Casa Tineretului, Giurgiu

Cunoscută sub denumirea de Casa Tineretului, Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret reprezintă împreună cu Cluburile de Tineret patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (U.T.C.). Construcția acestor edificii culturale a venit ca răspuns la o decizie politică, în ultimele două decade ale regimului comunist. Programul cultural, în România, era reprezentat în mediul rural de Căminele culturale, iar în mediul urban de Casele de cultură (ale orașelor, ale sindicatelor sau ale studenților).

Uniunea Tineretului Comunist reprezenta „organizația revoluționară de masă care unește în rândurile sale mase largi de tineri muncitori, țărani, elevi, studenți și intelectuali, animați de idealurile nobile ale socialismului și comunismului”¹ și își desfășura activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român; având ca principal scop „educarea comunistă a tineretului”. „Se deschidea astfel calea, pe de o parte, spre îndoctrinarea masivă a tinerilor și, pe de alta, spre implicarea acestora, încă din timpul școlii, în activități economice patronate de noul regim.”²

Tema-program a acestor Case de tineret a fost elaborată inițial de arhitectul Emil Barbu Popescu, având ca sursă de inspirație les foyers de jeunes din Franța. Casa tineretului „nu este o construcție care trăiește prin prestanță sau prezență în oraș, ci prin animația culturală, socială pe care le generează. Trebuie să fie construcții care să stimuleze, să incite și, de la caz la caz, să ia forma colectivității cărora le este destinată. Nu putem avea o «casă de tineret-tip», pentru că tineretul are o altă compoziție profesională, alte preocupări, alt temperament, de la oraș la oraș”³.

Ținând cont că U.T.C.-ul era în anii 1980 sub patronajul lui Nicu Ceaușescu, aceste construcții au beneficiat de o exprimare arhitecturală deosebită, în cea mai mare parte construcții unicat și la proiectarea cărora arhitecții se bucurau de o mai mare libertate; nefiind impusă tipizarea acestora.

S-au construit 24 astfel de Case de tineret, iar alte trei au rămas doar la stadiul de proiect sau nu au fost finalizate (Orșova – proiect, Deva – fundație, Giurgiu – structură). După 1990, cele din urmă nu au fost finalizate.

Din punct de vedere funcțional, în alcătuirea Caselor de tineret se disting mai multe zone:

• sectorul spectacole: organizat în săli multifuncționale (de obicei, o sală mare, de câteva sute de locuri, și altă sală mai mică, de până-n o sută de locuri) astfel încât să găzduiască spectacole de teatru, dans, concerte de muzică, cinematograf, dar și diverse reuniuni ale partidului;
• sectorul cultural-educativ: cuprinde diferite cercuri tehnico-aplicative, pentru hobby-uri, ateliere de creație, spații de expoziție, bibliotecă etc.;
• sectorul recreativ: destinat jocurilor, activităților sportive și reuniunilor distractive, dans-discotecă, popicărie;
• sectorul de cazare: format din unitățile de cazare, alimentație și funcțiunile auxiliare ce le deservește (inclusiv spațiu pentru Biroul Turistic pentru Tineret).

Citiți textul integral în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura

Note:

1 Statutul Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă România, adoptat de Congresul al VII-lea al UTC din RPR, 1970.

2 Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, 2006, p. 138-157.

3 Ileana Murgescu, „Convorbire cu arhitectul Emil Barbu Popescu”, în „Arhitectura”, nr. 1/ 1981.