Societatea Arhitecților Români 120 ani

La 26 februarie 1891, un număr de arhitecți au constituit prima lor organizație profesională, Societatea Arhitecților din Regatul României.

După obținerea personalității juridice, SAR reușește, până în Primul Război Mondial, includerea profesiei în nomenclatorul meseriilor, înființarea unei școli (deocamdată private) de arhitectură, editarea revistei “Arhitectura” și discutarea în Parlament a unor acte normative privind exersarea meseriei de arhitect.

În perioada interbelică, a continuat organizarea in­ternă în condițiile creșterii și modernizarii sectorului imobiliar. Acum s-a emis un regulament pentru concursuri, s-a format Corpul arhitecților atestați, s-a deschis­ primul Salon oficial de arhitectură, s-a inaugurat sediul propriu. Subiecte (inclusiv limitarea concurenței străine) prezente pe ordinea de zi a mai multor congrese, alături de implicarea în viața internațională a profesiei. Membri ai SAR au participat la congresele de la Amsterdam, Roma, Paris, unii participând și ca proiectanți la diverse expoziții internaționale (afirmându-se la Paris și New York).

După al Doilea Război Mondial (care a afectat și profesia), administrația comunistă desființează birourile private de arhitectură și Societatea Arhitecților. Arhitecții care au putut evita represiunile regimului au primit în 1952 dreptul să se reorganizeze în cadrul Uniunii Arhitecților (din RPR, apoi din RSR, în fine din România). Fără arhitecți era imposibilă reconstrucția socialistă a orașelor și satelor. Concentrarea­ arhitecților într-o organizație controlabilă a constituit pentru putere, pe lângă etatizarea industriei construcțiilor, formarea marilor institute de proiectare, finanțarea din fonduri publice a programelor industriale și de locuire colectivă, una dintre pârghiile construirii așa numitei societăți multilateral dezvoltate. Considerați drept funcționari tehnici, salarizați ca atare, membrii UAR au beneficiat de un larg front de lucru concretizat într-o producție vastă, parte cu valoare utilitară, parte prezentând un cert interes cultural.

După 1989, arhitecții, fără a repudia varianta comu­nistă a SAR, au căutat și alte formule organizatorice. S-au reorganizat din interior, fondând un număr de asociații profesionale locale și readucând în discuție organisme inventate în perioada interbelică. Se poate spune că arhitecții au înființat unele dintre primele structuri de piață liberală (atelierele private de ar­hitectură­), încercând să se adapteze din mers la apari­ția noilor comanditari privați. Dar necesara legife­rare a dreptului de semnătură și apariția Ordinului Arhitecților din România au ridicat semne de întrebare legate de continuarea existenței UAR.

Astăzi, însă, după un deceniu de viață paralelă și exact­ 120 de ani de la înființarea SAR, predecesoarea UAR, se poate afirma că aceste două organizații ale arhitecților pot fi complementare.