Cunoşteam deja proiectul Mnemonics când am vizitat Pavilionul României la Bienala de la Veneţia. Nu fusesem tocmai entuziastă şi nu aveam mari aşteptări. Dar așa cum „viaţa bate filmul”, realitatea bate prejudecata. La faţa locului, pavilionul era alb şi luminos, curat şi aerisit, „exponatele” interesante şi surprinzătoare. Faţă de proiectul iniţial, era un salt calitativ vizibil. Argumentele erau mai clare, grafica şi celelalte materiale vizuale mobilau atent şi discret pereţii pavilionului, spaţiul fiind ocupat de obiectele (bara de covoare, roata, leagănul, masa de ping-pong) care susţineau ideea de bază a proiectului: expunerea uneia dintre multele forme de libertate, libertatea „copiilor cu-cheia-de-gât de la bloc” din anii comunismului şi postcomunismului. Oraşul în sine, atmosfera, lumina dimineţii în Giardini, poate toate la un loc m-au făcut să văd mai limpede aceste lucruri și să mă simt și mai solidară cu echipa foştilor copii cu-cheia-de-gât şi cu modul lor de a aborda tema Bienalei, perfect viabil, părere confirmată mai târziu şi de vizitarea celorlalte pavilioane.
Sigur că au existat comentarii acide privind abordarea temei, susținerea ei prin conceptul ludic, modul de expunere, s-a pus în discuţie cât de reprezentativ este acest proiect pentru România. De ce nu? Nu este un fragment din realităţile acestei ţări, o formă de libertate mentală şi de rezistență, un mod de apropriere a spaţiului? Nu este despre Freespace?
Aş spune chiar că, într-o perioadă tulbure în care puţini au curajul să-şi expună amintirile şi experienţele, aceşti tineri au făcut-o cu îndrăzneală şi naturaleţe, reuşind să-şi argumenteze opţiunea şi să convingă, să clarifice într-o oarecare măsură graniţa dintre individual şi colectiv, dintre privat şi public.
*
Freespace, titlul temei propuse de Yvonne Farrell şi Shelley McNamara participanţilor la cea de-a 16-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, ocupă subtil oraşul, pe uscat, prin afişe şi grafitti, pe apă, colorând toate liniile de vaporetto în roşu şi alb, şi în aer, pe drapelele fluturate de briza lagunei.
Ce înseamnă Freespace? Pentru curatoarele Bienalei, tema invocă generozitatea şi umanismul, cheamă la reînnoirea modurilor de a gândi şi de a vedea lumea. Simplu şi atât de complicat! Ţările participante au fost invitate să-şi sintetizeze propria viziune asupra temei în idei de utilizare a spaţiului public, punând accentul pe rolul arhitecturii în coregrafia vieţii de zi cu zi. Modul personal în care expozanţii au înţeles să transforme tema dată într-un concept viabil care să atragă publicul şi să-i ofere prilej de meditaţie a fost puternic marcat de istoria, geografia şi specificul cultural ale fiecărei ţări.
Pe imensul parcurs care leagă cele două mari spaţii de expunere, Arsenale şi Giardini, participanţii s-au întrecut amiabil în ilustrarea modului/modurilor în care arhitectura „spaţiului liber” ne poate influenţa viaţa. Viziunile naţionale, extrem de variate şi de surprinzătoare, răspund cu amprente personale puternice tendinţelor uniformizante ale vremurilor noastre, dând replici viabile vanităţii spectaculosului, tăvălugului comerţului mondializat.
Ansamblul rezultat este un spectacol în aer liber, care aduce laolaltă energii, spirit liber şi inovator, frumuseţea simplă a ideilor într-un loc deja fabulos prin încărcarea istorică. Între pavilionul central care adăposteşte expoziţia principală şi pavilioanele naţionale, arhitectura se afirmă ca fundament locuibil, estetic şi protector al unei alte lumi posibile.
La nivel european, comunismul a marcat, direct sau indirect, mai multe generaţii. În contextul temei Bienalei, câteva ţări participante – Germania, Albania, România – au ales să vorbească despre experienţele lor.
Pavilionul Germaniei (Giardini), curatori: GRAFT şi Marianne Birthler, a vorbit lumii despre dărâmarea fizică şi simbolică a zidurilor, utilizând ca pretext de discuţie şi argument zidul-graniţă artificială dintre cele două Germanii, pentru a examina efectele separării şi procesul de vindecare postcomunism. Curatorii au încercat să demonstreze cum noile spaţii publice de pe fâşia ce reprezentase graniţa pot fi folosite într-un mod pozitiv fără să distrugă amintirile trecutului. O selecţie de 25 proiecte arată cum a evoluat acest teren liber din mijlocul noii capitale, în cei 28 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului.
Pavilionul Albaniei, Hapësira Zero Space (Arsenale), curator: Elton Koritari, a interpretat tema propusă ca pe o eliberare a spaţiului public din Tirana dupăcăderea comunismului. Cetăţenii şi-au recâştigat oraşul şi au început mici afaceri cu sediile în propriile lor case, creând un oraş al micilor schimburi comerciale. Participarea activă şi simţul comunităţii sunt reflectate în modificarea utilizării spaţiilor, care-şi schimbă astfel statutul de la privat la public. Instalaţia este o compoziţie vizuală având ca elemente uşi originale aparţinând unor clădiri din Tirana, uşi ce pot fi deschise de către vizitatori, ca o invitaţie simbolică de a descoperi ce se află în spatele lor. Spaţiile dintre uşi şi de deasupra lor sunt ocupate de sute de fotografii reprezentând mici afaceri şi activităţi din oraş – un mic restaurant, un cizmar, un frizer, un croitor sau un măcelar. În acest caz, interpretarea Freespace este mai degrabă o pledoarie pentru libertatea de gândire şi de a decide cum să-ţi trăieşti viaţa, decât despre utilizarea unui spaţiu.