RDW

StudioBASAR. Către o practică angajată

Note de proiect

StudioBASAR.
Către o practică angajată

text: Alex AXINTE, Cristi BORCAN

© Dafina Jeacă

Creşterea în complexitate a problemelor cu care se confruntă lumea de azi, alimentate de un neoliberalism globalizat, generator de crize economice, ecologice, sociale şi politice, cere o schimbare de paradigmă în formularea soluţiilor. Modelul expertului, ce se bazează doar pe cunoaşterea disciplinară, oferind soluţii către factorii de decizie spre aplicare de sus în jos, nu mai corespunde nici cu scara problemelor, nici cu dinamica societăţii. Acestea impun o abordare interdisciplinară, prin care soluţiile sunt construite în contextul aplicării lor, într-un cadru participativ, ce permite actorilor afectaţi să se implice, să acţioneze, să valideze şi să coproducă schimbarea. Astfel, putem să re-învăţăm ca profesionişti şi cetăţeni, deopotrivă, cum să fim şi parte a soluţiei, nu doar a problemei.

Incluzând în practica sa utilizatorii în procesul de design ca o modalitate de emancipare, Giancarlo de Carlo ne avertiza că „arhitectura este prea importantă să fie lăsată arhitecţilor”1. Cu 50 de ani mai târziu, lecţiile generaţiei ’68 pare că n-au fost învăţate, iar apelul său capătă un sens nou în contextul contemporan global, inclusiv în cel românesc. Până la urmă arhitectura a fost împărtăşită, însă mai degrabă cu forţele pieţei şi cu elitele socio-economice, devenind un vehicul de consolidare şi validare ale rapoartelor inechitabile de putere. Într-o practică centrată aproape exclusiv pe formă, spaţiu şi expresie, interesul public a devenit sub-dimensionat în raport cu nevoile societăţii. În acest context, proiecte ca „Şcoala de Oraş” şi „Centrul Comunitar Tei” afirmă necesitatea recâştigării relevanţei sociale şi articulează modalităţi alternative de producţie şi de gestiune a spaţiului împreună cu utilizatorii şi actorii interesaţi.

© Dafina Jeacă

Școala din oraș. Învăţare prin acţiune

Declanşate de studioBASAR începând cu 2011, „Ateliere de Spaţiu Public” au funcţionat ca în viziunea despre educaţie a lui Paolo Freire, unde „studenţii-profesori cu profesorii-studenţi”2 învaţă reciproc, mediaţi de context. Atelierele ne-au angajat împreună în exerciţii „pe viu” de producţie a spaţiului public urban. Micro-situaţiile urbane au cerut răspunsuri aplicate ce au trebuit să ţină cont de nevoile actorilor reali, de condiţionările materialului de lucru, bazându-se în acelaşi timp pe solidaritatea echipei. Astfel, am descoperit potenţialul pedagogic al intervenţiilor urbane şi capacitatea lor de a genera participare publică, în care coproducţia nu este doar o metodă, ci un produs final al procesului de design.

În continuarea Atelierelor, proiectul „Şcoala de Oraş” a debutat în 2015 cu un format extins, în care am diversificat metodele de cercetare aplicată printr-o abordare interdisciplinară a echipei. Am urmărit construirea temelor Şcolii pe baza parteneriatelor cu actori ce nu beneficiază în mod uzual nici de resurse, nici de cunoaştere asociată designului și nici de o voce puternică în sfera publică. Un astfel de actor este Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), una dintre puţinele instituţii şi resurse de spaţiu public care, prin producţia şi distribuţia de cultură şi educaţie în cartiere, are un potenţial de activare şi coagulare a comunităţii. În acelaşi timp, BMB se afla în plin proces de ieşire către comunitate, având nevoie de parteneri, de structuri suport şi de expertiză în acest demers. Prin urmare, bibliotecile publice au devenit pentru Şcoală obiect de studiu şi sală de clasă, cadru de înţelegere şi chiar şantier de lucru.

Între 2015 şi 2017 au avut loc primele două ediţii ale proiectului, găzduite de bibliotecile „Gheorghe Lazăr” şi „George Topîrceanu”, din spatele Pieţei Veteranilor, din cartierul Militari, din Bucureşti. Pe durata semestrului doi al unui an universitar, îndrumătorii şi studenţii de la Arhitectură, Sociologie şi Peisagistică au trecut prin acţiuni de cercetare pe teren, activare, consultare, ateliere de idei şi ateliere de construcţie. La finalul ediţiei 2015-2016, după mai mulţi ani de inactivitate şi ca o consecinţă directă şi a acţiunilor Şcolii, Biblioteca „Gheorghe Lazăr” s-a redeschis. Rezultatul a venit în urma unui proces participativ gestionat de echipa proiectului, ce a implicat vecini, utilizatori ai bibliotecii şi bibliotecari în transformarea spaţiului interior al instituției. În cadrul ediţiei 2016-2017, Şcoala a ieşit din bibliotecă şi, printr-o serie de acţiuni participative, a redat cartierului o zonă adiacentă unei alei betonate şi un spaţiu verde închis cu gard, amenajând o ludotecă în aer liber şi un loc de socializare în grădină. Procesul s-a concretizat cu asumarea activă a intervenţiilor de către locuitorii din proximitate şi, în premieră, de către administraţia locală. Următoarea ediţie a Şcolii îşi propune transformarea grădinii din proximitatea bibliotecii, ca răspuns la nevoia spaţială a bibliotecii de a interacţiona cu comunitatea, dar şi ca urmare a dorinţei localnicilor de a gestiona şi amenaja spaţiul verde.

© studioBASAR

„Şcoala de Oraş” este un spaţiu experimental, un loc pentru începători, un cadru unde lecţiile au fost învăţate în context. Una dintre ele constă în potenţialul intervenţiilor tactice în spaţiile publice de proximitate de a activa chiar şi comunităţi mai diluate în jurul producţiei şi gestiuni resurselor comune. O altă lecţie a fost capacitatea formatului pedagogic de a construi un spaţiu intermediar şi sigur pentru colaborarea între actori ce în mod uzual se ignoră sau sunt în conflict. În acelaşi timp, abordarea interdisciplinară a contextului a oferit răspunsuri adaptate problemelor studiate, însă s-a dovedit dificilă menţinerea acesteia pe termen lung, necesitând o practică dedicată.
În concluzie, Şcoala a afirmat potenţialul educaţiei aplicate de a funcţiona ca o instituţie civică angajată în a iniţia şi susţine procese participative ce valorizează infrastructura publică, acţionând ca un model pentru regenerarea urbană la scară mai mare.

Centrul Comunitar Tei.
Spaţializarea condiţiei civice

În ultimii ani, degradarea constantă a infrastructurii şi a resurselor publice a condus, în Bucureşti şi în marile oraşe, la apariţia unor iniţiative cetăţeneşti cristalizate în jurul unor probleme comune. Formate din „oameni obişnuiţi – cetăţeni cu al şaselea simţ, simţul civic”3, aceste grupuri vin să compenseze un deficit de democraţie în modelul, instrumentele şi structurile actuale de guvernanţă urbană locală. Fenomen nou şi fără istorie în contextul local, grupurile civice ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „nevoia de asociere voluntară ce mediază între distanţa guvernamentală şi izolarea cetăţenilor individuali”4. Sprijinite cu expertiză de către „CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică”, aceste grupuri au devenit actori activi în contextul bucureştean. Însă, aşa cum Henri Lefebvre observa că „relaţiile sociale noi cer spaţii noi şi viceversa”5, cristalizarea treptată a grupurilor a condus către o nevoie acută de resurse spaţiale care să le faciliteze interacţiunea cu comunitatea şi autorităţile, dar să funcţioneze şi ca un spaţiu de lucru pentru grup.

© studioBASAR

Grupul de Iniţiativă Civică „Lacul Tei” este un astfel de grup cu care am colaborat începând din 2015 în cadrul unei intervenţii urbane participative6. Ca răspuns al nevoii spaţiale identificate de grup în consultări interne şi în comunitate, am dezvoltat împreună tema şi aplicaţia pentru finanţarea „Centrului Comunitar Tei”. Inaugurat în 2016, Centrul este şi un răspuns la dispariţia din marile cartiere de blocuri a spaţiilor publice de socializare şi de distribuţie şi producţie culturală. Amplasat în Parcul Circului şi găzduit într-un container maritim transformat, mobilat şi echipat tehnologic, Centrul este primul spaţiu comunitar gestionat de către un grup de cetăţeni.
La mai bine de 1 an de la deschidere, Centrul a devenit un reper în geografia spaţiului public local, funcţionând, pe de o parte, ca un cadru de socializare şi platformă de colaborare între diverşi actori și, pe de altă parte, ca un catalizator pentru acţiunile grupului. Perceput fie ca un „acasă” pentru grup, ori ca un „statement” al societăţii civile, Centrul susţine acţiunile de organizare şi comunicare ale grupului, dar funcţionează şi ca un „centru cultural”7 al cartierului, găzduind proiecţii de film, expoziţii, ateliere sau dezbateri. Centrul facilitează intersecţia dimensiunilor civice, culturale şi educative, testând gestiunea în interes public a unei resurse comune de către un grup de cetăţeni organizaţi.
Astfel, „Centrul Comunitar Tei” nu este doar un container într-un parc, iar contribuţia noastră nu s-a încheiat odată cu inaugurarea. Construcţia Centrului este un proces continuu, care necesită coproducţie permanentă între actorii implicaţi, ce rămân angrenaţi într-un format de învăţare reciprocă. Aici am experimentat ceea ce Doina Petrescu numeşte „pierderea controlului” arhitectului şi transformarea sa în arhitect-rezident sau arhitect-utilizator angajat în design-prin-acţiune, unde utilizarea nu mai este separată de procesul de design8. Cu un format flexibil şi deschis, Centrul facilitează spaţializarea unor noi relaţii sociale bazate pe participare şi colaborare între locuitorii cartierului şi între cetăţeni şi autorităţi. În acelaşi timp însă, provocarea pe termen lung rezidă în potenţialul Grupului de a evolua către o organizaţie comunitară incluzivă şi în capacitatea de replicare a Centrului în contextul urban local.

© studioBASAR

Către o practică angajată

Drumul către participarea publică nu este ferit nici de riscuri, excese şi deturnări, nici de limitări şi inadecvări la context. În acelaşi timp, necesită instrumente, structuri şi resurse dedicate, dar mai ales parteneri de dialog. Însă participarea nu se întâmplă de la sine şi nu se aplică după manual, ci se dezvoltă printr-o practică îndelungată şi presupune un proces susţinut. Proiecte ca „Şcoala de Oraş” şi „Centrul Comunitar Tei” afirmă potenţialul comunitar al revalorizării infrastructurii publice prin instrumentele educaţiei aplicate sau ale emancipării civice. Aici se pot genera situaţii spaţiale de micro-participare ce au potenţialul de a se difuza atât către relaţiile cotidiene, dar şi la scară mai mare, spre alte zone şi practici din societate. Astfel, în contextul creşterii complexităţii provocărilor globale şi al efectelor lor pe plan local, participarea poate reangaja practica de arhitectură ca un instrument de spaţializare al democraţiei.

Credite „Şcoala de Oraş”
„Şcoala de Oraş 2015-2016: Biblioteca din Militari” este un program de educaţie aplicată, iniţiat şi coordonat de studioBASAR şi finanţat prin Programul Mobilizăm 

Excelența, creat de Porsche România și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București.
Îndrumători: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Daniela Calciu, Anca Creţu, Diana Culescu, Tudor Elian, Bogdan Iancu, Ana-Dora Matei, Andrei Tudor Mihail, Alecs Vasiliu;
Participanţi: Ediţia 1: Diana Beatrice Buţa, Anca Creţu, Lucian Ştefan Călugărescu, Matei David, Magda Iulia Juravlea, Ana-Dora Matei, Anisia Mouhamed, Andreea Nicuţ, Andrei Suhan, Iris Şerban, Alecs Vasiliu; Ediţia 2: Alexandra-Cristiana Comănici, Ionuţ Alexandru Dima, Mihai Dobre, Irina Onicioiu, Bianca Maria Păun, Adina Popa, Cristian Popescu, Silvia-Georgiana Puşcaşu, Ovidiu-Cristinel Ritco, Mihai Andrei Şom, Andreea Ştefan, Dragoş Ionuţ Toaca, Anca Ioana Vedrami, Vlad Andrei Şomăcescu, Alina-Marina Stoica, Mihaela Stoean (UAUIM, an II); Ioan Cosmin Făgeţean, Emilia-Alexandra Pribeagu, Mihai Ioan Surdu, Cristian Stamatin, Cristina Florentina Stancu, Ana Smărăndescu, Maria Trifon (SNSPA an I);
Voluntari şi colaboratori: Adi Bratu, Ana-Maria Bucur, Cosmina Balint, Anca Marin, Andrei-Florian Staicu, Alin Voitescu; Daniel-Paul Ciobanu, Anca Ivan, Cristina Popovici, Gabriela Toma, Anca Râpeanu, Liliana Radu; Cristian Stoian, Neagu Adrian Constantin, Binişor Andreea Daniela, Loredana Ardeleanu, Gina Roman, Mona Mihai.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB); Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti (UAUIM); Departamentul de Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti (SNSPA).

Credite „Centrul Comunitar Tei”
Centrul Comunitar Tei este primul echipament comunitar urban grassroots, rezultat al unui parteneriat între Grupul de Iniţiativă Civică „Lacul Tei” şi grupul de arhitecţi studioBASAR.
Echipa: Alex Axinte, Cristi Borcan, Matei David (studioBASAR)/Elena Anghel , Vivi Cernescu, Silvia Cruceanu, Roberto Pătrăşcoiu, Ioana Maria Rusu, Irina Sandu (Grupul de Iniţiativă Civică „Lacul Tei”)/Vlad Cătună (CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică).

studioBASAR este un studio de arhitectură şi practică a spaţiului public, înfiinţat în Bucureşti în 2006 de Alex Axinte şi Cristi Borcan. Preocupaţi de latura dinamică a culturii urbane şi de dispariţia spaţiilor publice, studioBASAR iniţiază şi dezvoltă acţiuni şi proiecte în spaţiul public. Variind de la temporare la permanente, aceste procese includ cercetare aplicată, cercetare participativă, activare comunitară, coproducere şi co-design, design urban, educaţie aplicată şi pedagogie civică.
Proiectele studioBASAR diferă de la instalaţii artistice, cercetare urbană, ateliere educaţionale, intervenţii în spaţii publice şi proiecte comunitare până la concursuri şi diferite tipologii de clădiri rezidenţiale şi publice.
În 2010, studioBASAR a publicat, prin Asociația pepluspatru/Centrul de Introspecție Vizuală, volumul bilingv „Evacuarea fantomei. Arhitecturi ale supravieţuirii/Evicting the Ghost. Architectures of Survival” (Concept editorial: Alina Șerban, Design: Cătălin Rulea) care reunește textele mai multor autori, arhitecți, sociologi – Ole Bouman, Cătălin Berescu, Liviu Chelcea, Yona Friedman, Ștefan Ghenciulescu, Iulia Modiga, Damiana Oțoiu, Doina Petrescu, Lavinia Stan, Kai Vockler, Filippo M. Zerilli & Marie-Benedicte Dembour, Srdjan Jovanovic Weiss – pentru o examinare cât mai precisă a unui fenomen specific al istoriei sociale românești recente, cel de naționalizare-retrocedare-evacuare. Proiectul grupului de arhitecți studioBASAR (Alex Axinte & Cristi Borcan) prezintă și documentează realitatea multi-fațetată a evacuărilor forțate, oferind informații despre istoria legislativă a evacuărilor și statutul incert al proprietății private în România ultimilor ani, etapele evacuării, povestea mai multor familii supuse acestor măsuri și despre diferitele tipologii de locuire dezvoltate de către cei evacuați, expresii ale supraviețuirii urbane contemporane.
Alte realizări: 2009, conceptul expoziţiei „Seducţia intervalului”, pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneţia; 2014, proiectul „Baia Publică” a fost finalist la Premiul European pentru Spaţiu Public Urban; 2016, curatorii expoziției „One Architecture Week” din Plovdiv, Bulgaria; 2017, laureaţi ai „Social Design Circle” oferit de Curry Stone Design Prize.

© studioBASAR

1 De Carlo, G. (1992) Architecture’s Public. In Blundell-Jones, P., Petrescu, D., and Till, J. (eds.), 2006. Architecture & Participation. London, Taylor & Francis (traducerea autorului).
2 Freire, P. (2017) Pedagogy of the Oppressed. UK, Penguin Random House (traducerea autorului).
3 Grupul de Iniţiativă Civică „Lacul Tei”.
4 Hannah, A. (1958) The Human Condition. Chicago, The University Press of Chicago (traducerea autorului).
5 Lefebvre, H. (1991) The Production of Space. Oxford, Blackwell (traducerea autorului).
6 Amenajarea „Loc de Tei” (2015) a fost coordonată de studioBASAR, în cadrul proiectului „Spaţii Urbane în Acţiune”, coordonat de Asociaţia Komunitas.
7 Extrase din testimonialele membrilor grupului cuprinse în publicaţia: „Centrul Comunitar Tei. Un centru pentru comunitatea din cartierul Tei din Bucureşti”. Autori: Vlad Cătună, Cristi Borcan, Alex Axinte.
8 Petrescu, D. (2006) Losing control, keeping desire. In Blundell-Jones, P., Petrescu, D. and Till, J. (eds.) Architecture & Participation. London, Taylor & Francis (traducerea autorului).

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog