stardust
| Ne tot întrebăm ce înseamnă arhitecturi în creștere… și ceea ce simțim este că, înainte de a crește arhitecturi exterioare, vizibile, fizice, cea care se alchimizează și se metamorfozează e cea din interiorul nostru. Sau poate că este un schimb permanent între cele două; se hrănesc reciproc, trăiesc în simbioză. Trăim constant dansul între a primi și a da înapoi. Primești și dai arhitectură în fiecare zi. Poate că atunci când ești la început de drum primești mai mult și dai mai puțin; și poate că a crește înseamnă a echilibra balanța sau chiar a o înclina în favoarea a ceea ce dai. Pentru a putea dărui însă trebuie mai întâi să știi să stai cu ceea ce ai primit, să cântărești, să digeri, să păstrezi și apoi să pui într-o formă a ta. Pentru asta ai nevoie de un mecanism, un filtru, un decantor, un pahar Berzelius, ceva eprubete și ceva esențe interioare în contact cu care substanța exterioară să poată reacționa și genera altele noi.
Ceea ce am constatat la noi înșine este că, o vreme, mecanis-mul a fost importat, împrumutat… simțurile care trebuiau să asculte, să pipăie, să miroasă sau să vadă arhitectura fiecărei zile erau ale altor urechi, mâini, nas, ochi. Poate că este un proces firesc, poate că și a dezvolta organe pentru simțuri e o etapă în dezvoltarea oricărui crescător de arhitecturi. E important, prin urmare, să începi să îți trezești simțurile, să trăiești conștient materia ce te înconjoară zi de zi, să treci informația nouă prin propriul sistem anatomic. Să uiți poate, in extremis, tot ce ai fost învățat pentru a o lua de la zero cu porii tăi, de data asta; să fii din nou un copil care descoperă universul, care învață să meargă, să își țină echilibrul, să plângă, să râdă și să se uite la soare. Să îți per-miți să reinventariezi elementele care îți populează arhitectura vieții și să retrăiești fiecare emoție ca și cum nu ai mai fi simțit-o niciodată. Și dacă ai reușit să faci asta cu tine, urmează să fii atent la ceilalți, la cum trăiește cel din fața ta, cum decodează, cât zâmbește, ce îl întristează, ce tip de rădăcini sau de aripi are și, de fapt, ce îl transpune. A fi crescător de arhitecturi înseamnă a fi o cârjă în dezvoltarea celuilalt, a o susține, a o încuraja, a îi deschide perspective și poate simțuri noi pentru a le putea percepe. Pare că în prima etapă a creșterii arhitecturii celuilalt, arhi-tectul trebuie să își îmbrătișeze feminitatea, trebuie să știe să îl primească pe celălalt în interiorul său și să îl găzduiască, să îl transforme dintr-un parazit într-un musafir bine-venit. E un proces de topire parțială a sinelui, asemenea actorului găzduit de rol, care presupune capacitatea de renunțare, de abandon și apoi curajul de a merge împreună cu celălalt, într-o negociere constructivă pas cu pas. E un joc în doi, cu responsabilități egale. Apoi renunți la feminitate și lași loc masculinului… trebuie să propui vectori, să decizi și să concluzionezi. La finalul procesului nici unul dintre cei doi nu mai e același… căci creștem împreună. |
| Citiți textul integral în nr 2/2012 al revistei Arhitectura. |
| We keep asking ourselves what do growing architectures mean… And what we feel is that before growing visible, phy-sical, exterior architectures, the one that is alchemizing and metamorphosing is the one inside us. Or maybe it’s a permanent interplay between them; they feed each other, they live symbiotically. We are constantly living the dance of receiving and giving back. You actually receive and give back architecture every single day. At the beginning, you probably give less and receive more; and maybe growing means to balance or even to tip the balance on what you give. To be able to give though, you need to learn to stay with what you received; to balance it, to assimilate it, to keep it and then to put it in a shape of your own. In order to do this, you need a mechanism, a filter, a decanter, a beaker, some tubes and some inner essences that the outer substance could interact with and generate new ones.
What we noticed was that, for a while, the mechanism was imported or rather borrowed… the senses that were supposed to listen, feel, smell or see the architecture of the everyday were of another ear, another hand, nose or eye. Maybe it is a natural process and maybe enhancing organs for senses is a stage in the evolution of every architecture grower. Therefore, it’s important to start to enliven your senses, to live consciously the surrounding matter, to filter the new information through your own anatomic system. In extremis, to forget everything you were taught to be able to have your own start, to be a child again that is discovering the universe, that is learning to walk, to keep his balance, to cry, to laugh and to stare at the sun. To afford and to inventorize once again the elements that are inhabiting your life architecture and to live again every single emotion as you’ve never felt it before. And if you succeed in doing this with you, pay attention to the others, to the one in front of you: the way he lives, the way he’s decoding information, how much he smiles, what makes him sad, what kind of roots keep him standing, what kind of wings make him fly and what is transposing him in the end. As being an architecture grower means being a crutch in the other one’s evolution, supporting it, encouraging it, opening new perspectives for him and maybe new senses to be able to perceive them. It seems that in the first stage of growing the architecture of the other, the architect has to embrace his femininity, he has to learn to shelter the other one inside, to transform him from a parasite to a welcome guest. It’s a process of partial melting of the self, similar to the actor sheltered by the role, that presumes the ability of giving up, of abandon and then the courage of walking with the other one, in a constructive negotiation; it’s a game for two with equal responsibilities. Then you abandon the femininity and leave room for masculinity… you have to propose vectors, to decide and conclude. At the end of the process, none of them remains the same. Because we are growing together. |
| Read the full text in the print magazine. |
