The Hotel Bellona, Villa Aviana, the two “Kulé” villas, Bibescu and Don, and the Villa Violeta, all designed by G. M. Cantacuzino in Eforie Nord, appear in period photographs in the French magazine, along with other buildings designed during the same period by Romanian architects including Horia Creangă, Horia Teodoru, and Duiliu Marcu, or European architects such as Johannes Brinkman and L. C. van der Vlugt from Holland. Few architects today are aware of this article or the existence of the elegant inter-war villas on the Romanian coast, in particular in the area of the two Eforii, not to mention local officials, who ignore a European architectural heritage that attests the synchronisation of Romanian with Western architecture.

Local officials and private investors began to show interest in the Black Sea resorts in the late nineteenth century, following the administrative organisation of Dobrudja, a region annexed to the Romanian Principality after the War of Independence. After the First World War, the twosn in the southern part of the Romanian coast – Eforie, Techirghiol, Mangalia, and Balcic – were already oriented towards creating a modern spa setting. A tentative system of holidaying and spa treatment services was built, but with a local flavour, which was also supported by the Romanian Royal Family.

The daring “Techirghiol-(Ion) Movilă” bathing establishment (1), named after its founder, was developed on virgin grond, between the beach and the Turkish and Tartar village of Techirghiol, and facing the lake of the same name, whose curative properties had been exploited in a primitive way since ancient times. A part of the settlement took the name Techirghiol-Movilă and became what is now Eforie Sud, when it was separated from the town of Techirghiol in 1921 following implementation of a local systematisation plan, the competition for which had been won by architects and town planners Alexandru and Ion Davidescu.

Eforie Nord, formerly a hamlet of the Techirghiol commune, was transformed into a bathing resort beginning in 1920 and became an independent urban commune on 1 November 1933, when it was separated from Techirghiol and renamed “Eforia bathing and spa resort”. The land parcellations that had proliferated after the First World War constituted the nucleus of the future bathing resort. Subsequently, the development plan for the Techirghiol—Eforie Nord resort also included a number of construction phases that took concrete form in the appearance of new parcellations. Report no. 2523 of 17 November 1936, registered as no. 84711 by Eforie Town Hall at the Ministry of Public Works and Communications on 18 November 1936, provides a true picture of the town’s urban planning history, which evolved without any real coherence. At the date of the modification in its administrative status, the town had a well-determined perimeter, being made up of nine already existing parcellations designed by various architects, namely: Eforia Spitalelor (Hospitals Trusteeship), Ministry of Domains, Architect Leautey, Blank, National Bank, Techirghiol Company, Butărescu, Suliman, and O.N.E.F. This nine parcellations, created with the full administrative procedures prior to 1933, were conceived independently, but the town hall ruled that they should be connected together as part of a general development plan to form a single bathing resort (2). The Blank Parcellation, named after its sponsor, banker Aristide Blank, and forming part of a larger parcellation run by the Techirghiol Anonymous Company, was the result of a urbanism plan designed by architect G. M. Cantacuzino between 1930 and 1934. G. M. Cantacuzino was also entrusted with the design of an entire series of villas, some of which still exist today. The generosity of the founder of the parcellation and his architect undoubtedly created the premises for an “experiment” in modern architecture, and the villas therein were created by a group of architects and friends united by the avant-garde aesthetic ideas modern architecture: Horia Creangă, Henriette Delavrancea-Gibory, and Remus Iliescu.

There is no documentary basis for putting forward the idea of an “experiment”, but in the given context there is an obvious similarity with a famous European precedent, the Weissenhof (Weissenhof Siedlung) district of Stuttgart, created in 1927 for the Deutscher Werkbund Exhibition. Weissenhof was an example of the triumphant Bauhaus style in its every aspect: aesthetic, functional, conceptual and ambient, a true manifesto on which a number of major European architects collaborated (Mies van der Rohe, Walter Gropius, Hans Scharoun, Hans Poelzig, Bruno and Max Taut, Jacobus Johannes Pieter Oud and, of course, Le Corbusier).

The opportunity created by banker Aristide Blank was enabled the group of Romanian architects to make a powerful display of native creativity in tune with the wider trends of European architecture. The Blank Parcellation was shaped around the main axis of the broad Ovid Boulevard, which served as the parcellation’s backbone, dividing it into two distinct parts, and connected the former Sanatorium Grand Hotel, designed by architect N. Nenciulescu, and the seafront path.

The summer villas designed by G. M. Cantacuzino were the first to make their appearance, on a strip of vacant land stretching along the seafront, perpendicular to the Ovid Boulevard. Later, the imposing Hotel Bellona (1932-34) was built. The end of the boulevard was perpendicular to the seashore, near the Aristide Blank’s Villa Aviana, positioned slightly off-centre in relation to the monumental axis.

In the parcellation, G. M. Cantacuzino, a true aesthete and aristocrat of the arts, drew upon a synaesthetic concept such as is rarely met in architecture, based on visual, auditory and olfactory sensations in particular. The combination of an infusion of marine suggestions with the strong lines of the lanes in the layout of the parcellation, which suggest a symbolic representation of an aeroplane, the body of a seagull with outspread wings, or a protective eye gazing at sea and sky, was also transmitted to the Aristide Blank Villa. Given the special shape of its plan, which embraces the sea, and its name, Aviana, it also awakens senses other than the visual, and the unusual concept aims to stir the affective participation of the viewer.

G. M. Cantacuzino frequently made use of metaphoric shapes to endow the built space with meaning. The Hotel Bellona, which is like a packet boat breaking the waves, symbolises progress and man’s domination over the sea. And the seaside villas designed by G. M. Cantacuzino in Eforie Nord each bear the imprint of a figure of style, whether a metaphor or a symbol. In The Letters to Simon, the architect wrote: “I have always tended to metamorphose things into symbols and to give them mythic resonances, and scientific explanations have never satisfied me. Behind each of them I sense that something else exists, a something that moves into the distance without diminishing and which is all the more oppressive the further away it moves. The world of appearances satisfied me precisely because the shapes of things and, in general, the outward aspect of life were and have remained for me like a text by means of whose letters I am able to read and understand. The forms of things created ideograms (3).

A felicitous association between beneficiary, architect and, subsequently, local officials enabled the semantics of G. M. Cantacuzino’s architectural creations to be transposed into reality and even to influence the overall systematisation of the whole town.

The town’s officials of the time had the necessary intellectual openness to adopt an urbanism plan that would bring out the value of the experiment put forward by the architects. Among the archival documents that have been preserved there is a permit that is significant for the history of the town of Eforie: Process Verbal No. 3 of the Meeting of the Commission held in Bucharest on 1 November 1937 at the Local Bureau of Health Cures and Tourism, presided over by the mayor of Eforie, Tudor Don, and attended by members Dr. T. Tanașoca, Dr Panaitescu, Valeriu Tebeică, Radu Butărescu, Gheorgh Albu, and Ștefan Ratea. Decision No. 1 passed the systematisation plan for the town of Eforie, which harmoniously linked together all the old parcellations scattered independently throughout the town (4).

In Journal No. 193 of the Meeting of 22 December 1936, held at the Higher Technical Board of the Ministry of Public Works and Communications (5), it was specified that the resort had in that year five hotels, two hot and mud baths, including one that was new (architect N. Nenciulescu), a cold seawater bathing facility, a space for the sale of food produce, and a town hall run restaurant, built in 1936, which shared a building with the post office and police station.

The Journal also informs us that the town benefitted from works carried out on the boulevards and wide streets, and that access to the seashore from the bluff sixteen metres above had been created by means of stone steps and terraces. Likewise, “a basin in the course of construction, connected to the Sea by a channel, will become a port for small vessels and seal off the royal building and beach from the rest of the beach.” For the water supply there were “twenty wells and a bore hole to a great depth” in the course of being drilled. Electricity was provided by the plant in Constanța, on the basis of a concessionaire contract. In the autumn of 1936, Romanian Railways built a new line and pulled up the old track, which had run along the coast, between the villas, hindering access to the sea and development of the seashore. Subsequently, Eforie Town Hall recommended that on the site of the former railway station, between Mării Street and the Prince Nicolae Beach, left vacant after the old track had been pulled up, studies should be carried out with a view to laying out a garden or public park, where the local casino would later be built.

The existence of primary archival sources, namely the file relating to the activity of the Civil Hospitals Trusteeship in Eforie, has greatly enriched the material under study, filling in other documentary gaps. Besides the official permits and reports already mentioned, another surprise was the rediscovery of the Regulations for Buildings and Alignments in the Town of Eforie, Constanța County, dating from 1937: an administrative document that is extremely valuable and well-written, and which elucidates the intentions of the town’s officials, corroborated with the ideas of experts in town planning (6).

In order that a town whose populace doubled or tripled in the summer season should function well, the regulations divided the territory into four zones, according to building types: Zone I – the commercial quarter and civic centre; Zone II – the district of grouped villas; Zone III – the district of individual villas; Zone IV – the workers’ district (7).

The resort’s town planning regulations were drawn up in a pedantic and exhaustive manner, attempting to leave nothing to chance. Given their extensiveness, we shall limit ourselves to quoting only certain paragraphs or regulations pertinent to this study. The references demonstrate the officials’ ability to understand and organise the functioning of the town in the name of modernity and the need for discipline in construction. Among the specifics of the regulations we find a special mention in Article no. 67, which supports the Blank district experiment: “Preference will be given to the style adopted by the majority of the buildings, i.e. buildings without roofs, painted white and with blue window frames.”

Other specifications, which remain valid even today, stipulate: “Throughout the town it is not permitted to build huts of any kind, except during temporary fairs, exhibitions, or benevolent celebrations. In all such cases they shall be provisionally employed by the town hall and shall be dismantled as soon as the festivities etc. are over.”

“Article 94 – During the bathing season, from 15 June to 1 September of each year, building work of any kind is completely forbidden within the city limits of Eforie, with the exception of the periphery of the town and only in case where transport of materials is not via the town centre and only with the special permission of the town hall” (8).

“Article 150 – Properties on the bluff facing the sea shall have no fences, but only flowers” (9).

“Article 188 – Properties shall not have broken façades during the season. Owners are obligated to repair them. If they are not repaired by 1 June, the town hall shall order their repair at the owner’s expense” (10).

Likewise, the Regulations of 1937 stipulate that exhaustive authorisation files should be drawn up (11), which today are only partly to be found in the State Archives.

A number of things should also be added about the history of town planning in Eforie Nord after the Second World War, in particular after 1955. After the death of Stalin, Eforie Nord developed according to a vast systematisation plan for the Black Sea coast (1955-1965), which annexed the old part of the town, building outside it and not on top of the original structures. The development plan aimed to create new treatment and rest resorts and to transform the region into a summer season park, stretching from Eforie Sud to Cape Midia. The main objectives of the communist state were to create two large zones of differing character, one to the south of Constanța, made up of Eforie Sud, Eforie Nord, Techirghiol and Agigea, which were to form a single complex for health cures and treatment, and the other to the north of Constanța, set aside exclusively for rest and recreation.

The division was carried out over time, by means of the differentiated reorganisation of the towns, the consolidation and modernisation of beaches, the expansion of seafront promenades, the establishment of all the necessary facilities, and the most efficient exploitation of Techirghiol Lake and its curative mud. The extension of summer-season buildings in Eforie Nord added to the functions of the old villas and nationalised hotels, and the architects involved in this programme initiated by the communist state were able to insert the new buildings into vacant lots, linking them up to the built areas, as part of a vision that took into account the existing urban nuclei.

Today, in almost the eightieth year of Eforie Nord’s existence, we can observe a regress in the understanding of its architectural values on the part of the town’s official and even private owners, to the detriment of the preservation of the local specificity and with a loss of tourist appeal over the long term. Ignorance of the town’s true historical and architectural values, as well as reticence towards the old, inculcated by the post-1989 transition and fostered by the rejection of any dialogue between the local authorities, private owners, and architects, has irreversibly eroded the built heritage of the Blank Parcellation. Given that the cultural value and uniqueness of the Blank Parcellation are indisputable, the Union of Romanian Architects financed, via the Architecture Stamp, a cultural programme aimed at reviving interest in the area. The programme, named “S.O.S. Holiday Architecture in the Town of Eforie, Constanța County” (12), unfolded during 2011 (from April to November) and resulted in the drawing up of documents to set in motion procedures to list five villas, garnering among the specialised audience at the Session of the Union of Romanian Architects held on 18 November 2011 high praise of the objectives under research.

The five villas put forward for listing as historical monuments (13), which are situated within the Blank Parcellation in Eforie, are as follows:

Villa Crinul, Str. Tudor Vladimirescu, No. 14, 1933, architect G. M. Cantacuzino;

Villa Aviana, Str. Tudor Vladimirescu, No. 26, 1930, architect G. M. Cantacuzino;

Villa G. V. Bibescu, Str. Tudor Vladimirescu, No. 42, 1931, architect G. M. Cantacuzino;

Villa Marelui Voievod Mihai, Str. Tudor Vladimirescu, No. 44, 1930, architect Horia Creangă;

Read the full text in the print magazine.
Bibliography

Primary sources

A.N.R.-A.C., Inv. 1218, Fund: Bibescu Family, file

no. 35/1927-1934,

A.N.R.-A.C., Inv. 1354, Fund: Ministry of Public Works, Upper Technical Board, file no.1438/1936

– Parcellation Plan: Techirghiol-Blank Company, 1934

Bibliographical sources

l G. M. Cantacuzino, Izvoare şi Popasuri, Biblioteca Eminescu, Bucharest, 1977,

l G. M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon / The Letters to Simon, Ed. Simetria, Bucharest, 2010

l Paul CONSTANTIN, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucharest, 1986

l Mirela DUCULESCU, George Matei Cantacuzino (1899-1960), Arhitectura ca temă a gândirii / Architecture as subject of thought, Ed. Simetria, Bucharest, 2010

l Militza SION, Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectură 1930-1940, Ed. Simetria, 2009

l Dan TEODOROVICI, G. M. Cantacuzino (1899-1960), Dialogik zwischen Tradition und Moderne, doctoral thesis, Städtebau-Institut der Universität Stuttgart, 2010.

Periodicals:

l G. M. Cantacuzino, “Tendances dans l‘Architecture Roumaine”, in L‘Architecture d‘aujourd‘hui no. 5 / 1934

Web articles:

http://www.fin.ro/articol_12165/aristide-blank-un-poet-ratacit-in-afaceri.html, 28 August 2008, Aristide Blank, un poet rătăcit în afaceri. Personalităţile financiare ale perioadei interbelice

Notes:1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Eforie Sud,Constanta

Eforie Sud was founded in 1899 by Ioan Movilă, a boyar from Moldavia, who built the Movilă Hotel. At first, the resort was called Techirghiol-Movilă Baths, then Movilă or Techirghiol Baths. Ioan Movilă was a forward-looking landowner, educated in Western Europe, who was familiar with bathing resorts in Europe and realised the therapeutic value of the mud from Lake Techirghiol and of marine solar rays, a value also confirmed by locals, local legends, and the results obtained by military physicians who had been treating soldiers from the Dobrudja Division here since 1894. He decided to found a bathing resort on his new estate, between the lake and the sea, in 1899. With funds from his estate and bank loans, Movilă brought physicians and chemists from Vienna to analyse the water and mud, and subsequently built two hotels: the present-day Park Hotel and a warm mud bath sanatorium with fifty cabins.

2. A.N.R. A.C., Inv. 1354, Fund: Ministry of Public Works, Upper Technical Board, File no. 1438/1936, Systematisation Plan for the town of Eforie, Constanța County, Journal no. 193

3. G.M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon / Letters to Simon, Ed. Simetria, Bucharest, 2010, p.126, 128

4. A.N.R. A.C., Inv. no. 1354, cited file, Journal no. 193: An initial plan drawn up by architect Remus Iliescu was previously rejected and a plan by architect A. Hempel, a town planner with the Ministry of Finance and ‘one of the few specialists we have in the country,’ is presented. The plan of architect A. Hempel was unanimously passed by the Upper Technical Board of the Ministry of Public Works and Communications and had also been voted on by the Communal Council of the town of Eforie.

5. Ibid, Jurnalul no. 193. It is mentioned that the meeting was presided over by N. Vasilescu-Karpend, and on the Technical Board sat P. Antonescu, I. Buşilă, E. Doneaud, I.S. Gheorghiu, D. Germani, I. Ionescu, I. Mihalache, Gh. Nicolau, R. Oprean, I. Rarincescu, Gh. D. Roşianu, Eug. Ştefănescu, and B. Stinghie

6. Ibid, “Regulations for Buildings and Alignments in the Town of Eforie, Constanța County”.

7. Ibid, “Regulations… Chapter I. Division of the town, systematisation plan.”

“Article 1. According to the systematisation plan for the commune, passed by the Upper Technical Board through Journal No. …/193 and adopted by the Communal Council through process verbal No. …/193 of the meeting at … whereby the general perimeter and regime of the streets is laid down.”

ANR-AC, Inv. 1354, Fund: Ministry of Public Works, Upper Technical Board, File no. 1438/1936, Systematisation Plan for the town of Eforie, Constanţa County, “Regulations for Buildings and Alignments in the Town of Eforie, Constanța County”

8. Ibid, “Regulations… Chapter X. Mode and Kind of Buildings”

9. Ibid, “Regulations… Chapter XVI. Surroundings”

10. Ibid, “Regulations… Chapter XVII. Repairs and Alterations”

11. Ibid, “Regulations… Chapter XVII. Repairs and Alterations”:

– Site plan to a scale of 0.005 showing the street, number and neighbours

– Plan of the cellar showing the foundations

– Plan of each storey

– General section of the building indicating the nature of the terrain

– The façades facing the street and the neighbours on the right, left and behind

– The preceding four examples shall be on a scale of 0.01m

– Sketch of the surrounding street and neighbours

– Indication of the place of the cesspit and drains

– Deeds to the property

One copy of each plan will be returned to the owner and the second will be kept by the Communal Technical Service for verification of the works after their completion and inclusion in the cadastral plan. These plans, after they are examined by the town Technical Service and after the site of the constructions, their condition, and the regime to which the structure will be subject are recorded in a questionnaire, will be passed, if they are found to be in accordance with the disposals of the present regulations, and a building permit will be issued, after all the taxes are paid and the entrepreneur submits a declaration of responsibility.

Art. 182. Construction work, alterations and radical repairs, apart from interior work, are not allowed during the season, i.e. from 1 June to 1 September of each year.

12. Co-ordinator and author of the programme: architect Dr. Ruxandra Nemțeanu; co-authors: architect Laura Tudose, student architect Irina Nemțeanu (UAUIM), student architect Ștefan Farmazon (UAUIM), collaborators: psychologist Adina Spoială, student architect Laura Cotoban (USH).

13. The suggestion of these five objectives was made by architect Militza Sion.

Comments

comments

Comments
2 Responses to “S.O.S. – arhitectura de vilegiatură din oraşul Eforie, judeţul Constanţa”
  1. Ma intreb, insa, exista un proiect semnat de un ARHITECT si avizat de un alt ARHITECT prin care imaginea initiala a hotelului care se vede in fotografia din stanga a devenit cea care se vede in fotografia din dreapta? (atentie si la constructia care a aparut pe terasa de la primul nivel al hotelului!). Daca da, organizatiile profesionale ale arhitectilor UAR si OAR nu au nimic de spus despre actiunile celor doi membri ai breslei noastre? Ar fi mare nevoie sa se intreprinda urgent ceva astfel incat patrimoniul arhitecturii romanesti sa fie pazit de actiunile colegilor nostri. Si, din pacate, asta este doar unul din foarte multele cazuri de acest fel.

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] S.O.S. – Holiday Architecture in Eforie, Constanța S.O.S. – ARHITECTURA DE VILEGIATURĂ DIN ORAŞUL EFORIE, CONSTANŢA Share this:DiggEmailFacebookRedditLinkedInStumbleUponTumblrTwitterLike this:LikeBe the first to like this. […]



Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog