RDW

Cheie de lectură

În numărul precedent, dosarul tematic al revistei „Arhitectura” a fost concentrat asupra aniversării a 125 de la înființarea Societății Arhitecților Români și, deloc imprevizibil, revista dedică dosarul tematic al numărului curent aniversării a 110 ani de la apariția primului său număr. Nu este pentru prima oară când o astfel de aniversare dă prilejul unei priviri în urmă și al revizitării propriilor acumulări.

Ce mai poate fi nou despre o „revistă veche”, ținând cont de faptul că centenarul revistei a dat redactorilor ideea unui serial menit să contureze diferitele etape pe care „Arhitectura” le-a parcurs?1

Unii dintre autorii articolelor de atunci sunt prezenți și în această alcătuire a dosarului tematic, iar intenția de principiu este aceea de a readuce în lumină fragmente din istoria revistei. Nouă este tocmai gruparea autorilor asemenea unui palimpsest pe care diferite generații scriu și rescriu, din perspective personale sau „academic obiective”, frânturi din trecut. Autorii articolelor joacă mai multe roluri, pitici pe umeri de uriași, actori principali sau secundari ai istoriei revistei. Succesiunea articolelor ține cont de aceste perspective diferite, de înlănțuirea cronologică (relativă totuși) și de trecerea de la contextul larg la privirea în detaliu. Unele dintre articole se concentrează asupra unor perioade mai largi, delimitate de contextul istoric și de înșiruirea redactorilor principali ai revistei, altele privesc în detaliu momente foarte precise: un anume număr sau o anumită rubrică. Și, mai mult decât o motivație, textul de față se vrea a fi o cheie de lectură a dosarului tematic și a articolelor din prezentul număr, înrudite cu acesta.

Era firesc ca, după o îndelungată istorie a sa, revista „Arhitectura” să devină sursă și subiect de cercetare. Primele două grupări de articole reflectă tocmai perspectiva cercetătorului, care privește cu obiectivitatea pe care distanțarea în timp față de subiect i-o conferă. Perechea de articole semnate de Gabriela Tabacu și Nicolae Lascu concentrează atenția asupra primei perioade prin care revista a trecut la apariție. Este văzută în acest context, prin prisma conținutului său și al epidermei sale, ca martor al trecerii de la discursul tradițional la cel modern și totodată al deschiderii culturale din perioada interbelică. Este de remarcat, în acest fel, una dintre ideile generale pe care le transmite textul lui Nicolae Lascu și anume aceea că, dintr-o perioadă în care revista deținea „monopolul” dezbaterii în cadrul profesiunii, aceasta a devenit o parte a fenomenului cultural interbelic, mult mai amplu, care a tins să creeze legături profunde ale arhitecturii cu alte domenii.

Un fapt bine-cunoscut este acela că, după tumultul cultural pe care l-a reprezentat perioada interbelică, odată cu finele celui de al Doilea Război Mondial, a urmat o perioadă de mai bine de cinci ani de tăcere a revistei „Arhitectura”. Publicația care a apărut în 1950 purtând denumirea „Arhitectura” era asociată AST și nu în mod direct breslei arhitecților. Spre sfârșitul anului 1951, numele revistei s-a transformat în „Arhitectură și Urbanism”, fiind editată de ASIT. În mod evident, faptul ilustrează tocmai dificultățile prin care a trecut breasla arhitecților, dar și celelalte organizații profesionale în primii ani de după război. Și totuși, până la reapariția în 1950 a „Arhitecturii”, între 1947 și 1949, o altă publicație a înlocuit-o. Aceasta a avut o denumire la fel de fluctuantă („Construcții”; „Arhitectură și Construcții”ș.a.) și era condusă de un comitet de redacție format, la început, mai mult din ingineri (fiind parte a Revistelor Tehnice AGIR) și având o componentă tehnică considerabilă2. Subiectul acestei reviste, care a umplut într-un fel golul rămas în lipsa celei oficiale a breslei, este dezvoltat în prezentul dosar tematic în articolul Marei Mărginean.

Reluarea apariției revistei ca portavoce a arhitecților a avut loc abia în 1953, prin apariția a două numere, drept consecință a înființării în 1952 a organizației unice a arhitecților. Ambele numere reprezintă un reper indiscutabil pentru orientarea arhitecturii la începutul anilor 1950. Astfel, subiectele abordate în cele două numere erau ansamblurile de locuințe în blocuri colective, construcțiile social culturale și arhitectura industrială. În primul număr, un spațiu special era alocat comentării proiectului pentru Palatul Cultural din Reșița (arhitect Tiberiu Niga), un proiect nu foarte bine văzut după noile principii în care trebuia să se înscrie arhitectura românească; cel de al doilea număr însă avea ca subiect special, detaliat și prezentat în planșe color, proiectul pentru interioarele Combinatului Poligrafic Casa Scânteii, văzut de astă-dată drept exemplu pozitiv3. Un loc aparte l-a avut, în primul număr din 1953, un articol scris cu ocazia centenarului lui Ion Mincu, a cărui personalitate era, fără îndoială, folosită în acel moment drept scut ideologic. „Arhitectura RPR” din 1953 ilustrează relația punctuală între anumite numere ale revistei și momentele de cotitură în evoluția arhitecturii românești.

În afara unor numere consacrate a priori unor momente aniversare, al căror conținut este concentrat asupra etalării evenimentelor esențiale din viața breslei, există iată altele care, chiar fără o intenție clar conturată, cristalizează momente din istoria profesională4. Tocmai de aceea, dosarul tematic propune o privire detaliată asupra a două numere ale „Arhitecturii”. Cel dintâi articol (Alexandru Răuță), referitor la prima apariție a revistei din anul 1966, surprinde momentul de inițiere a marilor intervenții în centrele micilor orașe, artificial crescute prin procesul de industrializare. Cel de al doilea articol (Miruna Stroe) atrage atenția asupra ultimei apariții a revistei din 1989 și readuce în lumină perioada complicată pe care breasla a parcurs-o la începutul anilor 1990. Și poate că nu este deloc întâmplătoare, ci dimpotrivă absolut necesară, o revizitare a acelor ani acum, după formarea și maturizarea unei noi generații. Aceste numere nu sunt cu siguranță singurele care merită o mult mai amănunțită atenție, și în acest sens poate fi amintită apariția revistei în care a fost publicat studiul de delimitare a zonei istorice a orașului București, în același an 1977 în care cutremurul a adus cu sine pretextul unor intervenții regretabile în centrul orașului.

„Arhitectura” postbelică a devenit și este încă o sursă a cercetării, iar una dintre primele lucrări care, curând după 1990, a propus o revizitare a parcursului revistei o reprezintă studiul nepublicat Privire generală asupra evoluției revistei Arhitectura, semnat de Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade și Augustin Ioan. De la acel moment și până astăzi, numeroase alte lucrări (teze de doctorat sau cărți publicate) fac referință directă la „Arhitectura” postbelică. Faptul nu este deloc întâmplător, atât timp cât revista a fost, până în 1990, singura publicație unic orientată către profesiune.

În numărul 1 din 2000 („Arhitectură/Industrie”), Augustin Ioan, pe atunci redactor-șef al revistei, anunța în argumentul său că a scrie despre arhitectura industrială era, în acel moment, pe de o parte, prilejul unor reflecții asupra unui fenomen încheiat și totodată acela de a arăta o altă latură a acestei arhitecturi puse, mai curând, în umbră până atunci. Procesului industrializării forțate din perioada comunistă i-a urmat unul de dezindustrializare, dacă nu forțată, atunci dramatic accelerată. Dintr-o astfel de perspectivă, a unui fenomen nu numai încheiat, dar ale cărui urme încep să dispară ca moștenire materială, este privită, în articolul Oanei Țiganea, arhitectura industrială – din abundență prezentă, la un moment dat, în paginile revistei „Arhitectura”.

Deși având voci diferite și extindere variabilă, subiecte sau detalii ale unora dintre articolele dosarului tematic au miezuri comune; în anumite situații, articolele de detaliu pot fi văzute ca note de subsol sau paranteze lămuritoare ale textelor ce vorbesc despre perioadele majore ale revistei. Istoria rubricii „Înaintașii noștri”, inaugurate în numărul 3-4 din 19725 prin articolul lui Șerban Popescu-Criveanu, este prilejul unuia din textele dosarului tematic (Toader Popescu); or, nu atât ideea apariției unei rubrici istorice este, în acest context, importantă, cât faptul că ea vorbește despre o viziune aparte imprimată revistei și despre o perioadă în care generația aflată atunci în plină putere creatoare își impunea propriile instrumente de lucru6. Probabil una dintre cele mai asumate și totodată una dintre cele mai fertile perioade ale revistei postbelice a fost cea a anilor 1970, când redactor-șef al publicației era Nicolas Mircea Lupu. Revista, așa cum confirmă chiar el în textul din acest număr, a avut două nuclee tari: cercetarea de urbanism și cea istorică. Extrem de interesant este faptul că, în textul alcătuit de cei care au preluat redacția revistei „Arhitectura” începând cu 2001, se face referire la aceeași rubrică „Înaintașii noștri” și la încercarea de reînviere a acesteia într-o formulă cu totul nouă.

Modul de alcătuire a dosarului tematic propune, în două dintre situații, un „dialog” între generațiile diferite de autori. Unul dintre „dialoguri” este ilustrat de textul semnat de Alexandru Beldiman, plănuit inițial a fi o recenzie a cărții Mirunei Stroe, publicate la Editura Simetria în 2015. Un al doilea „dialog” îl oferă o grupare de texte ce depășește dosarul tematic. Este vorba, pe de o parte, de vocea unui actor al perioadei, Gheorghe Săsărman, ce vorbește de propria sa experiență publicistică în perioada comunistă și, pe de altă parte, de recenzia cărții Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan și ale dosarului său (2011, Gheorghe Săsărman). În mod excepțional, rubrica Ex-libris propune pentru acest număr al revistei o dublă recenzie care își depășește rolul de semnalare a unei publicații și pune în dialog perspectiva empatică și foarte atentă a Marianei Celac și pe cea distantă, rezervată, a istoricului Alexandru-Murad Mironov. O altă idee ce reiese din aceste articole este aceea că o fertilă cercetare ar putea ilustra peisajul publicațiilor cu deschidere generală sau culturală care ofereau spațiu de expunere arhitecților, în pofida hegemoniei „Arhitecturii” ca portavoce oficială.

Dacă prima parte a dosarului tematic grupează, mai curând, observatori de la distanță ai fenomenului, cea de a doua parte este dedicată textelor semnate de actorii perioadei, însăilându-se în acest fel istoria revistei pe un parcurs de aproape 50 de ani. Sunt aici cuprinse, pe lângă cele amintite, texte precum cele ale lui Vasile Mitrea sau Teodor Octavian Gheorghiu. Acestea limpezind contextul dificilului deceniu nouă, de dinaintea căderii comunismului. Închiderea dosarului este acordată vocilor unora dintre ultimii redactori-șefi ai revistei. Între aceste texte, poate cel mai dinamic este dialogul dintre doi foști redactori-șefi ai revistei: Anca Sandu Tomaszewski și Françoise Pamfil. Cu atât mai mult, această conversație spontană pare să fie un bun argument pentru o mult așteptată arhivă a „mărturiilor personale”, care să umple golurile lăsate de documente și texte oficiale. Totodată, în această ultimă idee stă una dintre motivațiile înclinării balanței alcătuirii dosarului tematic spre istoria postbelică a revistei.

NOTE:

1 Este vorba de seria de articole ce au însoțit fiecare dintre cele zece numere ale revistei „Arhitectura” din anul 2006: Constantin Goagea, „Cum e să ai o revistă de 100 de ani”, în nr. 1(41); Gabriela Tabacu, „Lumea arhitecților acum 100 de ani”, în nr. 1(41); Gabriela Tabacu, „Stil național, tradiționalism și modernism în revista «Arhitectura» de până la cel de al Doilea Război Mondial”, în nr. 2(42); Ana Maria Zahariade, Irina Tulbure, „Parcurgând anii 1950”, în nr. 3(43); Ștefan Ghenciulescu, „Transformare și coabitare. 1956-1960: de la stalinism la (neo)modernism”, în nr. 4(44); Miruna Stroe, „Iluzia libertății în «Arhitectura»: anii ’60”, în nr. 5(45); Nicolae Lascu, „Anii ’70 ai revistei «Arhitectura»”, în nr. 6(46); Mihai Duțescu, Ștefan Ghenciulescu, „Anii ’70, partea a 2-a”, în nr. 7(47); Anca Sandu Tomașevschi, „Unde ne-au fost securiștii”, în nr. 8(48); Anca Sandu Tomașevschi, Mariana Celac, Augustin Ioan, „Arhitectura 100 de ani. Episodul 9 – anii ’90”, în nr. 9(46); Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Ștefan Ghenciulescu, „1999…………………o discuție”, în nr. 10(50).

2 Publicația care a rămas strict în grija arhitecților a fost „Buletinul Societății Arhitecților Români”, apărut într-un format redus, fără ilustrații.

3 Combinatul Poligrafic Casa Scânteii apăruse în mai multe articole (arhitectură, structură, instalații), ocupând aproape integral primul număr al revistei din 1951.

4 Între care: numărul 1 din 1941 – care era dedicat împlinirii a 50 de ani de la înființarea SAR; numărul 5 din 1972 care celebra 75 de ani de învățământ românesc; numărul 4-5 din 1981 care saluta cei 75 de ani ai revistei „Arhitectura” printr-un articol cuprinzător despre istoria revistei, semnat de Mircea (Nicolas) Lupu; Numărul 3-4 din 1991 care celebra 100 de ani de la înființarea SAR și cuprindea o serie de articole ce încercau, în același timp, să pună arhitectura postbelică în noi coordonate; numerele 1-10 ale revistei din 2006 (anterior amintite).

5 Și acest număr de cotitură din istoria revistei poate fi lesne subiectul unei cercetări detaliate.

6 Este vorba despre generația formată în mare din absolvenți ai Facultății de Arhitectură din București între 1960-1970; „nucleul aproape permanent” al revistei, menționat de Mircea (Nicolas) Lupu în textul său, era format din Alexandru Sandu (absolvent 1962), Adrian Panaitescu (absolvent 1962), Dimitrie Sbiera (absolvent 1962), Tudor Dumitrașcu (absolvent 1960), Sanda Voiculescu (absolvent 1962), Peter Derer (absolvent 1963), Doina Cristea (absolvent 1961), Șerban Popescu-Criveanu (absolvent 1967).

The previous issue of “Arhitectura” magazine focused on the anniversary of 125 years since the establishment of the Association of Romanian Architects and, quite predictably, the main theme of the current issue is dedicated to the anniversary of 110 years since the first issue of “Arhitectura” magazine. This is one of those occasions when we have the opportunity to look back and take stock of some of our achievements.

What new facts could possibly be said about an “old magazine”, especially when the centenary of the magazine inspired its editors to come up with a serial outlining the various stages in its life?1

Some of the authors of those articles are also featured in this issue dealing with this theme, and the general intention is to bring to the forefront some fragments from the magazine’s history. What is new is how we brought together the authors, like a palimpsest on which members of various generations write and re-write, from personal or academic perspectives, objective pieces from the magazine’s history. In this issue, the authors of the articles play several parts: dwarves standing on the shoulders of giants, main or secondary actors in the life of the magazine. The articles in this thematic file encompass these various perspectives, following a (relatively) chronological order, and move from the larger context towards a more focused look. Some of the articles focus on larger periods of time, defined by their historical setting and by the succession of the editors-in-chief of the magazine; others examine in detail very specific moments, like a specific issue or column. In fact, this text itself aims to be not so much a justification, as a reading key of the main theme and of the articles featured in this issue which deal with it.

It was natural that, after such a long history, “Arhitectura” magazine itself would become a source and subject of research. The first groups of articles of this thematic file reflect precisely the perspective of the researcher, who manages to have an objective perspective, thanks to the passage of time. The pair of articles by Gabriela Tabacu and Nicolae Lascu focus on the first period of existence of the magazine since its emergence. The magazine is seen in this context through its content and appearance, as a witness of the shift from the traditional to the modern discourse and also of the cultural opening in the interwar period. We must note in this respect one of the general ideas conveyed by Nicolae Lascu’s text, namely that, in a period when the magazine held the monopoly of the debate within the profession it became part of the much larger interwar cultural phenomenon which aimed to create solid links between architecture and other fields of study.

It is well-known that after the cultural effervescence of the interwar period, once the World War II ended, “Arhitectura” magazine experienced more than five years of silence. However, the magazine published in 1950 which bore the name “Arhitectura” was associated with AST and not directly with the architects’ guild. Towards the end of 1951 the name of the magazine became “Arhitectură și Urbanism” [Architecture and Urbanism], and was edited by ASIT. This clearly illustrates the difficulties endured by the architects’ guild, as well as by other organizations of the profession in the first years after the war. Still, until “Arhitectura” re-emerged in 1950, another publication acted as a substitute, starting from 1947. It had an equally fluctuating name (“Constructions” – “Architecture and Constructions”…), and was run, at first, by an editorial board mainly consisting from engineers (because it was a member of the Technical Magazines associations AGIR) and boasted a considerable technical component.2 The topic of this latter magazine, which filled the gap left by the disappearance of the official magazine of the profession, is tackled in the present issue in Mara Mărginean’s article.

The magazine re-emerged as the official voice of the architects’ profession as late as 1953, and debuted with two issues, right after the establishment of the unique organization of architects in 1952. Both issues are an undeniable landmark for the direction taken by architecture in the early 1950s. The two issues dealt with the housing estates in collective apartment blocks, the social-cultural edifices and industrial architecture. In the first issue, special magazine space had been allotted to a commentary on the project of a Cultural Palace in Reșița (by architect Tiberiu Niga), which was not very well received considering its non-compliance with the new principles Romanian architecture was supposed to follow. The special topic of the second issue, which was tackled in detail and accompanied by colour boards, was the indoor design of “Casa Scânteii” Printing House, seen, this time, as a positive example.3 A special part was played, in the first 1953 issue, by an article written to Ion Mincu’s centenary, whose personality was, undoubtedly, used as an ideological shield. “Arhitectura RPR” in 1953 illustrated the strict relationship between several issues of the magazine and the turning points in the evolution of Romanian architecture.

Apart from several issues of the magazine a priori dedicated to certain anniversary moments, whose content outlined the essential moments in the life of the guild, there are others which capture a moment in its professional history, without a conscious intention to do so.4 For this reason, the main theme proposes a detailed overview of two issues of  “Arhitectura” magazine. The first article (Alexandru Răuță), concerning the first 1966 issue of the magazine, captures the moment of initiation of the ample interventions in the centres of the small towns artificially born as a result of industrialization. The second article (Miruna Stroe) discusses the last 1989 issue of the magazine and casts light on the complicated period witnessed by the guild in the early 1990s. Maybe such an examination is not accidental at all; on the contrary, maybe it is absolutely necessary to revisit those years, after a new generation has formed/grown. These issues are surely not the only ones worthy of special attention; we should also note the study setting the boundaries of the historical centre of Bucharest, dating back to 1977, when the earthquake was a pretext for a number of highly regrettable interventions in the city centre.

The post-war issues of “Arhitectura” continue to be a source of research, and one of the first papers to propose a review of the magazine’s past issues is the unpublished study entitled Privire generală asupra evoluției revistei Arhitectura [Overview of the Evolution of Arhitectura Magazine], authored by Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade and Augustin Ioan. From then until today, numerous other papers (doctoral dissertations or published volumes) make direct reference to the post-war magazine issues, which is no accident, since until 1990 such was the only publication of the profession.

In the 1st issue of the year 2000 (“Arhitectură/Industrie” [Architecture/Industry]), Augustin Ioan, the then editor-in-chief, in his leading article, declared that writing about industrial architecture at that moment in time was an opportunity to both reflect on a phenomenon that had come to an end and to present another side to this architecture, which had been rather overshadowed until then. The forced industrialization from the communist era was followed by one of de-industrialization which, albeit not forced, was at least dramatically accelerated. Oana Țiganea, in her article, examines industrial architecture – which had also been featured abundantly in “Arhitectura” magazine – from this perspective exactly: a phenomenon which not only ended, but whose traces in terms of tangible legacy are also beginning to vanish.

With different voices and variable lengths, several articles in the thematic file possess a common core; in certain cases, the detailed articles can be seen as footnotes or clarifying brackets to the texts discussing the major periods of the magazine. The history of the column “Our Forerunners”, inaugurated in issue 3-4 of 19725 in the article of Șerban Popescu-Criveanu, is tackled by one of the texts in the thematic file (Toader Popescu); what is important here is not so much the idea of having a historical column, as the fact that it talks about a special vision embraced by the magazine and about a period when the generation then in full creative potential imposed its own working tools.6 One of the most directly assumed and fertile periods in the life of this post-war magazine was, most likely in the seventies, when Nicolas Mircea Lupu was editor-in. The magazine, as confirmed by the editor in its text, had two hard nuclei: urbanism research and historical research. What is extremely interesting is that the text written by those who took charge of the “Arhitectura” editorial team starting from 2001, makes reference to the same column, “Our Forerunners”, and to the same attempt to revive it in a completely new formula.

The thematic file proposes, in two of the cases, a “dialogue” between the various generations of authors. One of the “dialogues” is illustrated by the text signed by Alexandru Beldiman, intended first to be a review of Miruna Stroe’s book, published at Simetria in 2015. A second ”dialog” is given by a group of texts that transcends the limit of the thematic file.  On the one hand, there is the text written by Gheorghe Săsărman, a real witness of that era, referring to his own publishing experience in the communist period, on the other hand, and there is the review of the book Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan și ale dosarului său (The Extraordinary Adventures of Anton Retegan and of His File, 2011, Gheorghe Săsărman). As an exception, the column ”ex-libris” is proposing a double review that goes beyond its role and establishes a dialog the empathetic and considerate perspective of Mariana Celac and the distant, cautious perspective of Alexandru-Murad Mironov. These three articles give another fruitful idea, that of a research into the publications with general or cultural profile which allotted publication space for architects, despite the hegemony of “Arhitectura” magazine as the official loudspeaker.

While the first part of the thematic file rather groups distant observers of the phenomenon, the second part is dedicated to the texts signed by actors from that era, thus providing an overview of the magazine’s history throughout almost 50 years. Here are included, in addition to the texts mentioned above, texts such as those of Vasile Mitrea or Teodor Octavian Gheorghiu. They clarify the context of the difficult ninth decade, before the fall of communism. The file is closed by some of the last editors-in-chief of the magazine. Among the closing text of the file, the dialog between two of the last redactors of “Arhitectura” (Anca Sandu Tomaszewski și Françoise Pamfil) is one of the most vivid documents on the recent history of the review.  This seems like a good argument for a much expected archive of “personal testimonies”, which would fill in the blanks left by the official documents and texts. Also, this last idea is one of the reasons for preferring the post-war history of the magazine, when compiling the thematic file.

NOTES:

1 We are referring to a series of articles which accompanied each of the ten issues of Arhitectura in 2006: Constantin Goagea, “ Cum e să ai o revistă de 100 de ani” [How It Feels to Have a 100-year Old Magazine] in no. 1(41); Gabriela Tabacu, “ Lumea arhitecților acum 100 de ani” [The World of Architects 100 years ago] in no. 1(41); Gabriela Tabacu, “ Stil național, tradiționalism și modernism în revista «Arhitectura» de până la cel de al doilea război mondial” [National Style, Traditionalism and Modernism in «Arhitectura» Magazine Until the Second World War] in no. 2(42); Ana Maria Zahariade, Irina Tulbure, “ Parcurgând anii 1950” [Revisiting the 1950s] in no. 3(43); Ștefan Ghenciulescu, “Transformare și coabitare. 1956-1960: de la stalinism la (neo)modernism” [Transformation and Cohabitation. 1956-1960: from Stalinism to (Neo)modernism] in no. 4(44);  Miruna Stroe, “ Iluzia libertății în «Arhitectura»: anii 60” [The Illusion of Freedom in «Arhitectura»: the 1960s] in no. 5(45); Nicolae Lascu, “anii ’70 ai revistei Arhitectura” [Arhitectura Magazine in the 1970s] in no. 6(46); Mihai Duțescu, Ștefan Ghenciulescu, “Anii ’70, partea a 2-a” [The 1970s: part II] in no. 7(47); Anca Sandu Tomașevschi, “ Unde ne-au fost securiștii” [Where Were Our Securitate Officers] in no. 8(48); Anca Sandu Tomașevschi, Mariana Celac, Augustin Ioan, “ Arhitectura 100 de ani. Episodul 9 – anii ’90” [Arhitectura 100 years. Episode 9 – the 1990s] in no. 9(46); Cosmina Goagea, Constantin Goagea, Ștefan Ghenciulescu, “1999…………………o discuție” [1999…………………a discussion] in no. 10(50).

2 The publication run exclusively by the architects was “Buletinul Societății Arhitecților Români” [The Bulletin of the Association of Romanian Architects], published in a reduced format and without illustrations.

3 “Casa Scânteii” Printing House had been featured in several articles (discussing its architecture, structure and installations), and had taken up almost the entire first issue of the magazine in 1951.

4 Among which: issue 1 of 1941 – dedicated to the fulfillment of 50 years since the establishment of SAR; issue no. 5 of 1972 which celebrated 75 years of Romanian education; issue 4-5 of 1981 which saluted the 75 years of “Arhitectura” magazine in a comprehensive article which reviewed the history of the magazine, signed by Mircea (Nicolas) Lupu; issue 3-4 of 1991 which celebrated 100 years since the establishment of SAR and contained a number of articles which concurrently attempted to place post-war architecture on new coordinates; issues 1-10 of the magazine, from 2006 (referred to above).

5 This turning point in the history of the magazine can also form the subject of detailed research.

6 This is the generation mainly consisting of graduates of the Bucharest School of Architecture between 1960 and 1970; the “almost permanent nucleus” of the magazine, mentioned by Nicolas Mircea Lupu in his text, consisted of Alexandru Sandu (graduated in 1962), Adrian Panaitescu (graduated in 1962), Dimitrie Sbiera (graduated in 1962), Tudor Dumitrașcu (graduated in 1960), Sanda Voiculescu (graduated in 1962), Peter Derer (graduated in 1963), Doina Cristea (graduated in 1961), Șerban Popescu-Criveanu (graduated in 1967).

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog