Dosar tematic

„Generalštab” Memoria unei ruine

Anul 2015 marchează 16 ani de la unul din cele mai tragice momente ale istoriei moderne a Serbiei, bombardamentele punitive ale NATO, care timp de 78 de zile, din 24 martie până în 11 iunie 1999, au consfințit ultimul act al dezintegrării fizice, dar și ideologice a construcției statale iugoslave.

Studiul propus s-a axat pe clădirile bombardate ale Sediului Ministerului Apărării din Iugoslavia – „Generalštab” – proiectate de arhitectul sârb Nikola Dobrović (1897-1967), în urma câștigării concursului de arhitectură organizat în 1953 de Ministerului Apărării. În 1965, după 12 ani de la lansarea temei, noua construcție a lui Dobrović, modernă și impunătoare, redefinea silueta centrală a Belgradului, subliniind prin arhitectura modernistă distanțarea Iugoslaviei de influențele stilistice și, implicit, politice ale Moscovei. Clădirea, care a reprezentat timp de patru decenii brațul armat al independenței și suveranității Iugoslaviei, pentru forțele NATO nu a fost decât „the heart of the war machine”¹, bombardarea ei alături de o multitudine de alte obiective ale Serbiei urmând să pună capăt „noului fascism”² al anilor ’90. Acest eveniment, ce a adăugat noi semnificații și înțelesuri acestor „case”, a transformat NATO, după cum observa Srdjan Jovanovic Weiss, într-un veritabil critic de arhitectură. Juxtapunerea imaginii clădirii originale cu cea a ruinelor „îmbină metode opuse de clasificare a arhitecturii, una critico-istorică și bazată pe creația clădirii, iar cealaltă realistă și post-critică, bazată pe distrugerea acesteia”³.

Reprezentând deopotrivă progresul și independența Iugoslaviei moderne, dar și momentul înfrângerii sau destrămării acestui proiect național, soarta extrem de delicată a „Generalštab”-ului este, în ciuda declarării lui ca monument al culturii, marcată de un viitor nesigur. Strategiile venind deopotrivă din zonele capitalului economic și imobiliar, din rândul politicului sau administrativului, al specialiștilor în arhitectură și urbanism sau din câmpul societății civile surprind o paletă complexă de atitudini și viziuni ce vizează fie o demolare totală, fie o păstrare a ruinelor, fie o reconstrucție totală. Aceste discuții complexe, nefinalizate încă, reprezintă însă o oportunitate, pentru că mențin deschise posibilitățile de intervenție asupra ruinelor. Ca simbol al arhitecturii moderniste progresive din Serbia, al distrugerii, respectiv al supraviețuirii identității orașului, ruinele „Generalštab”-ului sunt, în acest sens, probabil, cel mai semnificativ loc din care orice discuție pe tema unui muzeu al acelor momente de asediu pot fi începute. Interesant în acest sens este faptul că potențialul turistic al orașului a crescut semnificativ și datorită acestor ruine, celebritatea lor datorându-se nu atât creatorului lor, ci mai mult „sculptorilor NATO” care au destructurat și au remodelat această capodoperă, introducându-i o nouă „estetică” și noi semnificații. (...)

Citiți textul integral în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura