RDW

Înaintașii noștri. Istoria unei rubrici (1972-1989)

Coperta nr. 3-4/ 1972, în care a apărut pentru prima dată un articol sub genericul Înaintașii noștri; acest număr va obține, în 1975, premiul al III-lea la Concursul revistelor de arhitectură organizat în cadrul Congresului U.I.A. de la Madrid.

Coperta nr. 3-4/ 1972, în care a apărut pentru prima dată un articol sub genericul Înaintașii noștri; acest număr va obține, în 1975, premiul al III-lea la Concursul revistelor de arhitectură organizat în cadrul Congresului U.I.A. de la Madrid.

Pentru „Arhitectura”, începutul anilor ’70 a reprezentat un punct de cotitură. Ieșită de sub co-tutela Comitetului de Stat pentru Economia și Administrația Locală1 și rămasă doar publicație oficială a Uniunii Arhitecților din România, revista își împrospătează Colegiul de redacție (1971)2 și își schimbă redactorul-șef (1972), Marcel Melicson cedându-i locul mult mai tânărului Mircea Lupu.

Our Forerunners. The story of a column (1972-1989)

Our Forerunners was one of the most durable sections of the Arhitectura magazine, with an uninterrupted run between 1972 and 1989. Initiated by a group of young architects just as the entire publication was undergoing a major makeover at the beginning of the 1970s, Our Forerunners rapidly became one of Arhitectura’s flag columns. The authors publishing under this header amounted to a very heterogeneous group, with consecrated figures sharing the pages with young researchers on the rise.

The section enjoyed a well-defined graphic identity, as a particular page format and a specific font created an easily recognizable brand that quickly acquired professional notoriety. Even if the topics of the articles were quite diverse, some of the frequently re-emerging subjects insured the scientific relevance of the column, as they were seldom treated elsewhere at the time. Among these, one can certainly emphasize the biographies of some well-known architects, the studies on 19th century and interwar Romanian architecture and planning or on the history of architectural education, the articles discussing doctrinal issues linked to urban restoration and renewal, etc.

During its almost two decades of existence, Our Forerunners established itself as platform that had the merit of being both accessible to most of the relevant researchers of the time and open to scientific topics that would have been otherwise hard to publish. Many of the articles still maintain their interest and validity today, and some of them became a base for larger research projects after 1990. At the same time, the column maintained high professional and scientific standards, and even indulged in upholding topics and opinions sometimes at odds with the official discourse.

În acest context, înnoirile nu întârzie să apară, și ele se manifestă atât la nivelul conținutului, cât și al formei. Cu referire la chestiunile legate de organizarea de fond, prima jumătate a deceniului 8 marchează cel puțin două evoluții semnificative: generalizarea practicii, până atunci izolate, a numerelor tematice (care devine regulă începând cu anul 1974) și redefinirea rubricilor permanente.

În ceea ce privește direcția „umanistă” din conținutul revistei, sfârșitul anilor ’60 consacrase două generice sub care articolele cu tematică, mai degrabă, teoretică se desfășurau: Teoria și istoria arhitecturii (rubrică dominată de ciclul „Fișe pentru o istorie a gândirii arhitecturale contemporane”, sub semnătura lui Marcel Melicson3) și Cronica ideilor (unde cele mai frecvente contribuții i-au aparținut lui Gheorghe Săsărman4). Și alte nume cunoscute au publicat în cadrul uneia sau alteia dintre aceste rubrici, printre acestea numărându-se Dinu Antonescu, Marcel Locar, Mihai și Mircea Enescu, Gheorghe Curinschi, Dorian Hardt, Radu Patrulius sau Mircea Lupu.

Cele două cicluri de articole (comasate, începând cu nr. 4/ 1970) încetează odată cu nr. 5/ 1971, iar problematica teoretică și istorică este absentă din următoarele trei numere. Această perioadă se suprapune exact momentului de predare a ștafetei pe care l-am descris mai sus. Este probabil că aceste câteva luni au constituit o „perioadă de gestație” pentru o nouă rubrică, pentru că nr. 3-4/ 1972 include, pentru prima oară, un articol sub genericul Înaintașii noștri5. Rubrica astfel inaugurată va deveni o prezență de o remarcabilă constanță în paginile revistei, nelipsind din niciun număr din „Arhitectura” până în 19896.

În primii ani, Înaintașii noștri a fost rodul contribuției unui număr restrâns de autori. Primele 20 de articole aparțin, cu doar câteva excepții, unui trio format din Sanda Voiculescu7, Șerban Popescu-Criveanu și Nicolae Lupu. Pe parcurs, paleta autorilor se diversifică, printre „obișnuiții” rubricii începând să se numere Radu Patrulius, Grigore Ionescu, Dinu Antonescu, Oliver Velescu sau Andrei Pănoiu8. Un fapt remarcabil este acela că nu există, în nicio perioadă din cele aproape două decenii de existență a seriei, autori care să beneficieze de un monopol, fie el și temporar, asupra publicării. De asemenea, nu pot fi identificate nici generații sau medii de proveniență dominante. Tineri sau mai în vârstă, din Școală sau din afara ei, arhitecți sau ne-arhitecți, autorii formează un grup eterogen. Acest fapt este, pe de o parte, un indiciu asupra interesului pe care publicarea în această rubrică îl stârnește și, pe de altă parte, o mărturie asupra deschiderii de care dădea dovadă corpul redacțional.

Unul dintre primele articole apărute în cadrul rubricii, aparținând lui Șerban Popescu-Criveanu; identitatea grafică (antet, corp de literă) este deja stabilită (nr. 5/ 1972).

Unul dintre primele articole apărute în cadrul rubricii, aparținând lui Șerban Popescu-Criveanu; identitatea grafică (antet, corp de literă) este deja stabilită (nr. 5/ 1972).

Temele abordate sunt, de asemenea, variate. Tipurile cele mai frecvente de contribuții, așa cum apar ele de-a lungul anilor, ar fi următoarele:

a. Studii de tip monografic cu privire la cariera unor arhitecți.  Uneori, ele coincid cu un moment aniversar sau comemorativ, însă, cel mai adesea, sunt rezultatul opțiunii libere a autorilor și a redacției. Este remarcabil faptul că, adesea, aceste „micromonografii” reprezintă fie prima încercare de sintetizare a vieții și operei unor arhitecți importanți, fie semnalul unei reabilitări postume a unor nume pe care istoriografia anilor ’50-’60 le ocultase. Se găsesc în una sau alta dintre aceste situații evocările carierelor lui Grigore Cerchez9, Nicolae Ghika-Budești10, Gheorghe Sterian11, Nicolae Nenciulescu12, G. M. Cantacuzino13, Virginia Sp. Haret14, Florea Stănculescu15, Alexandru Zamfiropol16, Roger Bolomey17, ing. Cincinat Sfințescu18, Gheorghe Simotta19, Mario Stoppa20 ș.a.

b. Cercetări tematice având ca obiect anumite aspecte necunoscute sau mai puțin studiate ale evoluției arhitecturii și urbanismului din România. Din evantaiul variat de teme abordate, considerăm, cu avantajul unei priviri retrospective, că relevanța științifică cea mai mare a aparținut cercetărilor ce au tratat problematica secolului al XIX-lea, doar marginal atinsă până atunci, în general, de istoriografia românească de arhitectură (în articole publicate, de exemplu, de Sanda Voiculescu, Cezara Mucenic, Oliver Velescu21 ș.a.), pe cea a perioadei interbelice, încă prea recentă și „nesigură” politic pentru a fi fost abordată pe larg în lucrări de sinteză (notăm aici contribuțiile esențiale ale lui Radu Patrulius22), pe cea a învățământului de arhitectură și urbanism, inclusiv prin efemera desprindere, către finalul perioadei, a unei rubrici dedicate acestei problematici – Din viața Școlii de arhitectură/ Din trecutul Școlii (în articole semnate, la începutul anilor ’70, de Șerban Popescu-Criveanu23 și, la mijlocul anilor ’80, de Nicolae Lascu, Grigore Ionescu, Tudor Oteteleșanu, Dinu Vernescu24 ș.a.), precum și pe cea a arhitecturii populare, într-o cheie metodologică mai „modernă” decât în tradiționalele abordări morfologice (Andrei Pănoiu publică un număr semnificativ de articole care tratează, între altele, chestiuni legate de sistematizare rurală, tipologia așezărilor, proiecte tip în mediul rural ș.a.m.d.25; teme legate de arhitectură populară mai sunt abordate, cu o oarecare consecvență, și de Grigore Ionescu sau Gheorghe Pătrașcu26).

c. Probleme ținând de restaurarea monumentelor și de intervențiile la scară mare în țesut istoric. Pe lângă exemple de bune practici (grupate mai ales în rubrica Fișier, desprinsă din Înaintașii noștri în 1977), această categorie include și contribuții cu relevanță doctrinară sau metodologică, unele dintre ele aflate în evidentă disonanță cu direcția dominantă a momentului. Pentru restaurarea monumentelor, notăm aici ciclul de articole „În domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice”, semnate de Grigore Ionescu27; pentru intervenții urbanistice – în special contribuțiile Eugeniei Greceanu și ale lui Teodor Octavian Gheorghiu28.

În afară de aceste subiecte, cel mai des regăsite în rubrică, unii autori mai abordează și alte problematici, uneori în mod direct legate de un dosar tematic (de exemplu, cele patru contribuții despre influența arhitecturii palladiene, semnate de Gheorghe Curnischi-Vorona, Grigore Ionescu, Nicolae Lupu și Radu Patrulius29), alteori de un subiect pentru care autorul în cauză era o autoritate recunoscută și acceptată (Dinu Antonescu, despre arhitectura dacică30; Gheorghe Sebestyen, despre Renaștere31; Mihai Opriș, despre istoria urbană a Timișoarei32).

Din punct de vedere formal, rubrica păstrează o remarcabilă consecvență, de la prima până la ultima apariție, ceea ce o transformă într-un reper stabil al revistei, ușor de identificat vizual (și chiar tactil). Astfel, încă din primele instanțe sunt fixate elementele definitorii de identitate grafică a seriei: antetul propriu (format dintr-o combinare a unor reproduceri de coperți ale revistei „Arhitectura” interbelice – aluzie transparentă la titlul rubricii; aceste coperți vor fi schimbate periodic, însă numărul lor – patru – și aranjarea pe orizontală în partea superioară a paginii vor rămâne constante) și corpul de literă specific, vag arhaizant, folosit pentru titlul rubricii și, uneori, al articolelor.

Destul de repede după lansarea seriei Înaintașii noștri, revista recurge la un artificiu tipografic care, în timp, va deveni strâns asociat acestei rubrici. Astfel, formatului general cvasi-pătrat (26 x 27 cm), adoptat de „Arhitectura” începând cu numărul 1/1963 și păstrat cu consecvență și fără excepții până în 1989, i se inserează, la mijloc sau la final, un fascicul de pagini dreptunghiulare, cu o lățime de cca 20 cm. Tipărit pe o hârtie mai rugoasă decât restul revistei33, acest fascicul este cel mai adesea deschis de articolul seriei Înaintașii noștri și conține, pe lângă unele generice desprinse în timp din aceasta (Fișier, Evocări, Din viața Școlii de arhitectură) și alte rubrici „speciale” în peisajul unei reviste care rămâne, totuși, una dedicată prezentării și criticii de proiect (Recenzii/ Prezentări, Fișe tehnice etc.). Înaintașii noștri devine, deci, rapid „rubrica-fanion” a acestei secțiuni speciale. Este de notat, în acest context, că amploarea medie a rubricii marchează o ușoară scădere către finalul anilor ’80, însă acest fapt trebuie plasat în contextul unei sărăciri generale a revistei în această perioadă.

Desigur, privită retrospectiv, calitatea articolelor publicate în intervalul 1972-1989 sub genericul Înaintașii noștri este uneori inegală. Cu toate acestea, plasarea acestei afirmații în contextul epocii dă ocazia unor nuanțări.

Pe de o parte, trebuie remarcat faptul că istoriografia de arhitectură din România din deceniile 8 și 9 nu a excelat (din punct de vedere cantitativ) prin publicații de mare amploare, în volum. Desigur, pe lângă cele două tratate „canonice” apărute în acest interval34, au mai existat și alte cărți (unele dintre ele de o remarcabilă calitate), însă numărul acestora a rămas relativ redus, din motive care nu fac obiectul acestui studiu. În aceste condiții, precum și datorită faptului că „Arhitectura” reprezenta singura publicație de specialitate de largă circulație, Înaintașii noștri s-a constituit, pentru mulți cercetători ai istoriei arhitecturii, într-una dintre puținele tribune la care aveau acces (trebuie menționat aici, cu un rol similar, și „Buletinul Monumentelor Istorice”, devenit în 1974 „Revista Monumentelor și Muzeelor”, seria Monumente Istorice și de Artă, însă acesta avea o frecvență de apariție mai mică și se adresa unui public mai specializat decât „Arhitectura” și, deci, mai restrâns35).

Pe de altă parte, atât cele două tratate mai sus evocate, cât și „Buletinul Monumentelor Istorice” au tins să acorde o mai mare importanță perioadei premoderne, aplecându-se mai puțin asupra secolelor al XIX-lea și al XX-lea – interval consistent tratat de contribuțiile din Înaintașii noștri, așa cum am demonstrat deja. Din acest punct de vedere, se poate afirma că acumularea, în cadrul acestei rubrici, a unei mase critice de cercetări a constituit o platformă de care istoriografia de arhitectură post-1990 a putut beneficia în mod consistent. Ne referim aici în special la studiile despre arhitectura interbelică și unele „micromonografii” de arhitecți, care au fost spectaculos dezvoltate, de alți autori, în primul deceniu de după schimbarea de regim.

În fine, și nu în ultimul rând, atât prin temele abordate (care s-au ținut departe, în general, de unele șabloane ale epocii și au abordat adesea subiecte aflate „în răspăr” cu vremurile), cât și prin ținuta științifică pe care o afișa, rubrica Înaintașii noștri a contribuit, poate, mai ales în anii ’80, la fixarea unor repere pentru ancorarea unei conștiințe profesionale din ce în ce mai atacate și mai puse în dubiu, atât din interiorul, cât și din afara ei.

NOTE:

1 Fostul Comitet de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare; primul număr al revistei pe care nu mai este menționată această subordonare directă față de un organism guvernamental este nr. 2/ 1971.

2 Doar doi dintre membrii vechiului Colegiu de redacție își păstrează poziția. Pentru detalii referitoare la aceste schimbări, precum și la alte momente-cheie din istoria revistei, v. Ana-Maria Zahariade, „Testing the Physiognomy of the Arhitectura Magazine, 1952-1989”, sITA – studies in History and Theory of Architecture, nr. 1, 2013, pp. 161-183.

3 15 articole consecutive, primul în nr. 1/ 1967, ultimul în nr. 3/ 1969.

4 Opt articole între 1968 și 1970.

5 Șerban Popescu-Criveanu, „Atitudini prospective la urbaniștii noștri din trecut”.

6 Între nr. 3-4/ 1972 și nr. 5-6/ 1989, revista (și, odată cu ea, rubrica Înaintașii noștri) a înregistrat 97 de apariții.

7 Conform unei informații verbale din partea lui Șerban Popescu-Criveanu, Sanda Voiculescu a fost și cea care a avut inițiativa acestei rubrici.

8 De-a lungul celor 17 ani (97 de numere) care fac obiectul acestui studiu, cele mai multe contribuții în cadrul rubricii Înaintașii noștri aparțin lui Andrei Pănoiu (11), Grigore Ionescu (9), Dinu Antonescu (9), Nicolae Lupu (7), Radu Patrulius (6) și Teodor Octavian Gheorghiu (6).

9 Autor Nicolae Lupu, nr. 4 și 5/ 1973.

10 Autor Ion Ghika-Budești, nr. 4/ 1974.

11 Autor Nicolae Lupu, nr. 5/ 1974.

12 Autor Nicolae Lupu, nr. 1/ 1975.

13 Autor Radu Patrulius, nr. 4 și 5/ 1975.

14 Autor Radu Sp. Haret, nr. 5/ 1976.

15 Autor Nicolae Lupu, nr. 6/ 1977.

16 Autor Adrian Mahu, nr. 4-5/ 1981.

17 Autor Radu Patrulius, nr. 1/ 1982.

18 Autor Nicolae Lascu, nr. 2/ 1989.

19 Autor Ion Vlahu, nr. 4/ 1989.

20 Autor Constantin Rulea, nr. 5-6/1989.

21 Nr. 3/ 1974, 6/ 1974, 3/ 1976, 4/ 1982.

22 Nr. 6/ 1973, 1/ 1974.

23 Nr. 5/ 1972.

24 Nr. 5/ 1984, 6/ 1984, 5/ 1985, 6/ 1987.

25 Nr. 1/ 1976, 1/ 1983, 4/ 1984, 6/ 1985, 2/ 1987, 5/ 1987.

26 Nr. 2/ 1975, 4/ 1979, 5/ 1986, 4/ 1987.

27 Nr. 6/ 1976, 1/ 1977, 4/ 1977, 4/ 1978, 2/ 1979.

28 Nr. 3/ 1980, 2-3/ 1981, 1/ 1988, 3/ 1988.

29 Nr. 6/ 1980.

30 Nr. 4/ 1976, 2-3/ 1977, 5/ 1977, 3/ 1978, 6/ 1980, 6/ 1981, 2/ 1983.

31 Nr. 6/ 1984, 6/ 1985.

32 Nr. 3/ 1985, 3/ 1986.

33 Din păcate, această alegere are efecte negative asupra calității imaginilor publicate în cadrul secțiunii, adesea mai neclare decât cele tipărite pe hârtia lucioasă care compune restul revistei.

34 Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor (București: Editura Academiei RSR, 1982) și Gheorghe Curinschi-Vorona, Istoria arhitecturii în România (București: Editura Tehnică, 1981).

35 Este de semnalat faptul că, de multe ori, avem de-a face cu aceiași autori în ambele reviste („Arhitectura” și „BMI”/„RMM-MIA”), iar unii dintre aceștia chiar reiau aceleași subiecte, în forme ușor diferite.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog