RDW

Cristofi Cerchez (1872-1955)

Vila dr. Nicolae Minovici, 1905, strada Nicolae Minovici nr. 1

Arhitectul și inginerul român de origine armeană Hristea „Cristofi” Cerchez s-a născut la 4 iulie 1872, în comuna Băneasa-Herăstrău, după cum rezultă din documentele de familie1 (și nu în Bolintin Deal, cum s-a scris de nenumărate ori). Monumentul de care se leagă numele său este vila dr. Nicolae Minovici, construită în 1905, în comuna Băneasa.

Cerchez a făcut școala la Turnu Măgurele și Ale-xandria, apoi a continuat studiile la Liceul „Mihai Viteazul” din București. În 1894 este absolventul Școlii de Poduri și Șosele și a beneficiat ulterior de o bursă acordată de doamna Elena Turnescu pentru a urma cursurile de arhitectură de la Politehnica din Milano (între 1895-1898).

La întoarcerea în țară primește un post la Salina Doftana. Primul proiect de care se leagă numele său datează din perioada 1898-1900 şi este vila omului politic liberal Eugen Stătescu (1836-1905), construită în Câmpulung Muscel2. Fațada principală este asimetrică, intrarea principală este marcată printr-un volum în rezalit, la etaj decorația balconului-pridvor fiind mai bogată, cu stâlpi de lemn, discuri ceramice. De remarcat prezența unui turn cu baza dreptunghiulară și partea superioară poligonală, acoperiș ascuțit în partea dreaptă care imprimă o verticalitate de colț clădirii. Ulterior, aceste elemente (balconul-cerdac cu stâlpi de lemn și turnul-foișor) se vor regăsi sub alte forme și la alte construcții, mult mai pronunțat tributare elementelor tradiționale.

Din publicaţii recente3 reiese că, în perioada 1900-1901, Cristofi Cerchez a ocupat un post în serviciul tehnic al municipiului Constanţa.

Vila Minovici construită în stil național, cu o arhi-tectură puternic influențată de stilurile Mincu4 și Petre Antonescu (elementele sculpturale), devine la scurt timp un reper pentru protipendada bucu-reșteană care se plimba cu trăsurile la Șosea.

Tot în 1905 concepe o vilă în stil eclectic francez pentru M. V. Maximovici, în str. Izvor, nr. 23, demolată în anii ’80. Între 1905 și 1906 realizează o școală la cererea Zoei Scorțeanu, din Ploiești, cunoscută pentru acţiunile sale filantropice. Școala a fost ridicată în cinstea fiului acesteia, Alexandru (1859-1899). Cristofi Cerchez colaborează și la lucrările Palatului de Justiţie din București, o mărturie de familie sem-nalând Premiul Brevet Regal acordat arhitectului în 1906. Între 1908 și 1909 este arhiectul însărcinat de Ministerul Cultelor cu supraveg-herea lucrărilor la Arhivele Statului de la Mihai Vodă (demolate în 1986).

În 1911 se construiesc două vile particulare: una pentru Micu Zentler, directorul Societății pentru distribuția produselor petrolului, aflată pe strada Mântuleasa, nr. 8, la acea dată, astăzi nr. 10, și alta pentru văduva Sofia Candiano-Popescu în noua lotizare Filipescu, pe Aleea Modrogan, nr. 19-21. Această reședință împreună cu vila Sta-novici de pe strada Remus, nr. 6, realizată în 1914, sunt considerate de Cerchez5 esența creației sale, care se inspira din casele orășenești de secol al XVII-lea din Câmpulung, București, Târgoviște. Înrudită stilistic cu cele două este și vila Eufrosinei Mătăsaru (1932) de pe strada Porumbaru, nr. 12. Colaborarea cu membrii familiei Minovici se reia în 1913, când lucrează în antrepriză Laboratoarele Institutului Medico-Legal și realizează casa eclec-tică a dr. Mina Minovici din Prelungirea Lucaci.

1914 marchează construcția unui imobil unic: vila ing. Ionescu de pe Aleea Zoe (astăzi str. Atena), nr. 6. Inspirându-se de la Biserica „Sf. Ioan” din Pia-tra Neamț, îmbină elemente precum ancadra-mente gotice – ceramică smălțuită colorată cu în-semne heraldice, cărămidă roșie – cu elemente oc-cidentale – balcoane, terase și un leu renascentist.

Un imobil de raport în stil eclectic a fost proiectat și construit de Cristofi Cerchez, în 1915, pe Bule-vardul Carol I. Arhitectul a și locuit în el până în 1918. Construcția se încadrează în stilul eclectic, arhitectul ținând seama de stilul predominant al clădirilor din intersecția Căii Moșilor cu bulevardul Carol I și strada Mântuleasa la momentul proiec-tării lucrării. Interesul său pentru achiziționarea unui teren și realizarea unui imobil de raport cu prăvălii la parter poate fi pus pe seama avântului comercial din această zonă. Peste câțiva ani, în 1927, va mai construi o vilă pentru familia sa, pe str. Sf. Ștefan, la nr. 13A, ce va utiliza aceleași elemente care îi definesc stilul: casă cu etaj, cerdac cu stâlpi de lemn, panouri decorative de stuc cu vrejuri, vase cu flori, păsări, ferestre și uși dreptunghiulare încadrate în arcuri eliptice.

După Primul Război Mondial colaborează cu arhitectul Toma Dobrescu la restaurarea Palatului Sturdza, sediul Ministerului Afacerilor Străine, demolat în 1946.

Proiectul care l-ar fi putut impune în istoria Bucureștiului ar fi putut fi primăria orașului; proiectul său, câștigătorul mențiunii I în 1925, este cel mai apreciat de Rafaello Romanelli, fost rector al Academiei de Arte Frumoase din Florența, aflat pe atunci la București, și chiar i se prevăzuse un buget spre finanțare înainte de marea criză economică și politică din 1930. Viziunea sa asupra monumentului era puternic inspirată de Turnul Colței.

În 1928 proiectează vila dr. Oreviceanu de pe str. Alexandru Donici, nr. 28. Tot în cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea lucrează la un imobil ce a aparținut familiei Țăranu și Băncii Franco-Române în Strada Bursei, nr. 5 (astăzi str. Ion Ghica, nr. 11) și la Maternitatea Polizu. Din mărturii de familie rezultă că ar fi autorul conacului Frunzea-nu-Iatan Poenaru (1929), din satul Merii Petchi, comuna Nuci, județul Ilfov. În 1931, construie­ște casa de servitor pe proprietatea dr. Nicolae Minovici de la Băneasa, și în 1934 i se încredin­țează, la inițiativa acestuia, o nouă lucrare publică: Salvarea.

Perioada interbelică aduce o schimbare în sti-lul său, optând pentru imobile moderniste: un imobil pe strada Olteni, imobil personal pe str. V. A. Ureche (demolate în 1986), vila fratelui său, muzicianul Nicu Cerchez, pe str. Dr. Athanasiu, nr. 10, și un imobil Căpățână în cartierul Cotroceni.

În ceea ce privește contribuția sa la arhitectura religioasă, a refăcut Biserica „Popa Nan” începând cu 1910, a realizat casa parohială a Bisericii „Sf. Apostoli” (1926-1927), a lucrat la Biserica „Mântuleasa”6, toate din București, Biserica „Sf. Apostoli” și catedrala din Alexandria, mănăstirea din Vălenii de Munte (după 1940).

Activitatea arhitectului Cristofi Cerchez se întinde pe aproape 50 de ani, dovedind o mare dragoste pentru arta și arhitectura românească, adaptabilitate și inventivitate în creațiile sale care acoperă o paletă largă de stiluri: eclectic, național, modernist. Din nefericire, multe imobile nu îi sunt atribuite și se află și într-o stare avansată de degradare.

Din dorința de a scoate din uitare persona-litatea sa și a marca contribuția sa în crearea arhitecturii românești, la Editura Art Conservation Support se află în pregătire o monogra-fie cu titlul „Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din București”, ce va trata aproximativ 40 de lucrări ale sale și nenu-mărate alte proiecte nerealizate.

Lucrarea a obținut locul 2 la concursul de finanțare organizat de Uniunea Arhitecților din România în martie 2012.

 

Fotografiile de epocă provin din colecția doamnei dr. Simona Condurățeanu, căreia îi adresez mul-țumiri pentru bunăvoința şi sprijinul acordate în cercetarea întreprinsă în ultimii doi ani.

NOTE:

1. Informaţie publicată şi în prefața scrisă de fiica sa, Cristina Cerchez Colbazi, la Cristofi Cerchez, Dacia preistorică și istorică, Editura Ararat, București, 2002, p. 5

2. Carmen Oprescu, Atlas istoric al orașelor din România. Campulung Muscel, volumul 7, Editura Enciclopedică, 2008

3. Doina Păuleanu, Cazinoul din Constanța, Boema, loisir si patrimoniu european la Marea Neagră, Fii Dobrogei, Constanța, 2011, p.81-82

4. Cerchez afirma chiar că urmărise lucrările lui Mincu de la Școala Centrală de Fete când mergea la Biserica Icoanei pentru a cânta în cor. Discurile ceramice se vor regăsi ulterior la vila ing. Ionescu din Aleea Zoe, nr. 6, realizată în 1914, în stil moldovenesc

5. Cristofi Cerchez, Dacia preistorică și istorică, Editura Ararat, București, 2002, p. 102

6. Mărturie din familie, de la Cristina Cerchez Colbazi, fiica arhitectului. Ipoteza istoricului de artă Cezara Mucenic că ar fi realizat casa parohială a Bisericii Mântuleasa (discuție în 27.02.2012) a fost confirmată de arhive.

Comments

comments

Comments
One Response to “Cristofi Cerchez (1872-1955)”
Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog