RDW

Înaintașii noștri. Istoria unei rubrici (1972-1989)

Coperta nr. 3-4/ 1972, în care a apărut pentru prima dată un articol sub genericul Înaintașii noștri; acest număr va obține, în 1975, premiul al III-lea la Concursul revistelor de arhitectură organizat în cadrul Congresului U.I.A. de la Madrid.

Coperta nr. 3-4/ 1972, în care a apărut pentru prima dată un articol sub genericul Înaintașii noștri; acest număr va obține, în 1975, premiul al III-lea la Concursul revistelor de arhitectură organizat în cadrul Congresului U.I.A. de la Madrid.

Pentru „Arhitectura”, începutul anilor ’70 a reprezentat un punct de cotitură. Ieșită de sub co-tutela Comitetului de Stat pentru Economia și Administrația Locală1 și rămasă doar publicație oficială a Uniunii Arhitecților din România, revista își împrospătează Colegiul de redacție (1971)2 și își schimbă redactorul-șef (1972), Marcel Melicson cedându-i locul mult mai tânărului Mircea Lupu.

Our Forerunners. The story of a column (1972-1989)

Our Forerunners was one of the most durable sections of the Arhitectura magazine, with an uninterrupted run between 1972 and 1989. Initiated by a group of young architects just as the entire publication was undergoing a major makeover at the beginning of the 1970s, Our Forerunners rapidly became one of Arhitectura’s flag columns. The authors publishing under this header amounted to a very heterogeneous group, with consecrated figures sharing the pages with young researchers on the rise.

The section enjoyed a well-defined graphic identity, as a particular page format and a specific font created an easily recognizable brand that quickly acquired professional notoriety. Even if the topics of the articles were quite diverse, some of the frequently re-emerging subjects insured the scientific relevance of the column, as they were seldom treated elsewhere at the time. Among these, one can certainly emphasize the biographies of some well-known architects, the studies on 19th century and interwar Romanian architecture and planning or on the history of architectural education, the articles discussing doctrinal issues linked to urban restoration and renewal, etc.

During its almost two decades of existence, Our Forerunners established itself as platform that had the merit of being both accessible to most of the relevant researchers of the time and open to scientific topics that would have been otherwise hard to publish. Many of the articles still maintain their interest and validity today, and some of them became a base for larger research projects after 1990. At the same time, the column maintained high professional and scientific standards, and even indulged in upholding topics and opinions sometimes at odds with the official discourse.

În acest context, înnoirile nu întârzie să apară, și ele se manifestă atât la nivelul conținutului, cât și al formei. Cu referire la chestiunile legate de organizarea de fond, prima jumătate a deceniului 8 marchează cel puțin două evoluții semnificative: generalizarea practicii, până atunci izolate, a numerelor tematice (care devine regulă începând cu anul 1974) și redefinirea rubricilor permanente.

În ceea ce privește direcția „umanistă” din conținutul revistei, sfârșitul anilor ’60 consacrase două generice sub care articolele cu tematică, mai degrabă, teoretică se desfășurau: Teoria și istoria arhitecturii (rubrică dominată de ciclul „Fișe pentru o istorie a gândirii arhitecturale contemporane”, sub semnătura lui Marcel Melicson3) și Cronica ideilor (unde cele mai frecvente contribuții i-au aparținut lui Gheorghe Săsărman4). Și alte nume cunoscute au publicat în cadrul uneia sau alteia dintre aceste rubrici, printre acestea numărându-se Dinu Antonescu, Marcel Locar, Mihai și Mircea Enescu, Gheorghe Curinschi, Dorian Hardt, Radu Patrulius sau Mircea Lupu.

Cele două cicluri de articole (comasate, începând cu nr. 4/ 1970) încetează odată cu nr. 5/ 1971, iar problematica teoretică și istorică este absentă din următoarele trei numere. Această perioadă se suprapune exact momentului de predare a ștafetei pe care l-am descris mai sus. Este probabil că aceste câteva luni au constituit o „perioadă de gestație” pentru o nouă rubrică, pentru că nr. 3-4/ 1972 include, pentru prima oară, un articol sub genericul Înaintașii noștri5. Rubrica astfel inaugurată va deveni o prezență de o remarcabilă constanță în paginile revistei, nelipsind din niciun număr din „Arhitectura” până în 19896.

În primii ani, Înaintașii noștri a fost rodul contribuției unui număr restrâns de autori. Primele 20 de articole aparțin, cu doar câteva excepții, unui trio format din Sanda Voiculescu7, Șerban Popescu-Criveanu și Nicolae Lupu. Pe parcurs, paleta autorilor se diversifică, printre „obișnuiții” rubricii începând să se numere Radu Patrulius, Grigore Ionescu, Dinu Antonescu, Oliver Velescu sau Andrei Pănoiu8. Un fapt remarcabil este acela că nu există, în nicio perioadă din cele aproape două decenii de existență a seriei, autori care să beneficieze de un monopol, fie el și temporar, asupra publicării. De asemenea, nu pot fi identificate nici generații sau medii de proveniență dominante. Tineri sau mai în vârstă, din Școală sau din afara ei, arhitecți sau ne-arhitecți, autorii formează un grup eterogen. Acest fapt este, pe de o parte, un indiciu asupra interesului pe care publicarea în această rubrică îl stârnește și, pe de altă parte, o mărturie asupra deschiderii de care dădea dovadă corpul redacțional.

Unul dintre primele articole apărute în cadrul rubricii, aparținând lui Șerban Popescu-Criveanu; identitatea grafică (antet, corp de literă) este deja stabilită (nr. 5/ 1972).

Unul dintre primele articole apărute în cadrul rubricii, aparținând lui Șerban Popescu-Criveanu; identitatea grafică (antet, corp de literă) este deja stabilită (nr. 5/ 1972).

Temele abordate sunt, de asemenea, variate. Tipurile cele mai frecvente de contribuții, așa cum apar ele de-a lungul anilor, ar fi următoarele:

a. Studii de tip monografic cu privire la cariera unor arhitecți.  Uneori, ele coincid cu un moment aniversar sau comemorativ, însă, cel mai adesea, sunt rezultatul opțiunii libere a autorilor și a redacției. Este remarcabil faptul că, adesea, aceste „micromonografii” reprezintă fie prima încercare de sintetizare a vieții și operei unor arhitecți importanți, fie semnalul unei reabilitări postume a unor nume pe care istoriografia anilor ’50-’60 le ocultase. Se găsesc în una sau alta dintre aceste situații evocările carierelor lui Grigore Cerchez9, Nicolae Ghika-Budești10, Gheorghe Sterian11, Nicolae Nenciulescu12, G. M. Cantacuzino13, Virginia Sp. Haret14, Florea Stănculescu15, Alexandru Zamfiropol16, Roger Bolomey17, ing. Cincinat Sfințescu18, Gheorghe Simotta19, Mario Stoppa20 ș.a.

b. Cercetări tematice având ca obiect anumite aspecte necunoscute sau mai puțin studiate ale evoluției arhitecturii și urbanismului din România. Din evantaiul variat de teme abordate, considerăm, cu avantajul unei priviri retrospective, că relevanța științifică cea mai mare a aparținut cercetărilor ce au tratat problematica secolului al XIX-lea, doar marginal atinsă până atunci, în general, de istoriografia românească de arhitectură (în articole publicate, de exemplu, de Sanda Voiculescu, Cezara Mucenic, Oliver Velescu21 ș.a.), pe cea a perioadei interbelice, încă prea recentă și „nesigură” politic pentru a fi fost abordată pe larg în lucrări de sinteză (notăm aici contribuțiile esențiale ale lui Radu Patrulius22), pe cea a învățământului de arhitectură și urbanism, inclusiv prin efemera desprindere, către finalul perioadei, a unei rubrici dedicate acestei problematici – Din viața Școlii de arhitectură/ Din trecutul Școlii (în articole semnate, la începutul anilor ’70, de Șerban Popescu-Criveanu23 și, la mijl