Detalii de proiect

Point – extindere și conversie

Proiectul din strada General Eremia Grigorescu nr. 10 a pornit de la o idee mai veche a clientului de a realiza un spațiu dedicat artei teatrale în București. După ce am văzut mai multe proprietăți, ne-am oprit asupra casei de la această adresă, care promitea cel mai mult, atât din punct de vedere al configurației, cât și al amplasamentului.

Casa existentă aparținea perioadei de sfârșit de secol XIX-început de secol XX, fiind realizată din zidărie, cu planșee de lemn și bolțișoare de cărămidă peste un subsol parțial. Pe teren existau două corpuri de clădire alipite, anume construcția principală și o anexă aflată într-un stadiu avansat de degradare. Una dintre principalele provocări a fost ridicată de combinația dintre relația lotului cu strada și poziția construcției pe lot. Lotul din stânga, din Intrarea Armașului nr. 2, este retras cu 11 metri de la stradă, formând o alveolă și lăsând complet expus calcanul construcției noastre, pe post de participant activ la peisajul străzii.

În urma expertizei tehnice, am luat decizia desființării complete a interiorului construcției și a anexei, precum și a conservării fidele a fațadelor existente. Subsolul a fost extins sub întreaga construcție, iar în interiorul perimetrului zidurilor exterioare și-a făcut loc o structură din beton care a urmat fidel conturul interior al clădirii existente. Astfel, a fost posibilă conservarea porticului de la intrare, care străbate ca structură toate nivelurile clădirii, de la subsol la mansardă. Cărămida provenită din desfacerea zidurilor interioare a fost recuperată și refolosită pentru realizarea noilor compartimentări. Toți pereții interiori au materialul de construcție lăsat aparent, fie că este vorba de beton, fie că este vorba de cărămidă. Noua construcție este sinceră ca limbaj, lăsând să se vadă clar limita dintre existent și nou, precum și felul în care s-a intervenit.

La nivelul mansardei, spațiu ce urma să primească funcțiunea de teatru, intervenția a fost continuată în același spirit. Casa este acoperită cu o șarpantă în trei ape fără sprijine intermediare, cu o deschidere de 10 metri, care are ca elemente structurale principale două coame metalice realizate din profile HEB320, cu lungimea de 13 metri, pe care sprijină căpriorii din lemn lamelar încleiat. Întreaga structură este vizibilă din interior.

Corpul de extindere este dovada că proiectarea și realizarea unor obiecte arhitecturale de scară relativ mică pot fi, în aceeași măsură, provocatoare și aducătoare de satisfacții. Corpul nou de clădire adăpostește circulația secundară, spații anexă, bucătărie și terase și este realizat în întregime din diafragme de beton. În același spirit, betonul a fost lăsat aparent la interior. Terasa propriu-zisă este un balcon care iese în consolă 2,5 metri, acoperit la rândul lui cu o consolă din beton de 2,85 metri. Consolele sunt realizate fără grinzi, cu centuri de armare în grosimea plăcii, iar plăcile au secțiunea variabilă, adaptându-se natural la tendința de încovoiere.

Ca aspect exterior, fațadele corpului existent au fost restaurate în întregime, respectând ca metodă și material înțelesul termenului „restaurare”. Decorațiunile existente au fost parțial reparate pe clădire, parțial desfăcute și reparate în atelier, iar cele complet degradate au fost refăcute prin tehnica mulajului. Glafurile ferestrelor, șorțurile și învelitoarea sunt realizate din tablă de zinc îmbinată în falțuri. Singura „abatere” de la principiu a fost realizarea soclului din ardezie neagră și nu din mozaic turnat, cum era cel existent. Decizia a fost luată din motive de comportare mai bună în timp a acestui material, mai ales în condiția în care una dintre fațade este la stradă, fiind expusă mai mult factorilor de mediu.

Cât despre problema calcanului din mijlocul străzii, soluția a fost oferirea acestei suprafețe drept suport artiștilor street-art Sweet Damage Crew.

Echipa:

Proiectant: arh. Tudor Ciocănescu

Rezistență: ing. Cătălin Biclineru

Instalații: ing. Radu Cornea

Amenajare interioară: Lama

Date tehnice:

Suprafață desfășurată totală: 723 m2

Durată execuție: 18 luni

Costuri construcție: 450.000 euro

MAKE A POINT

Sweet Damage Crew a fost contactată în luna mai a anului 2015 pentru a discuta despre desenarea unui calcan de peste 180 mp situat pe strada General Eremia Grigorescu. Au avut loc mai multe întâlniri cu proprietarii clădirii și cu arhitecții. S-a discutat despre destinația clădirii, un spațiu alternativ/ teatru neconvențional al cărui nume urma să fie Point.

În urma acestor întâlniri am creat mai multe schițe și simulări, iar în cele din urmă am căzut de acord asupra uneia dintre schițe și am cumpărat materialele, peste 120 de spray-uri și aproape 40 de litri de vopsea lavabilă pentru exterior.

Lucrarea reprezintă o tânără care ține în mână o bucată de geam pe care desenează cu markerul stele. Întrucât considerăm că fiecare dintre noi își poate construi propriul univers, am intitulat acest mural: Make a Point!

Au fost necesare mai multe aprobări din partea primăriei, întrucât pe trotuarul din fața peretelui am adus și parcat o nacelă cu ajutorul căreia am putut să desenăm la înălțimea respectivă. Mai mult, peretele se continuă în curtea unui consulat, fapt ce a îngreunat lucrul deoarece a trebuit să obținem aprobarea de a instala schele pe proprietatea consulatului.

Realizarea întregului mural a durat aproximativ trei săptămâni. S-a lucrat aproape non-stop, în ture, unii dintre noi desenau de la 8.00 dimineața până la 13.00, urma o pauză până la 16.00 fiindcă era foarte cald (peste 32 de grade!), iar de la 16.00 la 01.00 desenau alți colegi și exista și o a treia tură, de la 01.00 la 07.00 dimineața. În tot acest timp am avut parte de numeroase păreri, atât pro, cât și contra din partea trecătorilor. Chiar și acum, la câteva luni distanță de la finalizarea desenului, mai trecem pe acolo ocazional și încă vedem oameni care fotografiază peretele. Membrii Sweet Damage Crew care s-au ocupat de realizarea acestui proiect sunt: Recis, Lost Optics, Pandele și Cage.

În urma acestui desen, pe aceeași stradă, unul dintre vecinii proprietarilor de la POINT ne-a contactat pentru a desena și gardul casei sale.

Detalii: www.facebook.com/SweetDamageCrew