Recuperarea malului apei, Ditrău, jud. Harghita

Axa economică de odinioară a comunei – apa curgătoare, punctată cu mori, joagăre și pive de apă – se citește doar ca o junglă impenetrabilă de vegetație ad-hoc, minată de gunoiul aruncat/ adus de năvala de după potop. Cam asta era situația înainte de intervenție: o scurtătură pietonală abandonată, aproape uitată, năpădită, fără folos.

Ridicarea topografică iozefină prezintă trecutul „perfect”, cu structura „zecimei”, și semnalizează două mori de apă pe acest loc, iar a treia ridicare topografică a Transilvaniei confirmă existența îndelungată în timp a morilor. Morile, spargerea gheții, legarea și stabilizarea malului, brăzdarea pietrei morii, ropotul de mitralieră al apei care învârte roata sunt duse din secolul trecut și nu vor fi înviate de nostalgie, cum nici roata timpului nu poate fi dată înapoi.

Deși memoria trecutului recent păstrează încă vie o jerbă de amintiri: moșul care își spală mâinile brăzdate după o zi de lucru, aplecându-se peste momentele nerepetabile spălate de apă, femei spălând rufe pe mal, ritmul maiului pe fundalul bârfelor duse de val, umbra sălciilor și arinilor dansând peste oglinda de apă sub camuflajul vegetației înalte.

Cum s-a ajuns aici?

Pe de o parte, drumul național – intens circulat – a izolat acest colț de țesutul rural al „zecimei” (organizarea caracteristică a satelor din Secuime, unitate mai mică decât satul, poate o treime din sat, chiar mai mică), dar în care comunitatea locală s-a organizat foarte bine, viața fiind dură în munți, la asigurarea graniței.

Pe de altă parte, s-a rupt scara locului, în loc de volume tradiționale avem în stânga și în dreapta două clădiri, „cât un bloc” fiecare: casa de cultură, respectiv clădirea cooperativei din perioada socialistă. Această rupere de scară a însemnat și ștergerea țesutului rural tipic.

Spațiul de lângă pârâul din Ditrău era, deci, un loc nedefinit și destructurat, în care, practic, omul se pierdea în spațiul amorf mărginit vast de o casă de cultură din perioada socialistă, iar proiectul are la bază două idei și un singur scop: recâștigarea malului și facilitarea contactelor dintre localnici, deci contribuția la îmbunătățirea elementelor de viață urbană/ rurală într-un cadru adecvat, implicit dezvoltarea comunității locale într-o lume în care comunitatea „zecimelor” nu mai există, spațiul destructurat fiind o dovadă elocventă. (...)

Citiți textul integral în numărul 6 / 2015 al Revistei Arhitectura