Andrei Doicescu - Prezența interbelică și posbelică a prof. arh. Octav Doicescu

Interviu realizat pe 12 aprilie 2011 la Paris, de drd. arh. Alin Toma Negoescu

Dl Andrei Doicescu, fiul cel mic al Profesorului, este critic de artă la Paris, plecat din țară înainte de 1989. După o suită de schimburi de e-mailuri, am folosit ocazia de a trece prin Paris pentru a-l cunoaște personal; prilejul l-a constituit participarea mea la excursia „Pe urmele lui Le Corbusier”, organizată de UAIM pentru studenții săi.

La Paris ploua din ajun, însă după-amiaza zilei era acum plină de soare.

Dl Doicescu nu a obiectat locul de întâlnire ales de mine, aflând că eram doar pentru a doua oară la Paris. După câteva minute de stat în interiorul Catedralei Notre Dame, iată-mă ajuns în aglomerarea de turiști din fața acesteia, fixând cu privirea statuia ecvestră din latura de sud a pieței. Dintre persoanele ce treceau pe lângă reperul-statuie doar una își întoarse capul și-mi zâmbi ca unei vechi cunoștințe, mie, care stăteam la rândul meu ca o statuie în mulțimea de turiști din zonă. Soarta românilor: să fim recunoscuți după îmbrăcăminte!

Parizianul nostru, născut în 1942, părea cu zece ani mai tânăr, era îm­brăcat sport, în culori deschise, de vară. Apartenența la familia Doicescu: fruntea mare, nasul energic și o anumită frază concisă. Am evitat să-l întreb, pe cel care a stricat dosarul Profesorului, de când este la Paris, despre soție, despre copii. La singura întrebare, privitoare la profesia sa, a răspuns cu modestie că nu are realizări majore, ajutându-i pe alții – mari, să devină mai mari. Sunt invitat la o cafea, la cafeneaua cu mese pe trotuar, de pe latura de nord a catedralei.

Alin Negoescu: Care au fost prietenii cei mai buni ai tatălui dvs.?

Andrei Doicescu: Fratele său, Aurel Doicescu, arhitect specializat în arhitectura industrială, printre altele, a realizat Centrala Doicești – coin­cidență de nume. Era pasionat de arheologie; a lucrat la Histria cu acad. Condurache. A decedat în 1994…

A.N.: Ce ne puteți spune despre colaborarea și prietenia cu marele arhitect, artist și teoretician al arhitecturii G.M. Cantacuzino, arhitect care a fost deținut politic o lungă perioadă?

A.D.: Știu câte ceva, din auzite, eu fiind prea mic. Cei doi prieteni îm­preună cu Marcel Iancu, Vianu și Evolceanu (acesta ne vizita des) colaborau la revista „Simetria”. În familia noastră exista un cult pentru G.M.C.

A.N.: Este adevărat că motivul întemnițării lui G.M.C. l-a consti­tuit încercarea eșuată de a părăsi țara traversând Dunărea?

A.D.: Nu am știut și nici nu cred că s-a publicat așa ceva. Sursa infor­mației primite – un om corect, integru, discret, așa cum îl descrieți, a avut încredere în dvs. în sensul că o informație de genul acesta poate discredita și în prezent o personalitate.

A.N.: Cred că vremurile sunt schimbate în România de azi. Bine-nțeles că tentativele eșuate sunt de dorit a nu fi subliniate, indiferent de vremuri și de persoane. Eu leg de episodul întemnițării lui G.M.C. un alt episod, cel al reportajelor de front ale lui G.M.C. din Transnistria, de la Odessa (Campania militară română din 1941) care conțineau remarci despre arhitectura puterii – vaste piețe publice, vizavi de promiscuitatea apartamentelor mici în care trăia clasa muncitoare.

A.D: Desigur, remarcile arhitectului-reporter de război în 1941 nu au fost pe placul noilor guvernanți ai României și au contribuit și ele la răzbunarea noului regim pe intelectualul Cantacuzino, în cadrul mai gene­ral al decapitării intelectualității românești.

A.N.: Alături de GMC, alți arhitecți, ca Nicolae Goga sau Constantin Joja, au fost și ei închiși.

A.D .: Pot fi adăugați aici și arhitecții care au părăsit țara, ca Marcel Iancu, Haralamb (Bubi) Georgescu.

A.N.: Arh. H. Georgescu fusese unul din principalii colaboratori ai lui Horia Creangă…

A.D.: Desigur, dar Bubi Georgescu, după moartea timpurie a lui Horia Creangă, a rămas bun prieten cu tatăl meu, într-un fel arătându-și compasiunea vizavi de conflictul legat de proiectul Halelor Obor, în care noul primar Donescu, cu noua echipa a lui Creangă, l-a schimbat pe Octav Doicescu de la conducerea Lucrărilor Noi din cadrul Primăriei Capitalei.

A.N.: Am înțeles că Octav Doicescu a demisionat atunci.

A.D.: Vă trimit prin e-mail fragmente din presa vremii în care se pot vedea atât aprecierile rezultatelor echipei Doicescu, cât și campania din presă a detractorilor.

Citiți interviul integral în 3 / 2011 al Revistei Arhitectura.